|

PE CINE CALCĂ ”PE COADĂ” UNIVERSITĂȚILE
PARTICULARE DIN ROMÂNIA?
Mihail Cohen, Israel
Ministerul Educației din România intră într-un nou scandal, de data
aceasta cu unele universități particulare. După ce Bacalaureatul a fost
super contestat începând de la subiectele greșite mai pe la toate
materiile și până la a ține aiurea elevii cu orele în sala de examen în
așteptarea subiectelor blocate pe serverul ministerului, acum ministra
Ecaterina Andronescu se apucă sa facă ordine prin universitățile
particulare românești. La prima vedere pare o măsură demnă de toată
lauda, însă o analiză atentă va descoperi mizeria și manipularea din
spatele acestui război cu universitarii particulari din România.
Pe scurt, este vorba despre 39 de facultăți cărora li se interzice să
mai facă înscrieri în anul universitar 2009-2010. Dacă în cazul
universității ”Petre Andrei” din Iași situația e clară fiindcă acolo
funcționază doua conduceri simultane (doi rectori, două secretariate
identice, etc.), în cazul universității ”Spiru Haret”, cea mai mare
universitate particulară din România, situația este periculoasă. Spunem
aceasta fiindcă sunt zeci de mii de studenți români care ar putea rămâne
fără diplome din interese politice și economice care forțează Ministerul
Educației să amenințe și să șantajeze Universitatea Spiru Haret. (foto:
Clădirea universităţii, imaginea de sus)
De ce este periculoasă USH?
În primul rând pentru numărul mare de studenți care învață în România;
apoi fiindcă a început să se dezvolte și pentru românii din străinătate,
inclusiv studenții israelieni având un foarte mare interes de a învăța
la USH; și nu în ultimul rând, această universitate a introdus în
România un sistem revoluționar de învățământ la distanță (folosit în USA
și pe toate continentele) care le permite studenților să acceseze
cursurile și să dea examenele de la calculatorul personal de acasă, fără
să fie nevoiți să călătorească în România! Din această cauză, taxele la
USH sunt foarte mici (cam 35%) față de taxele pentru studenții străini
care vor să învețe la universitățile de stat din România!
De ce atacă doamna ministru Andronescu atât de feroce?
În primul rând, d-na ministru Ecaterina Andronescu încearcă să mai
salveze ceva din imaginea dezastruasă pe care și-a construit-o în 6 luni
de guvernare haotică. Vrea să pară un ministru drept, justițiar chiar,
însă a refuzat orice discuție pe tema reformelor propuse de comisia
Miclea (comisie înființată de președintele Traian Băsescu) doar din
simplul motiv că propunerile de reformă vin de la alt partid decât cel
care a numit-o în funcție. Apoi reformele comisiei prezidențiale ar
afecta-o în mod direct fiindcă încasează mii de euro salariu și de la
minister și de la universitate, aflându-se în clar conflict de interese.
În orice țară civilizată doamna ministru Andronescu ar fi fost trimisă
în judecată. Fiind profesor universitar cu funcție de conducere, este
evident că salariul doamnei ministru este afectat de concurența făcută
de universitățile particulare, acolo unde ea nu are cursuri!
Apoi, la nivel politic, universitățile particulare independente,
neafiliate politic, capătă o prea mare putere prin numărul enorm de
studenți înscriși, devenind foarte atractive pentru numărul mare de
voturi pe care le-ar putea aduce. Dacă ar fi să speculăm, am putea spune
că Ministerul Educației încearcă să le arate celor de la Spiru Haret
cine este șeful și cu cine trebuie să voteze dacă vor să mai existe!
Miroase a șantaj...
În plus, USH a dat și anul trecut în judecată Ministerul Educației
pentru că le-a refuzat acreditarea și a câștigat procesul! Acum,
ministra Andronescu încearcă din nou! De altfel, imediat după
declanșarea scandalului, în presa română a fost ”scăpată” informația
precum că Ministerul Educației este dispus să acorde acreditarea USH
dacă renunță la proces. A doua zi știrea a fost ”tăiată” de pe toate
canalele de știri fiindcă arata clar șantajul Ministerului Educației!
Mai este un motiv pentru care Andronescu este obligată să forțeze mâna
USH pentru a nu mai înscrie studenți. Fiindcă această universitate a
implementat un sistem modern de educație în România, mult mai lejer față
de sistemul clasic de stat, enorm de mulți studenți au ”migrat” dinspre
universitățile de stat către cele particulare, mai ales USH. Motivele
sunt simple: admiterea foarte lejeră, sistem de învățământ la distanță,
mult mai ieftine taxele, lipsa cheltuielilor cu deplasarea, cazarea,
etc. Din cauza conducerii dezastruase a Ministerului Educației, multe
universități de stat din România se află în pragul falimentului! Chiar
celebra Universitate București a început să concedieze profesorii
universitari de peste 65 de ani și chiar și așa, nu are bani de salarii,
fiind cu 20 milioane de euro pe minus!!! Este normal ca presiunea să fie
enormă în a se închide universitățile particulare pentru a se salva cele
de stat!
Asta nu sună a democrație!
Sute de studenți israelieni ar putea pierde șansa de a studia în
România!
Și noi, israelienii de origine română avem un interes direct în a
protesta contra intenției de a se forța închiderea Universității Spiru
Haret! Care ar fi acest interes? Este foarte simplu: deja de mai bine de
3 ani există în Israel un birou de promovare a acestei universități,
însă tocmai din acest an va fi dezvoltat un centru regional pentru
învățământ la distanță la Tel Aviv și este posibil să se deschidă un
birou și la Haifa! Astfel de centre regionale există și la New York și
la Roma, Madrid, Berlin etc. Prin deschiderea acestui centru studenții
israelieni de origine română ar putea învăța în România, căpătând o
diplomă valabilă fără a trebui să mai plătească mii de dolari pe an și
fără să mai fie nevoie să plece în România!
Nu putem decât să sperăm că Universitatea ”Spiru Haret” va oferi această
facilitate de învățământ la distanță și pentru noi, israelienii
originari din România!
Mihail Cohen
(articol apărut în cotidianul israelian de limbă română ”Viața Noastră”,
Nr.17.224, joi-vineri 16-17 iulie/2009-24-25 Tamuz 5769, pag.6)
http://animanews.com/index.php?option=com_content&view=article&id=3291:mihail-cohen-pe-cine-calc-pe-coad-universitile-particulare-din-romania&catid=30:inf&Itemid=29
|