|
 Politică
prin irosire şi mixare,
la români şi aiurea
Angela Furtună
De la stânga
la dreapta şi retur
Cum se vede lumea privind la modul reducţionist dinspre
„stânga”? O colonie de omenire ce face foamea, versus o castă subţire
de bogaţi sfidători şi războinici. Dar cum s-ar vedea lumea cu o privire
simplificatoare dinspre „dreapta”? O elită a belşugului în megaextensie,
râvnită şi luată cu asalt de plebea cvasiperpetuă. Aceste două viziuni
rudimentare dar ferme ale cuplului de noţiuni „stânga-dreapta”, atât de
vehiculate astăzi în politica noastră, aproape că nici nu mai există în
realitate, fiind simple cuvinte goale ce aparţin unei limbi de lemn ce
salivează greşit. Dovada stă în faptul că am văzut multe conduceri sau
personalităţi de stânga cu discurs, decizii şi atitudini tipic de
dreapta, dar şi figuri sau echipe manageriale de dreapta furate de
accese de discurs populist, cu miză socială generoasă pe hârtie, cu
isterie de iubire faţă de aproapele pauper. O altă dovadă rezidă în
plasticitatea limbajului şi convingerilor declarate de către varii
personalităţi sau partide, aşa cum evoluează ele astăzi la noi prin
schimbarea cameleonică de direcţie şi de idei de la o clipă la alta, în
funcţie de interese, pierzându-şi adesea calitatea de repere credibile.
Accentul cade, astfel, pe cucerirea puterii, iar nu pe urmărirea de
durată, cu consecvenţă şi asumare morală, a vreunui curent de opinie.
Despre
exclusivismul ideilor
Peisajul conceptual şi doctrinar actual se poate
cuantifica prin varii doze de dihotomie a ideilor dublate chiar de
maniheism, precum: democratism vs. totalitarism (tipice pentru epoca
noastră, vezi Jean-François Revel dar şi Ruxandra Cesereanu, Cătălin
Zamfir, Mircea Stănescu, Mihai Golu, Paul Caravia, Şerban Andronescu sau
Vladimir Tismăneanu), stânga vs. dreapta, naţionalism vs. globalizare,
fundamentalism vs. moderaţionism tolerant, nuclee dure vs. aripi
reformiste (în cadrul partidelor), conservatorism vs. progresism etc.
Modalitatea de a situa o atitudine în proximitatea unei teorii, descrisă
şi de Dan C. Mihăilescu în „Îndreptări de stânga”, Ed. Humanitas,
2005, p.73, este revelată de jocurile dozate de tendinţe: „când vorbim
despre dezvoltarea organică sau dezvoltarea prin salturi forţate, despre
gradualism versus revoluţie, despre respectul tradiţiilor şi al Locului
faţă de ispitele externe alienante, despre închidere sau deschidere,
xenofobie sau xenofilie, statu-quo sau dinamism sincronizant, despre
capitalul autohton faţă de marea finanţă internaţională, despre
drepturile individuale faţă de drepturile colective, despre conservare
sau disoluţie, despre stat, religie naţională sau multiculturalism,
despre cultul autorităţii sau cultivarea insurgenţei destabilizatoare,
despre scepticismul conservator, cu sau fără tentă absolutistă, opus
optimismului socialist, de un „umanism corect politic” aparent
relativizant […], în toate aceste contexte, ca şi în multe altele”,
opoziţia stânga/ dreapta este una certă, clară, tranşantă, indubitabilă.
Pacea ca
omniprezenţă politică a metisajelor şi concesiilor
Nu strică să observ, totuşi, că nuanţa cea mai actuală a
interpretărilor cu impact asupra mentalităţilor contemporane, y compris
cele politice, este amprenta şi recunoaşterea metisajului. Tonul
devine, aşadar, mai moale. Tonalitatea mai estompată. Evenimentul cel
mai răsunător în această direcţie va fi cel de la Musée du quai Branly
(37, quai Branly, 75007 Paris), unde muzeul, în parteneriat cu „Sciences
et Avenir”, organizează marea expoziţie intitulată „Plančte métisse. To
mix or not to mix?”. Sub egida lui Serge Gruzinski, expoziţia se va
deschide pe 18 mai şi va expune o bogăţie de lucrări, documente,
înscrisuri, opere de artă şi de interpretare a artei, suscitând
imaginarul vizitatorilor şi arătându-le comoara de producţii derivând
din metisajul de idei, de curente, de culturi, de sisteme de idei,
mergând de la cele politice şi ajungând la cele religioase sau estetice.
De ce este importantă marca lui Serge Gruzinski? În calitatea sa de
istoric, director de cercetare la CNRS (Centre National de la Recherche
Scientifique) din Franţa şi director de studii la École des hautes
études en sciences sociales din Paris, este autorul cel mai competent în
mecanismele metisajului (la Pensée métisse, Fayard, 1999 şi les Quatres
parties du monde, La Martiničre, 2004). Începând cu cercetările şi
lucrările lui Gruzinski a devenit mai clar de ce Renaşterea a marcat
debutul metisajului cultural al întregii planete, de ce mondializarea
(„planetarizarea”, cum o numea Mircea Eliade), a început graţie
metisărilor din secolul al XVI-lea, când s-au întâlnit pentru prima dată
Africa şi America, sau America şi Asia, şi de ce astăzi metisajul se
dezvoltă accelerat mai ales în Asia, în timp ce Europa şi Statele Unite
sunt deja marcate definitiv de acest sigiliu al unei noi civilizaţii ce
se bazează pe amestec, comunicare şi holograma multiculturală a
informaţiei.
Toate
metisajele sunt politice
Expoziţia, spune Serge Gruzinski, va arăta de ce „toate
metisajele sunt politice”. În spatele culturilor metisate şi a operelor
de artă astfel derivate, se găsesc întotdeauna raporturi de idei
politice şi de forţe politice. Au existat mereu întâlniri spectaculoase,
urmate de şocuri între societăţile şi ideile care se metisează.
O primă concluzie (dar şi o invitaţie la expoziţie, cât
şi la meditaţie) aş formula-o astfel: ar trebui să începem să evaluăm
mai corect de ce oamenii aparţinând diverselor culturi şi civilizaţii
pot împărţi, la propriu, tolerant, acelaşi colţ de realitate (vezi cazul
Bucovinei sau Banatului multicultural, bunăoară, exceptând derapajele
extremiştilor), însă atunci când mânuiesc fanatic tăişul ideilor, al
ideologiilor, al propagandei, ajung să se măcelărească adesea până la
stingerea totală. Cumva, o lecţie practică a metisajului ca motiv clasic
al păcii este ceea ce îi trebuie şi politicii actuale cu specific
românesc, pentru a mai domoli tonul disputelor, mizând mai mult pe
construcţia binelui comun şi mai puţin pe suprimarea adversarului
personal. De atâtea ori, în toiul războaielor ideologice actuale de la
noi, am văzut cadavrul însângerat al României, şi nu chipul victorios al
cine-ştie-cărui lider rasist sau partid vituperator…Cu toţii suntem
metişi, la urma urmelor.
Angela Furtună
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angela.furtună@gmail.com
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
