Politică şi hegemonie (1)

Între speranţe şi realitate

Lucian Hetco, Agero

Cancelarul german, doamna Merkel l-a reîntâlnit recent pe preşedintele american Obama la Washington, iar una dintre problemele majore discutate a fost noua doctrină militară americană, care va reduce numărul rachetelor cu focoasă nucleară, după recentul acord cu Rusia lui Medvedev şi Putin (Start), iar prin aceasta şi rolul strategic al acestora în Europa. Americanii şi rusii vor investi astfel mai putin în tehnică şi stategie militară la nivel european, fapt ce era mai mult decît logic şi de aceea de aşteptat (dar acordul vine destul de târziu!), după recentele măsuri politice şi financiar- bancare legate de stabilizarea economiile ţărilor lor, ca urmare a actualei crize mondiale.

Problema focoaselor nucleare stationate încă în Germania în număr de aproximativ douăzeci, ce se află asigurate în depozite subterane greu accesibile, este, după încheierea războiului rece una dintre temele mai mult sau mai puţin tabuizate de opinia publică germană, apărând relativ rar în revistele şi magazinele politice de mare circulaţie. Odată cu recenta reducere a numarului de focoase prin acordul ruso-american, germanii îşi doresc în mod legitim şi implicit - retragerea totală (şi definitivă) a armele nucleare de către americani. Problema bombelor atomice americane staţionate în Europa nu se reduce însă doar la Germania, deoarece focoasele nucleare americane se află pe mai departe staţionate şi în Olanda, Turcia, Belgia şi Italia. Dacă retragerea acestor arme din Germania ar avea de exemplu loc în decursul urmatorilor ani, o reuşită germană în domeniu ar  conduce la dorinţa acestor alte state membre ale alianţei nord-atlantice, de a proceda identic. Americanii însă par însă a nu se grabi a lua vreo decizie rapidă în aceasta directie şi mizează pe factorul timp, în fond dezafectarea, transportul şi reciclarea echipamentului nuclear sunt costisitoare şi afectează echilibrul strategic regional european.

Dar dacă relicvele razboiului rece in Europa au fost in mare parte depăşite, lumea are noi focare de criză, iar Administraţia Obama a încercat să le definească printr-o ofensivă retorică cu ceva mai mult şarm, dar cu mai puţină precizie. Aceste puncte au fost puse în evidenţă în discursul recent la summitul preşedintelui american, legat de proliferarea ilegală a armelor nucleare si creşterea pericolului unui atac terorist nuclear cu bombe purtătoare de deşeuri sau materiale radioactive. Apelul public ce s-a lansat referitor la onoare, cinste si corectitudine, denotă un curs ce are mai putin de lucru cu prezumţiile de scurtă durată legate de problema atacurilor teroriste, dar conţine un element nou în retorica prezidentială oficială, cu un marcant caracter psihologic prin trimiterile indirecte ce se fac, in contradicţie fiind, în cazul unei posibile crize nucleare: lipsa obligaţiilor interstatale şi înăltimea asteptărilor, vizavi de capacitatea globală de a interveni preventiv-  pentru evitarea unui asemnea caz de fortă majoră, care ar dezechilibra pieţele globale şi ar conduce la imagini apocaliptice.

In retorica americană recentă, remarcabil este caracterul preventiv al discursului, ce se vrea a fi inainte de toate conciliator, dar şi moralizator şi mobilizator, în măsura în care conţine elementele unei prudenţe calculate, de genul transmiterii faptului că SUA nu vor mai putea împlini de facto (şi nicidecum de iure), rolul de poliţist mondial în următorii ani, nici acum şi nici în unul-două decenii (de unii singuri) aşa cum şi mesajul lui Barack Obama include perspectiva reală a unui atac terorist  nuclear, la originea caruia nu se va mai afla nici Rusia ori America, alţi europeni, ori Israelul, ci grupări radicale cu legături în ţările ce fuseseră trecute de şoimii administraţiei Bush/Cheney pe lista neagră şi anume Iranul şi Coreea de Nord. Dacă aceasta s-ar întâmpla, fostul preşedinte american Bush ar putea ajunge să fie considerat în timp, ca fiind unul dintre preşedinţii americani avizaţi şi cu siguranţă, subestimaţi la vremea sa.

Intre speranţe şi realitate - mesajul american recent trezeşte prin perspectivele sumbre enunţate pentru scurtă durată mai mult teamă decît încredere. Este vorba aici de asigurarea protecţiei efective a deşeurilor nucleare, a tehnologiei militare de detonare, ori de producţia şi transferul ilicit de plutoniu, de lipsa unui sistem perfectionat interstatal cu adevărat eficient şi în stare de a evita posibilele atacuri nucleare ale unor grupari radicalizate, islamiste sau nu, ori faptul că arsenalele militare ilegale cresc şi se perfectionează tehnologic, in ciuda măsurilor de supraveghere prin serviciile secrete, aşa cum şi faptul că diverse state îintreţin programe nucleare în mod neoficial.

Motto-ul suprem al discursului lui Obama este dat de faptul că acţiunile preventive ale statelor semnatare şi detinătoare de potential nuclear se află actualmente in afara sferei de control naţionale ce ar trebui să asigure stabilitatea lor politica şi militara, implicit intr-un cadru geo-politic global. Nu este în aceste conditii deloc surprinzător faptul că popularitatea iniţială a preşedintelui american, ce avea la bază un substrat psihologic definitoriu şi anume emotionalitatea, optimismul dar şi sinceritatea sa dezarmantă, îi slăbeşte actualmente pozitia politică şi denotă faptul că partenerii, dar si opozanţii săi inteleg şi văd în aceasta, accentuarea tendintelor de slăbire a rolului Americii în politica militara mondială, prin faptul ca preşedintele nu pare a fi un "hard-liner" lipsit de compromisuri în genul lui Cheney, ideologul din umbra lui Bush-Fiul, ci mai degrabă un “romantic” - prin proliferarea imaginii sale de idealist, transportată generos de mediile de informare. Mesajul american înseamnă însă în mod ceret faptul că America nu poate juca la nesfârşit rolul de erou activ, cheltuielile de siguranţă vor trebui să fie ale tuturor şi ele se vor împărţi pe toţi umerii tuturor celor vizaţi.

Sigur insă că Obama nu este naiv şi de aceea imaginea sa personală se impune a fi clar revizuită. Viziunea unei societăţi mondiale condusă democratic şi eficient, unde fiecare politician de anvergură este capabil / menit să garanteze în aceeasi măsură bunăstare, statul de drept, echitate (sau dreptatea), siguranţă, preluarea răspunderii politice şi morale, in accepţia sa globală, este o situaţie utopică.

In fapt să nu asteptam însă actualmente de la americani, europeni ori de la NATO mai mult decat se poate oferi (şi nu este deloc puţin), si aceasta datorită faptului că situatia politică şi economică mondială este mult mai incordată decât pare a fi la prima vedere, iar actuala criză financiară, împreună cu falimentele economice la ordinea zilei, nu o simplifică! Bugetele militare au nevoie în primul rând de bani de la buget, iar aceştia lipsesc!Toate acestea vor duce în mod cert la o instabilitate de lungă durată, la nesiguranţă şi tergiversarea luării unor decizii majore în materie de strategie politică şi astfel implicit la nevoia de lideri în speţă, spirituali. Aici rolul preşedintelui american capătă într-adevăr contur, chiar dacă imaginea sa recentă, nu corespunde asteptărilor la nivel global, dar  să admitem că acestea sunt peste măsura de a fi îndeplinite.

Disputa ideologică din următorii ani va fi concentrată în primul rând de accesul la resursele mondiale în continuă scădere: petrol, uraniu, plutoniu, resurse financiare, terenuri agricole, materie primă, apă, energie şi de controlul pieţelor globale, fapt ce va a marca de acum înainte disputele politice şi militare ale acestui secol, ce nu va mai fi dominat de americani sau de alianţele europene (EU) ale unor popoare imbătrânite şi depopulate în maximum 40-50 de ani şi neînsemnate demografic ori ideolgic pe plan global, ci de viitoarele puteri economice, ce nu vor aplica neapărat criterii democratice, şi vor face presiuni politice şi militare pentru a-şi extinde sfera de influenţă şi a-şi asigura propriele interese.

Politica globală va deveni expresia lipselor de resurse în economia viitorului şi va oferi din ce in ce mai putine soluţii in afara celor de intimidare, iar acestea vor fi prin natura lor, cu pronuntat caracter militar, prin demonstratia si aplicarea de forta. Orice posibil atac nuclear terorist va dezechilibra structurile occidentale şi va crea panică, înainte de dorinţa de revanşism, ceea ce nu va însemna că un atac nuclear, nu ar putea fi justificat si bagatelizat vreodată prin caracterul sau "preventiv", ori prin "lipsa de alternative" politice, ori prin "contradictia" dintre idelogii.

Lipsa de scrupule in materie de cadru existenţial şi accesul la resurse (în Irak si Iran, este vorba în special de petrol şi poziţia strategică la Golf), va marca noua imagine a secolului XXI cel târziu de la jumătatea sa încolo, prin prezenţa militară agresivă şi activă a unor naţiuni ce au început să-şi stabilizeze activ poziţia de asalt, în mod concurenţial cu puterile actuale. Spre exemplu chinezii îşi pun la punct bazele militare de-a lungul rutelor de transport ale resurselor lor petroliere, agricole şi de materie prima in Oceanul Pacific si cel indian.

Acesta nu este decât începutul unui secol de tranziţie, ce a început cu războiul pentru petrol şi influenţă din Golf.

Lucian Hetco, Agero

Germania

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com