|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Proprietatea la zi Legea 247, Legea 10, Legea 1, Legea 18 … Victor MARTIN Impresii si pareri personale in FORUM
De asemenea, aceasta modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 94 / 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 501 / 2002, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 / 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 66 / 2004, Legea 18 / 1991, Legea 169 / 1997, pentru modificarea şi completarea Legii Fondului Funciar nr. 18 / 1991, precum şi Legea 1 / 2000. Ei, le mai ţineţi minte succesiunea? Modificările şi completările acestea îşi au originea în faptul că dreptul de proprietate a fost considerat „un moft” de guvernările postrevoluţionare, mai mult sau mai puţin de stânga. Ele au culminat cu apariţia Legii 247, care amestecă restituirile de proprietăţi cu justiţia, tocmai pentru că justiţia, prin organizarea şi funcţionarea ei deficitară, a transformat retrocedările într-un munte de procese nesfârşite. Acest lucru e atestat de procesele care au ajuns la Strasbourg şi de faptul că Justiţia e un capitol cu probleme în optica Uniunii Europene. Ca o ironie, „Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare”, din Legea 247, este chiar: Titlul 13. Ghinion. Ce accelerare mai e şi aia când, de-a lungul ultimilor ani, proprietatea a fost când ocrotită şi mângâiată pe creştet, când garantată şi cu ochii în soare? Atunci când au venit la putere şi tocmai pentru a-şi consolida puterea, comuniştii au băgat oameni în puşcării, fără nici o judecată, şi le-au luat tot de aveau, fără nici un act. Au dărâmat case pentru a şterge orice urmă a trecutului acestora şi au construit alte case, în dorinţa de a edifica un alt trecut; trecutul lor de proaspeţi aşezaţi la putere. Acesta este motivul pentru care voi insista mai mult pe tema regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Fenomenul luării proprietăţilor „cu japca”, adică fără nici un act şi fără nici o judecată este prezent peste tot, dar este dominant în mediul rural. Aici, oamenii se cunosc cu toţii, unii pe alţii, fie că sunt descendenţi ai comuniştilor opresori, fie ai celor care au murit prin puşcării, în Bărăgan sau Siberia. Necazul e că descendenţii comuniştilor, aflaţi la conducerea structurilor administrative sau agricole comunale, nu au nici un interes să recunoască faptul că au mai fost şi părinţii sau bunicii altora pe acolo. Pentru a acoperi acest lucru, ei au făcut multe cadouri de tipul locurilor de construit vile, retrocedărilor ilegale de păduri, fâneţe, păşuni, lacuri sau bălţi. Lăsându-i în plata Domnului pe aceia care au pierdut totul, fără acte şi fără multă vorbă, fiind nevoiţi să fugă în de furia maselor democrat-populare, voi insista puţin pe situaţia un pic mai concretă a celor care au avut „norocul” să li se confişte ceva, adică au act de confiscare, şi speră să fie despăgubiţi prin iluzoriul şi controversatul fond „Proprietatea”. Cererile sunt atât de multe, încât rezolvarea tuturor dosarelor ar dura ani, dacă nu zeci de ani. Pe deasupra, înţelesul trimiterilor legilor proprietăţilor sau ordonanţelor de la una la alta poate dura alţi ani. La noi, legile sunt date confuz, să nu le înţeleagă omul neobişnuit cu frazeologia juridică. Astfel de legi sunt date pe mâna unor primari de comune cu 7 clase, promovaţi politic sau rămaşi moştenire de la regimul de tristă comună. Ce să înţeleagă aceştia? O importantă parte a populaţiei României e nemultumită de aplicarea noii legi a proprietăţilor pierdute. Oamenii goniţi în celălalt capăt al ţării sau chiar pe partea cealaltă a globului sunt şi mai nemulţumiţi. Apariţia noii legi a proprietăţii le-a dat bătăi de cap şi mai-marilor judeţelor. Pe capul lor se strâng, zilnic, mii de cetăţeni nemultumiţi de felul cum e aplicată Legea nr. 247/2005. Guvernul a decis constituirea Fondului Proprietatea, prin intermediul căruia urmează să fie despăgubiţi cei ale căror proprietăţi nu mai pot fi restituite în natură. Foştii proprietari urmează să primească acţiuni la acest fond, acţiuni pe care le pot păstra până la devalorizare sau vinde pe nimic. Ocupaţi cu apariţiile obsedante la televiziuni mai mult sau mai puţin obscure, guvernanţii nu se grăbesc deloc, făcându-i pe eventualii beneficiari să reflecteze la tristul şi postrevoluţionarul fond Libertatea, despre care nu se mai ştie nimic. La fiecare sfârşit de an, expropriaţii pot spera, în continuare, să primească dividende de la cine ştie ce firme nominalizate la Bursă, în mod artificial şi arbitrar. Cum majoritatea oamenilor deposedaţi abuziv de bunurile lor nu prea au încredere în sistemul embrionar de cotaţii bursiere de la noi, nesusţinut de o economie viabilă, sănătoasă, într-un capitalism real, vor considera că ţin în mână nişte hârtii fără valoare şi le vor vinde speculanţilor, cum sunt cei care strigă în piaţă faptul că vor să cumpere cupoane agricole. Foştii proprietari, fiii sau nepoţii acestora nu pot fi convinşi că acţiunile promise de guvern vor avea o prea mare valoare şi se blazează. Unii, cu ceva brumă de agoniseală, sunt hotărâţi să meargă până în pânzele albe, să nu accepte această soluţie a acţiunilor, considerând-o în neconcordanţă chiar şi cu o democraţie de tip african. Ei vor să continue procesele cu statul român, procese chinuitoare, care mănâncă sănătatea, timpul şi banii, şi să ajungă chiar până la Strasbourg. Cum într-un proces desfăşurat în România se pompează foarte mulţi bani, într-un proces din străinătate suma e considerabilă. Majoritatea expropriaţilor sau urmaşilor lor nu deţin nici măcar banii pentru iniţierea unui proces în ţară. Un proces de tipul ăsta mănâncă mulţi bani. Cum poate câştiga un proces la Strasbourg un om care n-are nimic, tocmai pentru că bunicilor sau părinţilor lui li s-a luat totul şi familia a fost aruncată în cea mai neagră mizerie? Asta nu mai e reparaţie morală sau materială, ci investiţie. Din această cauza, mulţi expropriaţi şi-au vândut pe nimic proprietăţile încă nereturnate la parveniţi dubioşi, cu multe miliarde în cont şi o armată de avocaţi pe ştatul de plată. Deci, într-un fel, s-a făcut o a doua expropriere, mascată, de către baronii locali, foşti miliţieni, activişti, gestionari, securişti etc. Poţi pierde prin judecăţi mult mai mulţi bani decât ar fi dispus statul să-ţi dea ca despăgubire pentru casa dărâmată, numai că guvernanţii nu par deloc bucuroşi să-ţi dea ceva. Îţi dau nişte hârtii cu valoare oscilantă, în funcţie de cotaţia bursieră. În condiţiile ţării noastre, oscilant e mult spus; majoritatea întreprinderilor fiind în cădere lentă, dacă nu de productivitate directă, măcar de imagine. Valoarea în creştere la o Bursă atât de nouă a acţiunilor e doar o iluzie; dacă e ceva în creştere, în România, acelea sunt doar preţurile. După atâţia ani de aşteptare, vor veni alţi ani de aşteptare, apoi, firesc, moartea. O glumă sinistră spune că singurele firme care nu pot da faliment sunt cele de pompe funebre. Speculatul la bursă nu e un joc atât de agreabil pentru bătrâni. Fondul Proprietatea va fi cotat la bursă abia la mijlocul anului, când Guvernul speră să nu se mai confrunte cu secete prelungite, inundaţii, răpiri de ziarişti sau gripe aviare, care să destabilizeze economia. Bine, dar catastrofe naturale au existat pe teritoriul carpato-danubiano-pontic de mii de ani! Natura are o imaginaţie colosală, dar mult mai dezvoltată e imaginaţia omului când vine vorba să dea vina pe natură. Dacă mai invocăm multe catastrofe, riscăm să fim şi luaţi în râs. Dumnezeu a dăruit actualei puteri spectrul alegerilor anticipate, inundaţiile, grevele, gripa aviară, criza ostaticilor din Irak, pesta porcină, epidemia de rujeolă şi altele. Dacă nu avea în faţă aceste încercări, nu avea ce face în anul care a trecut. Nu făcea nimic, se plictisea, iar capitalul de încredere i se prelingea printre degete. Aşa, Cel de Sus a dat dezastrele, aceste mici pârghii, necesare unei bune imagini. Dacă nu aveau loc evenimentele de mai sus, guvernanţii se plictiseau şi erau obligaţi să-şi facă de lucru cu noua Lege 247 / 2005, cea care priveşte reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care amestecă reparaţiile materiale şi restituirile de proprietăţi cu justiţia. Aceasta a luat locul Legii 10 / 2001, cea care privea regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aducând în discuţie o himeră numită Fondul Proprietatea. În condiţiile în care îţi trebuie 100 de ani numai să citeşti cererile de restituire a proprietăţilor naţionalizate sau confiscate, să descâlceşti iţele tuturor cazurilor din ultimii 50 de ani e şi mai complicat. Primăriile au primit, în termen legal, zeci de mii de notificari, bazate pe Legea10/2001. Au trecut mai bine de patru ani şi notificările încă mai aşteaptă şi azi să fie analizate şi soluţionate de comisia de aplicare a legii, care ar trebui să se întrunească şi să lucreze în fiecare zi de marţi a săptămânii. O dată cu apariţia Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie aflată sub coordonarea cancelariei primului-ministru, toate dosarele în care bunurile solicitate nu mai pot fi restituite în natură iau drumul acestei instituţii. Asta, dacă cei de la comune vor să se deranjeze şi să trimită dosarele; într-o mare parte din cauze, în teritoriu, se fac pierdute file, dosare întregi, se încurcă adresele sau, pur şi simplu, nu se întocmesc dosare pentru foştii proprietari, mulţi veniţi de la capătul celălalt al ţării sau din străinătate. De la primăriile comunelor şi oraşelor până la iluzoria Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor e drum ca de la Pământ la Lună; niciodată invers. În atenţia Comisiei Centrale amintite, cea a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se încadrează construcţiile demolate de comunişti. Pentru acestea, un notificator cere despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului, despre care nu ştie nici cum arăta. Cum fostul proprietar poate spune că a avut un palat sau, dimpotrivă, o cocioabă, e greu de stabilit o valoare reală. Adevărul poate lua multe aspecte, în funcţie de subiectivitatea martorilor şi nici preţul pieţei nu e foarte obiectiv. În aceste condiţii, expropriatul e la mâna unui notificator. Dacă omul scoate banul, e şi notificatorul om, aşa cum orice ţăran redevine om după ce şi-a vândut marfa. Fondul Proprietatea va fi, de fapt, o societate comercială şi va fi administrat de o
firmă care va fi selectată în
urma unei licitaţii publice internaţionale. Un om cu judecată logică nu
vede în înfiinţarea unei firme, în mod artificial, decât un demers
guvernamental de a mai crea o structură parazitară cu câteva mii de
posturi, care să fie vândute, pe bani frumoşi, fiilor de parveniţi,
activişti comunişti, securişti sau mafioţi. Societatea română e plină de
specialişti în agricultură, cu teologia sau electronica la bază.
Bogdan
Olteanu, când era ministrul
relaţilor cu Parlamentul, spunea că procedurile de înfiinţare a Fondului
Proprietatea se încheie în primăvara lui 2006. După asta, în şase luni,
fondul va fi cotat la Bursă, apoi se va stabili valoarea unei acţiuni.
Valoarea acţiunii va fi stabilită de administratorul fondului, pentru ca
guvernul să nu fie luat la rost, în cazul în care sistemul nu
funcţionează sau se prăbuşeşte sub propria lui greutate, ca FNI-ul. Aşa cum puţini bătrâni se înghesuie să-şi dea pământul pentru o rentă viageră de râs, tot aşa, nici cei cu casele dărâmate nu prea au încredere în reparaţiile statului. Ce stat e acela care vrea să-şi înşele cetăţenii? Oamenii au votat diferite schimbări, dar au observat, după un timp, că acestea s-au făcut în rău. S-au mai emis nişte titluri de proprietate, care, după scurt timp, n-au mai avut nici o valoare. Cum poate cineva să creadă că se poate face o reparaţie materială, când se continuă accentuarea daunelor morale? Prin procesele infinite în care sunt trimişi foştii proprietari, se induce, în continuare, aceeaşi stare de angoasă de până acum. Nimeni nu crede că Fondul Proprietatea va acoperi valoarea reală a bunurilor confiscate în timpul regimului comunist.
Sub protecţia
călduroasă a anonimatului, chiar reprezentanţii guvernului au recunoscut
că nu va fi nimic în avantajul proprietarilor şi că vor fi necesari zece
ani ca legea să producă efecte, aceasta fiind varianta optimistă.
Oamenii care au acum 70-80 de ani şi care aşteaptă de 50 de ani o
reparaţie materială au o viziune mult mai sumbră privind acţiunile
Fondului Proprietatea, considerând acest lucru o soluţie inutilă, foarte
prost pusă la punct, menită doar a bifa rezolvarea problemei restituirii
proprietăţilor în ochii Uniunii Europene. Forumul Civic Românesc consideră că Legea 247/2005 are multe lacune, este interpretabilă, sancţiunile sunt extrem de slabe, Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietatilor, care ar trebui să determine o aplicare imediată, având o atitudine contemplativ-meditativă, de îndrumare metodologică, de sfaturi fiind cu toţii sătui. ANRP se rezumă la evaluarea eventualelor despăgubiri prin fondul Proprietatea. Privind retrocedarea efectiva, bilanţul este aproape nul. În anul 2005, au avut câştig de cauză proprietarii care, după mulţi ani de luptă cu instantele din Romania, au mers la CEDO. Nemultumiţii se pot adresa instanţei, în condiţiile în care Justiţia reprezintă un capitol foarte sensibil al preaderării, iar avocaţii şi judecătorii sunt obligaţi prin lege să mănânce şi ei o pâine. Un sistem care a pornit întâi cu facerea proprietăţii şi s-a uitat de refacerea proprietăţii celor pe spinarea cărora s-a construit actuala proprietate e greu de numit ca fiind democratic. Democraţia e exercitarea puterii celor mulţi şi proşti, în limitele legii. Care lege? Victor MARTIN
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
