Psihanaliza unor dejecţii literare

la târgul de carte Gaudeamus

 Psiholog Mstrd. Ilie Marinescu

Cu toate că majoritatea articolelor mele din presă s-au axat pe analiza unor situaţii din punct de vedere psihologic, fără a face referire la persoane, am decis ca de această dată să mă situez în postura nu numai a psihologului clinician, dar şi în cea de scriitor (poet), încercând să fac o analiză critică a unui fenomen ce nu l-am putut trece cu vederea la recent încheiatul târg de carte Gaudeamus (lat. „să ne bucurăm”), unde bucuria mi-a fost umbrită de o carte, despre care editorul, în cuvântul de deschidere, vrea să ne convingă de faptul că, citez: „cuvintele şi expresiile cu conotaţii sexuale, înjuriile care vehiculează pornografii încetează să mai constituie apanajul exclusiv al <culturii de stradă> şi îşi câştigă un uz cultural”. Carevasăzică, era singurul lucru care lipsea culturii, nu de masă, ci aceea în care unii naivi mai credeau, printre ei numărându-mă şi eu. Sau cum spuneam într-un volum de pamflete şi satire: „...eu poate-am înteles, greşit democraţia/ crezând că în cultură stă toată avuţia”.

Dar cum marele Bach a temperat bine clavecinul, voi încerca şi eu să temperez condeiul, nu de alta, dar nu aş dori să ma aliniez „culturii de masă”, la care editorul Magdalena Mărculescu face referire în „superba antologie”, Poveşti erotice româneşti.  Situată la standul editurii respective, în prim plan, mi-a atras atenţia nu numaimie,  ci şi la doi tineri care tocmai o răsfoiseră. Fiind lângă ei, i-am auzit spunând: „ce mizerie de carte!”. Ca specialist am zis că poate ei nu înţeleg sensul cărţii şi am decis să cumpăr cartea,  urmând să o lecturez în linişte acasă, ceea ce am şi făcut, rezultatul fiind decizia de a scrie acest articol. Dacă mass-media invocă diferite motive de economie de piaţă, adică oferă ceea ce poporul cere, iată că la un târg ce se vrea cu ştaif, cartea, în loc să fie formatoare de cultură, ne oferă, şi mai ales tinerilor, posibilitatea de a experimenta ceea ce o parte din aşa-zişii scriitori de marcă încearcă să ne vândă ca lectură originală de poveşti erotice româneşti - nu poveştile lor venite dintr-o gândire, pe care renumitul psihiatru german Karl Leonhard le-ar include cu siguranţă în personalităţi accentuate. Mă bucur că am avut posibilitatea, prin studiu aprofundat la un master, să descopăr aceste tipologii, astfel încât cu siguranţă, dacă mi-ar fi fost pacienţi aceşti aşa-zis scritori de texte erotice, erau diagnosticaţi cum se cuvine, concurând-ul astfel pe Leonhard. Dacă medicii, noi psihologii greşim cumva în ceea ce priveşte un tratament sau o terapie suntem acuzaţi de malpraxis; dacă un scriitor îşi varsă refulările şi angoasele într-o carte ce cade în mâna unor copii neexperimentaţi, aceştia sunt scutiţi de acuze pentru că, nu-i aşa, aceasta este cultură - fără să se gândească la faptul că la o astfel de carte trebuia să aibă ataşat cerculeţul roşu, nu să fie expusă oricui la tarabă, ci eventual oferită mai degrabă celor care practică prostituţia, pentru că în această carte am putut regăsi tot ce poate fi mai obscen şi mai degradant în limbajul unor oameni ce se vor de cultură şi al căror rol în societate este unul destul de important.

Obişnuit cu terapiile sexuale, şi citind zeci de tratate de specialitate, având profesori emeriţi în domeniu, niciodată nu am regăsit atâta vulgaritate ca în această producţie literară, mergând de la vulgaritatea cea mai joasă, coprolalie cât să te scârbească, până la acte ce invocă mai degrabă tulburări de conduită sexuală, şi mă întreb daca tulburările fac parte din poveştilee inventate sau aparţin autorilor? Se spune că nu tot ce îţi trece prin cap trebuie să iasă şi pe gură, însă tot ce îţi iese pe gură trebuie să treacă prin cap. Mă întreb retoric, unde este peratologia acestor gânduri, acestor dejecţii? Şi ca să fiu bine înţeles, nu mă refer la persoana mea al cărui bun simţ l-am simţit încălcat de mizerabila lectură, cât la copiii pe care părinţii şi aşa fac eforturi destul de grele să-i ţină din scurt, pentru a nu ajunge mai târziu indivizi cu tulburări de comportament deviant sau sexual.

Oare copii acestor scriitori sunt minori sau majori? Au învăţat ceva de la distinşii lor părinţi în ale scrisului erotic? Dacă într-o zi unul dintre copii lor participă la o orgie sexuală cum o descriu aceştia în carte, cum vor reacţiona? Îşi vor spune că societatea este de vină? Sau îşi vor spune că povestioarele lor şi-au atins ţinta? Şi pentru ca lecturile să capete o aureolă de minţi luminate, fiecare capitol este însoţit de un mic CV cu premiile obţinute pe mai ştiu eu ce căi, aşa cum se poartă pe la noi, cu titluri înnobilate de volumele scrise în timp. Însă toate acestea au fost umbrite de aceste povestioare de prost gust, savurate doar de cei cu disfuncţii sexuale, onanişti, frustraţi, ipotenţi etc. Pentru a fi şi mai convingătoare această carte, s-a inserat şi girul cunoscutului critic de carte care merită la rându-i criticat, spunând că trebuia să avem şi noi o Lolită a noastră, frază ce am asemănat-o cu a unui comandat de poliţie care recent afirma că nici camăta nu este un delict. Aşadar stimaţi iubitori de cultură, e bine să aruncaţi marii clasici la coşul de gunoi şi să păstraţi alte gunoaie. De curând mi-am lansat al cincilea volum de versuri „poeme de suflet hyperborean” şi cineva îmi sugerase să-l invit la lansare pe acest critic literar Dan C. Mihăilescu şi am refuzat cunoscându-i aroganţa şi bine am făcut. La fel s-a întâmplat şi cu cel ce păstoreşte pe Bucureşti asociaţia poeţilor, Mircea Cipariu, care invitat fiind a spus că poezia mea nu este pe gustul lui, adică un om decide ce este bun şi rău în literatură, de parcă ar fi la el pe moşie, iar noi cei mulţi nu avem voie să criticăm. Aşa se face cultura la ora actuală în România. Plecat de mai multe ori peste hotare şi întors recent din USA, mergând în multe librării nu am văzut nicio astfel de carte cu tentă sexuală „macabră” pentru că un popor ştie să-şi protejeze generaţiile viitoare, chiar daca flagelul prostituţiei există, el este marginalizat din librării.

Mi-am asumat riscul de a critica această carte fără să dau numele celor 17 „apostoli” ai grotescului care şi-au povestit aventurile pubertine în carte, din dorinţa de a trage un semnal de alarmă de starea decadentă şi nu de evoluţie culturală în care ne aflăm ca naţie. Prefer să nu fiu confrate cu astfel de creatori (nu creaturi) de cultură, care ne mai şi dau lecţii de morală pe la televizor, şi să rămân ilustrul poet necunoscut, dar iubit de puţinii cititori ai cărţilor mele, deoarece poezia mea este prea rafinată pentru gusturile lor grobiene şi invită la armonia trupului cu spiritul, aşa cum, şi ca specialist psiholog, readuc pe făgaşul normal persoane ce doresc normalitatea. Nici nu mă mai miră faptul că la dispariţia marelui nostru confrate în ale scrisului frumos, iubitor de neam şi ţară, Adrian Păunescu nu a fost nimeni prezent dintre cei mici cu funcţii mari din Uniunea Scriitorilor, preferând să trimită la înaintare un politician şi el un mic poet cu funcţie mare. Tot ce-mi rămâne de făcut acum este să apelez la un autodafeu al acestei cărţi, nu de alta dar s-ar răsuci în mormânt cei ale căror cărţi stau la loc de cinste în biblioteca mea: Cioran, Eliade, Ionescu, Caragiale, Eminescu, Creangă, aceştia din urmă chiar dacă aţi dorit să fiţi epigonii creaţiilor lor nu aţi reuşit, pentru că ei nu au coborât în aşa hal limbajul. Primii psihiatrii şi psihologi din secolul al 19-lea atunci când erau nevoiţi să menţioneze sexul, apreciau că trebuie să invoce iertare din partea cititorilor pentru că le reţineau atenţia cu subiecte atât de josnice şi frivole; dar asta o făceau aceşti specialişti care ştiau cât de sensibil este acest subiect. Vă cer şi eu iertare vouă, cititorilor, pentru „îndrăzneala” de a critica ceva ce trebuie criticat de specialişti, pentru că educaţia sexuală nu se face la colţ de stradă sau pe tarabă, sau de neaveniţi în ale ştiinţei sexualităţii. Ca epilog al celor câteva idei, mi-aş permite să dau un sfat poetic din gândirea celui care v-a reţinut din timpul liber, acelora care probabil nu sunt obişnuiţi să primească sfaturi de la unul prea neînsemnat, însă doar pentru ei: „tu scrii doar pentru stradă fără îndemânare/ te bucuri ca maimuţa când ţopăie şi sare/ eşti slobod rău la gură şi desfrânat tu eşti/  îţi dau un sfat mai bun: când scri să şi gândeşti!”

Psiholog Mstrd. Ilie Marinescu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com