|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
||||||||||
|
Psihologia şi societatea românească Omul & Megamaşina Sergiu Simion (foto)
Întrebare-test : « Ce legatură logică credeţi ca ar putea exista între Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, Direcţia pentru Protecţia Copilului Vrancea, Comisia pentru Drepturile Omului Vrancea, Colegiul Psihologilor Constanţa si Centrul de Explorare a Visurilor Bucureşti ?! »
Cum stau lucrurile în realitate ? Pe de o parte, răspunsul la aceasta întrebare este dat de o normă deontologică specifică domeniului psihologic şi medical conform căreia voinţa subiectului este suverană dar aceasta normă este surclasata la noi cu ajutorul legii. În loc să fie investigate cazurile punctuale, grupuri sociale imense cum ar fi angajaţii, profesorii, şoferii amatori, etc sunt testate « psihologic » la grămadă şi într-un mod « preventiv » care discreditează şi profesia, şi practicanţii ei în scopul decelării a ceea ce înca nu a apărut. Pe de altă parte, nu putem sa facem abstracţie de stadiul societăţii actuale şi de principiul adecvării metodelor psihologice folosite la obiectul lor de studiu « în raport cu materia dată » cum ar fi zis Aristotel deoarece în caz contrar rămânem în vechea dilemă românească a formelor fără fond. Din aceste considerente, înainte de a discuta despre mentalitatea şi comportamentul psihologilor într-un viitor material, este necesar să definim starea de fapt şi de drept a societaţii româneşti cât mai clar posibil şi dincolo de orice interese ideologice sau conjuncturale.
Contextul social
Societatea românească aflată într-o continuă tranziţie, oferă un spectacol captivant pentru orice conştiinţă gânditoare aflată în postura unui observator, dar preţul plătit de către cetăţenii aflaţi în corzile ringului social îi aduce pe cei mai mulţi dintre ei în stare de subdezvoltare economică, socială şi, în special, mentală. Dacă pentru ceea ce au trăit deja în ultimele două decenii, cetăţenii români ar fi trebuit să primească, în masă, medalii de aur pentru faptul că nu au innebunit incă, societatea şi cei care o guvernează se plasează la polul opus. Prin încălcarea constantă a regulilor jocului, respectiv a regulilor contractului social, în mod sigur nu pot câştiga nici o medalie, dar la fel de sigur scapă de orice sancţiune pentru că nici o instanţă publică nu se pedepseşte singură. Cu atât mai mult nu există nici o sancţiune pentru unele « tratamente » (psiho) sociale aplicate cetăţenilor sub pretextul « cererii « populaţiei şi al libertăţii de expresie. Şantajul emoţional şi explozia de vulgaritate de pe ecranele TV, circul şi bestiarul din spaţiul politic, talk-show - rile în care marii politicieni şi analişti politici dezbat situaţia ţării şi soarta cetăţenilor asezaţi in jurul unei mese şi cu spatele la cei in cauză, sportul transformat într-o afacere şi într-un prilej de manifestare a violenţei,, etc. sunt livrate populaţiei in doze de-a dreptul toxice. La nivel general ne putem lăuda cu faptul că « economia se dezvoltă şi devine atractivă « dar acest succes social are un preţ imens la nivel de individ într-o ţara in care creşterea oilor, meseria de tractorist, limbajul agramat şi obscen sau apartenenţa la structurile Securitaţii legitimează succesul în afaceri, politică sau cultură. Constatăm cu amărăciune ca bătranul Freud a avut încă o dată dreptate. Civilizaţia înseamnă nevroză şi constatăm acest lucru chiar pe pielea noastră. Suntem prizonieri ai paradoxului colectivist conform căruia ţara o duce bine dar cetăţenii ei o duc rău fiind de departe cei mai nefericiti europeni. (http://www.ziare.com/Romanii_si_bulgarii__cel_mai_nefericiti_europeni-69598.html)
Situaţia cetăţeanului de rând seamănă mai degrabă cu un mers pe sîrmă fiind o permanentă oscilaţie între menţinerea pasului pe loc şi riscul de a cădea in stare de colaps. Din aceasta perspectivă şi dincolo de oferta psihologică pre-existentă, cererea socială respectiv nevoia de psihologie poate fi abordată într-un mod mult mai pragmatic şi mai util pentru cetăţeanul care (teoretic) are dreptul sa-şi definească singur priorităţile. Cu toate ca afirmaţia poate scandaliza unele « grupuri obscure de interese » cum le place altora sa creadă, cele mai multe din problemele cetăţeanului nu sunt de natura psihologică (chiar dacă în final pot deveni şi psihologice) ci socială. Care ar fi deci « demonii şi coşmarurile » care bântuie viaţa şi somnul cetăţeanului român? Nu sunt nimic altceva decât problemele cronice ale societăţii româneşti a căror nerezolvare şi persistenţă provoacă adevarate traume sociale şi, în special, individuale.
Diagnosticul
Pentru o radiografie ad-hoc a societăţii româneşti actuale şi identificarea stadiului de dezvoltare în care se află aceasta putem folosi un model sintetic - « roata unei dezvoltări durabile »- (http://www.noi-orizonturi.ro/viata/why_viata. asp). Simpla evaluare a acestor variabile indică faptul ca 5 din cele 7 dimensiuni posibile ale societăţii noastre (spiritual-moral, intelectual, social, guvernamental şi economic) se afla în realitate într-un stadiu de dezvoltare incipient ca să nu-i spunem primitiv. In alţi termeni, cetăţeanul trăieşte într-un mediu social ostil, într-o lume ale carei mecanisme gripate sunt complet inversate în raport cu logica normalităţii.
Un exemplu elocvent este interfaţa instituţionala a statului în raport cu cetatenii. Simpla analiza a ofertei ministerelor pe net ( http://www.cotidianul.ro/index.php?id=9427 & art = 24945 & cHash = 4a5618134 ) releva o adevarată « paragină în web a statului « unde plimbatul şi birocraţia din spaţiul real sunt înlocuite cu link-uri către site-uri inexistente, motoare de cautare nefuncţionale şi confuzie în construcţie. Optimismul social ne cere să considerăm această stare de fapt drept un accident temporar. Dar dacă extindem aceeaşi analiză la un nivel inferior («in teritoriu ») descoperim lucruri foarte interesante. Ceea ce la nivel superior poate părea doar un accident se dovedeşte a fi in realitate o practică de sistem.
Să analizam, la întâmplare, site-ul unei instituţii aparent inofensive cum ar trebui sa fie de exemplu « Casa Judeţeana de Pensii Constanţa » ( http://cjp-cta.forte.ro). La o primă analiză, site-ul este impecabil sub raportul eleganţei, conciziei si claritaţii informaţiei oferite. Nu are nici o greşala şi poate fi un model pentru multe din site-urile instituţiilor « de la centru ». Cetăţeanul poate citi singur toata legislaţia în vigoare care îi este oferită cu generozitate chiar dacă nu a intenţionat niciodată sa facă acest lucru şi nici nu a dorit vreodată să participe la un concurs pentru a se angaja ca functţionar acolo. Straniu este altceva. Cu excepţia numelui directorului, respectiv a unui numar de telefon/fax, toată instituţia de pe web seamănă cu vitrina luminata şi perfect sterilă a unui panopticum : este complet impersonală si nu poate fi stabilită comunicarea cu nici un departament. Avem totuşi o adnotare sibilinică ce merita citata : « Acesta este formularul de contact prin care vizitatorii site-ului pot trimite mesaje catre Casa Judeţeană de Pensii.
Numai angajaţii autorizaţi (n.n.) ai Casei Judeţene pot vedea mesajele care au fost trimise ». Adnotarea de mai sus capată sens dacă menţionăm concluzia unui articol referitor la această instituţie : « Pensionarul din armată (n.n.) Oscar Beneş, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Constanţa a instaurat o dictatură în instituţia pe care o conduce. » (http://ziuact.ro/article.php/oscar_fortareata ). Daca doriti cumva sa aflaţi ce caută şi cum a ajuns un colonel pensionar din armată în fruntea unei instituţii civile respectiv de stat şi cu acest profil, răspunsul il puteţi bănui. Nu ştim. Dar putem estima împreună consecinţele dacă citim mai jos descrierea şi funcţionarea impecabilă a mecanismului cinic de spoliere a cetăţenilor cu complicitatea tacită a funcţionarilor statului care pretinde că le « apără » drepturile : « La mâna avocaţilor. O situaţie aproape paranormală se petrece cu regularitate în majoritatea cazurilor în care pensionarii care epuizează efectiv orice cale de a-şi rezolva problemele cu cei de la Casa Judeţeană de Pensii, sunt nevoiţi să se adreseze instanţelor de judecata. Identic cu cazurile celor care au solicitat aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensaţii pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, şi cei care au de ales calea tribunalelor sunt contactaţi în mod misterios de avocaţi ce se oferă să le rezolve problemele în schimbul unor comisioane consistente. Cum identifică aceşti avocaţi persoanele cu probleme rămâne încă un mister legat de secretul informaţiei si confidenţialitatea datelor din dosarele acelor pensionari.
In Constanţa există câteva mii de pensionari care au solicitat în scris celor de la Casa de Pensii recalcularea pensiilor şi asta în urma unor erori de calcul iniţiale. Astfel, unora dintre aceştia nu li s-au luat la socoteală lungi perioade de activitate cu toate că dosarele cuprindeau documente ce atestau acest lucru. Altora le-au fost calculate punctele de pensie în funcţie de alte repere ce au condus la diminuarea excesivă a pensiilor, etc. Ei bine, acestora şi nu numai, Casa de Pensii le-a trimis drept răspuns la petiţii, scrisori de tip şablon, cu un conţinut ambiguu, din care rezultă ca unică soluţie de rezolvare a problemelor - instanţa de judecată. » (http://www.dezvaluiri.ro/site/modules.php?name=News & file = article & sid = 355). Abia acum putem analiza raportul dintre eleganţa site-ului web al instituţiei si eficienţa reală a activitaţii ei : « Revoltător este faptul că indiferent de problemele pe care le au cei care işi pierd timpul, nervii şi sănătatea pe holul mic şi înghesuit de la parter, în afară de funcţionarii de la ghişee- şi aşa depaşiti de situaţie- nimeni din factorii responsabili ai instituţiei nu mai poate fi contactat, toţi stând ascunşi în spatele unor uşi metalice cu acces pe bază de cartele magnetice. » (http://ziuact.ro/article.php/os) . O imagine a « eficienţei » instituţiei şi a tratamentului la care sunt supuşi cetăţenii poate fi văzută uşor (http://www.expres.ro/article.php?artid=287092) şi corelat cu acest fapt putem chiar presupune şi modul în care a fost recompensat pentru acestă eficienţă conducatorul ei. ( http://www.expres.ro/comment.php?artid=287092 & commentid = 393864).
Acest raport poate fi identificat cu uşurinţă în aproape toate instituţiile publice care adoptă la unison un comportament aparte şi un trend la modă în societatea românească care ar putea fi denumit « sindromul fortăreţei ». Semnalele acestui comportament pot fi decelate de la mare distanţă începând cu acel « Permis de libera trecere » de pe unele maşini care semnalează prin forţa lucrurilor numărul la fel de mare al locurilor pe unde este interzisă trecerea, continuă cu celebra sintagma « Interzis accesul persoanelor neautorizate » (este exact inscripţia care se poate vedea şi acum pe poarta unui stadion orăşenesc din sudul ţării) şi se termină cu procesele oculte care se desfasoară în înteriorul instituţiilor. Deşi se hrănesc din bani publici, instituţiile noastre publice se izolează de cetăţeni prin câteva strategii ultraeficiente specifice cazematelor, buncărelor şi reactoarelor nucleare. Primul nivel de securitate este « regulamentul de ordine interioară » (echivalentul uşilor metalice şi cartelelor magnetice de la intrare) care are rolul de a izola instituţiile de mediul social exterior. Al doilea nivel este « programul de audienţe « care descurajează eventualele tentative de dialog personalizat în timp real şi pregăteşte terenul pentru teribila strategie a cunctaţiei prin care răspunsul si răspunderea devin impersonale cu ajutorul legii şi decalate mai întai cu o lună de zile pentru a fi apoi definitiv înmormântate. Al treilea nivel de securitate este « inima reactorului » respectiv instituirea şi delimitarea zonei definită prin « strict secret/strict confidenţial » care prin acest statut ocult se detaşează în mod categoric de eventualele preţentii sau curiozităţi ale cetăţenilor ordinari şi muritori şi care practic defineşte instituţia drept stat în stat. Ca de atâtea ori la noi, realitatea depaşeste imaginaţia şi putem constata uşor acest lucru încercand sa întelegem - dacă reuşim - raţionalitatea socială pentru care în unele cazuri funcţionarii publici de la noi au CV-urile secretizate (!).
Citim uluiţi în presa zilelor noastre : « Un alt înalt funcţionar public important din OPSPI este Robert Neagoe, şeful Departamentului Juridic al Oficiului Privatizarii. El a verificat şi a avizat legalitatea acestor licitaţii, în care mai mulţi şefi ai săi sunt într-un potenţial conflict de interese. Deşi şi CV-ul său a fost secretizat, ştim ca Robert Neagoe este foarte bine pregătit profesional pentru această activitate. » (http://www.evz.ro/article.php?artid=280121).
Întrebarea fundamentală dar fără răspuns şi care paralizează logica este ce poate fi de fapt (strict) secret sau confidential în activitatea unei instituţii publice. Se ştie numai că orice semnalare exterioarăr a deficienţelor ei nu conduce la remedierea deficienţei ci declanşeaza instantaneu o vânătoare de vrajitoare care să răspundă la întrebarea : « De la cine s-a aflat ? ! » pentru a putea fi pedepsit şi neutralizat cât mai repede « trădătorul » din interior. Această analiză a mecanismului intern de funcţionare al unei instituţii publice ar putea conduce la ideea greu de acceptat că cetăţenii, în calitatea lor de potenţiali beneficiari ai informaţiei publice, nu sunt în toate cazurile autorizaţi să o obţină. Totuşi, noi trebuie sa credem atât în drepturile cetăţenilor cât şi în supremaţia legii.
Revenind la instituţia în cauza, am putea spera că cetătenii dezamăgiti de prestaţia unei instituţii de stat plătită tot din banii lor s-ar putea orienta către serviciile unor asociaţii non-guvernamentale. Eroare. Avem şi aici o surpriza majoră : « Veriga slabă si neajutorată a sistemului o constituie pensionarii care nu provin din categoria celor care şi-au desfăşurat activitatatea în cadrul Ministerului Apararii sau Ministerului de Interne. Aproximativ tot ce înseamnă pensionar care nu a avut de aface cu armata sau politia are probleme cu Casa de Pensii. Paradoxal, interesele pensionarilor care au nevoie de sprijin, sunt aparate de asociatţii de pensionari conduse tot de fosti militari sau cadre MI. Tocmai de aceea interesul major al acestei categorii de persoane nu o să fie aproape niciodată îndeplinit atât timp cât pârghiile problemei sunt în mâinile unor oameni care sunt obişnuiţi să servească sistemul. De remarcat este faptul că foştii militari sau cadre MI beneficiază de pensii de 10 ori mai mari decât cei care au lucrat în agriculturaă, invăţământ, transporturi navale, etc. Tot la fel de paradoxal este şi faptul că tot foştii militari sau cadre MI se înghesuie la recalculările pensiilor, dosarele acestora având cum ne-am obişnuit, prioritate. ( http://www.dezvaluiri.ro/site/modules.php?name=News & file = article & sid = 355)
Analiza interfeţei instituţionale poate releva asemenea surprize în cele mai neaşteptate domenii. Cele mai multe au fost, sunt conduse sau au în conducere militari (un exemplu este Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate până nu demult condusă de un general) şi în aproape toate ne lovim de securişti. Ceea ce am identificat în Constanţa la pensionari putem identifica la fel de uşor in Vrancea dar exact unde nu ne-am astepta. La copii. Citim cu resemnare în presa zilelor noastre : « RECICLARE. În urma unei hotărări a Consiliului Judeţean Vrancea, Direcţia pentru Protecţia Copilului este condusa de Toader Gheţu, nimeni altul decat un fost colonel de Securitate, responsabil cu "politicii". Până în decembrie 1989, Gheţu s-a ocupat de urmărirea oamenilor de cultură din Vrancea, dar şi de filarea foştilor membri ai partidelor istorice. Fostul securist, ajuns protector al copiilor, crede ca fostul său serviciu din perioada comunistă nu şi-a pus amprenta pe modul în care îşi îndeplineşte sarcinile de şef al Protecţiei Copilului. "Au fost securişti fără inimă şi securişti cu suflet. Eu mă consider că fac parte din cea de-a doua categorie. Am iubit copiii chiar şi atunci când purtam uniforma Securitătii ", a declarat Gheţu. Înainte de numirea în actuala funcţie, Toader Gheţu a fost secretarul Consiliului Judeţean Vrancea şi a condus Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul instituţiei mai sus amintite. » (http://www.infonews.ro/article42721.html) .
Dacă doriti cumva să aflaţi ce caută şi cum a ajuns un colonel de Securitate responsabil cu « politicii » mai întâi directorul Comisiei pentru Drepturile Omului dintr-un judeţ şi ulterior directorul Direcţiei pentru Protectia Copilului din acelaşi judeţ, când sunt atâţia tineri capabili în domeniu , absolvenţi de facultate şi cunoscători de limbi străine care vor să ocupe un loc de muncă şi care în mod paradoxal nu reuşesc să facă faţa cerinţelor unor concursuri pe care le ocupa întotdeauna numai persoanele « abilitate », răspunsul este la fel de sec. Nu ştim. La fel cum nu ştim pe ce criterii morale şi profesionale, universitari din Constanţa au propus si ales drept preşedinte al Colegiului Psihologilor din Constanţa pe Ilie Anghel Grădinaru, ofiţer de Securitate (« e băiat bun, noi l-am pus « - am citat un asemenea universitar) care dupa alegere a stabilit sediul Colegiului din zonă în propria lui firmă. Mai mult, daca analizaţi cine sunt membrii fondatori ai Centrului de Explorare a Visurilor Bucureşti (http://www.explorarea-visurilor.ro/Membri.htm), veţi descoperi din întâmplare, nu numai un absolvent de psihosociologie al Institutului Naţional de Informaţii (Ovidiu Brăzdău) cu preocupări transpersonale dar şi pe acelaşi ofiter de Securitate de la Constanţa care şi-a câştigat în acest mod democratic şi dreptul de a psihanaliza visurile cetă ţenilor cărora cu ceva timp înainte le supraveghea prin fisa postului numai ideile în spaţiul politic, respectiv comportamentul în spaţiul social.
Prin acest mecanism social pervers desprins parcă din logica reeducării de la Piteşti, cetăţenii striviţi deja în trecut de megamaşina socialăa sistemului totalitar, sunt trimişi cum în penitenţă să-şi solicite drepturile exact la cei care au condus această operaţiune şi care în mod visceral neagă încălcarea lor pentru că în caz contrar ar trebui să-şi recunoasca propria culpabilitate. Nici nu au de ce din moment ce megamaşina sociala merge încă bine mersi şi ca de obicei împotriva cetăţenilor. Daca vreţi să aflaţi cum funcţionează şi acum, răspunsul este o întrebare uluitoare lăsată fără răspuns chiar în Comisia care răspundea de domeniul întrebării pe care « distinşii invitaţi « care aveau datoria sa o onoreze : « Ín continuare, dl. dep. dr. Ovidiu Branzan, vicepreşedintele comisiei întreabă pe distinşii invitaţi de ce persoanele cu handicap ireversibil (n.n.) sunt obligate ca, în fiecare an, să se prezinte la comisiile de expertiză. » ( http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2003/pv030405.pdf). În aceste conditii putem realiza cât de utopice - aproape extraterestre - par deocamdata unele programe sociale ca cele prezentate mai jos al caror scop principal este influenţarea atitudinilor şi abilităţilor tinerilor şi dezvoltarea valori morale precum solidaritatea, compasiunea şi încrederea.
Utopia
Dacă ceea ce veţi cititi în continuare va uimeşte sau vă încântă, meritul principal îi revine unui cetăţean american. Licenţiat în filozofie peste ocean şi sfidând toate prejudecăţile nostre, Dana Bates ne propune de la Lupeni, aici şi acum, o altă abordare a realităţii complet diferită de ceea ce redau filmele de duzina « made in USA » şi proiectate pe ecranele posturilor TV de la noi drept mentalitate americana. Pentru mulţi dintre noi ceea ce propune tânărul entuziast echivaleaza cu un duş rece : « O noua generaţie îşi ia noi angajamente « ; « Vreau sa particip la o îmbunătăţire continuă şi să lupt împotriva corupţiei « ; « Mă angajez : « Să respect oamenii, natura şi lucrurile « ; « Să-mi asum responsabilitatea şi să nu dau vina pe alţii « ; « Să urmez Regula de Aur : poartă-te cu ceilalţi cum ai dori să se poarte ei cu tine « ; « Sa nu fiu indiferent « ; « Sa fiu cinstit » ; « Să mă gândesc înainte de a acţiona » ; « Să caut critica constructivă» ; « Să nu mint, să nu înşel , să nu fur « ; « Să particip activ la schimbarile in bine «. ( http://www.noi-orizonturi.ro/viata/commitment.asp). În mod evident abordarea şi rezolvarea acestor probleme necesită o altă mentalitate care ar putea schimba complet şi perspectiva asupra problemelor, dar această mentalitate este încă o rara avis în spaţiul nostru social. Mai jos vom înţelege şi de ce.
Tragedia
Elementele care definesc drama poporului roman pot fi decodate uşor printr-o grilă implicit psihologică propusă de domnul Dana Bates. Această grilă, deşi nu acoperă în totalitate experimentele psihosociale la care a fost supus cu sadism poporul roman (Piteşti, Laborator 66, Revoluţia, Mineriadele, Caritas-urile, etc.) identifică foarte corect stadiul de dezvoltare socială în care ne aflăm şi cauzele profunde ale răului care ne macin ă încă : « Capitalul social cuprinde obiceiurile şi valorile care fac posibile încrederea şi cooperarea. Cei 40 de ani de comunism au subminat drastic capitalul social prin distrugerea intenţionată a încrederii interpersonale, a capacităţii de organizare şi a valorilor morale şi civice care înlesnesc cooperarea. Una dintre principalele strategii de dominare totală ale regimului comunist a fost fragmentarea societăţii prin prezenţa neîncrederii la toate nivelurile ei, ceea ce face imposibilă organizarea socială spontană (afectând societatea civilă şi productivitatea economică). Aşa cum Vaclav Havel afirma, "Fără existenţa unor valori şi datorii morale comune şi adânc înrădăcinate, nici legea, nici guvernarea democratică şi nici economia de piaţă nu vor putea funcţiona corespunzător. » ; «… un studiu despre valorile societăţii în lume plasa România la coada tuturor ţărilor europene în ceea ce priveşte încrederea interpersonală. Suspiciunea este boala naţionala a României. Bazele suspiciunii între oameni sunt prea adesea confirmate de persistenţa intenţiilor de acaparare. Suspiciunea şi lipsa valorilor împiedică dezvoltarea aptitudinilor morale şi sociale pe care se bazează capacitatea de organizare. Acest lucru este important pentru că s-a demonstrat că nivelul de încredere, respect şi responsabilitate într-o societate determină atât buna funcţionare a economiei, cât si eficienţa democraţiei. » (http://www.noi-orizonturi.ro/viata/why_viata. asp" http://www.noi-orizonturi.ro/viata/why_viata. asp).
Dilema
Drama societatii româneşti a fost , este şi rămâne încă una mioritică. Pe de o parte , cetăţenii sunt agresaţi pe toate variabilele spaţiului social începând cu unele reglementări care sunt făcute parcă în ciuda logicii şi « a rebours » în raport cu tendinţele societăţii sau opiniile cetăţenilor şi terminând cu agresiunile punctuale şi cotidiene care parcă nu se mai termină. Foarte recent mass-media de la noi a descris cazul tragic al unei tinere de 16 ani care însărcinată fiind, şi în acelaşi timp mama unui copil de un an, a fost practic secţionată lent de liftul impersonal al unui spital din Bucuresti sub ochii şi urletele de groază a trei persoane ( "http://www.evz.ro/article.php?artid=295463" http://www.evz.ro/article.php?artid=295463).
Aţi intuit exact. Ca de obicei, şi în mod oficial, nimeni nu este de vină şi orice instanţa implicată afirma că nu e problema ei daca nu cumva cel care o reprezintă trânteşte pur şi simplu telefonul la prima întrebare pe care o primeşte. Aşa cum avem corupţie fără corupţi, cum am avut crime fără criminali, avem şi morţi prin legile hazardului social într-o tara în care responsabilitatea legală, civilă si penală este aleatorie din moment ce trimite în închisoare o femeie de 80 de ani pentru neplata unei facturi electrice dar lasă în libertate un om care a omorat alţi 5 (am citat cazuri relatate în presa ultimilor ani).
Dincolo de hazard, rămâne evidentă o practică de sistem prin care cetaţeanul este şicant constant şi în temeiul legii. Să ne gandim numai la maniera aparte în care au loc examinările auto care ofera Poliţiei o ocazie permanentă de a califica cetăţenii drept rău-intenţionati sau incapabili sa învete dar fără sa explice de ce acelaşi gen de examen este promovat într-o maniera paranormala inclusiv de alţi cetăţeni care nu ştiu nici măcar să scrie şi sa citeasca («Ei trebuie numai să recunoască semnele, altfel ar fi discriminare » - am citat din memorie punctul de vedere al unui general care a condus această structură). Pe de altă parte, la nivel general, justiţia face cu ochiul în mod complice agresorilor personali sau impersonali, ii mângaie părinteşte pe cap şi îi duce din nou la linia de start. O reacţie individuală extremă faţa de o asemenea situaţie stranie relată în mass-media de la noi (aruncarea unei paciente de 17 ani pe fereastră de la etaj şi catre chirurgul ei care a violat-o în prealabil chiar în casa lui unde o chemase pentru îndeplinirea actului medical ? !) redă o percepţie cinică asupra funcţionării mecanismelor sociale (în special justiţia) dar şi o stare de spirit care nu mai necesită alte comentarii : ««incredibil alice (r…..k@gmail.com), 2007-03-02 00:05:49 Toata situaţia asta este absurdă, jenantă si cred că dezvăluie multe despre felul în care funcţionează justiţia în ţara asta. Este incredibil cum un suspect de tentativă de omor poate fi eliberat pe motiv ca declaraţia lui "nu coincide" cu cea a victimei. Normal ca nu coincide cu declaraţia fetei, doar nu e tâmpit să spună ca a impins-o pe fereastră şi să se incrimineze singur ! Anyway… perverşi si violatori din toată lumea, uniţi-vă ! Şi veniţi în România, ca la noi trebuie sa ai tone de martori, vânătăi şi coaste rupte (dar să te ferească Sfântu' sa cazi de la balcon între timp… şi un suspect mai tâmpitel aşa de genul lui, a carui declaraţie SA COINCIDA cu a ta, ca sa fii macar BAGATA IN SEAMA de autoritati cand vine vorba de viol. Ţara de idioţi » (http://www.evz.ro/comment.php?artid=294398 & commentid = 463995" http://www.evz.ro/comment.php?artid=294398 & commentid = 463995)
Psihologia şi psihologii participă din plin şi legal la aceasta ofensivă prin care oalele sparte le plăteşte tot cetaţeanul ordinar (angajat, profesor, şofer amator) care, ca potenţial infractor, trebuie examinat în mod obligatoriu şi legal cât timp NU face nimic. Şi pe deasupra, că tot am intrat în Europa, îl mai trânteşte pe acelaşi cetăţean şi pe canapeaua psihanalistului. În schimb, dacă cetăţeanul nu are de lucru şi devine infractor, nu-l mai examinează obligatoriu nimeni pentru că beneficiază de toate drepturile deoarece asupra lui actionează prezumţia de nevinovăţie.
Concluziile
Caracteristica generală a societatii româneşti rămâne încă inexistenta memoriei sociale generată prin absentă cronică a feed-back-ului la nivel spiritual-moral, intelectual, social, guvernamental şi economic cu consecinţe dramatice în plan social şi psihologic. Aşa se explica de ce cvasi-totalitatea proiectelor lansate cu surle şi trambiţe in spaţiul social şi fluturate cu tupeu prin faţa ochilor cetaţeanului are o traiectorie devenita clasică. Mai întâi se lanseaza o idee generoasa uneori chiar cu bani europeni. Ideea generoasă captează apoi mintea, sufletul, energia şi, uneori, chiar banii cetaţenilor cinstiţi şi naivi care sunt îndemnati într-o formă sau alta să investească în blana ursului din pădure şi « să doarmă linistiţi ». Finalul este de cele mai multe ori de tip balcanic. Totul se termina in coada de peşte sau pur şi simplu unde a început - adica pe hârtie - şi mai apoi în buzunarele goale ale cetăţenilor care fluieră constant a pagubă intr-o tara a agresiunilor impersonale în care românii ori sufera de halucinaţii colective ori işi trag palme singuri din moment ce nu poate fi găsit niciodată un vinovat pentru situaţiile in care se trezesc, mereu, prea tarziu. Daca se mai pot trezi. Pe tot acest parcurs rămâne întrebarea care este rolul şi care sunt limitele intervenţiei psihologice dacă ne gândim numai la faptul că mai mult de o jumatate de secol nici o instanţa socială de la noi nu a auzit vreodată strigătele disperate de ajutor ale cetăţenilor dar acum, absolute toate, într-un mod dezinteresat şi altruist, şi-au adus brusc aminte de ei, de sufletul, de interesele şi de buzunarul lor. Psihologia nu face excepţie. O lungă perioadă de timp a jucat rolul « neutralitaţii ştiinţei » având ochii şi urechile acoperite la tot ceea ce ţinea de om şi de societate. Acum, cu toate că niciodată nu si-a făcut curat în propria ogradă, sub umbrela legii şi in spatele Colegiului Psihologilor, a asimilat cu entuziasm în mijlocul ei tot ceea ce ii poate distruge orice credibilitate şi in acelaşi timp a blocat cu ajutorul legii accesul tinerei generaţii la exercitarea profesiei.
Dacă în 1990 mi-ar fi prezis cineva că psihologii din care am facut parte în judeţul Constanţa vor fi conduşi (legal) dupa 2005 de un Colegiu format mai mult de jumătate din militari, că vor avea în frunte un ofiţer de Securitate ales drept preşedinte şi că primii 40 de psihologi atestaţi în acelaşi judeţ vor fi tot militari m-aş fi gândit cel mai probabil la faptul ca a avut loc din nou o lovitură de stat pentru că nu mi-aş fi putut imagina vreodată ca vom deveni (psihologi) europeni sub conducerea înţeleaptă a militarilor şi securiştilor. Lovitura de stat nu a avut loc, România a intrat deja în Uniunea Europeana, dar psihologii încă mai caută o Europă care de fapt nu s-a clintit de la locul ei. Bătrâna Europa nu are nici o vină. Este dreptul ei să nu accepte decalajul între vorbe şi fapte. Poate ca şi cei mai mulţi dintre psihologi (apropo de prezumţia de nevinovăţie), sunt în aceeaşi situaţie. Atunci, în buna tradiţie a calamburului romanesc, nu ne rămâne decât să formulăm intrebarea trivială dar atât de frecventă în mass-media românească din ultima perioadă : « Care-i problema ? ! ». Într-o societate a indiferenţei care poate ucide legal şi la nivel general, nu mai există de fapt nici o problemă. Cu toate că fiecare se află în faţa propriei conştiinţe, există alţii care s-au aşezat în faţa conştiinţei tuturor.
Sergiu Simion
------------------------------------------- -- Formular: Părerea -------------------------------------------
1. Ce doriti sa ne transmiteti?:Multumim de informatii! 2. Tema / articolul / autorul::Psihologia romaneasca-Sergiu Simion 3. Numele si prenumele Dvs.:Gabriela Florea 4. Adresa Dvs. E-mail:gabiflorea04@yahoo.com 5. Numarul Dvs. de telefon (fix):0241/647430 6. Numarul Dvs de telefon (mobil):0722 559032 7. Textul mesajului Dvs.: Stiam si noi ca merg lucrurile foarte prost la "Casa de Pensii " de cand s-a schimbat conducerea si a venit un cadru militar. Direct sau indirect am fost afectati de o alocatie, o recalculare , o nedreptate si ni s-a spus sa avem rabdare ca se restructureaza spre bine...! Sunt insa revoltata de ceea ce dezvaluiti despre acreditarea psihologica. Stiam ca pe plan local dinozaurii ocupa functiile cheie , s-a auzit chiar ca ar trebui sa stai pe langa unul vreo 3 ani sa cotizezi vreo 8 000 Euro sa prinzi ceva cat de cat bunicel . In schimb , credeam ca distinsul domn acreditator e o somitate desemnata de Bucuresti in urma meritelor profesionale. Logica mecanismelor va da dreptate si noi muream murdari si prosti. Va multumesc pentru informatii. Sunt linistita acum ca sunt un prost mai putin si voi transmite articolul dumneavoastra tuturor psihologilor din Constanta.
|
||||||||||
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
||||||||||
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
||||||||||
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
