Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Puşca din oţel de Damasc

Titus Filipas

 Impresii si pareri personale in FORUM

În compartimentul  de tren am ascultat   povestea  fabuloasă dintr-o  călătorie de noapte. Ceea ce transcriu  acum este, inevitabil, deformat de tentaţia visului de atunci. "Se cunoaşte  prea puţin faptul, mi s-a spus, că poetul nostru naţional Nichita Stănescu moştenise pe linie maternă, de la generalul ţarist refugiat ce fusese bunicul său, obiecte de artă dintr-o totalitate estimabilă astăzi la milioane şi  milioane de euroi.  În generozitatea sa fără de limite, Nichita Stănescu a risipit ceea ce îi mai rămăsese din acea avere,  în cadouri făcute prietenilor. Tot la fel de adevărat este că au fost şi unii netrebnici 'poeţi'  care veneau la el în vizită aducându-i în dar  o sticlă de pălincă, pentru a pleca apoi cu un obiect de sute de mii de dolari, fie dăruit, fie pur şi simplu luat 'din inadvertenţă'. Cred că există încă martori în viaţă; care tac, din diverse motive."  

   Pe data de 4 martie 2006 s-a înregistrat  şi  s-a  difuzat  pentru prima oară pe canale şi cablu  celebrul reportaj al televiziunilor mari din  România,  reportaj din casa domnului Adrian Năstase, fostul prim- ministru. Prezentarea personajului central mi se pare că seamănă mult, --dar numai în idee --, cu două versuri  dintr-un poem anti-capitalist al lui Vladimir  Maiakovski (1893-1930): „Mister Twister, /fostul minister”. În limba engleză, cuvântul „twister”  desemnează fie o minge de fotbal ori de tenis aruncată cu efect de „foglia secca” ori  "efectul loviturii Didi", fie  un vîrtej de praf  cu mişcare impredictibilă. Domnul Adrian Năstase a creat atunci primul  „twister”,  ţinând  foarte mult să arate de aproape  camerelor  de televiziune -  o "puşcă din oţel de Damasc".

Ce înseamnă  de fapt "oţelul  de Damasc"?

În romanul " Talismanul ", Walter Scott (1771-1832) descria  un turnir al Onoarei şi Armelor Albe, în Ţara Sfântă din timpul Cruciadelor. Acolo se revela Occidentalilor neîncrezători ("Can thy weapon, my brother, sever that cushion ?" Saladin said to King Richard. "No, surely," replied the King, "no sword on earth, were it the Excalibur of King Arthur, can cut that which poses no steady resistance to the blow.") una dintre calităţile renumitelor săbii forjate la Damasc.

Se crede,  după silitoarea  parcurgere a programei şcolare, că epoca fierului aducea un imediat şi sesizabil progres al lamelor tăietoare faţă de epoca bronzului. Dar nu este aşa. Secera de bronz era superioară celei din fier. La Kadesh (anul 1275 înainte de Christos), trupele lui Ramses cel Mare, cât şi ale hitiţilor,  erau înarmate cu tăişuri din " bronz negru " ce aveau duritatea cuţitelor de strung făcute din wolfram. În Epoca fierului, mereu s-a pus problema realizării unui oţel cu duritatea bronzului negru. Însă  niciodată nu s-a obtinut acelaşi tip de oţel. Din cauza aceasta,  denumirile lor aveau tot dreptul să fie diferite : " ukku " în sanscrită, căci se pare că prima oară  acest oţel superior a fost inventat în India, " wootz ", cum au preluat englezii termenul, " bulat " în Asia Centrala, preluat de ruşi ca atare. Cred că termenul românesc cel mai inteligibil este " oţelul rece ".

Sintagma evocă întotdeauna armele albe. Dincolo de întrecerea din romanul lui Walter Scott, arătând enorma diferenţă  între armele din vestul Europei şi cele ale Orientului Mijlociu, alte-nsuşiri ale lor ne mai sunt cunoscute : Tăişurile din oţel de Damasc puteau să zgârie sticla, impactul lor rapid era capabil chiar să  taie cuie din fier fără să tocească lama, iar săbiile lungi, nu pumnalele !

erau curbate elastic aproape cât dublul unui unghi din vârful triunghiului echilateral. Operaţia forjării şi laminării multiple desena o ghirlandă  de trandafiri pe tăişul armelor din oţel de Damasc.

După trei secole, când nimeni în lume nu mai ştia secretul fabricarii acelui " oţel cu trandafiri ", la 1837, într-o Rusie ce asimilase aproape complet valorile intelectuale iluministe, însă nu şi pe cele economice, cu atât mai puţin Libertatea pentru toţi ! Anosov

reinventează oţelul rece, zis " bulat " pe ruseşte, deformarea cuvântului persan

ce înseamnă oţel. Şi astfel se forjează atunci, la Zlatoust (vă mai amintiţi titlul: "Fata din Zlatoust", romanul lui Ionel Teodoreanu?), o nepreţuită panoplie de arme albe faimoase. Despre una dintre acele arme din oţel rece există un text românesc superb,  'Stiletul', un înscris cizelat  de Marcel Gafton (1925-1987), cel   care a tradus din ruseşte  romanul lui Anatoli Rîbakov (1911–1998).

La 1837, şi poate încă o sută de ani după aceea pentru partea chemată Sibir, Rusia era o ţară de vînători. Într-o familie de vînători, cuţitul din oţel " bulat " era considerat un tezaur care se moştenea din tată în fiu, dacă nu chiar de la străbunic la strănepot. Iosif Vissarionovich Djugashvili, ce provenea dintr-o familie de gruzini prin definiţie şi vînători, un " muntean carnasier ", cum îi descria preferinţele gastronomice Milovan Gilas, avea un asemenea respect pentru oţelul rece, încât îşi va alege numele de luptă revoluţionar plecând de la

rădăcina rusească  a cuvântului " oţel " : " Stali ". Această alegere dovedea şi  înclinaţia  ontică a lui Stalin, în sensul din ‚Psihologia înclinaţiilor’. Dar nu cred că în cazul  premierului Adrian Năstase, "puşca  din oţel de Damasc" arată vreo înclinaţie ontică, mai curând  înclinaţie spre înşelătoarea  lovitură  „twister”.

Până la acel reportaj de televiziune nu ştiam că în Rusia s-au fabricat  şi rifle de vînătoare din oţel ‚bulat’,  numite impropriu "rifle din oţel de Damasc". Insistând să fie filmată tocmai acea "puşcă  din oţel de Damasc", domnul  Adrian Năstase a reuşit să creeze un „twister”. De ce ? Pentru că secretul fabricării acelui "oţel de Damasc", redescoperit de slujbaşul ţarist Anosov, a fost pierdut de Rusia bolşevicilor. Cu alte cuvinte, fără să frazeze într-un  text explicit, domnul  Adrian Năstase ne grăieşte că are în casă lucruri de mare valoare, provenind din perioada Rusiei prerevoluţionare. 

Romancierul rus Turgheniev, Ivan Sergheevici (1818-1883), acela din “Povestirile unui vînător”, era înarmat exact cu asemenea "puşcă  din oţel de Damasc", aşa cum ne-a fost prezentată de marile televiziuni ale României pe data de 4 februarie 2006, deşi, să recunoaştem, intenţia redactorilor nu a fost una de culturalizare a publicului românesc, ori sînt eu poate excesiv de sceptic şi cinic? 

Puşca  din oţel de Damasc era doar unul dintre acele obiecte de mare valoare, aşa cum se găseau  multe  într-"Un cuib de nobili", oricare, nu doar în cel zugrăvit de Turgheniev, din Rusia prerevoluţionară. Tatăl meu îmi povestea că a vizitat,  invitat  la cină,  un asemenea "cuib de nobili"  din Basarabia. Interiorul şi bogăţiile sufrageriei l-au stupefiat pe  fiul de ţăran analfabet. Îmi povestea în copilărie despre acea vizită ca despre o vizită la Versailles. Şi  cred foarte sincer că obiectele   de conac ale unor aristocraţi ruşi  din Basarabia ar fi fost vîndute la o licitaţie actuală pe cel puţin câteva  milioane  de euro. Aşa că  "scenariul mătuşa Tamara Cernaşov", --şi totul arată că se trăgea din ruşii  albi din Basarabia--,  este plauzibil.  Mătuşa Tamara Cernaşov, dacă a existat cu adevărat, putea să fie în posesia unor bogăţii concentrate ca bijuterii. Nu vreau să luaţi afirmaţia aceasta ca pe o garanţie sau o confirmare a clamărilor făcute de Adrian Năstase. Dacă scenariul nu este adevărat,  atunci Adrian Năstase trebuie creditat cel puţin ca posedând o „inteligenţă diabolică”. Nu era aceasta o caracteristică esenţială a tuturor „marilor lideri pesedişti”?

De fapt, sprijinind involuntar  scenariul acesta  despre "mătuşa Tamara",  vreau numai să subliniez faptul că în Basarabia românească de după 1918 au existat bogăţii, estimate de  mine acum,  minimalist şi fiziocratic, la trilioane şi  trilioane de euroi. Vi se pare mirobolant?  Domnul Adrian Năstase ţinea să sublinieze că o serie de lucruri ce îi decorau casa din Zambaccian fuseseră moştenite de la tatăl doamnei Dana Năstase. Dacă vreuna dintre rudele prin alianţă ale domnului  Adrian Năstase se născuse  într-un cuib de nobili ruşi din Basarabia, aceasta sugerează că "puşca din oţel de Damasc" fusese fabricată în Rusia, înainte de revoluţia bolşevică. Iar dacă experţii străini, angajaţi pe sume foarte grase, vă asigur, de către DNA - cel mai nou „black hole”  pentru banul public din România-, vor confirma că "puşca din oţel de Damasc" fusese fabricată în Rusia, înainte de revoluţia bolşevică, atunci orice avocat român va putea demonstra, bazându-se pe acea „concluzie de expert” plătit de DNA, că ipoteza  averii mătuşii Tamara era plauzibilă,  şi că nu poate fi respinsă. Orice vor face procurorii de la DNA de acum înainte va fi, chiar fără să dorească ei aceasta, numai şi numai în favoarea domnului Adrian Năstase.

Invitaţia lui Adrian Năstase pentru ochiul public al videocamerei fusese adresată în  primul rand televiziunii Realitatea. La decriptarea imaginilor din „muzeul Adrian Năstase” de pe strada „Muzeul Zambaccian”, în studioul televiziunii Realitatea au fost invitaţi experţi în artă, dar şi preşedintele Societăţii Academice Române, un nume ilustru pe care nu l-am memorat. Preşedintele Societăţii Academice Române a evaluat bazarul din casa Zambaccian la   4 milioane de euro. “Am văzut acolo şi  un Titian“, afirma  domnia-sa. “Da, dar este vorba despre o copie”, încearcă să îl tempereze ziarista.  Preşedintele Societăţii Academice Romane pune imediat lucrurile la punct: “În atelierul de pictură al lui Titian, la fiecare  original executat de maestru, ucenicii pictori confecţionau încă zece replici”. Ceea ce este perfect adevărat. Dar să afirmi că în apartamentul din strada Zambaccian se află o replică de tablou produsă în atelierul din Veneţia al pictorului Titian (1490-1576) mi se pare o dovadă nemaipomenită de risc intelectual asumat. Personal cred că este mult mai probabil  să vezi un extraterestru aterizând pe acoperişul  blocului amintit din strada Zambaccian, decât o replică autentică efectuată în secolul XVI,  în atelierul din Veneţia al lui Titian, şi  materializată acum în apartamentul cuplului Adrian şi Dana Năstase. Judecând în acelaşi context, şi aflându-se undeva la mijloc pe scara  valorilor de adevăr, clamarea despre “averea mătuşii Tamara ” se transformă  aproape în  certitudine. Sper că avocatul domnului Adrian Năstase îl va chema pe domnul care este preşedintele Societăţii Academice Române ca martor al apărării. Va fi util, căci orice acuzaţie pe care o lansează soseşte numai  în favoarea lui Adrian Năstase.

Pe un  alt canal de televiziune, a fost invitat să îşi exprime opinia asupra valorilor din apartamentul vizitat de videocamerele organizaţiilor media, preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. Acesta afirma  categoric că fără o expertiză exterioară, nu pot să fie făcute nici un fel de asertări  valide privind valoarea monetară a obiectelor prezente în „muzeul Adrian Năstase”. Şi a mai fost făcută de domnia-sa încă o afirmaţie, ce mi se pare deosebit de relevantă. Aceea că oricare expert va fi plătit cu  10 procente din valoarea operei de artă evaluate! Să revenim  la replica tabloului lui Titian. Nu ştiu despre ce fel de tablou este vorba, dar să admitem că replica datează din ultima perioadă a vieţii lui Titian.  Prefer să mă concentrez, şi  aceasta nu întâmplător, pe anii număraţi de la 1566, la  1570. Atunci a lucrat în atelierul lui  Titian, pictorul cretan Domenikos Theotokopoulos (1541-1614), învăţând arta picturii italiene. După ce va pleca în Spania, Domenikos Theotokopoulos îşi va crea un stil propriu, şi va fi cunoscut ca El Greco.

Imaginaţi-vă acum următorul  scenariu:  Expertul străin,  angajat de noua instituţie de luptă anti-corupţie chemată DNA, hotărăşte, printr-o 'ghicire inteligentă'  destul de arbitrară,  să  plaseze "replica Titian" din  „muzeul Adrian Năstase” în perioada 1566 - 1570.   Atunci el poate afirma, destul de credibil, că replica din  bazarul  Adrian Năstase este de fapt executată de El Greco, în atelierul lui Titian. Cine îl poate opri pe expert să evalueze  tabloul la 20 de milioane de euro? Acesta nu este, bineînţeles, un  preţ de licitaţie, ci "evaluarea monetaristă a unei valori recreaţionale".  Înseamnă că DNA trebuie să plătească 2 milioane de euro numai pentru acea unică "evaluare de expert".

Aşa că afirmaţia cu totul gratuită făcută  de preşedintele Societăţii Academice Române va costa contribuabilul român cel puţin două milioane de euro. Fără îndoială că  domnul Adrian Năstase este un predator. Dar el este şi un vînător abil. Care a aruncat o nadă, ori un  "twister",  altor predatori, "preţăluitori"  experţi recomandaţi probabil de Societatea  Academică Română.  "Preţăluitori" externi  care sunt de fapt predatori ai banilor statului român, colectaţi în primul rând  de la marea masă  a populaţiei României, prin TVA -ul pe alimente  şi  alte impozitări aberante.

Titus Filipas

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]