|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Ion MĂLDĂRESCU Pregătirea grafică de Roca
Ultimele zile a lunii lui cuptor. S-a stins o candelă? Poate că nu. Cred va arde mocnit, în inimile românilor şi va pâlpâi încă multă vreme de aici înainte. Zi de doliu naţional. Vaiet de clopot tras în dungă amintind românilor trecerea intr-o lume mai dreaptă a celui care a fost, vreme de peste două decenii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Ca în fiecare din ultimii trei ani, La Episcopia Râmnicului, vâlcenii comemorau personalitatea unui alt „patriarh” – „Patriarhul de Drăgăşani”, cum îi spuneau ei eruditului preot-istoric şi patriot, Dumitru Bălaşa şi el plecat „dincolo”,tot la 92 de ani. Coincidenţă? Se spune că nimic nu-i întâmplător pe această lume şi Cineva, acolo Sus, le potriveşte pe toate.
Cu ani în urma - pe atunci sufletul conaţionalilor noştri nu apucase să se altereze în măsura în care se află astăzi - regretatul profesor Şerban C. Andronescu, într-unul din eseurile sale, făcea o comparaţie între spiritul americanului şi cel al românului: “În ţara în care trăiesc astăzi – SUA - circulă un adagiu: “niciodată nu-ţi lovi adversarul... decât când este la pământ!”. Adagiul menţionat reflectă mentalitatea machiaveliană a americanului, în comparaţie cu obiceiul pământului de la noi, aflat sub oblăduirea doctrinei isihaste, de generozitate şi iertare, obicei sacru cu câteva generaţii în urmă. Dincolo de tipologii si sclifoseli elitiste suntem oameni şi pentru un observator atent e deajuns.
În ultimele, aproape, două decenii românii s-au bulucit să importe, să aducă, bun sau rău, orice provenea din Occident. Am stat in genunchi şi din păcate încă nu ne-am ridicat în picioare - sărutând încălţările „Inaltelor Porţi” ale contemporaneităţii; am imitat de-a valma sau am copiat ad literam, fie că se ne-a fost util, fie că nu. Am importat sărbători păgâne, apucături proaste, doar pentru că veneau „de-afara”. Ne-am pus cercei sau alte „podoabe” în cele mai intime şi sensibile părţi ale trupului, asemenea vechilor triburi necivilizate, schimonosindu-ne aspectul după „cerinţele modei”, poluându-ne văzul cu „opere de artă avantgardiste” şi auzul cu făcături pseudomuzicale de tip rap-hip-hop-manelo-carpato-danubiano-pontice sau de aiurea...
Structural, românul mileniului trei s-a transformat în mod radical - în bine, dar şi în rău. Accesul la informaţie i-a lărgit orizontul, însă spiritul isihast a fost înlocuit cu unul străin firii sale, unul care promovează cultul sălbatic al urii, al nebuniei colective şi al distrugerii, modelat după legea talionului şi supus perceptelor lui Niccolo Machiavelli. Iată una dintre trăsăturile comportamentale ale sufletului metamorfozat al românului, subliniată fără echivoc de un poet contemporan:
„Şi din vreme-n vreme, practică barbară, Capul ţării noastre cade pentru ţară...”
Nu intenţionez să plictisesc cu paradigme şi axiome de preţ, dar obligaţi, de-a lungul istoriei, să se adapteze vicisitudinilor conjuncturale, - „dimensiune româneascâ a existenţei” (Mircea Vulcănescu) iar după 1990, mult mai mult decât în trecut, două reguli s-au dovedit a fi predominante şi de mare actualitate în viaţa românilor: „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose” şi consecinţa firească a celei dintâi, “Divide et impera”.
Conformându-se unor comenzi direcţionate, jurnaliştii de conjunctură, mârâitorii intelectualişti - simandicoşii cu deprinderi einsteiniene, izolaţi într-un alt spaţiu-timp, sau o a patra dimensiune, ruptă de cea în care ne aflăm, noi „ceilalţi” sau politicianiştii de mucava, nu s-au sfiit, nici când patriarhul Teoctist trăia, să facă risipă de vopsea neagră, însă absenţa unor argumente convingătoare, i-a obligat să se mulţumească doar cu bârfa. Nici nu a apucat bine să închidă ochii patriarhul, că haite întregi de şacali s-au napustit, muşcând din trupu-i pământean, încă nerăcit. Hârdaie cu lături au fost aruncate asupra celui plecat dintre noi, aflat în neputinţă de a riposta, adeverind „adaptarea” hulitorilor la adagiul american menţionat. Ceilalţi continuă să miorlăie, solitari sau în cor, aria calomniei.
„Frustrată naţie trebuie să fi ajuns noi, românii, dacă tot ceea ce inhalăm în România lui 2007 se află sub stigmatul inconfundabil al violenţei, de la cel de ordin verbal, spiralat demagogic, până la cel animalic şi gestual, care sufocă emisiunile româneşti de televiziune, străzile ţării şi viaţa cotidiană. Ciudată naţie de frustraţi am devenit, traversând încă o dată pubertatea plină de chinuri a propriei redeveniri naţionale!”(M.C.)
Intoxicaţi şi otrăviţi din belşug cu virusul intoxicării informaţionale, alimentaţi continuu cu “dezvăluiri senzaţionale” fabricate în laboratoare specializate, „Divide et impera” şi-a dovedit valabilitatea şi de această dată; derutaţi, românii nu ştiu ce să mai creadă, inscriindu-se în una din cele două tabere adverse. Quid prodest?
Inevitabil, lupta pentru succesorat i-a luat pe nepregătite pe mulţi dintre „pretendenţii” la scaunul patriarhal. Prin comparaţie, la dispariţia papei Ioan Paul al II-lea, situaţia a fost mult diferită, luând în considerare evoluţia stării de sănătate a acestuia din urmă. Patriarhul Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea au impărtăşit ideea că Biserica Ortodoxă şi cea Catolică „Trebuie să contribuie impreună la o misiune care caracterizează cel de al treilea mileniu", aceea de unitate în şi prin credinţă”, după cum atestă declaraţia lor comună adoptată în anul 2002 la Vatican. Din păcate, se pare că actualul Suveran Pontif, prin ultimele sale declaraţii a demonstrat că are alte planuri decât să păstreze pacea în lume...
Revenind la P.F. Teoctist, dar şi la P.F. Justinian Marina, ambii huliţi ca „Patriarhi roşii”, aş dori să-i văd, ipotetic, pe toţi lătrătorii - unii prea tineri pentru a-şi aminti condiţiile anilor postbelici, iar alţii netrecuţi încă de vârsta majoratului - în postura delicată a celui ce este nevoit să ia decizii, uneori cu urmări imprevizibile, într-un mediu extrem de ostil şi împrejurări pe măsură.
Aflaţi în dilema de a rămâne demni, verticali în faţa furtunii dar conştienţi de posibilitatea că odată îndepărtaţi, locul lor va fi ocupat de o „slugă prea plecată”, dăunătoare intereselor românilor şi abilitatea de a crea impresia falsă a „intrării în jocul adversarului” pentru a sluji interesele Bisericii, ambii patriarhi amintiţi au preferat cea de-a doua alternativă şi pentru a aduce măcar o firavă mângâiere şi mucenicilor cei noi - sfinţii închisorilor. Oare nu aceeaşi procedură a adoptat-o Papa Pius al XII-lea în timpul Concordatului cu regimul fascist din Italia şi cu cel de-al treilea Reich?
Pentru că a venit vorba de ultimele decenii, permiteţi-mi să vă amintesc una din snoavele cu tâlc ale lui Bulă: acesta avea un papagal vorbitor poznaş, Coco. Rostea numai trăznăi periculoase: ”Jos comuniştii! Jos regimul!, Traiască Garda şi Căpitanul! ” Şi câte altele... Într-una din zile, acasă la Bulă a sosit o comisie care urma să constate daca solicitarea lui de a primi un apartament la bloc, era justificată. Ştiind ce ieşea din pliscul papagalului, la venirea comisiei, Bulă l-a aruncat în primul loc care i-a ieşit în cale - în frigider. În timpul verificării, vară fiind, unul din componenţii comisiei a cerut un pahar cu apă rece, iar Bulă, disperat, nemai având încotro, a deschis uşa frigiderului, ca să scoata apa rece. S-a auzit atunci un strigăt puternic: „Ceauşescu – P.C.R.! Uraaa!”. Plăcut surprinşi, cei din comisie au hotărât pe loc, în unamimitate, ca Bulă să primească o nouă locuinţă. A doua zi, Bulă şi Coco au mers în vizită la un bun amic pentru a-i povesti păţania - avea şi el un papagal, prieten de bârfă cu Coco. Uimit de cele auzite, papagalul amicului l-a întrebat pe Coco: „Cum ai putut spune aşa ceva?” „Dobitocule, ia să te văd pe tine ce strigi după ce stai la răcoare!”.
Haideţi să-i teleportăm pe „vajnicii acuzatori”, pe arătătorii cu degetul, pe aceşti deţinători ai „adevărului absolut”, în perioada anilor ’70 sau ’80, ba, de ce nu, chiar în anii ’50, să-i lăsăm acolo vreme de un an, după care să-i readucem în zilele noastre, pentru a-i întreba cât de viteji au fost pe unde au umblat şi cum i-au făcut cu ou şi cu oţet pe deţinătorii puterii discreţionare de decizie, cum au înfruntat, în munţi, trupele trimise să-i prindă, cum au luptat împotriva colectivizării forţate, împotriva regimului? Nu voi întreba: „Cine aruncă primul piatra?”. Au aruncat deja prea mulţi din cei osânditi să impartăşească amara soarta a demenţei, însă nu aceştia sunt cei îndreptăţiţi să facă judecăţi de valoare şi de morală. Din păcate nu avem destui nebuni! Aţi citit corect: NEBUNI, pentru a-i putea anihila pe ceilalţi - abilitaţi astăzi în România mileniului trei, cu aceleaşi puteri discreţionare ca şi ale politrucilor anilor postbelici - dispuşi să pună pe oricine „sub lupă” şi să tropăie prin vieţile oamenilor. Sună bizar? Poate...
Pentru că nu mă consider un foarte bun creştin - mea culpa - nu voi spune: „Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac!”, ci... „Răsplăteşte-i, Doamne după gândul şi faptele lor!” În ceea ce-l priveşte pe marele dispărut, să-l lăsăm să se odihnească în pace şi...
QUAE SUNT CAESARIS, CAESARI!
Ion MĂLDĂRESCU August 2007
-------------------------------------------
6. Numarul Dvs de
telefon (mobil):
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|