RAPORT FINAL SAU FINALUL RAPORTULUI?

Prof.univ.dr. Gheorghe Buzatu

Mă refer, evident, la Raportul final, lansat în decembrie 2006 de preşedintele Traian Băsescu şi alcătuit de o „Comisie Internaţională” diriguită de prof. Vladimir Tismăneanu, sociolog american plecat din România. Raportul, difuzat mai întâi pe Internet şi apoi sub formă de carte, s-a bucurat, graţie tot prof. Vladimir Tismăneanu, de o imensă propagandă, dar n-a slujit, cel puţin până acum, decât exclusiv acestui ţel, căci în ce priveşte prea-insistent evocatul şi râvnitul „proces al comunismului” în România, acesta încă mai are de aşteptat, ceea ce – fără supărare - se dovedeşte convenabil coordonatorului însuşi şi comilitonilor lui… Cât timp, nu-i aşa, continuă distracţia pe bani publici! După cum cititorul deduce din titlu, Raportul final doar ce a apărut că,  vai!, trebuie deja să-i compătimim cariera … Cum şi de ce? Foarte simplu: Raportul n-a fost din start documentul care, prin formă şi conţinut, să corespundă aşteptărilor, menirea lui fundamentală fiind în fond aceea, nebănuită, de-a contribui - e ridicol, nu-i aşa? - la completarea ciclului istoriografic nenorocit postbelic (după 1945): De la Mihai Roller la Vladimir Tismăneanu şi înapoi, cum ar spune reputatul nostru coleg Florin Constantiniu, membru al Academiei Române. Rog pe cititor să observe că, deşi titlul acestor însemnări ne aparţine, finalul… Raportului final (sic!) nu-l proclamăm noi, ci rezultă din context, mai precis din confruntarea lui cu unele din ultimele apariţii editoriale de marcă. Şi, fapt esenţial, încă nu dispunem de ultimul volum, al zecelea, din seria Istoriei Românilor, faimosul Tratat pregătit sub egida Academiei Române, şi care este consacrat exact epocii investigate de „raportori”. Este motivul pentru care, în rândurile de mai jos, nu vom avea în vedere decât următoarele volume: Vasile Pascu, Regimul totalitar-comunist în România. 1945-1989, I-II (Bucureşti, Editura Clio Nova, 2007, 976 p.); Vasile Ernu, Costi Rogozanu şi colaboratori, coordonatori, Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (Chişinău, Editura Cartier, 2008, 280 p.); Florin Mătrescu, Holocaustul roşu. Crimele comunismului internaţional în cifre, I-III, ediţia a III-a (Bucureşti, Editura Irecson, 2008, 664 p. + 608 p. + 158 p.). Şi, nu în cele din urmă, Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, coordonatori, Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, 880 p.).

Departe de noi intenţia de-a şoca ori de-a modifica vreun clasament, dar, prin ampla sa monografie, prof. Vasile Pascu rivalizează într-un fel cu N. Iorga. În mod precis, avem în vedere faptul că, asemenea antemergătorului celebru, care, singur, a realizat, cum prea bine se ştie, inimitabila-i Istorie a Românilor în zece volume (1936-1939). Aşadar, potrivit unui calcul simplu, cam tot atâta, dacă nu cumva chiar mai mult (?), decât au valorificat cândva zeci institute de cercetări istorice la un loc. Sub acest unghi, prof. Vasile Pascu apare, netăgăduit, opozabil faimoasei Comisii Prezidenţiale Internaţionale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România gestionată de prof. Vladimir Tismăneanu, care în 2006, a finalizat controversatul Raport final asupra anilor 1945-1989, dar dispunând de un efectiv grozav şi în baza unor cheltuieli îndestulătoare. În vreme ce autorul Regimului totalitar ... , singur şi fără nici un sprijin material sau moral din  vreo parte, ne supune atenţiei un text consacrat tot epocii comuniste de la Bucureşti, net superior textului oficial menţionat. Faptul, netăgăduit, este  greu de înţeles şi, tot astfel, de explicat, dar, în vreme ce prof. Vasile Pascu şi-a propus o istorie a epocii comuniste cuprinzând patru compartimente şi 23 de capitole, inclusiv o Cronologie şi Bibliografia, membrii Comisiei Tismăneanu, ambiţionând peste măsură, în stadiul actual al studiilor de specialitate şi al investigării arhivelor române şi străine, a realizat un mixtum compositum, ceva ce nu seamănă nici unui raport global şi obiectiv, dar nici istoriei care a fost de la 1945 la 1989. Întrucât Raportul Final este predominant propagandistic, greoi, discordant, contradictoriu, deficient ca discurs anticomunist total. În vreme ce, la polul opus, aflăm cartea prof. Vasile Pascu, o istorie documentată şi care se citeşte cu plăcere şi interes, dedicată – aşa cum trebuia – tuturor acelora care, alături de părinţii săi, „au pierit în luptă cu monstruozitatea ce a purtat unul din numele: comunism, bolşevism, totalitarism, „democraţie populară”, „socialism cu faţă umană”, toate la un loc însemnând barbarie (subl. lui V. P.)” (p. 5). Eşecul Raportului era lesne previzibil, dacă trebuie să admitem, altfel nu avem cum, că o operă ştiinţifică reprezintă în domeniul istoriei, în cazul de faţă, nimic mai mult ori altceva decât stadiul de moment al evoluţiei studiilor consacrate  trecutului. Şi aceasta într-o ţară cu excelente tradiţii istoriografice, datorită unui A. D. Xenopol, N. Iorga, V. Pârvan, Gh. I. Brătianu, C. C. Giurescu, I. Nistor sau A. Oţetea, nicidecum lui M. Roller, Barbu T. Câmpina sau Solomon Ştirbu. Or, prof. Vladimir Tismăneanu şi mulţi dintre colaboratorii  săi, fără supărare, nu sunt istorici de profesie, iar alţii, cu adevărat, sunt excelenţi cercetători în prezent şi doar în perspectivă specialişti. Este un element care, evident, n-a fost avut în vedere, chiar dacă opera proiectată, de mare dificultate şi responsabilitate, solicita o echipă redutabilă. Deşi, în chip cu totul surprinzător, la lansarea Raportului, în decembrie 2006, prof. Vladimir Tismăneanu ne asigura cu totul altceva: „Vestea cea buna este ca s-a constituit o superbă echipa de cercetare. Membrii si experţii Comisiei - istorici, politologi, filologi, antropologi, personalităţi ale societăţii civile - au lucrat excelent …”  Apreciem faptul că, de cealaltă parte, mai precis dinspre … beneficiari, adică din partea cititorului, opinia formulată a fost total diferită. Astfel, mai mulţi cititori şi, defel întâmplător, eroi ai textului în discuţie, în calitatea lor de foşti deţinuţi politici sub comunism, într-un apel public relevau că „sub aspect academic, calitatea Raportului nu este satisfăcătoare, după cum au semnalat deja numeroşi cercetători şi specialişti din mediul universitar”; aceiaşi au insistat ca „ca acest Raport viciat sa NU fie difuzat in bibliotecile şcolare si universitare […]Propagarea falsului în sistemul educaţional este un act de o gravitate fără precedent […] NU vrem să li se servească copiilor noştri o <<prelucrare a trecutului>> tributară unor <<viziuni>> complet falsificante (sic!) asupra istoriei trăite de noi pe frontul anticomunismului, în temniţe şi munţi, în spitale psihiatrice şi în deportare, pe străzile Braşovului lui ’87 şi ale Bucureştiului lui ’89 – ‘90…” Tot de domeniul simptomaticului reţinem şi opiniile exprimate, în diverse împrejurări, de către forumiştii implicaţi în dezbaterea Raportului pe Internet (vezi îndeosebi http://www.evz.ro/articole/detalii - articol/830796/Senatul - EVZ - Iluzia – normalităţii – comuniste), în sensul că documentul în discuţie ar fi „o farsă demnă de mila publică” sau că ar fi „superficial, total neştiinţific şi mai mult încurcă decât descurcă treburile (subliniat în original)”, probând „un diletantism supărător, care goleşte de orice credibilitate critica naturii regimului comunist”; de asemenea, unii dintre autorii Raportului - consideră alţi cititori - ar apela la „tehnici perverse”, rezultând nimic altceva decât „un fin echilibru între date statistice, omagii şi demascări”.

În ce mă priveşte, cred că orice echilibru în discuţia pro sau contra Raportului s-a deteriorat prin apariţia, nu fără dificultăţi programate, a volumului Iluzia anticomunismului, subintitulat Lecturi critici ale Raportului Tismăneanu. A reieşit din prima clipă că prof. Vladimir Tismăneanu a respins categoric toate opiniile critice (cf. „Evenimentul zilei”, 3.12.2008), context în care au intervenit numeroase voci lucide care au pus lucrurile la punct. Sub acest aspect s-au distins consideraţiile expuse de ziaristul Ovidiu Şimonca (de profesie, istoric) după apariţia Iluziei anticomunismului, un fericit prilej de-a insista şi asupra Raportului: „ […] Trebuie să semnalăm acribia cu care autorii [Iluziei …] s-au ţinut de textul Raportului Tismăneanu. În nici un caz, Iluzia anticomunismului nu este un elogiu adus stângii (indiferent de formula ei de funcţionare), nu cuprinde vreo „nostalgie după comunism”, nu face elogiul sistemului comunist, nu ridică în slăvi ideologii trecute sau prezente. Este o perspectivă critică despre Raportul Tismăneanu, care semnalează „arbitrariul conceptual”, „apetitul pentru grandilocvenţă”, „sentimentalismul literar” şi precaritatea analizelor despre instituţiile din comunism (Miliţie, Armată, magistratură). Se discută şi despre modul în care Raportul Tismăneanu […] poate să slujească înţelegerii comunismului, poate să fie de impact în opinia publică. Credem că Iluzia anticomunismului este, de fapt, folositoare Raportului Tismăneanu, tocmai pentru că îl readuce în atenţie, discutându-l critic, iar Vladimir Tismăneanu ar trebui să dorească să intervină într-o discuţie pe marginea acestei cărţi, asta pentru că textele sunt scrise argumentat, fără vituperări, adică îndeamnă la dezbatere. O eventuală participare a profesorului Tismăneanu la o dezbatere de idei despre Iluzia anticomunismului ar arăta că domnia sa face deosebire între atacuri ad hominem şi critica de idei, nemăgulitoare, că e deschis să înfrunte contestările argumentate. Dar putem discuta fără încrâncenare şi etichetări despre Raportul Tismăneanu, […] putem să-l vedem pe profesorul Tismăneanu într-o dezbatere unde, pe model american, avem dezbatere, şi nu osanale? În definitiv, Raportul Tismăneanu are nevoie de o dezbatere purtată cu argumente pro şi contra, care să rezoneze în opinia publică, şi nu de un monolog care să pară doar un scut de protecţie creat în jurul preşedintelui Băsescu (sau al profesorului Tismăneanu). Pentru că o discuţie despre comunism nu poate fi confiscată, nu poate fi arondată în funcţie de simpatiile sau antipatiile politice, devine inoperantă şi neconvingătoare <<dacă ţinem cont că problema unui absolutism moral necritic şi cu tendinţe de gândire unică se pune în mod şi mai acut acum, când «intelectualii preşedintelui», aşa cum, pe bună dreptate, au ajuns să fie numiţi Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Traian Ungureanu sau Cătălin Avramescu, îşi completează discursul anticomunist simplist şi, în ciuda percepţiei comune, ineficient în combaterea comunismului, cel puţin a formelor profunde de manifestare a acestuia, cu un discurs politic obtuz pus în slujba preşedintelui” (Ciprian Şiulea). Personal, ne întrebăm dacă intelectuali ca Vladimir Tismăneanu nu-şi şubrezesc poziţia ştiinţifică şi, până la urmă, rolul avut în Comisia Prezidenţială, prin această deadly embrace cu preşedintele? În această privinţă, există în Iluzia anticomunismului şi o discuţie (binevenită) despre legătura dintre prezentul politic şi cercetarea istorică, Andrei State sancţionând o „slăbiciune de principiu”, altfel spus, „înfiinţarea sub patronaj politic a unei comisii care să cerceteze perioada comunistă nu evocă o dorinţă prea independentă şi dezinteresată de a cunoaşte şi e curios cum intelectuali care au deplâns pe toate drumurile - inclusiv în acest Raport - subordonarea intelectualului faţă de putere ajung să întocmească un material pentru uzul politic al puterii”.  Nu considerăm inutil să  precizăm că, în privinţa rostului Comisiei Internaţionale, iniţial prof. Vladimir Tismăneanu i-a… contestat utilitatea (cf. Iluzia anticomunismului, p. 197-199). Concluzia ce se impune priveşte faptul că Raportul este „superficial” (ibidem, p. 276), în prima ordine prin prisma realităţilor strict-obiective ce atestă indubitabil (ibidem) că „asemănările şi deosebirile dintre România comunistă şi cea de după 1990 sunt mai mari decât deosebirile”.

Nu fără rost, am lăsat la urmă un text celebru - Holocaustul roşu al doctorului Florin Mătrescu, stabilit de mai multe decenii în Germania. Cartea s-a bucurat, în mod justificat, de trei ediţii (1993, 1998, 2008), fiind dintru început recepţionată cu entuziasm, impunându-se decisiv ca un studiu metodic şi obiectiv, impresionant prin noutatea şi  amploarea investigaţiei, prin curajul abordării şi forţa concluziilor, în integralitate un model istoriografic actual la nivel mondial. Suntem încântaţi că autorul a reţinut, din comentariile noastre de odinioară pe marginea ediţiei a II-a, aprecierea potrivit căreia, Holocaustul roşu, alături de Cartea neagră a comunismului, coordonată de Stéphane Courtois (Bucureşti, Editura Humanitas/Fundaţia Alianţa Civică, 1998, 885 + 60 p.), face parte din categoria „lucrărilor fundamentale, în măsură să răstoarne toate contrafacerile istorice şi să deschidă noi perspective pentru aprofundarea şi înţelegerea trecutului apropiat” (apud Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, III, p. 12). Doctorul Florin Mătrescu, efectuând o cercetare individuală, a dovedit, asemenea prof. Vasile Pascu, la care ne-am referit deja, că a fost în măsură a depăşi categoric rezultatele oferite de „Comisia Tismăneanu”.

Fără a intra în detalii, voi consemna că, din momentul apariţiei ediţiei a III-a a Holocaustului roşu, Raportul final al „Comisiei Tismăneanu” apare ca fiind, din toate punctele de vedere, un produs expirat.

Prof.univ.dr. Gheorghe Buzatu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com