|
Realpolitik – politică externă
germană
Idei pentru interviu la BBC pe 22 noiembrie
2005
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la
Universitatea din Bremen, Germania
Impresii si pareri personale in FORUM
1. Gerhard Schröder a
câştigat alegerile din 2002 cu un ton anti-american, cu refuzul de a-l
urma în Irak pe preşedintele SUA, George W. Bush. Aceasta a deteriorat
relaţiile acestor ţări, iar axa Paris-Berlin-Moscova, o contrapondere la
SUA, avea ceva din satele prinţului Potemkin, aşa că Berlinul a pierdut
din influenţă, chiar dacă prietenia lui Schröder cu preşedintele
Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, era exemplară. Putin l-a ajutat în fel
şi chip pe Schröder, politic, economic şi chiar personal, la adoptare
unei fetiţe din Rusia, Olga.
2. Angela Merkel va schimba puţin în politica internă a Germanei, pentru
că noua mare coaliţie între „negri” (CDU, CSU), creştinii democraţi şi
cei sociali din Bavaria şi „roşi” (SPD), social-democraţi, va continua
„Agenta 2010” fostului cancelar. O schimbare, dorită de toţi în
alegerile din septembrie 2005, se va produce cu siguranţă în politica
externă, chiar dacă noul ministru Frank-Walter Steinmeier (SPD,
social-democrati) a fost colaboratorul cel mai apropiat al fostului
cancelar. Funcţionar disciplinat, obişnuit să lucreze în spatele
cortinei, Steinmeier va urma cursul politic pe care-l va dicta Merkel:
Realpolitik.
3. Sub Merkel relaţiile Germanei cu SUA, vor redobândi prioritatea, de
care s-a bucurat sub toţi cancelarii CDU. Merkel a făcut prima vizită la
Paris, pentru a reînvigora axa franco-germană, coloana vertebrală a
Europei. Apoi a luat un prim contact oficial în Belgia cu UE şi NATO, o
punte de loc de neglijat spre America. Schröder, favoriza Rusia şi era
pentru integrarea Turciei în UE. Şi Merkel e o admiratoare a Rusiei, a
Ţarinei de origine germană Ecaterina II (1729-1796), al cărei tablou îi
decorează biroului şi se va întreţine cu Putin în limba rusă, pe care o
vorbeşte curent din tinereţea petrecută în R.D.G.-ul în care Putin lucra
pentru KGB şi la rândul său vorbeşte perfect germana. Nu există nici un
dubiu, că tradiţionala colaborarea ruso-germană va continua, aşa cum
colaborare privilegiată cu Turcia va înlocui retorica, planul integrării
subite a aproape o sută de milioane de musulmani în Europa.
4. România, ca toate ţările mici din Europa, va fi mai luată în seamă de
Germania sub Merkel decât sub Schröder, iar echilibrul pe care vrea să-l
realizeze prima femeie cancelar al Germanei între Europa, America şi
Rusia este favorabilă cursului politic iniţiat de preşedintele Traian
Băsescu.
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din
Bremen, Germania
|