Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Reîntoarcerea

Seria: Omul ca maşina

Dr. Dimitrie Grama, Danemarca

Ca la un semnal, ne-am oprit brusc din mers. Aici trebuie să fie! Undeva, în adâncurile necunoscute ale cugetului, cineva, ceva, ne asigura că până la urmă vom găsi acel loc despre care, doar am auzit povestindu-se. Şi uite, acum doar un pas ne despărţea de lumea aceea interzisă omului de rând, lumea basmului.

Plecasem mai demult, călăuziţi fiind de glasul unuia din bătrânii ”sfătuitori”, unul din acei oameni ”fosilă”, care încă mai posedau calitatea şi aveau în fond misiunea de a funcţiona ca memorie colectivă, ca dascăli ai unei umanităţi mutilate şi decimate de evoluţie, de progres. Nu mai rămăseserăm mulţi, noi, asa-zişii, ”primitivi autentici”, doar o mână de oameni, ignoraţi până acum nu demult de noua ordine şi nu am priceput niciodată din ce motive ”rasa noastră” a fost lăsată în voia lui Dumnezeu (aşa cum spuneau batrânii noştri). Noi nu am fost, la fel ca restul lumii, acceptaţi şi ajutaţi spre noua evoluţie a fiintei umane, aşa-zisa ”evolutie accelerată”, care doar în câteva zeci de generaţii, a creat omul nou, ”omul fizio-cibernetic”, omul perfect.

Da, într-adevăr perfect, pentru ca nimeni din noi, cei vechi, puteam, în vreun fel sau altul, contesta superioritatea, atât fizică cât şi intelectual-abstractă, a acestor oameni noi, fiinţe umane, în fond asemănătoare.

Era de admirat uniformitatea funcţională şi devotamentul social neîngrădit al acestor ”creaţii” umane, pe care noi, poate dintr-un sentiment profund de inferioritate sau chiar de invidie, le numeam ”maşini”. Căci sincer vorbind, noi toţi arhaicii, eram conştienţi de faptul că în comparaţie cu omul nou, nu prea aveam multe atuuri de competiţie şi mai ales eram constienţi de faptul că, într-un fel sau altul, noi supravieţuiam cu îngăduinţa şi din surplusul creat de acesti oameni-maşină. Doar din când in când, eram solicitaţi de noua ordine, de noua societate şi folosiţi în diverse activităţi şi munci mai uşoare, cum ar fi: îngrijirea şi amenajarea spaţiilor verzi, îngrijirea animalelor domestice, pictura, muzica, teatrul şi alte îndeletniciri uşoare, activităţi pe care, noi, nu le consideram de fapt muncă sau corvoadă, ci mai curând, o aptitudine naturală. La fel ca şi imaginaţia şi visul. Batrânii nostrii obişnuiau să spună că, ”noi visam şi pentru ei”. Dar ce oare nu spuneau batrânii!?

Această existenţă paralelă a durat multă vreme, pâna când o nouă mişcare socială, mai radicală, bazată pe ideea uniformizării totale a materiei umane, a prins rădăcini şi a început să domine agenda politică a celor care aveau puterea să decidă viitorul omenirii în general şi mai ales viitorul nostru, a celor care până acum am fost acceptaţi asa cum eram: slabi şi înapoiaţi.

Astfel, de la o zi la alta, ne-am trezit incluşi în programul de dezvoltare a speciei umane, urmând ca toate femeile noastre, la primele semne de graviditate, să fie internate în instituţii speciale, unde cele mai avansate metode de manipulare a fătului intra-uterin puteau fi aplicate, astfel garantându-se în timp, uniformizarea şi omogenizarea speciei umane.

Insă, în comunitatea noastra primitivă, nimeni nu a înţeles şi mai ales nimeni nu a apreciat gestul nobil de reintegrare a ”retardaţilor” în rândul celor care formau şi reprezentau viitorul omenirii şi de aceea se pare că sfatul batrânilor a decis ca o bună parte din noi, cei tineri, să fim trimişi de acolo în necunoscutul basmului. Să fim expulzaţi în memoria unor poveşti, în căutarea unor locuri care poate ca niciodată nu au existat decât in domeniul melancoliei şi cel al fanteziilor. Acolo, spuneau ei, cei batrâni, îii vom regăsi pe cei din care ne tragem şi cu toate că nu prea au putut să ne convingă de autenticitatea şi mai ales de veritatea expunerii lor, noi, cei tineri, nu puteam face altfel decât să ne conformăm dorinţelor comunităţii noastre.

Nu eram antrenaţi pentru călătorii lungi, nu eram antrenaţi să producem şi să supravieţuim fără ajutor şi de aceea, în ultim ceas, dascălii noştri ne-au sfătuit să ne folosim de singurele unelte pe care noi le mânuiam cu perfectă îndemânare; visul şi imaginaţia. Glasul unuia din batrâni, glasul unui sfătuitor, spuneau cei din sfatul batrânilor, va fi întotdeauna prezent în unul din noi. Trebuia doar să vrem să-l auzim, trebuia să nu uitam de unde şi din cine ne tragem.

Cu aceste nelinişti gen; ”trebuie doar să..”, am purces la drum şi acum ne-am oprit brusc din mers! In faţa noastră, orizontul atârna din Soare ca un fel de evantai, în fond o oglindă, în care chipurile noastre obosite erau multiplicate şi reflectate la infinit şsi aceastp oglindă, se apropia acum de noi cu fiecare clipă. Ne gândeam cu teroare, că dacă vom ramâne aşa, inerţi, vom fi invadaţi de cei reflectaţi, vom fi călcaţi în picioare de Infinit!

Atunci, cred că pentru prima oară, fiecare din noi a auzit clar şi poruncitor glasul Sfătuitorului; ”Mai aveţi doar un singur pas de făcut, ultimul şi cel mai înspăimântător! Daca nu veţi avea curajul să-l faceti, veţi pieri!” Ca la o poruncă, toţi am păşit prin oglinda-evantai, trecând de partea cealaltă, amestecându-ne cu cei care erau acolo, cei care, de fapt, nu erau altii decâit noi înşine, altundeva, altcândva.

Din aceasta amestecatură te-ai nascut tu, cititorule şi dacă vreodată vei avea ocazia şi curajul să te priveşti într-o oglinda stelară, mă vei vedea pe mine sau poate pe altcineva din cei care odată au fost obligaţi să treacă de cealalta parte a realităţii umane.

Ştiu, privindu-te, iţi vei spune că visezi, dar să ştii că de data aceasta, visul tău este adevărat.

Dimitrie Grama

16 Dec. 2007, Gibraltar

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)