|
Reiterarea testamentului lui Gojdu (1869)
Conf. univ. dr. Constantin MĂLINAŞ
Impresii si pareri personale in FORUM
 Persistarea
în actualitatea ultimelor luni a unei dileme în jurul modului cum cele
două guverne, român şi maghiar, s-au înţeles asupra manierei de abordare
şi soluţionare a chestiunii Gojdu şi în special asupra succesiunii în
materie de patrimoniu a vechii Fundaţii Gojdu, înfiinţată la Sibiu şi
Budapesta în anul 1870, a generat o stare de confuzie şi chiar de
perplexitate la virtualii beneficiari din România şi Ungaria, care nu
ştiu ce se întâmplă, ce înţelegeri oculte s-au făcut dincolo de uşile
închise ale tratativelor diplomatice. În această stare de nemulţumire,
referinţele la litera şi înţelesul Testamentului lui Gojdu, reiterarea
dorinţei lui nealterate de reavoinţa unora, care nu-i suportă urmările,
a devenit o cale de a restarta adevărul, precum se restartează softul
unui calculator, atunci când este atacat de un virus, care vrea să-l
modifice şi să-i deformeze produsul.
Absenţa comunicării de bună credinţă, din partea celor în cauză, în
speţă din partea guvernului, a alimentat şi alimentează părerea că s-a
căzut într-o învoială rea şi s-a făcut gafa monumentală, din care nu se
află soluţia de ieşire, pentru a linişti opinia publică.
Părerea care circulă este că partea română a dat dovadă de amatorism şi
neglijenţă în apărarea intereselor ţării, iar partea maghiară de
machiavelism şi lipsă de onestitate. Toate au condus împreună la
subminarea cu pagube mari a continuităţii Fundaţiei istorice Gojdu, din
1870, deşi aceasta este recunoscută juridic în Fundaţia Gojdu,
restaurată din anul 1996 la Sibiu, printr-o hotărâre judecătorească
definitivă, care-i consacră vocaţia de proprietar al vechiului
patrimoniu.
Mai observăm că testamentul lui Emanuil Gojdu s-a publicat din nou, în
serial, de către revista „Foaia românească”, de la Giula, din Ungaria,
în numerele sale din decembrie 2005 şi ianuarie 2006, ceea ce înseamnă
un strigăt de deznădejde, căci românii de acolo se simt din nou
abandonaţi de guvernul român, precum s-a întâmplat în epoca regimului
comunist. S-a publicat textul fără comentării, căci acesta este stadiul
lor de exprimare, fiind încă sub frica terorii de dezaţionalizare din
perioada anterioară. S-a publicat astfel, ca să se vadă că ei îl ştiu şi
îl ţin, dar aşteaptă sprijin pentru ca adevărul acelui testament să iasă
la iveală şi să fie respectat.
În consecinţă, cu rol lămuritor, aducem acum înainte câteva pasaje
esenţiale din Testamentul lui Emanuil Gojdu. Acest document a fost
redactat în limba maghiară, la 4 noiembrie 1869, în casa din Pesta a
titularului, în prezenţa notarului public şi a martorilor, fiind semnat
de toţi şi autentificat astfel. S-a deschis şi s-a făcut lectura publică
a lui, potrivit legii, îndată după moartea lui Emanuil Gojdu, survenită
la 22 ianuarie / 3 februarie 1870. S-a publicat imediat integral în
Telegraful român de la Sibiu, începând cu numărul 9, din 10 februarie
1870. Apoi se publică în Analele Fundaţiunii lui Gojdu, 1881, p. 17-21.
La 1886 se publică din nou în Protocolul Congresului Naţional Bisericesc
Ordinar al Bisericii Ortodoxe Române de la Sibiu, ceea ce înseamnă
asumarea de către această instituţie a vocaţiei de testator, beneficiar
şi operator al prevederilor documentului, în esenţă prin Fundaţiunea
Gojdu. Asesorul consistorial Matei Voileanu traduce din nou şi mai bine
textul, la cererea Reprezentanţei Fundaţiunii Gojdu, care îl editează în
broşură la Sibiu, în anul 1899, de ziua naşterii lui Gojdu. Acest text
este difuzat public în toate parohiile ortodoxe româneşti din imperiul
bicefal, împreună cu portretul lui Emanuil Gojdu, care se etala în
şcolile rurale confesionale ale românilor. Astfel se populariza fundaţia
şi se colectau cererile tinerilor pentru burse şi ajutoare de studii
medii şi superioare. Traducerea Voileanu a fost mereu republicată, între
care în 1940 de către Academia Română, în 1995 la Budapesta, în 2002 la
Târgu Mureş şi Bucureşti în 2003 la Oradea. De aceea, nu se poate spune
că Testamentul este greu accesibil, că nu este cunoscut. Atunci este de
mirare uşurinţa cu care se trece peste litera lui şi se încalcă de
actualii guvernanţi mesajul lui.
Prima întrebare este privitoare la cine este în drept să pretindă
respectarea Testamentului? În chiar primul aliniat, Emanuil Gojdu scrie
că aceasta revine tuturor celor „pe cari voesc să-i împărtăşesc din
rămasul meu”, adică soţia, rudele şi componenţii „acelei părţi a
naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea
răsăriteană ortodoxă”. Acestora le lasă testamentul ca să le servească
„de cinosură”, adică de temei şi delegaţie de interese.
Pentru îndeplinire: „Din lăsământul acesta voesc să se constituie o
fundaţiune permanentă, care va purta numele Fundaţiunea lui Gozsdu”,
pentru care lasă instrucţiuni de funcţionare într-o perioadă de 150 de
ani, deci între anii 1870-2030. Dacă socotim că fundaţiunea a fost
sechestrată la Budapesta şi împiedicată să funcţioneze după anul 1920,
apoi a fost desfiinţată abuziv în 1948-1953, prin măsuri dictatoriale
ale unor guverne reacţionare, atunci se pune problema prelungirii în mod
corespunzător a duratei de funcţionare pentru împlinirea celor 150 de
ani normali, prefiguraţi de testator. Prin urmare Fundaţia Gojdu e în
dreptul său natural de funcţionare până în anul 2115.
Iar în final: „Pentru ca dispoziţiunile acestea testamentare sub
decursul timpului să nu se dea uitărei, dispun ca testamentul acesta să
se citească în toţi anii în toate bisericile parochiale române
răsăritene, la 9 februarie calendariu vechiu, ca fiind în ziua naşterii
mele.”
Cum se apropie acest 9 februarie, ar fi nimerit prilej de a se respecta
voinţa lui Emanuil Gojdu şi să se facă lectura voinţei lui, aşa cum a
cerut-o. Dar să înceapă această acţiune din Parlamentul României cu
lectura Testamentului Gojdu, pentru a respinge orice act, prin care
voinţa generoasă al lui Gojdu şi moştenirea sa ar fi puse în pericol de
înţelegerile oculte ale unei guvernări îndepărtate şi chiar străină de
istoria noastră şi de interesele viitoare ale României.
Conf. univ. dr. Constantin MĂLINAŞ
|
