HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Republica Moldova trebuie să voteze democraţia !!!

 

Prof. Ştefan Plugaru

Secretar – general A.C.P.B.B. România

 

Cetăţenii comunelor şi oraşelor din Republica Moldova sunt chemaţi pe 5 iunie 2011 la urne pentru a îşi alege primarii şi consiliile locale. Anii care au trecut au demonstrat - din nefericire - o anumită inconstanţă a electoratului moldovean în promovarea unei politici coerente, de aliniere la politica pro – europeană iniţiată în acest spaţiu în urmă cu câţiva ani,  şi debarasarea de tarele comunismului sovietic. O mentalitate asiatică, egalitaristă,  promovată de partide cu nostalgii sovietice şi pro - ruse, pare să ,,stăruie” în spaţiul pruto-nistrean, împiedicând societatea moldoveană să promoveze şi să adere la valorile democratice promovate de către Uniunea Europeană. Coagularea şi ajungerea la putere a unei Alianţe pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova arată că dependenţa de trecut pare să fie depăşită, că o nouă concepţie privind rolul şi destinul Republicii Moldova în rândul statelor europene, dar şi al moldovenilor înşişi, prin raportare la  cetăţenii U. E., îşi face tot mai mult simţită prezenţa. E nevoie ca aceste alegeri, prin votul  acordat forţelor democratice,  să continue paşii începuţi în mod real pe această cale, care va aduce cu sine modernizarea şi  un nivel de trai mai ridicat al locuitorilor Republicii Moldova.

            Cetăţenii  cu drept de vot din localităţile de pe tot cuprinsul republicii  se vor prezenta, aşadar,  la vot, pentru a alege buni diriguitori ai destinelor lor în plan local. E nevoie ca noii aleşi să promoveze o nouă strategie de dezvoltare economică a localităţilor pe care le vor conduce,  pentru a reuşi astfel să dezvolte infrastructura acestora şi să permită astfel dezvoltarea economică locală. Pentru cine nu a fost peste Prut este greu de înţeles insistenţa noastră asupra acestor aspecte. E nevoie doar să te deplasezi în câteva localităţi rurale alese la întâmplare ca să înţelegi problemele cu care se confruntă. Şosele proaste, neasfaltate de ani buni, drumuri de pământ împiedică investitorii să ajungă în localităţi cu potenţial economic şi forţă de muncă disponibilă. Sărăcia se reflectă din plin în pensiile de câteva zeci de lei şi salariile de mizerie pe care le au locuitorii bugetari,  moştenire a unui fost regim populist care a căutat să  acumuleze bogăţii în folos propriu, fără a se preocupa prea mult de situaţia locuitorilor, tratându-i mereu ca pe o masă de manevră electorală, bună doar să voteze la comandă. Absenţa alimentării cu apă potabilă îţi dau impresia unui spaţiu medieval unde oamenii folosesc încă apa nepotabilă a fântânilor infestată cu nitriţi şi nitraţi, care provoacă îmbolnăvirea şi îmbătrânirea prematură a copiilor, cât şi decesul la vârste tinere a localnicilor. Fără alimentare cu gaz metan, şi în condiţiile în care lemnul de esenţă tare este foarte scump, sătenii îşi prepară hrana şi încălzesc locuinţele cu ,,tizic”, un amestec de bălegar uscat şi pământ, ce  reflectă starea de înapoiere şi sărăcie.

            Alegerea în fruntea comunităţilor locale a unor candidaţi propuşi de  coaliţia democratică aflată la putere va permite continuarea şi accentuarea ritmului reformelor, şi, astfel, al dezvoltării economice locale prin atragerea de proiecte europene, dar şi al Republicii Moldova, în general. Iar acestea vor contribui din plin la aderarea cât mai rapidă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fapt pe care generaţia tânără de peste Prut îl doreşte înfăptuit cât mai curând.

 

 Prof. Ştefan Plugaru

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com