|
Retro reportaj
-
Eugen Evu
şi cenaclul "Lucian Blaga"
Monalise
Hihn
În 1989 la
Hunedoara, tinerii talentaţi în ale scrisului mergeau la cenaclul
literar "Lucian Blaga" condus de poetul Eugen Evu. Scriitorul hunedorean
era deja urmărit de ani buni de Securitate. Numele pe care îl primise
din partea "băieţilor cu ochi albaştri" era "Clovnul" (uneori în
documente apare sub numele de "Claunul"). Ofiţerii voiau să îl determine
pe poet să semneze un angajament, după ce acesta îi scrisese o scrisoare
anonimă de protest lui Nicolae Ceauşescu la începutul anilor '80.
În 1989, Eugen Evu era angajat la Casa de Cultură din Hunedoara ca
referent cultural principal literatură, teatru, arte plastice,
muzică) iar din 1975 pusese pe picioare un cenaclu numit "Lucian Blaga".
Poet cu câteva volume de versuri apărute, Eugen Evu era mentorul unor
tineri pe care îi recomandau chiar profesorii de limba şi literatura
română. A iniţiat 54 de “reviste lunare vorbite” cu public,
(Studioul
Artelor), rubricate atractiv şi oferite gratis. Săptămânal, ani de zile
cenaclul a funcţionat judeţean,fiind
foarte util celor ce aspirau spre
facultăţile de filologie sua filosofie.
-"Fiind angajat la Casa de Cultură, trebuia să am activităţi culturale
şi aşa a apărut cenaclul. Veneau şi 20-30 de elevi, dar şi alţii, în
acelaşi timp. Se perindau, îşi făceau un stagiu, unii au renunţat, alţii
nu aveau chemare. Numeroşi au ajuns studenţi, şi-au editat propriile
cărţi,
unii s-au dedicate folkului, alţii au
ajuns actori celebri, patru dintre ei au
plecat din ţară, unii au ajuns profesori
universitari, în Canada şi USA, alţii sunt în Franţa, Irlanda, Spania
sau Italia. Paradoxal, învăţându-i, şi eu învăţam de la ei. Mă criticau
tovarăşii
şi securiştii că “îi agit”.
De regulă, proveneau din familii cu
frustrări, astfel că
a scrie sau
cânta…Arta
este defulatorie, catarsică,
sensibilităţile
sublimează în act cultural.. Nu le ceream
să scrie poezii patriotice, dar permanent am intrat în collimator,
i9ncvlusiv unii dintre ei, mai rebeli, scriau la “ Europa liberă” şi eu
eram luat la interogatorii, că îi incit la “ indisciplină”…I-am apărat
şi i-am atenţionat să ştie că sunt urmăriţi .(Astfel de cazuri am avut
cu Monica Cerchez, Ctin Blaga, Virgiliu Vera ( Ion Cismaş), Ovidiu
Băjan, Călin Hera, iar A.Oegaru- şantajată pare-se de fostul soţ
securest la Bucureşti, mă turna, cum dealtfel şi D. B.- ulterior fugiz
peste Dunăre în Grecia şi State. Le preluasem multora propriile
avataruri.. Aveam un fel de sentiment “ paternal”, pejorative zicând…
trebuia să am în permanenţă grijă de ei.
Ne întâlneam o dată pe săptămână la Casa
de Cultură, într-o săliţă pe care o renovasem, ulterior într-o clădire
marginală. Erau de fapt, sociologic vorbind, un mic grup de nemulţumiţi
care gândeam şi scriam, comunicam, într-o boemă nuanţat “ conspirativă”.
Propaganda a făcut mereu presiuni de înregimentare, asupra insituţiei,
mentorului şi artiştilor, eram silitz să support ipostaza de “ tampon”
de rezistenţă. Cenaclul a fost un veritabil focar, dacă pot să îi spun
aşa, dar
a fost o Şcoală de formare, de cizelare,
de pregătire. Tinerii îşi citeau poeziile, discutau pe text, făceau
analize, învăţau să teoretizeze, era o concurenţă boemă între ei. La
«şcoala lui Evu”», cum era numită, nu se discuta împotriva Partidului,
dar în texte se vorbea cu şopârlici, postmodernismul, subtextualismul,
ironismul, erau en vogue.
“Pe aici
au trecut şi s-au format înainte de 1989 Călin Hera,( azi red la
Evenimentul zilei), Nicu Vintilă( fiu de nomenclaturist, fugit în
Anglia), Liliana Petruş( red şef la Flacăra lui Arion), Ovidiu Băjan
(azi Irlanda şi Franţa), Vergiliu Vera( plecat din oraş),, Liviu
Ofileanu, Ligia Seman, Ana Ciontea( acrtiţă de film şi teatru,în
Franţa), Ioan Barb, Dtru Spataru,
Nicolae Szekely şi mulţi, mulţi alţii.
Mulţi au confirmat şi ca atare le primesc mereu gratitudinile, iar în
cazul rataţilor, le resping hiatusul de “ memorie”, sau ingratitudinea…
Făceam şi cursuri de doi ani de teatru, premergătoare facultăţilor. La
acestea i-am avut cursanţi pe Ana Ciontea, Florin Busuioc, Camelia
Maxim, Simona Gălbenuşe şi alţii, care au devenit apoi actori cunoscuţi
ai României şi în occident.. Am luat cu ei premii multe pe la diverse
concursuri din ţară. Şi teatrul de copii era foarte bun, ţin minte că
umpleam sala", povesteşte Eugen Evu. Pe lângă cenaclu, Evu mai organiza
şi întâlniri cu publicul:
- “Cum am zis, O
dată pe lună făceam «Studioul artelor», care a durat până-n 1997, când
am plecat din isntituţie.. În condiţiile de atunci se făceau nişte
lucruri extraordinare acolo. Veneau cam o sută de persoane când
organizam întâlnirile «studioului artelor». Sala “ Concordia” avea mereu
pe simeze artişti plastici din zonă. Acestea semănau cu o cafenea
literară, unde erau de toate, de la poezie, umor, muzică, teatru, mai
venea şi câte un scriitor invitat, evident, unii spionau şi turnau, de
idioţi, sau şantajaţi. În ajunul lui decembrie 1989, am avut recitaluri
din Dinescu şi Sorescu. Caramitru a venit aici, a fost şi Tudor Gheorghe
în toamna lui 1989. Atunci s-a simţit un freamăt, o rumoare
protestatară, cu mijloacele artelor… Am fost chemat şi la partid, şi la
securitate, hărţuit pentru “ bravurile“ mele dar şi pentru unii dintre
ei.". Un comandat de miliţie beţiv, m-a arestat odată cu duba, martori
ex- directorul insituţiei N. Ghiorghioni şi convivul prof. Tibi Mariş...
Pentru mulţi, astfel de amintiri sunt neplăcute, în fine…
URMĂRIT DE SECURITATE
Eugen Evu era fiul unui pastor penticostal
apostolic, din anii 70, care a fost
la rându-i ani în şir urmărit de
Securitate, pe motive confesionale. Şi fiul a făcut o greşeală: i-a
scris lui Ceauşescu o scrisoare anonimă. De atunci a început calvarul.
"Eram capul răutăţilor, eram ostil.
Nu m-au admis pt. examene la ziaristică,
deoarece eram cum eram dar şi pentru că eram fiu de “ pocăit”. Am făcut
o “gafă” într-un moment de disperare, i-am scris o scrisoare lui
Ceauşescu, anonimă, în 1982. Am trimis-o pe adresa Comitetului Central.
Nasol de tot, era o ameninţare, îi scriam că am crezut în el, că acum e
frig în casele noastre, că nevestele noastre nu au de lucru, îi spuneam
că nici Miliţia nu îl iubeşte, chestii de-astea. Îl “somam” să
recunoască, îi scriam că noi, poporul, o să îl scăpăm. Ce mai tura-
vura, era “ lesmajestate”, nu mă apăram decât cu prestigiul şi reuşitele
naţionale, numeroase, lăudate chiar la
Vocea Americii şi Europa liberă… Securiştii au ajuns la mine, pa faţă,
erau foarte turbaţi.
Pentru început m-au chemat la Securitate din două
în două săptămâni, în biroul lt. maj-lui Ion Haicu, şi un grafolog de la
Deva, unde m-au spus să recunosc că stau
în acelaşi bloc cu un miliţian. Să scriu că da sau ba, era
o înscenare, un test
pentru comparaţie cu scrisoarea “ nebună”.
Am negat, dar ei mi-au cerut să scriu asta, normal că voiau să aibă
dovada scrisului meu de mână. Aşa a început hărţuiala să recunosc, “tot
noi te salvăm, că ai familie şi copii”, dar colaborează cu noi. Haicu
mi-a arătat plicul- ordinul de la CC PCER, via tov
secretară pe judeţ Mitrofan Maria, de a mă
ancheta.
Nu am semnat niciun act de colaborare,
oricât de frică îmi era de ameninţările lor. A fost ceva absolut
delirant. Interesant e că nu voiau să mă lichideze fizic, ci să mă
înnebunească să cedez, să semnez un angajament. Îmi spuneau că vor să
mă corecteze, să nu mai fiu “ ostil orândurii noastre socialiste” etc.
După fuga lui Pacepa se declanşase un război între Partid şi Securitate.
Partidul îi încălecase pe securişti, aceştia nemaiputând să lichideze
pe cineva atât de uşor. Mereu îmi repetau că nu mai au nevoie de
martiri. Şeful Securităţii Judeţene, Lucian Văceanu, m-a mâncat de viu.
Chiar ajunsese să îi vorbească de rău în faţa mea pe ceilalţi ofiţeri de
Securitate. «Dumneata eşti foarte inteligent, ai fi mult mai bun
la noi, decât boul de
Haicu,
care mai vrea o stea pe umăr». Mi-au luat
toate cărţile la puricat, mi-au băgat scopalamină în vodcă, mi-au intrat
illegal în absenţa de la domiciliu, în apartamentul dinstr Zambilelor,
mi-au sustras acte şi corespondenţă, au
fotografiat, ca să nu mai spun că tot ce corepondamn, era copiat şi
retrimis la serviciul distribuire al Poştei Hunedoara…Le-am găsit pe
toate în dosarele ( patru plus unu) de la CNSAS...Mi-au urmărit şi
hărţuit şi soţia, familiile rudelor…Văceanu a încercat un “ târg “ cu
mine, “ ştim că mama dvs e bolbanvă, vă fac rost de medicamente”…ş.c.l.
Un coşmar episodic, scabros ! Periodic, la două săptămâni, mă suna Ion
Haicu, el răspundea de învăţământ şi de cultură, şi îmi spunea: «Vii la
noi? Nu ai nimic să ne spui? ». M-au urât, pentru că n-am cedat.
Recunosc că am murit de frică precum un animal. Voiau să mă determine să
fac un angajament cu ei. Puţin a lipsit să nu ajung la Spitalul de
nebuni. Şi aşa eram într-o formă fizică deplorabilă; am fost şi operat
renal la Tg Mureş. Am spus “
colegului-şef”, I.N. Ghi. că o să fac pe nebunul, pe claunul,, aşa ca
Hamlet. E clar că ăla, care bea cu ei, m-a turnat : Mai târziu am aflat
că îmi dăduseră numele de cod «Clovnul» într-un dosar, dar că mai aveam
dosare din timp denumite «Cerna» “ Scriitorul” şi «Anonimul».
Am
recunoscut într-un final că eu sunt autorul acelei scrisori,
într-un moment de tulburare, dar nu au
încetat, pentru că voiau să semnez şi un angajament. Aşa ceva chiar că
nu puteam face! Am avut noroc totuşi cu oameni ca Radu Bălan (n.r. -
fost prim-secretar al PCR Hunedoara până în 1987, pe care Revoluţia l-a
prins pe funcţie similară în judeţul Timiş. El a şi fost condamnat în
"Lotul Timişoara"). Aveam protecţie şi la Uniunea Scriitorilor, darn u
DR Popescu, el mi-a spus să măa descurc, să mă adresez organelor,
etc…Dragă Mona, e prea lung policerul ăsta şi retrăidn lapidary astea,
mă ia ameţeala! Mă şi mir că am scăpat! Cu minţile întregi!
În total, dosarele de urmărire ale lui Eugen Evu
au 460 de file. Printre acestea se numără şi "Raportul de constatare THE
- STT":
"Subsemnatul Nicola Gheorghe,
specialist grafic din cadrul Ministerului de Interne, Unitatea Militară
0647/ Buc., la solicitarea Inspectoratului Judeţean Hunedoara al Min. de
Int., prin adresa nr. 53077 din 25 februarie 1984, am efectuat o
analiză grafică între un înscris şi scriptele de comparaţie emanate de
la numitul Evu Eugen, pentru a stabili dacă piesa în litigiu a fost sau
nu scrisă de sus-numitul. În conformitate cu prevederile Codului de
Procedură Penală al RS România, respectiv art. 62, 64, 112 şi 115, am
procedat după cum urmează: «Descrierea pieselor» - Piesa în litigiu
reprezintă o scrisoare intitulată «A venit...», scrisă cu pastă albastră
pe o filă de hârtie albă, neliniată, model A4. Documentul a fost
expediat într-un plic de culoare alb, tip mapă, adresat unei persoane
fizice (...). Se remarcă printr-un scris cu dimensiune relativă
mijlocie, cu dimensiunea absolută dreptunghiular înaltă, cu
depasantele superioare în general subînălţate, iar cele inferioare
prelungite, cu raportul dintre majuscule şi minuscule de
inferioritate, cu înălţime inconstantă, uneori gladiolată. (...) ... cu
distanţa dintre litere în cadrul cuvântului normală, iar dintre cuvinte
mărită. Este un scris cu înclinaţie constantă dreapta, cu rînduri
liniare orizontale, cu finale orientate progresiv, cu arcuire unghiulară
şi semiunghiulară, natural, de evoluţie superioară, executat cu viteză
mărită, cu apăsare normală, legat grupat, cu ovale închise, încadrat
sinistromarginat sinuos, ordonat şi lizibil... Caracteristicele grafice
generale descrise mai sus le întâlnim în totalitate şi la scriptele de
comparaţie emanate de la numitul Evu Eugen. Minuscula «a» se remarcă
prin ovalul deschis superior cu atacul la ora 1 şi prin gama a doua
subînălţată, tangentă superior la oval»".
Din păcate, unii dintre cei care frecventau
cenaclul, sau colegii din celălalt cenaclu, “ Flacăra”, al lui Chirică
şi Bîrgău, au ajuns să îl "toarne" la Securitate. Pe unii îi bănuia încă
de atunci, pe alţii i-a descoperit mai târziu, în filele de urmărit.
"I-au speriat, pentru că erau tineri şi mulţi aveau probleme în familie.
Într-un fel erau de înţeles. Tocmai de aceea nu am vorbit niciodată
nimic în preajma lor. Încercam să îi protejez!", spune astăzi poetul.
PAS LA UNIUNEA SCRIITORILOR
Eugen Evu avea deja şase volume publicate, dar nu
fusese primit în Uniunea Scriitorilor, decât ca stagier, implicit din
ordinal securiştilor din Uniune, Bucureşti şi Timişoara. Atunci – pentru
a fi primit în USR, se întocmea un dosar în care trebuiau ataşate, pe
lângă acele trei volume
editate, obligatorii, referinţe critice
foarte bune, premiile şi activitatea culturală. În plus, trebuia ca
solicitantul să aibă trei-patru ani de stagiatură. Desigur că şi el a
scris poezii patriotice, că acestea trebuiau să apară pentru ca cineva
să spere că va intra în Uniune:
"Ne cereau
şi poezii patriotice. Condiţionau, presaţi fiind şi ei de la CC , de la
“ tovarăşa” CO doi.. Tot timpul ne ziceau şi cei de la edituri şi cei de
la
revistele Orizont, Luceafărul, Tribuna, România
literară, ş.c.l, ca şi de la ziarul judeţean, să le dăm şi astfel de
poezii dacă vrem să apărem. “ Scrieţi, tovarăşe, pe înţelesul
muncitorilor, fiţi devotaţi etc etc” … ”Îmi amintesc că a fost ceva ce a
stârnit râsul tuturor. Trimisesem revistei SLAst, A LUI Ion Cristoiu,
din Capitală o poezie care începea cam
aşa: «Iubesc acest oraş», dar respectivul ziarist ( beţivanul Atanasiu…)
- căruia i-o trimisesem spre publicare a modificat-o, iar acum ea
începea în felul următor «Iubesc acest bărbat»"., adică pe cizmarul ! m
protestat în scris dar aiurea” ! Astfel de chestii au fost cu duiumul,
şi la editura Cartea Românească, şi la “ Eminescu” sau “ Ion
Creangă”…Unii scriau romane miliţiste, se căştiga cu ele şi convenea
propagandei pentru o societate practice cazonă…”
Eugen Evu
a intrat în Uniunea Scriitorilor abia după 1990, (confirmat automat de
Mircea Dinescu) - dar intra mai des în… sediul Miliţiei (şi securităţii)
din Hunedoara pentru verificarea maşinii
de scris, sau alte şicane“. Eşti inamicul public numărul unu” l-a “
mustrat” cpt Haicu...
"Aveam autorizaţii pe trei maşini de
scris. Trebuia să mergem periodic cu maşina la Miliţie, pentru că tot ce
era de multiplicat era pericol. Întâi venea sectoristul, care era trimis
de băieţii de la Securitate, şi te anunţa. Îţi luau un test, amprentă
grafologică, specificul ei şi se bătea un text din operele lui
Ceauşescu", îşi
aminteşte Eugen Evu. Pe de altă parte, Eugen Evu a reuşit să scrie şi un
roman de sertar, pe care l-a intitulat "Roşu putred".
N-a apărut niciodată, deşi tentative au
fost: "Povesteam în el tot ceea ce trăiam noi zi de zi, tot circul
vieţii noastre". Astăzi, Eugen Evu este pensionar şi trăieşte la
Hunedoara. A încercat ani buni să recupereze scrisoarea trimisă lui
Nicolae Ceauşescu, dar nu a reuşit, cu toate insistenţele. A reuşit să
o vadă o singură dată, se pare că la CNSAS, schimbările de conducere
sunt determinante şi de uneloe schimbări de dosare, se fac “
anonimizări”, etc. Cenaclul "Lucian Blaga" a supravieţuit până în anul
2007. Eugen Evu are azi 45 de cărţi editate şi este membru în trei
academii. Editează
de 15 ani revista de cultură şi artă “ Noua ProVincia Corvina”, care
este distribuită în toată lumea. A editat şase volume de memorialistică,
unele conţinând pasaje din acele vremuri…
Monalise Hihn
n.r.
Textul a apărut în
2006,
Jurnalul Naţional
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
