RETROSPECTIVA DEZAMĂGIRII ROMÂNIA -

NO MAN’S LAND

Ion Măldărescu, Agero

„Men should be, what they seem; or those that be not, would they might seem none.” („Oamenii ar trebui să fie ceea ce par; cei ce nu sunt, nici n-ar trebui nici să pară”. W. Shakespeare, Othelo, act.III, sc. 3)          

Seară de iarnă a lui februarie 2010. Afară ninge liniştit ca-n versurile lui Coşbuc, un prilej potrivit pentru introspecţie... Am avut o convorbire telefonică interesantă cu cineva plecat de două decenii din ţară şi care locuieşte în Occident, un om deosebit, un rafinat intelectual care face mult pentru România. Discutând, am constatat că privim aceeaşi piesă de teatru, dar ne găsim în loji diferite: el, spectator liber, integrat condiţiilor şi nivelului de viaţă al unei ţări puternice, eu din loja săracului, concomitent spectator şi actor pe scena unei ţări în pragul falimentului. El, nedumerit de nemulţumirile celor care au curajul să compare sistemele şi să evidenţieze nu numai lipsurile vechiului regim, eu un  neadaptat la noul sistem catastrofic al României mileniului trei. Subiect inepuizabil. Ne-am expus deschis, pertinent şi civilizat părerile, dar fiecare a plecat tot cu ale lui. Nu am reuşit să ne convingem reciproc sau nu am ştiut să ne explicăm convingător, cine ştie ? Mă gândesc la copiii de ieri, tinerii de douăzeci de ani ai clipei. Deşi plini de entuziasmul caracteristic vârstei, sunt debusolaţi, nu ştiu, nu pot compara sistemele, nu pot lua ce-i bun de la fiecare şi nu se pot debarasa de balastul dăunător. Sunt nişte frustraţi cărora li s-a plantat un cip programabil, prin intermediul cărora primesc informaţii selectate cu grijă şi se deosebesc numai prin nivelul tehnologiei de tinerii anilor postbelici.

Ne-am europenizat, ne-am mondializat, ne-am globalizat... iar biata ţară a ajuns o umbră scheletică a celei de acum douăzeci de ani, o gloabă la care aproape toţi se uită cu dispreţ. Privind retrospectiv, am încercat să compar atitudinea „dictatorului” cu cea a veleitarilor urmaşi postdecembrişti, preşedinţi, şefi de guverne, miniştri şi ministrese de ocazie, nepoţi, nepoate şi amici ai celor enumeraţi mai înainte, cu toţii împlicaţi OFICIAL în conducerea Corăbiei nebunilor (referire la romanul best-seller al Katherinei Anne Porter), care poartă numele ROMÂNIA. Nimeni nu îl poate şterge din istorie pe Nicolae Ceauşescu pentru că el chiar a făcut istorie, chiar dacă un sfert de veac însemnă un grăunte de nisip pe paja istoriei. Cu riscul de a fi catalogat  „nostalgic”, „comunist”, „securist” şi Dumnezeu mai ştie ce etichetă mi se va pune, asumându-mi până şi rolul de „avocat al diavolului” afirm, excluzând orice risc de a greşi, că în ceea ce priveşte DEMNITATEA, statura conducătorilor postdecembrişti ai românilor nu depăşeşte nivelul gleznelor răposatului. Dacă ar mai trăi, cred că asemenea pictorului grec Apelles, ar spune: NE SUTOR ULTRA CREPIDAM... adică Cizmarule, nu mai sus de sanda!, apoi s-ar întoarce acolo unde l-au trimis oamenii cu picior în ghips, cei cu barbă şi figuranţii de ocazie. Spuneţi-mi, vă rog UNUL, unul singur care a comis un gest similar cu cel al lui Nicolae Ceauşescu în faţa preaputernicilor lumii de azi. Amintiţi-vă de momentul august 1968 (Doamne, câte semnificaţii are luna august în istoria românilor!: 23 august 1939, 30 august 1940, 23 august 1944, 28 august 1968...), amintiţi-vă apoi de atitudinea demnă şi temerară a Preşedintelui României la Moscova, în anii  70 şi în cei ce au urmat, când toată floare cea vestită a întregului Apus i-a ridicat osanale. Amintiţi-vă cum, sfidând F.M.I.-ul şi Banca Mondială, ce-i drept, pe spinarea românului, ţara a rămas fără datorii externe. Pe atunci România, Preşedintele României aveau un cuvânt de spus lumii, impuneau şi de ce să nu spunem pe şleau, până la marea „defectare” a generalului-dezertor unii se temeau de serviciile ei secrete. Răposatul a lăsat ţara fără datorii, ba chiar cu niscai creanţe de recuperat... Le-au „recuperat” alţii, apoi le-au subtilizat cu abilitate cei mai repezi de mână, profitând de nebăgarea de seamă a românului. Ne aflăm la periferia Europei şi din nefericire, nu doar geografic. După ce celebrul cuplu de ciocli, Bush Sr. - Gorbaciov au căzut de acord la Malta, stoluri de corbi au venit în zbor din multiple direcţii, au localizat prada - ROMÂNIA - iar rechinii şi  şacalii autohtoni şi-au ascuţit colţii. Pe scena „România ’89” s-a consumat spectacolul apoteotic al triumfului iluzoriu. După „revoluţie” au răsărit precum ciupercile după ploaie, fii revoluţiei, o puzderie de dizidenţi şi de revoluţionari, cei mai mulţi dintre ei, profitori lipsiţi de scrupule ai momentului.

Un înţelept adagiu murphyan glăsuieşte că cel mai mare har al femeii este acela de a-l convinge pe bărbat să-i poruncească să facă ceea ce de fapt ea doreşte. Tot astfel s-a procedat cu România. După ce ni s-a înşurubat în creier şi în conştiinţă, ca pe un cip că industria românească este o grămadă de fiare vechi, cineva a avut grijă ca grămada să fie vândută la preţ derizoriu, nu firmelor băştinaşe, ci „investitorilor strategici”, musai externi. Asemenea s-a procedat şi cu aderarea la UE, ni s-a sugerat în subconştient, apoi ni s-a impus să vrem. Acum când, de milă, de silă, dar de fapt din oportunitate (nu întrebaţi a cui) facem parte din sistemul economic european, un oficial important ne scoate ochii. Olli Rehn, comisarul european pentru Extindere, declară într-un interviu acordat publicaţiei La libre Belgique:  „România şi Bulgaria nu erau pregătite pentru aderarea la Uniunea Europeană”, neuitând să mai comenteze că  „după experienţa aderării României şi a Bulgariei, UE a învăţat să nu mai stabilească o dată fixă pentru integrarea unei ţări, înaintea finalizării negocierilor pre-aderare”, ceea ce demonstrează că nici UE nu a fot tocmai pregătită să primească România în ograda ei, dar...  „alea iacta est!”.

În România anului 2010 se cultivă confuzia, intoxicarea cu declaraţiile false, dispreţul pentru morală, posturile publice de radio şi de televiziune practică reclama agresivă a sexului, a Valentines Day şi a „căsătoriilor” de ocazie, a destrăbălării, a valorilor false, iar cetăţenii sunt obligaţi să se supună interesele statului  care sunt, aproape în totalitate, potrivnice intereselor lor. Efectul postfactum al celor enumerate alcătuiesc împreună o axiomă pentru instaurat cutume în spaţiul încă naţional şi ingerarea unui soi de otravă lentă degenerativă, până la urmă, letală. Privind cu un ochi la făină şi cu celălalt la slănină, după cum spune o veche zicală românească, şeful statului şi guvernele postdecembriste au jucat dublu, când cu Occidentul Europei, când cu marea putere în descompunere de peste ocean. Ne-am pricopsit cu un „scut” pe care românul nu l-a dorit, fie şi numai pentru preţul previzibil piperat cu care ni se va livra cadoul. România a fost exclusă de la orice summit unde se hotărăşte ceva. Decizia americanilor a luat prin surprindere atât pe europeni cât şi pe ruşi, iar ursul de la Răsărit, mormăind iritat, nici nu a catadixit să discute cu ţărişoara fără cap, fără armată, fără viitor şi aproape fără hartă. Preşedintele Rusiei va discuta cu stăpânul, nu cu sluga!

Reacţia intelighenţiei române la cele expuse este fie nulă, fie contrafăcută, potrivindu-i-se ca o mănuşă afirmaţia poetului Christian Weisse „Morgen, morgen, nur nicht heute!” (Mâine, mâine, numai astăzi, NU!), iar sintagma societatea civilă nu este decât o fantoşă prin care ni se predau lecţii de retorică.

Ion Măldărescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com