“România turistică” sau cum pedalăm în gol pe bicicleta adusă din diasporă

O tabletă pitorească

Cora Saurer Chioreanu

„RO-CHance”, Berna, Elveţia

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Cora Saurer Chioreanu Ce cadou mai potrivit acum, în prag de Paşti, decât să duci în România o bicicletă? Nu mai ştiu să se producă acolo... Or mai fi, dar cei ce le fac se pitulesc, ca în bancul cu maşina de cusut „Cugir”... Cel puţin eu una nu am mai văzut de la acea Pegas, pe care o primisesem în dar la vârsta de opt ani. Acum de Paşti, însă aşteptările nu pot rămâne în zadar, pentru că se preconizează aflux maxim de rude, părinţi şi prieteni care vin din afară să petreacă un moment de bunăstare pshică şi de proiecţie idilică a copilăriei, în Tările Româneşti. Îmi place să le numesc aşa, pentru că sunt mai multe şi fiecare, vorba ceea, cu specificul ei.

„România turistică” ne cheamă de pe TVR Internaţional

Poate nu aş fi reacţionat atât de prompt la călătoria de sărbătorile de excepţie din acest an, ambele Paşti deodată, dacă nu m-ar fi inspirat buna emisiune de pe TVR Internaţional, frumos numită „România turistică”. Cei de acasă îşi aşteaptă oaspeţii, îşi primenesc odăile care mai de care după ritual şi se bucură dacă familia ajunge la ţară sau la oraş după drum lung, cu mult praf, cu gropi şi disperare. Nu vă mai spun de spaima celui care acum trebuie să stea alături de omul estic la volan pe drumurile din România, semnalate chiar şi în emisiune. Anvergura problematicii mi-a fost confirmată şi de un şofer de taxi din Cluj care ne povestea despre frica trasă de un coleg de breaslă, obligat să se deplaseze ca pasager cu un mijloc de transport în comun rutier pe distanţa Ploieşti – Cluj. Dacă francezul ar spune că în România se circulă „ ŕ tombeau ouvert”, adică de să te bage în groapă de-a dreptul şi la propriu şi la figurat, românul nu mai spune nimic, înjură preventiv la intersecţie şi pedalează. Oricum ar fi, el merge înainte pentru că doar celălat e bou, nu ştie, sau e de vină.

De Paşti, românul din străinătate ar putea veni, cu bicicleta la pachet, cadou pentru nepot, fiu sau fin (ei, da, autohtonii oferă câte un bolid aceloraşi rude anterior precizate, pentru aceeaşi sărbătoare în familie, nu se complică cu pedale). Problema pe care mi-am pus-o eu vizionând emisiunea promiţătoare este cine, în afară de familie, îl aşteaptă cu flori în glastră şi feţe de masă primenite la cină, pe acest „român de dinafară”, care vine modest cu trei miliarde de euro pe an drept cadou celor de-acasă? Pensiunile? Conştiincios precizate în catalogul ANTREC, ce mi-a căzut în mână, vreo 300 de pagini, din care, sincer, nu am prea înţeles ce se doreşte, sau cine ar sta să citească atâta informaţie, în afara specialiştilor din domeniu. Şi mai puţine informaţii de rigoare am aflat de pe site-ul internet al asociaţiei care nici ea, asemeni autorităţii naţionale, nu a găsit pe nimeni, nici să îi corecteze greşelile de limbă franceză, nici să le ceară fotografii proprietarilor de pensiune şi nici ca ei să se obosească să formuleze un mic text de prezentare în vreo limbă, de lemn, dacă nu română sau străină. Cu asociaţia pensiunilor ne-am lămurit. Nu au nevoie de nici un fel de prezentare, că lumea vine oricum. La ce? Păi la ce se nimereşte, că informaţii, ioc.

Invitation au voyage: luxe, calme, volupté (Baudelaire)

Invitaţie la călătorie: lux, calm şi voluptate

Hotelurile? Da, ele ne aşteaptă cu tot ceea ce putem găsi şi în străinătate: lux, voluptatea fetelor din holuri sau de pe trotuar, frumos machiate, îmbrăcate şi cu un talent nemaipomenit în a purta tocurile prin hârtoapele din jur. Mai puţin calmul... Pentru că dacă nu aş fi în Elveţia, ci ar fi să plec de la Timişoara la frumosul hotel pensiune de la Berca, lângă monumentalii şi unicii vulcani noroioşi de la Buzău, ar fi să îmi tai venele şi să îmi scot nervul optic de nenumărate ori: una pentru că fac la drum mai mult decât de la Bucureşti la NY (acum cu zbor direct, un fleac, mă rog, pentru cei ce au viză), iar în al doilea rând, pentru că mai niciunul din mijloacele de transport în comun nu sunt confortabile. (Săgeata albastră, tren construit în toată lumea asta cu scopul folosirii lui ca metro aerian, sau ca navetă pentru distanţe scurte de mai puţin de 100 de km, este utilizată în România ca discotecă ambulantă pe trasee de 300-400 de km. Nici măcar nu se poate da mai încet difuzorul. Ei bine, când am venit az’vară de la mare, că deh, am vrut să îmi fac concediul la „Palm Beach din Est” – aşa e descrisă Mamaia pe un site, fără prezentarea tarabelor de pe plajă, pe atunci, era lume care stătea ca în tramvai în Săgeata albastră, în picioare, ţinându-se de bară. Societatea drumului de fier românesc nu a auzit de compartimentele de tăcere absolută în care nici măcar nu ai voie să baţi pe tastatura calculatorului, dar mai să vorbeşti la telefon ca să te audă şaizeci de suflete ce probleme ai. S-o găsi vreun milos şi îţi va pune o pilă... ( Măi, ăla care n-are MP3 sau altă sculă de intrdus în ureche de ascultat bum-bum-ul de chill-out de după discotecă – Săgeata albastră pe traseul TM-CJ face perfect oficiile, că pleacă la ora 6 des de dimineaţă, în fiecare zi - să i-l ceară iepuraşului de Paşti, în loc de bicicletă).

Bun, nu mă duc cu trenul, da’ cu ce mă duc eu, românul din diaspora care am trei saptamâni de vacanţă pe an, Paşti şi Crăciun, cumulate, de la Timişoara sau Cluj până la Buzău? Mda, cu avionul, până la Bucureşti şi apoi? Nu ştiu dacă îmi ia bicicleta în cală... nu scrie pe site-ul autorităţii naţionale despre cursele interne... În maşina de închiriat? Mă costă mai mult decât dacă aş merge în Spania... Şi dacă taximetristului i-a fost frică, pe mine nu mă urcaţi pe microbuz inter-urban, fără testament şi legatar oficial! Phii, şi când mă gândesc la colegii mei de facultate care veneau din ţară şi plecau cîte o dată pe an pe bicicletă în excursie, de la Timişoara până acas’ la ei... Da, e adevărat, acum 25 de ani.

Hai să vedem ce ne aşteaptă la hoteluri de lux, prin agenţii de turism! Ziarele româneşti, că în altele nu am văzut, ne propun trei pagini de destinaţii exotice, acestea sunt la modă, fără nici o referinţă critică apetisantă la vreo staţiune românească. Nemaivorbind de localităţi balneare... că în afară de Olăneşti şi Felix unde am auzit din gură în gură de la români plecaţi că e grozav, nu am văzut nici o publicitate.O să îmi spuneţi că în România, la hotelurile de lux se merge în gaşcă, aranjat de o cunoştinţă cu pile, de mult timp înainte. Da, e adevărat, şi în străinătate publicul care merge vara la Marbella vine iarna la Gstaad, iar gaşca de la St. Tropez merge strict la St.Moritz. Acum e mai greu în Austria, că după ce ruşii cu dare de mână au spart interioare şi au degradat cât se poate ambianţa de la Kitzbuehl, s-a pus acolo cotă pe naţii (vezi presa austriacă din primele zile ale acestui an). Norocul e că românii nu au depăşit-o...

Lobby-urile turistice, inexistente în România

Publicul ţintă la care se adresează turismul de lux din România, rămâne un public foarte restrâns. Tocmai pentru că la toate hotelurile de cinci stele, ca turist, nu ca sarcină de serviciu pe banii companiei, se merge în gaşcă, de milionari de preferinţă, care e cunoscută ca atare, care rămâne doar în cercul ei restrâns şi care este tratată ca ca un public preferenţial, extrem de greu de menţiunt ca şi clientelă. In România, sociologic analizat, tot în gaşcă se merge, dar ca să ne vadă şi să fim văzuţi, rar de tot ca să ne regăsim nişte surse de aerisire interioară. Marile staţiuni turistice din lume, cu tradiţie şi cu preţuri foarte apropiate de cele practicate în România, păcătuiesc prin discreţie. Publicitatea se face în altfel decât la turismul de masă şi oferta este clasică, fără divertisment. Lucrurile nu se amestecă, la Monte Carlo, discoteca e la Sporting, nu la Hôtel de Paris.

Sunt oameni cu experienţă în domeniul turismului în România, cu înalte şcoli turistice făcute pe banii lor, care au investit energie, muncă, devotament în obiective turistice, hoteluri şi locuri de petrecere a timpului liber. Am o mare stimă pentru ei, pentru forţa cu care cred în viitorul turismului românesc, pentru sacrificiul pe care l-au făcut petrecându-şi tot timpul alături de clienţi. Semnul de întrebare este legat însă de publicul căruia i se adresează astfel de unităţi. Pentru calitatea emisiunii la care fac referinţă, i-am trecut uşor cu vederea prezentatorului ei, domnul Burtea, libertatea de limbaj, potrivită mai mult unui taifas la o cafea, decât unei emisiuni destinată românilor din afara ţării, care poate nu gustă în acest cadru o astfel de zeflemea. El le reproşa într-un fel sau altul celor prezenţi în emisiune că nu îşi fac publicitate îndeajuns şi se vehicula ideea că „un guvern nu face turism” etc etc. Cred că fineţea răspunsului celor de faţă a făcut publicul telespectator să înţeleagă faptul că astfel de obiective, ca şi cele evocate în emisiune, nu au nevoie de publicitate directă. Unul din patroni spunea că a trimis el însuşi peste 70 de prospecte ( de o reală calitate!) .... nu spunea unde, dacă în afara ţării, sau instituţiilor din ţară... Să fi trimis peste 5000 de prospecte şi nu ar fi îndeajuns să se amortizeze o investiţie de peste 20 de milioane de euro, despre care vorbea... E la mintea stagiarului care formuleaza un business-plan. Cel ce a avut acces la credite pentru a investi această sumă, este suficient de inteligent ca să ştie că un hotel de lux, fie şi în cea mai bună locaţie din lume, nu se va amortiza decât în a doua generaţie de proprietari, dacă rezistă. Aceste hoteluri valorizează o zonă întreagă, o regiune, cu tot ce are ea de oferit. Evident că toate ţările care sunt conştiente că pot câştiga enorm prin turism au o strategie guvernamentală şi o autoritate fie ea naţională, regională sau asociativă care promovează turismul la nivelul ţării sau al regiunii. Acolo e pâinea şi cuţitul, aceste lobby-uri sprijină sau descurajează investitorul în a veni în zonă. A investi milioane de dolari fără garanţia returului pe investiţie e un act don-quijottesc.Se spunea în emisiune că mulţi doresc să îşi scoată banii investiţi în obiective turistice în mod rapid. Este mai mult decât o aberaţie de ageamii sau o lipsă de respect din partea emisiunii care vehiculează astfel de formulări spre tristeţea micului investitor care oricum ştie că banul băgat nu şi-l va scoate prea curând, dar că investiţia în Deltă sau în orice altă regiune, va da de lucru oamenilor din jur şi îl va ocupa pe el şi pe familia lui o bucată de timp.

Ospitalitate şi afaceri

Satisfacţia adevăratului specialist în turism este cea de a gusta alături de client bunăstarea momentului, a împărţi cu el ospitalitatea şi bucuria de a fi împreună, de a-l avea pe acel om ca şi client. Aşa îşi va face şi publicitate şi va avea şi garanţia că omul se va întoarce cu mulţi alţi prieteni.

Un altă intervenţie în emisiune a fost cea a autorităţii turismului, doamna ministru a fost uşor considerată dacă nu slabă de înger, cel puţin lipsită de voce în a spune ce credea domnia ei de cuviinţă, legat de ceea ce face ea, cum poate ea şi cât o duce pe ea inteligenţa emoţională. Da, Doamnă, am văzut la Paris şi Berlin autobuze făcând publicitate României, dar am văzut şi tristeţea prafului din vitrina oficiului naţional de turism românesc de la Paris şi totala lui decrepitudine. Măcar pe ăla de la un etaj superior al unui imobil din Zurich, l-au închis... era şi cazul, personalul nu vorbea germană, dar era din altă gardă...

Oare unde să mă duc eu, român din diaspora, să îmi rezerv cu drag o vacanţă în România? Pe Internet? La vreun tur operator care îmi oferă all-inclusive strict la marea cea mare în toiul verii unde dacă nu îmi cântă manelele mă pot bucura patriotic de troheul vânzătorului de porumb fiert? Las’ că mă rezolvă un văr de-al doilea, ăla care a fost de Revelion la hotel de cinci stele cu soţia şi copilul la Paris şi s-au plictisit de moarte că nu se dansa şi pe copil nu l-au instruit de acasă că la cinci ani trebuie să stea chitic la masă, să nu sufle şi să nu se mişte... Da pe el cine l-a sfătuit unde să meargă, dacă nu punguţa lui cu mulţi bani din buzunar?

Ehei, pe lângă locuri minunate şi privelişti de neuitat, pe lângă cabane puse la punct şi hoteluri, ne mai trebuie nu numai lobby dar şi o oarecare educaţie a călătoriei. Ea nu se face prin utilizarea ultimelor obiecte tehnologice poluante şi distrugătoare de mediu pe care le parcăm în faţa hotelului, ci prin cei şapte ani de acasă. Aceştia, nu se pot compensa cu nenumăraţii ani de distrugere a turismului pe care îi avem în urmă.

Un singur lucru e sigur, mersul pe bicicletă şi cei şapte ani de acasă, ăia în care am învăţat unde şi cum să ne pornim la drum, nu se uită. Chiar dacă, pe bicicleta primită din diaspora, de acum fixată pe trei roţi din spate în salon, alături de suveniruri de voiaj, pedalăm încă în gol, spunând pe unde am putea cutreiera...

Cora Saurer Chioreanu,

după un parcurs între Maroc, Franţa , Italia şi Statele Unite, trăieşte, scrie şi predă în Elveţia, unde împreună cu soţul ei, actorul Dorin Dragos, conduce organizaţia de promovare a culturii, limbii şi imaginii româneşti, RO-CHance.

Comentarii de la cititori

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)