|
 ROMÂNII
CARE SE GRĂBESC (ACUM),
SĂ SE BUCURE DE GENIUL
ROMÂNESC…
Corneliu LEU
…sunt de
mai multe categorii, de mai multe orientări şi de mai multe stări de
simţire (sau nesimţire), pe care ne vom permite să le enumerăm mai jos:
Culmea este că, exact în zilele când la Cotroceni se încerca a se pune
degetul pe rana mare a problemelor educaţiei neglijate de guvernările de
până acum, Costel Busuioc, cel de vocea căruia, chiar cei ce şi-au dat
seama, nu s-au ocupat pentru că “nu avea studiile primare sau liceale ca
să aibă dreptul să să şi-o poată perfecţiona”, învingea asemenea
birocraţii stupide într-o altă ţară, în vreme ce la noi fac carieră încă
cei care au bani ca să-şi cumpere diplome, iar talentele copiilor săraci
se pierd cu nemiluita într-un învăţământ rural lăsat de izbelişte,
fiindcă la ţară nu e rentabil să faci universităţi particulare.
Acum, - tocmai când ne punem întrebarea dacă un proces de învăţământ,
pretins naţional, sau un cadru de afirmare umană prin egalitate de
şanse, pretins democratic, poate primi vreo calificare când îngroapă
asemenea valori, am văzut cu stupoare apărând lăudători care ştiau de
talentul său; şi nu le e ruşine s-o spună public, fără măcar a se-ntreba
câţi alţi potenţiali mari savanţi şi câte alte talente nu se pierd prin
precaritatea de fond şi superficialitatea venală de atestare a
învăţăturii în sistemul nostru. Şi, tot acum, mai fiind şi an electoral,
primarii se-nghesuie să-l facă pe Costel Busuioc cetăţean de onoare,
partidele să-l pună afiş, iar negustorii proşti care au făcut să decadă
litoralul românesc, să-l aducă spre a încasa tarife de patru stele
pentru serviciile lor care ar vrea să-i coste cât de niciuna.
Cântam la şcoală şi profesorii râdeau de mine, chiar făceau băşcălie, mă
puneau să o imit pe Sofia Vicoveanca sau pe cine mai ştie cine. Pentru
că pot să cânt şi d'astea..." - spune Costel Busuioc în Evenimentul
zilei - "...Profesorii râdeau de mine; mai mult decât un mic număr de
circ nu am fost pentru ei niciodată. Îmi spuneau într-una că sunt urât
şi prost... Nu vreau să vorbesc cu păcat... Poate că m-ar fi apreciat
dacă ei înşişi ar fi putut să mă evalueze. Dar nivelul de atunci era
altul... Nu prea aveau cum să-şi dea seama, chiar dacă încă de mic aveam
aceste inflexiuni în voce",,,
Asta spune Costel iertător. Dar noi vedem că nivelul de atunci e şi
acum: Profesori slabi sau slab motivaţi şi ministri care tot fac reforme
prostesti, fără a se gândi la vreo şansă pentru copii ca el, copiii din
satele care au dat mereu gloria culturii şi ştiinţei româneşti. Dacă un
glas ca al lui nu s-a auzit, cum ne dăm seama de celelate inteligenţe,
cele cu virtuţi în domenii mai ascunse, mai greu de depistat şi mai
anevoie de afirmat, dar de atât de mare valoare în politicile de
afirmare a unei ţări, domnilor educatori ai neamului?!
Urmărit cu emoţie doar de două categorii: pe de o parte acei conaţionali
ai săi sinceri şi modeşti care, în neajutorarea pe care o trăiesc, s-au
bucurat măcar de succesul unuia de-al lor; iar, pe de alta, cei din
străinătate, care, ca şi el, găsesc tot mai multă tărie să-şi caute
singuri, fără ajutor de la politicienii din ţară, o rezolvare înafară -
Costel le dă acestora speranţa că adevăratele virtuţi umane pot triumfa
în orice domeniu, vocea sa de aur devenind un simbol, tot de aur, pentru
efortul de afirmare în diverse domenii al românilor pe care
vicisitudinile vieţii i-au învăţat să nu creadă nici în necinste, nici
în demagogie şi să se bazeze cât mai mult pe meritul propriu.
Dovedindu-se curat în Credinţă, Costel se bucură, cu zâmbetul său frumos
prin modestie, alături de asemenea români din categoriile cărora face
parte şi nu-I respinge pe niciunul dintre păcătoşi, ci se mulţumeşte
să-şi afirme Crezul: “Biserica a însemnat pentru mine cam totul, locul
în care am învăţat să citesc, că nici să citesc nu ştiam, locul în care
mi-am dus zilele, una câte una, mai târziu a fost locul în care mi-am
găsit soţia. A fost bine... Tot acolo am cântat cu adevărat pentru prima
oară...” – spune el în interviul semnat de Diana Evantia Barca - ”…Nu
vreau să mă laud. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am voce să cânt pentru
Slava lui, şi pentru Slava lui o să cânt, nu-mi pasă dacă o să tăiaţi
sau o să lăsaţi ce spun acum… din fericire pentru mine, faptul că sunt
ortodox practicant înseamnă un uriaş punct de echilibru. Aşa sunt eu şi
aşa o să rămân toată viaţă, nu mă vor schimba nici banii şi nimic până
la sfârşitul ei. Sunt abia la început şi aţi putea crede că nu ştiu ce
spun, dar vă asigur că aşa o să vorbim şi peste 20 de ani. Pentru că am
o bază foarte solidă. Rămân nedespărţit de Biblie şi o port cu mine
întotdeauna, chiar şi ieri înainte de gală o aveam la mine şi am
deschis-o puţin. Cum am o secundă liberă, profit să o studiez... Din
cauza asta ştiu aşa de sigur că succesul ăsta nu mă va schimba”.
Pe el, nu. Dar, poate îi va schimba pe alţii: Îi va face să aibă şi mai
multă ambiţie pe cei care au avut tăria să se angajeze în munci cinstite
oriunde - şi acasă şi pe meridianele lumii… Îi va face să le fie silă de
ei pe cei care nu l-au ajutat dar încearcă astăzi să politizeze
lucrurile descoperind deodată chemările patriotice… Şi, mai ales, ne va
face pe toţi să găsim şi noi acele secunde libere de legătură cu
Învăţătura cea Bună care se dăruieşte dumnezeieşte oricui, indiferent de
foaia matricolă a studiilor formale la care se uită acei birocraţi din
educaţie, plătiţi, de fapt, nu spre a pune beţe-n roate, ci a descoperi
şi îndruma talentele inteligenţei naţionale, care este cel mai sigur
garant al afirmării unui popor şi cel mai însemnat bun public al unei
ţări.
Corneliu LEU
|
Comentarii de la cititori |
|
