Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Românii din Germania

Dan Dănilă, Germania

Aş fi vrut să particip şi eu la întâlnirea recentă de la Stuttgart, deşi nu e genul de manifestări după care mă dau în vânt, eu fiind o persoană destul de retrasă şi chiar timidă, probabil cu un soi de agorafobie nediagnosticată.  Adept convins al mijloacelor de transport în comun, am căutat în zadar pe site-urile care anunţau întâlnirea, nişte planuri ale străzilor din zona respectivă sau măcar a legăturilor de autobuz, tren sau metrou până la hotelul respectiv, aşa cum politeţea şi regulile elementare le impun şi cum se obişnuieşte cam peste tot. Se spune că tocmai în detalii, în capacitatea de prevedere a oricăror situaţii posibile stă marea calitate a organizatorilor, a gazdelor, a celor care lansează invitaţii.

Dar nu acesta este motivul pentru care nu m-am dus până la urmă, cu toată curiozitatea şi chiar dorul care mă încearcă adesea, de ce să nu recunosc, de a fi printre compatrioţi, de a auzi limba noastră, de a întâlni persoane cunoscute, unele chiar din ţară. Aş fi putut afla până la urmă cum se ajunge în acel loc, ce legături am pentru a fi punctual, etc. Dar m-am temut că nevoia mea intimă de armonie va fi din nou lezată, dezamăgită de posibile disensiuni şi dezacorduri, chiar mici scandaluri, care, vai, mă aşteptam să se întâmple. Nu trebuie să fii antropolog ca să ştii că românii sunt individualişti şi au slăbiciunea disputelor, că sângele latin amestecat cu cel balcanic împreună alte motive interioare sau exterioare, mai mult sau mai puţin cunoscute, ne fac să ajungem cam greu la consensuri fără ceartă şi scandal, vezi politica de la noi. De la dialog la disputa aprinsă e doar un pas, de la argument la prejudecată de asemenea, iar de acolo în jos limitele admise sunt foarte uşor de trecut.

În situaţia de convalescent după o viroză cu care m-am luptat în ultimele zile, m-am temut că nu voi mai avea puterea fizică, nervii şi nici răbdarea să asist mai multe ore la nişte conflicte programate dinainte, la nişte lupte pentru prestigiu şi putere între tabere de care ştiam sau pe care le bănuiam doar, la partizanate greşit înţelese şi la manifestarea unor interese personale sau neprincipiale, prost mascate în discursuri. După 17 ani de Germania nu mai suport nici tonul răstit, nici răţoiala, nici datul cu pumnul în masă, nici suspiciunile nejustificate sau neexplicate deschis, între generaţii, preferinţe şi orientări politice. Nu trebuie decât să rosteşti cuvinte precum comunist sau securist pentru a semăna imediat şi simultan discordie, aplauze şi fluierături.

Din câteva relatări ale unor persoane care au fost acolo, se pare că nici de data aceasta intuiţia nu m-a înşelat şi că au avut loc câteva scene, monologuri şi dialoguri nedorite, conflicte deschise şi alte situaţii care nu ţin tocmai de bune intenţii, iubire de semeni şi nici de patriotism, ci mai degrabă de orgolii mărunte şi sete de răzbunare. Oare suntem incorigibili? Oare vecinătatea îndelungată cu germanii nu reuşeşte să ne şlefuiască puţin?

Cât despre posibilele urmări benefice pentru comunitatea românească din Germania ale acestui adevărat congres ( boicotat de unii), am aflat mai puţin, probabil că reprezentanţii guvernului au fost, ca de obicei, foarte generoşi cu sprijinul moral şi cu sfaturile, mai puţin cu aspectele concrete, cu fondurile şi  partea materială. Dar, din păcate, fără încasări sigure şi regulate, fără cotizaţii, donaţii sau alte surse, fără un lobby puternic, se va rămâne la veşnicele bune intenţii, la eforturile unor persoane inimoase care îşi consumă timpul şi nervii pentru cauze şi idealuri adesea ingrate, fără sedii şi fără un statut prea clar.

Eu mi-aş dori foarte mult să fiu surprins de nişte situaţii care să nu intre în capacitatea mea de intuiţie, să se întâmple nişte lucruri plăcute şi importante, nişte progrese clare, aceste întâlniri să fie aşteptate cu mare nerăbdare de toţi, ele să devină, în sfârşit, un forum puternic, un fel de club cu adevărat românesc în care spiritul şi armonia să dea tonul. Atunci când nu vom mai avea atâtea prejudecăţi sau temeri va fi bine şi normal, atunci ne vom recăpăta probabil şi umorul.

Un comic american, Woody Allen, spunea cam aşa: „N-aş vrea să fac parte dintr-un club care ar accepta vreodată să mă primescă drept membru”.  Mai în glumă, mai în serios, pentru noi care variantă de club poate fi valabilă?

Dan Dănilă

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)