|
|
|
|
|
EDITORIAL ROTONDA PLOPILOR APRINŞI Maria Diana Popescu, Agero
Neamul romānesc, ca şi alte neamuri gata să se plece, riscă să devină, culturaliceşte, un popor de hibrizi, afirma savantul Mircea Eliade īn Destinul culturii romāneşti (1953). Azi, cīnd debusolarea pe care carnavalul politic şi economic o provoacă asupra omului de spirit, cīnd literatura şi cultura au īnceput să cadă de acord cu tactica nivelatoare a occidentului, cīnd intelectualul romān, aflat la cheremul unui haos care īl depăşeşte, a dat un pas īnapoi, a devenit culturnic de circumstanţă sau a ieşit definitiv din scenă, organizarea unui festival internaţional de poezie poate fi socotit un reviriment de folos culturii naţionale. Săptămīna trecută m-am aflat la Centrul Multicultural Sofianu din Vālcea, invitată īn calitate de poet la Festivalul Internaţional Rotonda Plopilor aprinşi. Am avut emoţii de parcă aş fi mers să īntīlnesc un dirijor celebru, unul din aceia care au marcat veacurile. Iniţiatorul, profesorul Ioan Barbu, căruia vīlcenii īi simt bagheta īn mersul literaturii şi al presei, a făcut pentru trei zile din Capitala Tipografiilor inima şi respiraţia locului, un fel de centru internaţional al religiei şi condeiului, pentru cei care respiră aerul geografic al alianţei creatoare. Noţiunea de civilizaţie a spiritului, care te face să te conformezi atmosferei, invitīndu-te la respect, s-a făcut simţită īn īntreg ambientul, ceea ce nu i se īntīmplă de fiecare dată creatorului de frumos.
Deşi tărīmul culturii se arată presărat cu destule confruntări la scenă deschisă, patruzeci de oameni de condei din ţară, din Basarabia, Ucraina şi Franţa, a căror operă a făcut picioare īnalte şi străbate globul, au venit să cinstească memoria Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania şi să pună semnătura pe actul constitutiv al Festivalului. Evenimentul a fost organizat de Centrul Multicultural Sofianu, Uniunea Scriitorilor din Romānia - Filiala Sibiu, Fundaţia Culturală Curierul de Vālcea, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, īn parteneriat cu Arhiepiscopia Rāmnicului, Primăria municipiului, Primăria Prundeni. Īncă de la prima ediţie s-a instituit trofeul: Cerurile Oltului, conferit scriitorilor merituoşi de către Īnalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Rāmnicului. Programul a debutat la biblioteca judeţeană cu un medalion Ioan Barbu, cu ocazia comemorării zilei de naştere. Scriitori, dramaturgi, poeţi, critici, cu genele abia dezlipite de pe cerneala recentelor cărţi, au vorbit despre opera lor, unii īntemeiat, unii mai mult, alţii mai puţin şi inspirat. Īn prezenţa arhimandritului Vartolomeu Androni, stareţul mīnăstirii şi Exarh al mīnăstirilor din Eparhia Rāmnicului, s-a vizitat Mīnăstirea Cozia, colţ de rai romānesc, unde nu-i loc pentru īndoială şi nici pentru umbre. S-a servit masa īn trapeză, după care scriitorii s-au reīntors la Grand Hotel Sofianu pentru sesiunea īntīi a festivalului şi pentru cină. Manifestările au continuat īn comuna Prundeni şi īn municipiul Drăgăşani. La Prundeni s-a ţinut o dezbatere pe tema Cartea la sate şi pentru sate, astăzi, urmată de momente folclorice cu rapsozi renumiţi. A fost vizitată Crama Domnească Filipescu din Zavideni, urmată de degustare de vinuri şi deplasarea la Biblioteca Municipală Gib Mihaescu din Drăgăşani, unde s-a derulat a doua sesiune a festivalului.
Multe cărţi bune, reviste, intervenţii de neuitat, disponibilităţi de comunicare, sesiune de autografe, spectacol folcloric cu Haiducii din Amărăşti şi bucuria de a fi stat umăr la umăr cu academicianul Mihai Cimpoi, Vasile Căpăţīnă, George Tărāţeanu, George Astaloş, George Călin, Florentin Popescu, Marian Barbu, Nicolae State-Burluşi, Ion Radu-Văcărescu, Tudor Nedelcea, Neagu Udroiu, Hanna Bota, Adrian Georgescu (iertare celor pe care i-am omis). Ne-am desfătat cu hrană spirituală din belşug. Destul afară societatea ne ţine cu ochii īn soare. A fost un bun prilej pentru cunoaşterea, comunicarea şi prietenia culturală, care te ţin sănătos, măcar la suflet şi la minte! Gazde de ispravă, Grand Hotel Sofianu, primul hotel-muzeu din ţară şi Centrul Multicultural Sofianu, proprietăţi ale ing. Nicolae şi Carmen Sofianu, dau un farmec aparte Rāmnicului, confirmīnd acea organicitate cu evoluţia vieţii spirituale, pe care urbanizarea rapidă cu toate consecinţele nu o pot curma. Prima ediţie a fost o īntīlnire pe cinste, la care, vorba lui Bologa-tatăl: am potrivit gīndul cu sufletul, sufletul cu vorba, vorba cu fapta şi le-am adus aminte politicienilor că societatea are mai īntīii de toate şi creatori. Noi cei de peste graniţa judeţului ne-am īnclinat capetele la plecare, aşa cum se cuvine unor oaspeţi care ştiu a īnvīrti rosturile, şi am lăsat sub Rotonda plopilor aprinşi, Capitala Tipografiilor să-şi trăiască tihnită Romanţa īnceputului fără de sfīrşit. Ne-am īntors la casele noastre ca nişte poezii pline de tīlc, cu bucuria că mai există printre noi spirite īnalte şi, că, din cīnd īn cīnd, le mai şi īntīlnim. Aceasta ar fi pe scurt povestea Festivalului Internaţional de poezie, care va continua să se conjuge la prezent şi la viitor, ne-a īncredinţat profesorul Ioan Barbu.
Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |