Reclama Dvs.

Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri








 

 

Să fi fost Rusia implicată în alegerile parlamentare din România din 11 octombrie, 2016?

Emil Aluaș

 

 

Toate datele de până acum ne conduc spre un răspuns care ar putea fi un,  DA. Rusia, Vladimir Putin, nu au dorit şi nu doresc să cucerească Europa sau să se confrunte cu NATO. Rusia a dorit întotdeauna slăbirea Occidentuli prin divizarea acestuia şi stoparea exinderii a NATO spre est. Concomitent, Rusia a urmărit sistematic, consecvent şi foarte disciplinat întărirea zonei de influenţă a Rusiei în toate fostele ţări comuniste, cum de altfel si în toate celelalte ţări de pe glob. (N. B. Am dezvoltat acest subiect, al strategiei globale a Rusieiş într-un editorial anterior). Până în prezent există însă câteva reacţii după alegerile din România din 11 octombrie, 2016, şi învestirea noului guvern al PSD (ALDE este o anexă a PSD, fiind un  partid care a intrat la limită în Parlament). Prima declaraţie a venit din partea ambasadorului rus, Valeri Kuzmin, care spune: “Noul guvern să contribuie la dezvoltarea relaţiilor româno-ruse. Digi24.ro). Pentru a le exploata slăbiciunile, Rusia s-a concentrat sistematic pe “tot ce mişcă în fostele ţări comuniste”. Iar în ce priveşte România, slăbiciunile ţării şi ale românilor sunt multiple.

 

Una din cele mai fierbinţi este “unitatea actuală a ţării”. Nu. Nu pentru că “şefilor” de la Bucureşti le pasă. Faptic pot afirma că 99 % dintre ei, “şefii” de la Bucureşti, habar nu au ce este de fapt România. Ei, bucureştenii ştiu însă ce pierd prin scăparea de sub control a celorlalte regiuni istorice. Şi bineânteles, Ardealul. Pentru mine, ca ardelean, născut în Centrul Ardealului, educat şi format la Cluj, Bayreuth şi Budapesta, deci în Centrul Europei (suntem milioane cu aceeaşi biografie), este important să ştiu cât de departe poate merge Bucureştiul cu menţinerea grotescă a centralizării ţării. (N. B. Începând cu 1 decembrie, 1918, când Bucureştiul a trimis armata peste Carpaţi--vezi cartea lui Lucian Boia--, pentru a controla rezultatul adunării de la Alba-Iulia, Bucureştiul continuă şi azi să procedeze la fel. Folosirea Forţei).

 

Spuneam că Rusia foloseşte absolut orice mijloc pentru a controla tot ce mişcă în ţările foste comuniste, cum sunt: tehnologia, industria, resursele naturale, cultura, religia, presa. Pentru Rusia România este un mizilic ca ei, ruşii, să poată obţine absolut orice fel de informaţie, date şi fapte. Deci un amestec a Rusiei în alegerile din România din 11 octombrie, 2016, trebuie să se fi intâmplat. Am citit în presa din România, şi văzut la TV din România, despre o formaţiunie politică naţionalistă, PRU, cu Sebastian Ghiţă (azi dispărut), Bogdan Diaconu, şi altii, toţi la vârful acestui PRU (toţi veniţi din PSD), care au fost chiar finanţaţi de partea rusească. Simpatia, chiar dragostea pro-rusească la români a fost şi există. Ne vine din istorie. Diferenţa este că românii au jucat şi joacă şi în prezent DUBLU. Deci TRĂDAREA este parte a caracterului nostru, aş spune naţional.

 

Că ţara noastră are statut de dublă frontieră, a NATO şi a Uniunii Europene, în viziunea marilor puteri România are un potenţial de zona EXTRAORDINAR. Daca ar sti cum sa-l gestioneze. Am însă dubii. Numirea noului Ministru de Externe în persoana lui Teodor Meleşcanu, chipurile pentru experienţa lui, mă face să mă îndoiesc de inteligenţa noului guvern, respectiv de inteligenţa PSD. Sunt un om umblat în două continente şi cunosc extrem de bine Legaţiile Externe ale MAE. Sunt nu numai foarte slabe profesional, dar sunt şi proşti. MAE este doar unul din ministerele în care de peste 40 de ani s-au aciuit toate nulităţile din România. Cu o singură condiţie, ca aceste nulităţi să ştie să zâmbească (vezi Teodor Meleşcanu), să-şi aducă rudele, amantele, prietenii, etc..

 

Rusii ştiau toate astea. Dacă ruşii au intervenit în alegerile din România, din 11 octombrie, 2016 ? Dacă eu aş fi fost Rusia aş fi intervenit şi determinat votul în favoarea celor de care ulterior să mă folosesc. Pentru că de acum încolo întreg eşafodul politicilor extrene din întreaga lume se va axa pe negocieri. Apropo, pe data de 2 februarie, 2017, Vladimir Putin va vizita oficial Budapesta. După această vizită va urma o vizită oficială a lui Donald Trump la Budapesta. Iar după aceste două evenimente care privesc zona noastră, va avea loc întâlnirea oficială între Donald Trump şi Vladimir Putin. Doresc succes României. 

 

Prof. Emil Aluaş

 

   

  

   Prezentare autor:

Cadru universitar în Europa şi SUA, refugiat politic în SUA în 1986, publicist cu peste 900 de editoriale/articole/interviuri, publicate în România, Germania (Stuttgart), SUA, profesorul Emil Aluaş este fondatorul şi preşedintele Fundaţiei PRO WEST, Cluj. [Declaraţie în presa occidentală: ”Cei care am plecat, la acea vreme legal sau ilegal, ca refugiaţi politici din România înainte de decembrie 1989, am contribuit toţi la căderea comunismului. Culpabiltatea pentru acea formă inumană şi criminală de comunism specific românesc, aparţine majorităţii copleşitoare a poporului român, în frunte cu foştii PCR’şti şi tot ei actualii conducători. După decembrie 1989 această majoritate copleşitoare a respins repetat o Lege a Lustraţiei şi continuă să aleagă pe foştii comunişti de rang înalt, sau pe urmaşii lor. Majoritatea poporului român continuă şi azi să participe la o mare nedreptate împotriva umanităţii. Din decembrie 1989 până în prezent au trecut mai mult de 27 de ani. Deci mai mult de un sfert de secol. Oare până când v-a continua această culpabilitate nepedepsită la români ?”. Prof. Emil Aluaş].

 

Sâmbătă, 7 ianuarie, 2017

Preşedinte-Fondator

Budapesta, HU

Fundaţia  PRO  WEST

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)