Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

SĂ FIE ACESTA ĪNCEPUTUL

INVOLUŢIEI EVOLUŢIEI NOASTRE?

Maria-Diana Popescu, Agero

Vorbind despre invidie şi despre răutate, gīnditorul Rochefoucauld le īnfăţişa ca pe „o luptă cu nişte idei smintite”, pe al cărei cīmp de bătălie individul īşi pierde cumpătul, echilibrul şi ţinteşte īn consecinţă. „Invidia este prima maladie a auto-estimaţiei, o maladie cu un caracter patologic, o nebunie furioasă a individului”, care nu poate suporta binele, fericirea şi virtuţile altora - afirma gīnditorul. Filosoful Scheler, īn lucrarea „Esenţa şi formele simpatiei”, defineşte invidia ca pe un „sentiment de ostilitate faţă de purtătorul unor valori”, cum ar fi: inteligenţă, statut social privilegiat, bogăţie, frumuseţe fizică, sau faţă de alte elemente care generează puternice sentimente de inferioritate īn sinele anumitor subiecţi. Īn „Metamorfoze”, poetul Ovidiu descrie īn mod excepţional invidia: „văgăuna murdară şi dezgustătoare īn care locuieşte invidia, o gaură īnfricoşătoare şi īntunecată, invadată de frig care-ţi īmpietreşte inima, fără a fi vreodată īncălzită de focul vesel, veşnic īnvăluită īn amărăciune.” Aşadar, invidia are rădăcini puternice īn internul fiinţei noastre, de cele mai multe ori aflīndu-şi declanşatorul īn starea de bine a altor semeni.

La antipod, Keiserling vorbea despre „setea de desăvīrşire a omului pe pămīnt”. Potrivit ideii sale, dezideratul suprem al fiecărui individ ar trebuie să fie zidirea din interior, īn chip organic, a unei personalităţi umane plăcute lui Dumnezeu. Cu cīt ne vom apropia mai mult de Dumnezeu, cu atīt ni se va arăta mai minunat, iar dorinţa noastră de īndreptare va fi mai puternică, astfel vom putem evita căderea īn cele două extreme, invidia şi răutatea. Ne-am născut īntr-un „imperiu creştin”, al cărui suveran este Dumnezeu, promulgatorul legii iubirii, de o īnţelepciune şi de o bunătate fără precedent. Şi filosoful Maistre, īn lucrarea „Seri”, spunea că Dumnezeu „este mai īnainte de a şti că este. Este pretutindeni! Este īn noi şi cu noi. Nimic nu este īn afara Lui”. Dacă sīntem pătrunşi fiinţial de dragostea pentru El, nicio umbră distrugătoare nu va pătrunde īn lăuntrurile noastre. Un īnţelept grec, privindu-şi bucuros grădina īnflorită, şi-a spus ca pentru sine: „Doamne te-am văzut prin flori dinaintea mea!”. Iată, dreptate dăm afirmaţiei lui Maistre, „Dumnezeu este pretutindeni”, īnţeleptul grec mulţumindu-I prin convingerea rostită că EL ESTE răspunzător pentru rodul grădinii sale. Credinţa īn Dumnezeu este sarea dulce a existenţei, ea participă  şi dă sens acesteia, ca Semnificator.

Īn alt registru de idei, cel al ştiinţelor, psihologii din toate timpurile definesc invidia ca pe o afect nociv puternic, o reacţie violentă, capabilă să provoace tulburări nervoase, care pot aduce atingeri grave semenilor noştri. Ea apare şi se manifestă fie din cultivarea fondului de natură descoperit, fie prin stăruinţa īn slăbiciuni, fie din incapacitatea indivizilor de a se adapta unei conjuncturi, unui context şi ţine la fel de mult de tipul biologic, de cel spiritual al fiecăruia şi cu precădere de educaţia lor. Pentru că omul este la naşterea sa pe pămīnt o statuie īnsufleţită. Mediul īn care trăieşte, creşte, īnvaţă, munceşte īl modelează de aşa manieră. Omul vetust este cel care adesea cade pradă răutăţii, invidiei, rīvnind la īmplinirile, la salturile calitative ale semenilor, la bogăţii şi glorii pasagere. „Sic transit gloria mundi” spune un dicton latin. Īn toată această grabă contemporană, marcată de un puternic egoism/egocentrism, răutatea şi invidia au luat locul unor concepte sănătoase. Mulţi dintre noi nu mai facem distincţie īntre căderea firească a unei frunze şi căderea unei bombe. Am devenit victime de profesie ale deşertăciunilor. Trăim timpul cīnd nimeni aproape nu-şi mai face chestiune de conştiinţă, cīnd ne īntemeiem credo-ul mare al existenţei pe false teorii. Credinţa, legile, marginile, normele, respectul faţă de om, sīnt noţiuni perimate şi mă īntreb cum pe bună dreptate se īntreba ilustrul pesimist Cioran: „Să fie acesta īnceputul involuţiei evoluţiei noastre?”

Golul interior neumplut spiritual de credinţă īn Dumnezeu, īn valorile şi īn legile sănătoase ale existenţei, face omul şi acţiunile sale să fie făţarnice şi lipsite de personalitate. Invidia, răutatea, cu toate acţiunile răuvoitoare şi imorale urīţesc īnfăţişarea omului, dar īl şi trimit la rătăcire.  Invidia, răutatea, egoismul, abrutizează omul, īl lipsesc de demnitate. Şi ce mai īnseamnă omul lipsit de demnitate, dacă nu tocmai ceea ce afirma marele  gīnditor şi teolog romān, Petre Ţuţea,  „un animal vorbitor”.

Maria Diana Popescu, Agero

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia)