|
Săracii din România şi Moldova
Prof. dr. Viorel Roman
consilier academic la Universitatea din
Bremen, Germania
Impresii si pareri personale in FORUM
De ce cinci din şase pământeni supravieţuiesc în
mizerie, în state subdezvoltate, multe „iresponsabile”, adică nu reuşesc
să asigure alimentaţia, educaţia, sănătatea populaţiei din aşa zisa
„Lumea III” şi numai unul din şase trăieşte în bunăstare, în ţările
dezvoltate ale creştinilor occidentali din „Lumea I”? De ce, cum spune
poetul, la români ortodocşi, „munţii noştri aur poartă, noi cerşim din
poartă în poartă”?
Comportamentul social-economic e determinat de religie sau mai „corect
politic”, de culturile, civilizaţiile religioase. Vezi: „Etica
protestantă şi spiritul capitalismului” de Max Weber; „Capitalul” de
Karl Marx, autorul unei „teologie inverse” comuniste; „Evreii şi viaţa
economică” de Werner Sombart,; „Civilizaţii în conflict” de Samuel P,
Huntington; „Războiul civilizaţiilor. Politica şi religia între raţiune
şi fundamentalism” de Bassam Tibi. În „Capitalism ortodox” am extins
această problematică şi la români.
Occidentul „exportă” de secole sistemul său de valori şi norme,
generator de drept şi bunăstare, prin impunerea, chiar cu forţa, a
valorilor iudaico-creştine în lume, dar se izbeşte de rezistenţe
cultural-religioase, uneori violente, ca terorismul islamic din zilele
noastre. Cum poate fi depăşită brierea de comunicare şi decalajul de
dezvoltare economică între occident şi restul lumii? Cine are dreptate?
Creştinii occidentali bogaţi sau musulmanii, ortodocşii etc. săraci?
„Lumea III” afirmă că a fost şi e exploatată de colonialişti, capitalişti
şi imperialişti în timp ce occidentalii îi vad pe săraci ca „sclavi ai
păcatelor” - nu respectă cele 10 porunci. În „Secretul capitalului. De
ce nu funcţionează capitalul în întreaga lume?” Hernando de Soto arată
că nu lipsa de bani pentru dezvoltare sau o insuficientă înclinaţie
religioasă spre activitatea economică sunt responsabile de sărăcia din
„Lumea III”, cronic subdezvoltată, ci haosul legislativ, corupţia,
birocraţia, cum a fost şi în „Lumea I” până la creştinarea barbarilor
din Sfântul Imperiu Roman.
Se trece des cu vederea că săracii au construit, economisit bogaţii
apreciabile în „Lumea III”, dar nu sunt în stare, sunt împiedicaţi să
trezească la viaţă acest „capital mort”, condiţie de bază a bunăstării,
a democraţiei, a drepturilor fundamentale ale omului, a unei
administraţii eficiente, cu mediu nepoluat etc. De Soto a experimentat
înregistrarea unei simple croitorii în ţara sa de baştină, Peru. A avut
nevoie de 289 de zile şi de comisioane, echivalentul a 31 de salarii
minime. In „Lumea III” cu o clasă politică şi o birocraţie coruptă a tot
prezentă numai piaţa neagră, economia paralelă, munca la negru e
profitabilă. Aceiaşi situaţie o găsim şi în Africa, Asia şi în fostul
„Lagăr” ortodoxo-comunist neintegrat în UE.
Exista însă situaţi unde capitalul material şi uman acumulat este
distrus cu premeditate ca măsură preventivă, de protecţie împotriva
influenţelor, ingerinţelor motivate religios, dăunătoare spiritual, din
occidentul capitalist „reacţionar şi decadent”. „Directivele de bază ale
NKVD (Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne)” pentru ţările din
orbita sovietică, 2 iunie 1947 (Andrew şi Gordievski: „KGB. Istoria
secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra
1990, Buc. 1994, p.487).
După retragerea Armatei Roşii, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae şi Elena
Ceauşescu au încercat „românizarea”, ortodoxo-comunismul, dar au eşuat.
Primul a murit prematur, ultimii au fost împuşcaţi. Ion Iliescu a
organizat tranziţia de la “dictatura de dezvoltare” la “democraţia
subdezvoltării” dar a conservat firul roşu conducător
(comunisto-)ortodox în noile condiţii. Să vedem rezultatele acestei
politici folosind în paralel Directivele NKVD din 1947 şi realitatea de
după Revoluţia din 1989:
NKVD 1947: „Se va urmări ca funcţionarii (exclusiv organele de
securitate şi din industria minelor) să aibe retribuţii mici... în
deosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care
deţin funcţii de conducere.” După 1989: Funcţionarii de stat, din
sistemul sanitar, justiţie, cultură au salarii mici. Excluşi de la
această practică sunt în continuare cei din Serviciile speciale şi
minerii, dacă nu au ajuns deja pe drumuri. Orice „aprobare” a unui
funcţionar se obţine de regulă cu o „atenţie”. Practică general
acceptată de populaţie, corupţia e şi o formă de protest social a celor
neputincioşi.
NKVD 1947: “Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul
că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra
pământului.” După 1989: Dificultatea retrocedarii proprietatilor, a
terenurilor, a caselor naţionalizate este notorie. Legea privatizarii a
fost schimbata de peste zece ori. Tranziţia de la dependenţa totală,
social-economică şi politică a individului de statul paternalist
ortodoxo-comunist, la libertatea pe care o poate genera numai
proprietatea, e subminată permanent.
NKVD 1947: “Politica faţă de mica gospodarie ţărănească urmează acest
curs pentru a face gospodaria particulară nerentabilă. După aceea
trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o
rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea
mijloacelor de producţie, repartizarea lor. Concomitent cu creşterea
obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la
rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura
aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască
acoperit din import.” După 1989: Transformarea gospodarii ţărăneşti în
nerentabilă este în curs. Metodele sunt indentice, de la distrugerea
bazei materiale, până la importul de produse agro-alimetare.
NKVD 1947: “Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinile - fie acestea
cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.”
După 1989: Hotărârile şi ordinele cu caracter juridic, economic sau
organizatoric şi-au păstrat caracterul haotic şi sunt motivate paradoxal
acum, nu de rare ori, cu “aşa-i în democraţie”. Sute de Ordonanţe de
urgenţă modifică legi abia adoptate de Parlament.
NKVD 1947: “Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie
perturbată. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă
de problemele actuale legate de producţie, respectiv cele care critică
trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenului în
discuţie.” După 1989: Dispariţia flotei maritime, degradarea
transporturilor în comun, ca şi popularizarea criticilor trecutului şi
de tot felul este o realitate. Nu se înlătură însă, în nici un caz,
cauzele fenomenelor în discuţie. Critica blocajului financiar, a
corupţiei fără corupţi, e în top de ani de zile. Fără rezultat.
NKVD 1947: “Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în
toate domenii-le. Este admisă critica activităţii organelor
administrative, însă nu se admite nicide-cum scăderea numerică a
personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.”
După 1989: România este considerată, în mediile de afaceri, ca cea cu
cel mai ridicat risc de instabilitate legislativă. La înregistrarea unei
firme e nevoie de zeci de aprobari şi de regula tot atâtea “relaţii”,
comisioane, şpagă, bacşiş etc.
NKVD 1947: “Trebuie ca la facultăţi să ajunga cu prioritate sau în mod
exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care
nu sunt interesaţi să se perfectioneze la nivel înalt, ci doar să
obţină o diplomă...” După 1989: Degradarea sistemului educaţional în
general, apariţia învăţământului particular (şi a diplomelor, chiar a
medicilor dentişti) pe bani, ca şi selecţionarea şi promovarea cadrelor,
gene-rează în rândul tineretului sentimentul neputinţei şi inutilităţii
oricarei activităţi. Majori-tatea studenţimii nu-i mai interesată
politic, două treimi din ei vor să emigreze în vest.
După cum se poate observa strategia ortodoxo-democratică de a combate
influenţa creştinilor occidentali de după 1989, seamană ca două picaturi
de apă cu cea orto-doxo-comunistă a NKVD-ului din 1947. Şi fără despotia
totalitară, fără Armata Roşie şi Cortin de Fier, sobornicia si
duhovnicia greco-pravoslavnică domină. Practică şi ortodocşii români sub
Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu nolens, volens o involuţe
aparentă ca stategie de aparare înpotriva agresiunii occidentale?
În spatele unei imagini pseudodemocratice, rezervată occidentalilor, se
proliferează o economie paralelă şi o corupţie a tot cuprinzătoare.
Dezvoltarea economică, afirma-rea capitalului material şi uman, statul
de drept sunt suptil subminate. Astfel este pregătită mai degraba
restauraţia statului de tip ortodox, ca în Moldova, Rusia, Bielorusia,
Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, decât o societate compatibilă
cu occidentul. Se vor reunii moldo-valahi cu slavii într-o Uniune
Europeană Ortodoxă?
România şi Moldova o să ajungă la nivelul celor din urmă ţări din UE în
generaţiile viitoare. Cu toate astea, cei plecaţi în vest trimit acasă
miliarde de euro pe an. Individual românii sunt competitivi, de ce nu
sunt şi colectiv? Pentru că din 1989 are loc, după cum am văzut mai sus,
destrămarea structurilor agriculturii de tip industrial, revenirea la
subzistenţa, dezindustrializarea şi dezurbanizarea, slabirea
solidarităţii sociale şi naţionale, degradarea sistemului de
învăţământul şi de asistenţă sanitară, scaderea dramatică a puterii de
cumparare, a natalităţii şi a speranţei de viaţă.
În România şi Moldova siguranţa legislativă, a tranzacţiilor lipsesc şi
îi împiedică pe intreprinzatori să se dezvolte. Sărăcia e o consecinţă a
lipsei de libertate a circulaţiei capitalului, nu numai urmarea
distribuţiei neegale a bogăţiei naţionale. Clientelismul balcanic,
nepotismul, generalizarea corupţiei fac o apropiere a românilor de
Europa puţin credibilă. Milioane de români fug de sărăcie în apus, unde
lucrează, mai mult sau mai puţin legal, la munca de jos, căpşunari, în
gastronomie, construcţii. În schimb noua clasă politică, care menţine un
nivel de trai de câţiva euro pe zi, proliferează “capitalismul de
cumetrie”. E şi acesta o formă de rezistenţă antioccidentală?
Fireşte, se face totul pentru mimarea democraţiei, drepturilor omului
etc. pentru obtinerea de ajutoare de miliarde de euro necesare
adaptarii la normele euro-atlantice, bani care întră nu de rare ori în
canalele corupţiei. Şi de aceia, de la Revoluţia din '89 transmisă în
direct la TV cu actori şi regizori profesionişti, toate partidele sunt
pentru reorientarea spre vest. Românii n-au eurosceptici, şi chair şi
cei bine intenţionaţi nu pot prin forţă proprie să spargă cercul vicios
tipic “Lumii III”: sărăcie, lipsă de capital, înglodarea in datorii
externe, fuga forţei de muncă calificată, corupţie generalizată,
birocraţie şi clasă politică parazitară etc. Speranţă e integrarea în
Europa şi impunerea din afară a unei noi ordini, care să permită
tuturora să-şi valorifice talentele, bogăţia, capitalul. Din perspectiva
lui Hernando de Soto, România e o ţară în curs de dezvoltare cât se
poate de obişnuită. În ciuda tuturora, Preşedintele Traian Băsescu şi
Preafericitul Teoctist au şansa de a ieşi din groapa istorică
greco-pravoslavnică, de a taia nordul gordian al sărăciei şi izolării
printr-o aderare de durată la civilizaţia occidentală şi refacerea
unităţii spirituale a tuturor românilor cu Roma, printr-un dialog cu
papa Benedict XVI, patronul Europei.
Prof. dr. Viorel Roman
consilier academic la Universitatea din
Bremen, Germania
|
