|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Dan Dănilă Germania
„Sex şi zvastici la Institutul Cultural Roman”, articolul referitor la expozitia de street-art „Freedom for lazy people” organizată de Institutul Cultural Român la New York, este un exemplu tipic de scandal artificial iscat de o persoană care nu are habar de arta modernă, dar, vai, e mânată de o conştiinţă românească incoruptibilă şi de grija pentru imaginea României în lume. Tocmai la această imagine a contribuit, fiindcă s-a ajuns până la sesizarea poliţiei newyorkeze de moravuri şi s-au adus acuzaţii şi injurii unor persoane şi instituţii. Poliţia newyorkeză nu a găsit însă motive de a interzice expoziţia...
Autorul articolului, John Gabrian Marinescu, foarte indignat de ceea ce a văzut, este un om evident matur şi care nu ştie de glumă, care scrie probabil în numele pensionarilor de origine românească din SUA, fiindcă tinerii nu sunt întrebaţi cu asemenea ocazii, dânsul nerealizând că fenomenele de artă stradală sau graffiti sunt deja atât de banale în New York, atât de răspândite în oraşe, încât nici nu le mai sesizezi uneori, aşa cum nu vezi pădurea din cauza copacilor.
Dar autohtonii au voie să fie trăzniţi şi şocanţi, nu însă şi românaşii plaiului mioritic, care în loc să vină cu nişte tablouri cuminţi de galerie, cu etichete şi dimensiunile în cm puse în colţul din dreapta jos, sau cu nişte blocuri de marmură lustruită, şi-au permis să exporte artă de avangardă, căci astfel este considerat astăzi genul artistic despre care vorbim. Este arta proaspătă şi vitală a tinerilor orăşeni, răspândită din China până în America de Sud, este o expresie modernă a luptei cu cenuşiul pereţilor şi cu alienarea din jungla de beton urbană, o încercare de a aduce culoare acolo unde ea a fost demult alungată, în fine, este tocmai expresia modernă a libertăţii artistice.
Fără a face nicidecum elogiul acestei arte semi-amatoriste, destul de aproape de Kitsch, dar nu mai aproape decât foarte multe obiecte găzduite cu sfinţenie, de decenii, de către cele mai mari muzee ale lumii, aş dori să sesizez absurdul situaţiei: un necunoscător total al aspectului protestatar şi ironic al artei (care se declară însă “artist plastic şi designer pentru industria textilă americană şi internaţională”) devine critic de artă avizat, un om cu reţete îndoielnice devine apărătorul eticii şi moralei, un “preocupat” de imaginea României în lume produce un scandal artificial, cu argumente atât de îndoielnice, încât devine ultrapenibil. Atitudine civică, da, limbaj neacademic, ba....
Poate că, (aceasta ar fi o explicaţie plauzibilă), stresat de complicatul proces artistic şi tehnologic al artei imprimeului din industria textilă americană şi internaţională, artistul jurnalist a pierdut oarecum contactul cu arta ceva mai modernă şi nu mai are timpul necesar pentru o documentare la zi.
Păstrând proporţiile, trebuie amintit totuşi că acelaşi gen de reacţii de respingere şi afurisire s-au produs mereu în istoria artelor, fie la dezvelirea Capelei Sixtine a lui Michelangelo, fie la expoziţiile foviştilor şi ale pointiliştilor din Paris, fie la primele expoziţii cubiste... Parlamentul României s-a sesizat, acolo Patapievici are mulţi duşmani printre senatorii cu opt clase, se va analiza în curând felul în care se cheltuiesc banii ICR-ului...
După principiul reacţie-contrareacţie, autorul articolului despre care vorbim, foloseşte expresii de genul “mizerie cruntă, mâzgălituri, expunerea ororii, abominabil şi cu o simbolistică scâlciată, obsedaţi erogen şi orientaţi haotic”, etc, etc. Sfânta lui indignare este probabil aceea care trebuie să-i scuze limbajul, dar nu şi concluziile exagerate şi interpretările forţate, el găsind numeroase orori, elemente defăimătoare, rasiale, pornografice, antireligioase, antisemite şi neo naziste, antiamericane şi antiromâneşti, de obsesie sexuală, etc, etc. John Gabrian Marinescu, foarte atent la problema naţională, se leagă chiar de anumite nume proprii care nu-i sună deloc a fi tradiţional-româneşti, de parcă ar fi vorba de o expoziţie din Mărginimea Sibiului, sau de un cerc de ţesătoare din Maramureş, de parcă pe dânsul l-ar chema Ion...
Vor mai urma, prin forţa împrejurărilor, foarte multe expoziţii româneşti de artă în New York, mult mai aşezate şi mai cuminţi, care de care mai tradiţionale şi mai neaoşe, dar nici una nu va mai avea sarea şi piperul aceleia despre care vorbim, iar bunul român John Gabrian Marinescu a contribuit foarte mult la aceasta.
Dan Dănilă Germania
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|