
Scoala Ardeleană și cea Moldo-valahă,
ideea, fapta și orientarea națională
Dr. Viorel Roman,
Germania
Romānii au doua curente religioase, culturale, politice: primul:
Biserica Unită cu Roma, Papa de la Roma, Preafericitul Lucian
Muresan, al treilea cardinal roman, Școala Ardeleană și al
doilea: Biserica ortodoxă moldo-valahă, președintele tării,
Preafericitul patriarh Daniel, orientati spre Constantinopol și
Moscova.
Prima n-a reusit in trei sute de ani sa treacă Carpatii spre
Răsărit, iar cea de a doua a lichidat-o 1948 pe prima cu
ajutorul Moscovei si incearca să pastreze si să consolideze azi
situatia dominantă din perioada cand era protejata de Cortina de
Fier rusească.
Cānd rușii si americanii termină Războiul Rece, romānii intră,
cum era si firesc 1944 și 1989, in sfera de influență a
Moscovei, (Constantinopolului),
care impun trei presedinti moldo-valahi.
Refacerea Bisericii unite cu Roma si integrarea in UE / NATO
confera duplicitatii de la Bucuresti o aparenta de
credibilitate, dar milioane de romani emigrează
spreVest, putini cauta salvarea in proiectul
greco-pravoslavnic. De aicea necesitatea de a se folosi de
paleative orientale mai mult sau mai putin sofisticate.
Incapacitatea, refuzul ortodoxiei moldo-valahe de a dialoga, de
a coopera cu Vestul este depașită de bine de rău de curentele
culturale pro-ocidentale ale așa zisei societăti civile, de
masoni, evrei (Roman, Ungureanu), maghiari (UDMR, Tökes),
germani (Johannis), tigani rromi
(Vanghelie), armeni (Vosgasian), greci (Tăriceanu) etc., care
trag cu totii targa pe uscat. "Toată
lumea vede ca imparatul este gol!".
Nimeni nu intervine si senzația de neputintă devine
generală. Asta l-a facut pe academicianul
Florin Constantiniu să remarce public că acum este
mai rau decāt sub Stalin și nimeni nu l-a contrazis!
Ideea, proiectul emanciparii nationale si sociale apartine
Scolii Ardelene (1791, 1848), fapta unității este a
moldo-valahilor (1859, 1918), de aici pleaca confuzia!
Moldo-valahii vor sa le apartină lor atāt Puterea, cāt și
ideea și fapta. Ei vor sa fie modelul de urmat pentru toti
romānii din afara vechiului Regat
(n.r. ardeleni, bănățeni,
basarabeni), ceea ce nu se poate realiza
decāt cu forța. Au desființat, marginalizat Biserica Unită cu
Roma și, concomitent, au degradat Școala Ardeleană la nivelul
iluminismului. Corifeii Școlii Ardelene erau catolici, nu puteau
fi masoni laici, fara a fi excomunicati.
Proiectul moldo-valah a fost sustinut masiv de Stalin si la
Revolutia de Craciun din 1989 a peste 30.000 de agenti condusi
de la Moscova care au asigurat continuarea cursului dorit de ea.
Este inca incerta orientarea romānilor. Vor continua pe
linia moldo-valahă dictata de Moscova si Constantinopol sau vor
realiza o sinteza a ideii si faptei nationale? Roma nu s-a
construit intr-o singură zi, așa că acest proces de emancipare
nationala este de durata. Vizita Fericitului papa Ioan Paul II
la Bucuresti in 1999, urmata de conducatorii Europei a deschis
calea spre emanciparea in Europa occidentala. Ajunge aceasta?
Integrarea in UE / NATO este perceputa de moldo-valahi ca un
paravan care permite continuarea cutumelor orientale,
fanarioto-pravoslavnice, ca in perioada interbelica. Nu
este pentru prima data cand Roma, punctul de plecare si
aspiratie al tuturor, intinde o mana de ajutor romanilor, dupa
care ei, de la Mihai Viteazul la Nicolae Ceausescu, cand isi vad
sacii in caruta, intorc spatele cu consecinte tragice pentru ei
si pentru nemul lor.
Europa de astazi creaza un cadru propice ca Presedintele tarii,
Preafericitul Daniel si Preafericitul Lucian, cardinal Muresan
sa inceapa un dialog intre ei privind ideea si fapta nationala
spre binele tuturora si cu totii, impreuna, cu papa Benedict
XVII, pentru ca stim mai bine ca toata lumea, pentru ca de acolo
venim: Toate drumurile duc la Roma!
Dr. Viorel Roman,
Germania
www.viorel-roman.ro
Bucuresti, 22.04.2012