*

Eu  îmi sunt a patra dimensiune.

*

Percepem dintotdeauna cosmic 7-le considerat magic, de fapt logic: şapte ceruri, şapte culori în spectrul numit curcubeu, etc.  Se ştie de la cercetătorii energetismului – corpul uman ( şi cf. lui Kirlian) – toate fiinţele vii şi plantele, are şapte „ dimensiuni”, ceea ce ochiul nu percepe aici, vede electronica.

*

Ochiul este cel mai straniu organ dintre real şi vis – viziune: e fascinant cum Natura a înzestrat vietăţile „ inferioare”, cu acest organ receptiv elementar (al elementelor, voila!) – cu Ochi Compus, infinit superior celui uman, cum este la insecte... Dar ochi au şi arahnidele, miriapodele ... Metaforic, chiar plantele au ochi, ele „ văd” în sensul că primesc informaţie luminică, unele chiar în întuneric, de la lună, poate de la stelele îndepărtate ! Nu este acesta ceva mirabil?

*

Goethe, gigantul de la Weimar, a extras prin observaţii de acest tip, cunoaştere esenţială. Dar mult înainte, cu peste o mie de ani, asta a făcut şi Omar el Khayyam, o la !, ca să nu coborâm prin milenii, când Omul ştia, ceea ce – prin entropie şi decadenţa memoriei, uită.

*

    Am avut acest instinct (intuiţie), înnăscut, de a extrage prin extrapolare, informaţie cu care apoi, cumva „automat” (spiritualist?) – textele mele s-au impregnat. (Moara- Moira, Aumbre,  Neauzit de lumină, Meandre ş.a.). Dar cui îi pasă, care are răbdarea la rece de a emite o dreaptă judecată critică, pentru unul pierdut- sieşi, în „ provincie” ?

Arabescuri

Eroismul este o rezvătire a fricii, a reprimărilor, uneori a laşităţii, a ptrea- răbdării, induse prin veac de atitudinea dogmatic- religioasă. Iuda este mai uman decât Ioan, nebunul din pustie, ori Ioan Teleologul, cel care a văzut apocaliptic prin frustrarea închisorii în peşteră... Astfel de vizionari- mistici, recurg la evanghelismul sentenţios, post- socratic, din frustrarea eului, sunt paradoizi dacă nu chiar schizofrenetici. Între ei sunt şi „ recenţii” tirani ca Marx, Engels,Lenin, Stalin, cohorta de dictatori: toţi PRODUŞI ai masselor mancurtizate, prinmassificare, prea-supunere, pe colaterala UTOPIEI...Şi socialismul a fost ab initio utopic, „ internaţionale „ şi celelalte, emkanate din mesianismul maniacal de origine ebraică (cu dihotomia Cornalului arab) ...Trauma a fost ideea poporului ales, de parcă nu toţi oamenii, dacă au fost creaţi, sunt egali faţă de Divinitate ! Rasele şi hibridizarea, meteisarea, creolarea,  rămân ceea ce sunt: un laborator al Geneticii cosmice, dirijat sau nu...

*

Moartea este ecologul suprem, este chiar viaţa, în  IVIRE, desfăşurare, agonism şi estincţie, acadar este RECICLATOR transcedental. Careva observa că Dumnezeu nu salvează indivizii, ci Specia ! Chiar prin mutaţii.

*

Ţinta ar fi să re-aflăm fiecare din noi, Cine suntem, de unde venim,DE CE, şi încotro mergem, cu ce scop ? Poate că dacă am şti deodată, am muri imediat!

*

   S-a spus (p. Cleopa, Steinhard, etv compilatorii toţi), prin veac, că unicul drum superior al minţii noastre este să ne pregătim de-o moarte, să gândim propria-ne moarte. Însă cred că atitudinea nu este cea bună prin mortificările de toate felurile, disimulând doar Spaima că murim cotidian...Suferim mai cumplit nu de aceasta, ci pentru că nu ne vom consola niciodată de Absurdul existenţei întru a muri, şi,. Mai ales, de a ne lăsa aici pe cei dragi, familia, prietenii, convivii benefici, etc.

*

   Dacă Dumnezeirea este Creatorul, atunci El este în operă, este şi în mine, în urmaşii mei. Rezultă că EL suferă incomensurabil, ceea ce eu sufăr reductiv, ca doar- scânteiere din acest Mister.

*

   Apostolii au fost şi vor fi mereu în eroarea deviaţionismelor, nicio iluminare fără Paraclet, nu dăinuie, ci doar persistă o vreme după moartea fiecăruia, tot astfel şi în cazul celor Geniali ...

*

Dogma suferinţei este trimitere la vechea ştiinţă animistă, a reîncarnării, de unde cea creştină, a învierii. Blaga avea sintagma „ cenzura transcedentală” şi pe cea a „ diferenţiarelor divine”...Poeţi ca Ioan Alexandru, ori „demoniacii „ de tip paranoid- suicidar, ca Mazilescu, Păunescu, Stănescu (and alte pleiade cvasi-tragice) – cu toţii au furat din Lucian Blaga!

Aumbre şi Umbre

 Este de revăzut întreaga istorie a Ramurii Armânilor, rupţi de Istorie de vitregiile ei, mama maşteră, ei au mantramica exprimare prin aşa- zisa „ vocală de suspensie”: Umbra, la românii neolatini, este Aumbra, la cei din sudul Dunării, până în Grecia...

*

Alchimia este bunica chimiei, animismul bunicul teosofiei, etc.

*

Principala mea obsesie poezică este una a intuiţiei poetice a realului: tonusul afectiv energizat mereu prin „ asompţiunea” auto- experimentării (fiinţei, sinelui ! ) – din preaplinul empatic. „ Este ceva în om care nu-i aparţine omului”, remember ...Întrebarea continuă: DE CE ? Cu ce scop?

*

Afectele noastre sunt ale organicului, senzori, percepţii, sentimente, uneori e de acceptat că legea funcţionării ne este aceea a Sacrificiului: dar aici nu e nici milă ( sâmburele real al iubirii, sâmburele tare) – nici atributivele pe care le explorează şi le „înzeiesc”

(doctrinează) – convingerile, cele care ni s-au indus prin veac, ori cele dobândite empiric. Am avut o poezie cu titlul „ Biologul interior”...

Recursiuni la metaforia

Acea teroare indiciubilă, care mă transfigurează în poezie, pe care am încercat să o exprim şi mai prozaic, este doar parţial „ a mea” : este a Spiritului, sau a celui ce a fost numit „ Sinele- Hristos”, de către bizantinologi ... Dar suntem contaminaţi de remanenţe, de „ memoria de tip Qoumran, Nad Hammadi,  Epopeile din Mesopotamia şi altele ş.a.)

Din clarobscuritate abia de se mai extrage Clarul... Pare sofistic, absurd, însă lumina este oarbă, aşadar şi cea a oglinzilor... Hemeneia, a lui Trismegistos, dacă nu cea a uitatului Saurid ? ( atenţie, etimonul este SAUR, suferînd Saurianul, sau poate cel numit în Geneza, SataniEL (!) (deci fiul lui EL- Dumnezeul absolut al omenirii), Lucifer,  Îngerul căzut, alţii zic Civilizatorul umanului, prin intruziune,  sau Demiurgos, etc. Uităm întru a suporta ?

*

În individ este şi Femeia, şi Bărbatul, este şi Fătul şi Fata. Unul reprimat de celălalt, decis de sexualitatea ante şi post- natală. Este Androginul.

*

Iată un etimon cer rămâne straniu, pretutindeni în lexicul planetar : ATL. Poate de la Atlantida. ATLeţa Sa Regală, ATLantic, QuetzalATL, ATLas, etc etc.

*

Verbul înnebunirii, mai puţin riscant, dacă a cunoaşte este iniţiatic, treptat, scarat, suportabil pentru mintea noastră: verbul A MINŢI este şi A SE MINŢI, a ne minţi, a ne înşela (corect ar fi a ÎNCELUI, verb din Ardeal, deoarece a înşela vine de la „înşeuare”, a pune şeaua, a încăleca, a îmblânzi calul, dar şi în sensul mito-istoric, al ... descălecării, al descinderii - întemeietoare.. (v. expresia „ pun eu şaua pe tine „!) a risca înnebunirea...alienarea, înstrăinarea Sinelui de ID. Ruptura. Curios lucru, fişele lucrului zilnic, sau ale somnului întrerupt datorită stării post- operatorii şi medicamentelor, (?), seamănă cu acele bileţele despre care ştiu de la experimentelui lui B. P. Haşdeu, de spiritism. A râde, ori a mă nelinişti şi mai tare ?

*

A trăi, tot scriind, virtual, şi „ vieţile” celorlalţi, cu toate riscurile mentalului astfel supus unei cazne empatice excesive..

*

Migraţia celulelor

*

Metafora de regăsit, a unui

„ izvor cu numele tău

din care să bea îngerul

sau prin oglindire lunară,

Dumnezeu...”

*

La începutul a tot ce a urmat, dragul meu, a fost ceea ce bătrănii satelor numesc “ sperietiră”, sau deochiere. Dar ştiinţa spune că există inşi care se autodeoache, adică se auto- blochează subliminal…Prin aceea că ei cred prea mult, darn u cred sincer, ci din spaimă  a egolului…

*

Hidră, hidos, hâd.

*