Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Scrisul ca faptă şi credinţă în bine

Lucian Hetco - Germania

Editor - Revista Agero

Impresii si pareri personale in FORUM

Sunt român şi trăiesc de cincisprezece ani în străinătate. Am început în urmă cu câţiva ani să scriu din nou, dar de abia de atunci, când problemele zilei, adaptarea la noua mentalitate printre străini, cele legate de slujbă şi datoriile zilei, nu mi-au mai acaparat ultimele energii. La început am scris texte ceva mai uşoare, dar mai apoi, nevoind astfel sa îmbătrânesc degeaba, fără să ajung să împărtăşesc din cele trăite, m-am încumetat cu timpul la mai mult. Simt adică, că am, ca şi Dumneavoastră, ceva de spus. Şi asta o datorez încurajărilor, prietenilor şi perseverenţei cu care m-am obişnuit să tratez ceea ce pentru mine are importanţă. În fond, lucrurile au întotdeauna importanţa pe care le-o dăm.

Şi faptul de te împărtăşi cu sinceritate are avantajele sale. Au urmat aşadar primele plachete, primul volum, al doilea, o antologie, un al treilea de eseuri. Plecat fiind din ţară, auditoriul şi cititorii nu îi pot avea în preajmă, dar nu scriu ca în anii 30, când românii din Apus scriau pentru alţi exilaţi români de prin capitalele Europei, răzleţiţii, căci nu mai am această condiţie de însingurare, cu atâtea mijloace moderne de comunicare în jurul meu. Scriu aşadar mai întâi pentru mine, de aici de departe, pentru cei dragi mie, care ştiu că se pot bucura de o scriere uşoară, venită din suflet şi pentru suflet. Scriu însă din convingere pentru români, oriunde ar fi ei, acasă sau aiurea. Aş putea, sigur, să scriu şi în germană, limba o stăpânesc, dar am convingerea că sunt strămoşilor mei dator cu această simţire, gândind şi trăind româneşte, fiindcă scriind în limba maternă, rămân, iată, român pe mai departe. Nu am căutat şi nu caut să dau poveţe şi îndrumări nimănui, căci scriu despre viaţa noastră în general şi nimic din ceea ce e omenesc nu ne este nouă, oamenilor, necunoscut. Văd scrisul ca faptă, atunci când chemarea nu vine din dorinţa de măriri, ci din dorinţa de împărtăşire şi de comunicare, fiindcă scrisul este făptuitor de bine, un deschizător de conştiinţe şi punte către oameni.

Nefiind nici măcar jurnalist independent sau freelancer, nu caut nici senzaţie şi nici nu îi rănesc pe alţii cu bună ştiinţă, prin neadevăruri, jumătăţi de adevăruri şi răstălmăciri ipocrite, pornite din zavistie si intoleranţa faţa de propria micime, fiindcă suferinţa ce aş putea să o las în urmă, altora, ca glonţ din arma cuvântului, s-ar întoarce asupră-mi. Căci şi aşa binele cu care întâmpin deşertăciunea şi neomenia, îi va durea, orişicum. Nu scriu şi nu aleg cuvinte neîmpământenite, ce s-au născut în limbile altor popoare, evit pe cât pot, să alterez limba neaoşă românească, moştenirea noastră de suflet, cu vorbele altor neamuri. Nu mă văd nici împărţitor de opinie şi nu mă sumeţesc ca alţii în postura salvatoare de sfânt şi cavaler al Ordinului Sfântului Gheorghe, aureolat pe armăsarul său alb, nimicitor al nevredniciei, în căutare de senzaţie şi de pretinse adevăruri, revanşiste.

Scrisul meu este în limba de zi cu zi a „românului planetar”, căci scriu cu adevărat aşa cum simt. Cum gândesc şi cum trăiesc. Sunt în fond, nepot de dascăl de copii de ţărani şi iubesc slova ca pe o credinţă, ce se înfăptuie prin bunătate, iertare şi toleranţă. Şi mai ales prin înţelegerea şi apropierea ce vroiesc a o da omului de pe stradă, lipsit de atenţia publică, necunoscutului ce se pierde neobservat în masa acestei societăţi gregare, unde doar senzaţionalul are chipurile valoare, împreună cu ştirea de ultim moment. Simt că pot da und alt fel de valori, acelea cu care neamul nostru s-a înălţat şi dăinuie, pornite din dragoste, din bunul simţ şi omenie, din munca cinstită, tuturor acelora, cărora timpul nu le-a schimbat nici caracterul, nici dorinţele, nici firea. Aceia sunt cititorii cărora mă adresez, care simt chemarea lăuntrică, de a iubi cuvintele, simţindu-le rostul la vremea lor.

Aş fi un fiu risipitor, dacă aş renunţa de bunăvoie la toate energiile ce s-ar fi putut stăvili în spatele cuvintelor nerostite, neputând să las vreodată o zi să treacă, neînfăptuind nimic. Ce păcat de toate acele simţiri de zi cu zi ce rămân necunoscute, necercetate, despre care nu vorbim, nici măcar în şoaptă! Ce păcat de fiecare gând bun, sincer şi nerostit, care nu află calea spre oameni! Câtă dragoste şi înţelepciune poate avea fiecare rând făcător de bine! Ce păcat de toate prieteniile irosite, cărora le-au lipsit cele câteva cuvinte de împăciuială, nespuse şi nescrise din mândrie şi orgolii trecătoare!

Fiind însă acolo unde mi-am dorit, simt o chemare, ce sunt sigur că nu vine din Nimic. E o acumulare, o datorie ce mi s-a lăsat de undeva, de la un păzitor ascuns, ce nu-l pot vedea, ce mă întăreşte şi mă face mai bun. Cei care mă cunosc mă înţeleg, iar acelora ce m-au citit acum, le mulţumesc, rugându-i să mă lase să îi simt aproape. Cuvintele calde sunt ca buzele moi, ce se cer sărutate.

Lucian Hetco

Editor Revista Agero

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design: Lucian Hetco.