Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Seducţiile diletantismului

Iulian CHIVU

    Sociologie a spiritului, noologia observă în cultura europeană, mai mult ca în cea asiatică de pildă, două opțiuni asincrone: clasa care-și contestă speciile spre a conserva o conjunctură și speciile care își refuză clasa pentru a evolua spre alta. În ambele situații, ireconciliabilul se stinge mai puțin conflictual în sociologia spiritualității, în general, decât în restructurările din axiologia spiritului, în particular. Vechii greci se amăgiseră cu răspunsuri în sensul fericirii (eudaimonea) ori în sensul virtuții (arete), dar au continuat epicureic s-o facă până au încetat să mai fie un model. Secolul al XIV-lea european nu  mai poate stăpâni situația și iși abandonează scolastica în criză morală ca abia după alte două secole europenii să constate că încă nu se găsise soluția, dar se răspândise inegal o paralizie a voinței de a continua.Cele mai afectate erau totuși țările cu o îndelungă tradiție culturală. Printre ele Franța, Germania, nu însă și Rusia, căreia Nietzsche îi remarca o acumulată tărie de a vrea, o tărie însă răbdătoare ce nu se exprima încă în sensul negării sau al afirmării. Umanitatea schimbă curând criteriul dinspre clasa care-și contestă speciile spre speciile care-și refuză clasa; ideea de imperiu surclasează însuși imperiul și  rațiunea lui vetustă. Spiritualitatea, deși este istorică, nu are simț istoric; cu spiritul, lucrurile se schimbă. Dacă orientalul este înclinat către instrospecție și disecă doar ceea ce-i furnizează simțurile, ca prin meditație să ajungă la esență, occidentalul are înclinații extravertite, se sprijină pe modalități raționale, pe experimente și ajunge în chip obiectiv la esență. Numai că de la tipurile  psihologice, responsabilizate fără un merit special sau fără o vină explicită, se așteaptă consecințe deja anticipabile: introvertitul și răul fizic, extravertitul și răul  afectiv. Jung nu găsea  nici el că unul din tipuri ar fi superior celuilalt. Jordan Furmeaux, în descrierea lor exhaustivă, reușește să observe cel mult că valoarea extravertitului, spre deosebire de cea a introvertititului, este imposibil de pus în lumină  prin mijloace intelectuale. Goethe, un extravertit neîndoielnic, nu are o altă percepție a lui Prometeu decât Spitteler, dar îl interpretează accentuând diferit; primul în materialitate, al doilea în spiritualitate. Și totuși, o sensibilă înclinare a introvertitului spre acceptarea excepțiilor îl face doar mai tolerant, nu neapărat și un superficial, tot așa cum gândirii extravertite, pozitivă în esență, creativitatea nu-i aduce infailibilitatea. Diferența lor structurală, cu consecinte în gândire, în afectivitate, în atitudini este doar o potențialitate, o diferențiere prezumtivă. Suma și însumarea conduc spre decalajele dintre eu și personalitate, fiindcă eul se  legitimează chiar și într-o personalitate de împrumut  ori uniformizată, ca la modelul teandric, deși educația și personalitatea i se pot ridica deasupra. O dată cu diferențierile de tip, sunt de luat în seamă și cele de modalitate. Diferențierile în acest plan ajung până la codurile abisale ale tendințelor, influențelor și confluențelor, până la maladii ontologice sau angoase existențiale (Nietzsche, de pildă, spunea despre germani că sunt de alaltăieri și de poimâine, dar nu au încă un azi). A te rușina de apartenență, din câte se pare, este o problemă de modalitate, deși lucrurile de care ne rușinăm  nu sunt totodată și cele mai grave. Diletantismul, radix omnis malorul – în opinia noastră, nu rușinează fiindcă nu ține de raporturile cu ceilalți, ci în chip concesiv de raportul intim cu eul și personalitatea diletantă. Prin intimitatea aceasta se explică și seducția diletantismului. Globalizarea informatică schimbă regulile comunicării, dar  mai ține seama încă de limitele consumului spiritual. Bulversarea sistemelor valorice sub prea-plinul informatic fericește spiritul de tip havuz, vulcanic, divergent, dar îl sufocă pe cel de tip cascadă, coerent, rațional. Diletantismul vizează insul, nu specia, epoci, nu istoria și este așteptat mai mult dinspre divergentul inconsistent, aflat într-un raport neechilibrat al valorii cu valorizarea. Diletantul este sensibil la valoare, dar o percepe autodidact, fără o cultură a ei, mai mult din frustrări, din sentimente supradimensionate și din această pricină, cercetător grăbit al valorii, rămâne la jumătatea drumului neconfirmat, dar sedus de iluzia valorizării. Amatorismul atinge existența și în materialitate și în spirit fără a-și asuma eșecurile nici când sunt evidente. Refuzul acesta denotă o relație specială cu adevărul ca valoare teoretică absolută. El găsește o păgubitoare identitate între adevăruri și bunuri din cauză că judecățile lui de valoare înclină spre nivelări, nu spre diferențieri și pentru că adevărul, pentru diletant, este doar o referențialitate, nu o intrinsecă valoare, cum aprecia  Meyer. De aceea diletantul este ispitit mai mult de adevărurile logice (abstracte și subtile) decât de cele ontologice (ceva mai evidente). Ca personalitate, el irosește vanitos mai multă voință decât putință numai spre a arăta că este în stare, dar nu se oprește la numai atât; dacă nu este confirmat, vrea să se impună cu orice preț. Din acest moment, el își tulbură ipocrit șubredele valori morale prin conținutul și calitatea scopurilor aspirând spre un statut convențional de lider. Din fericire, diletantismul, dacă se dorește fecund în producerea de valori, se arată neputincios în transformarea lor fiindcă el nu are substanța care duce la situații de valoare; este steril, artificial, insidios. Diletantismul nu e totuna cu mediocritatea, tot așa cum fecunditatea, păstrată de nordici fără a abuza de ea, nu e totuna cu excesele celor care s-au simțit amenințați în ea. Diletantul, deși întreține o emulație  (simulează tipul savantului aristocrat), nu câștigă onoare tocmai pentru că și-o dorește cu ardoare și o leagă de un scop evident: prosperitate, ascensiune. Și dacă el are totuși ceva respectabil, aceasta este doar aspirația, năzuința ca orizont. Savantul și-o asumă în subzidiar, ca destin. Diletantul promovează parvenirea în știință, dar rămâne la o gândire neadecvată aspirației, eclectică, stufoasă. Simulează un plan al autoreglării, al compatibilității, pe când savantul rămâne la o gândire suplă, riguroasă, standardizată și nu-și propune să pară fiindcă este deja prin natura lui. El este o permanentă refulare, pe când diletantul este o permanentă defulare. Primul își cucerește interlocutorul deși îl ocolește, iar celălalt îl caută, îl agasează fără să-l convingă. Așa stau însă lucrurile în faza diletantismului arogant, vulgar, nu și în cea a diletantismului ingenuu, disimulat, imprevizibil. Să ne amintim că Grecia și pe timpul lui Pericle se confrunta cu amatorismul, mai ales în politică, ceea ce l-a îndemnat pe Platon (Republica) să reflecteze la o alternativă; regii-filosofi. Desigur, Germania lui Kant, Hegel și Nietzsche l-ar fi contrazis peste timp; nemții n-au avut nici în Bismark (geniu militar prin excelență) conducătorul politic recomandat de generozitatea gândirii lor filosofice. Și aceasta pentru  că politica atrage diletantismul, dar nu este domeniul lui predilect nici măcar acolo unde  acesta stăruie  în infrastructurile ființei. Lucrurile devin mai grave însă când se ajunge în situația  ca diletantismul să falsifice ideea de valoare în aceeași măsură în care excesul de exigență distruge însuși spiritul exigenței. Savantul este o existență generoasă, a la longue, pe când diletantul una ad-hoc și pro domo. Ca exemplu, în treacăt fie spus, industria universitară românească de după 1990, în bună parte aservită diletantismului prin cantitate, acuză un viciu de modalitate, nu de proiect. Diplome universitare obținute fără acoperire, sub girul acreditării academice, prejudiciază academismul. Însă ca învățământul academic cu rânduri îngroșate de absolvenți din producția proprie să funcționeze, în urma și nu din cauza reducerii duratei de pregătire universitară la trei ani, masteratul ar putea fi compromis și el sub aceleași  presiuni. Cred că la ora aceasta românii, judecați după numărul de diplome universitare, sunt, paradoxal, țara cu cel mai mare procent de licențiați, dar și țara cu cel mai mare număr de analfabeți, potrivit statisticilor; deci o țară de savanți și analfabeți doar pentru că aici, mai mult ca oriunde, diletantismul este mai seducător. În aceleași condiții ale criteriului alunecos, pe plaiurile mioritice s-a reușit dintotdeauna înclinarea moralei în fața ierarhiilor, deși acestea niciodată n-au putut să genereze decât cel mult etici ale constrângerii mercantile, nu ale determinării raționale. Iată de ce, din motive de criteriu ale consecvenței, nu-mi pot imagina un neamț fraternizând cu un evreu, un francez cu un englez, tot așa cum nu-mi pot imagina un brahman îmbătându-se cu vodcă Stalinskaia.  Cred totuși că popoarele pot trăi în mediocritate, judecând după datele istoriei, însă în diletantism, din motive de inconsistență, nu pot nici să supraviețuiască, chiar dacă seducțiile lui  devin frenezii naționale.

Iulian Chivu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)