SFÂNTA FAMILIE ÎN EVANGHELIILE APOCRIFE

Protoevanghelia lui Iacob

Drd. ALEXANDRU-PAUL GHERMAN

Titlul acestei apocrife provine dintr-o înţelegere greşită a rolului apocrifei în Biserică, Guillaune Postel crezând că este vorba despre un fragment canonic, deoarece se citea în Bisericile Orientale, i-a dat acest titlu după începutul (protou) Evangheliei după Marcu. Origene îl citează Cartea lui Iacob, iar titlul original a fost Naşterea Mariei. Autorul se presupune a fi Iacob cel mic, „fratele” Domnului. Textul este întâlnit în 150 de manuscrise în greacă (din sec IV până în XIV). Există şi versiuni în siriacă, latină, armeană, coptă, etc. Dacă am încerca o structură a apocrifei, ea s-ar compune din 3 părţi astfel: viaţa Mariei până la naşterea lui Isus (cap 1-16); naşterea lui Isus şi minunile acestui eveniment (17-21); uciderea pruncilor şi moartea preotului Zaharia (numită şi Evanghelia lui Zaharia).

Despre data compunerii avem destule informaţii: Sfântul Iustin (a doua jumătate a sec. II) aminteşte în lucrarea Dialogul cu iudeul Trifon despre peştera unde s-ar fi născut Isus, (element ce apare şi în această apocrifă), alte surse sunt Clement Alexandrinul în opera Stromate şi Origene în Comentarii la Matei.

Evanghelia apocrifă are multe trimiteri la Vechiul Testament şi chiar episoade întregi fac trimitere în general la cartea întâi a lui Samuel. Textul se deschide prin prezentarea lui Ioachim care face daruri la Templu, el fiind un om foarte bogat, deoarece tradiţia iudaică nu ar fi conceput un Mesia care provine dintr-o familie săracă. Următoare problemă ce o scoate textul în evidenţă este disputa dintre Ruben şi Ioachim. Ruben aparţine celui mai bătrân trib din Israel, iar Ioachim celui mai tânăr. Simbolismul acestei dispute este valoarea ce o deţine Maria. În cel mai tânăr şi dispreţuit trib se va naşte femeia care va da naştere lui Mesia. În continuare este prezentat episodul în care Ioachim se retrage în pustiu ca să postească iar Ana, nevasta lui,  stă în grădină şi jeleşte pentru faptul că nu poate avea copii. Acest lucru indică curăţarea de vină, purificarea ce duce la unirea cu Dumnezeu. Grădina reprezintă în Orient simbolul întregii lumi. În această lume care este plină de viaţă, generatoare, este introdusă Ana, cu pântecele sterp, mort şi sufletul întristat. Acest contrast exprimă frustrarea acestei femei care nu poate să înţeleagă, la fel ca Iov, de ce Dumnezeu o pedepseşte, ea simţindu-se exclusă atât din comunitatea socio-religioasă a oamenilor, cât şi din întreaga natură care este generatoare.

La primirea minunatei veşti adusă de înger, Ana îşi consacră pruncul încă înainte de naştere, Templului Domnului. Acest moment este principala temă teologică a acestei scrieri apocrife, pe acest text se bazează dogma Imaculatei Concepţiuni. Sunt de precizat  adevăratele lupte teologale ce s-au iscat pe baza acestui text, catolicismul fiind acuzat de erezie. Teologii protestanţi au acuzat de erezia docetismului spunând că, dacă Ana ar fi conceput fără bărbat, atunci naşterea Mesiei nu este un eveniment real. Aşa cum susţin docetiştii, că Isus s-a născut prin fecioară şi nu din fecioară, printr-o simplă trecere, la fel cum trece apa printr-o albie de râu, asemenea afirmă că s-a născut şi Maria.

Nu  încerc să ofer o prezentare a dogmei Imaculata concepţiune, ci doar să afirm ceea ce a menţionat Epifanie la sfârşitul secolului al IV-lea, că Maria nu a fost născută în afara legilor firii, ci, ca orice făptură omenească, din sămânţa unui bărbat şi din pântecele unei femei. Acest lucru se poate observa din text, acesta prezentând pe Ioachim stând acasă şi odihnindu-se în prima zi, deci zămislirea Mariei s-a petrecut după legile firii.  Autorul prezintă evenimente încărcate de simbolism: copila creşte şi la şase luni ea a făcut primii şapte paşi, cifră simbolică indicând perfecţiunea în Sfânta Scriptură, apoi momentul aniversării Mariei la care este chemat întreg poporul Israel deoarece Ioachim vrea să o prezinte pe însăşi Maica Domnului, mai apoi prezentarea Mariei la Templu, la vârsta de trei ani şi dansul ei, ceea ce simbolizează consacrarea copilei de către Iahve.

La vârsta de 15 ani (Ioachim şi Ana au murit, după varianta armeană a textului) preoţii sunt obligaţi să îi aleagă Mariei un soţ (deoarece părinţii au murit). Iosif fără să fie prezentat de autor, vine şi el la Templu, ca răspuns la chemarea lui Zaharia a tuturor bărbaţilor văduvi. Scena cu alegerea nuielei şi prezenţa porumbiţei pe creştetul lui Iosif deţine un simbolism profund, caracterizat prin texte ale Sfintei Scripturi:

·         Episodul tragerii la sorţ din Num 17, 7

·         Episodul botezului lui Isus de către Ioan Botezătorul din Mc 1, 10 şi 3

·         Profeţia din Isaia 11, 1: Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

Iosif, din frică Domnului a luat-o pe Maria de soţie, a dus-o în casa lui iar el a plecat la muncă. Textul apocrifei continuă prezentând bunavestire a Mariei şi vizita la Elisabeta, texte ce se întâlnesc şi în Evangheliile canonice, însă autorul vrea să introducă elemente cât mai credibile, şi anume ţesătura catapeteasmei, a porfirului, a purpurei. Întoarcerea lui Iosif aduce tensiune în familie, el se căieşte că a luat-o pe Maria din Templu de la sfinţenie şi acum este însărcinată, nu mai este fecioară. Maria este conştientă de fecioria ei, îi indică acest fapt şi lui Iosif, însă nu îşi poate explica acest fapt. Intervenţia divină asupra Mariei este prezentată de autor ca un fapt inexplicabil chiar şi Mariei.

Gândurile negre ce îl încercau pe Iosif, ideea părăsirii Mariei, pentru a nu încălca legea Domnului, îi sunt îndepărtate de vestirea îngerului. Însă Marele preot nu a crezut fecioria Mariei văzând că este însărcinată şi i-a acuzat de păcat, ştiind că ea a fost hrănită în Sfânta Sfintelor din palma unui înger. Autorul prezintă un episod de încercare a credinţei în faţa lui Dumnezeu prin apa încercării. Această apă amară este menită să arate vinovăţia sau nevinovăţia femeii pe care soţul ei o bănuieşte de adulter. Dacă femeia este vinovată, apa sfântă, în care s-a amestecat praf de pe solul Templului o va lăsa stearpă, în caz contrar, apa nu îi fa face nici un rău. Autorul urmăreşte să arate astfel, atestarea oficială a virginităţii Mariei, trimiţându-i pe cei doi pe munte, unde era Dumnezeu.

În partea a doua a apocrifei numită Evanghelia lui Iosif, deoarece Iosif prezintă întreaga acţiune: un prim element distinctiv este momentul naşterii lui Isus care e prezentat ca o reîncepere a lumii. Totul este încremenit, oprit şi calitativ perfect; apoi episodul cu moaşa şi Salomeea ce reprezintă omenirea sub cele două forme: una supusă învăţăturilor divine, iar cea de-a doua, omenirea încăpăţânată şi incredulă. Momentul încercării virginităţii Mariei de către Salomeea şi arderea mâinii iar apoi vindecarea uluitoare simbolizează trezirea sufletului la credinţă. Este o terapie şoc. Aici se încheie relatarea despre Maria şi Isus şi urmează episodul uciderii lui Zaharia. Deoarece Irod dorea uciderea tuturor pruncilor, de frica ameninţării tronului, Elisabeta fuge cu Ioan, fiul ei, în munţi, autorul povestind faptul că munţii s-au deschis şi că lumina Domnului era cu ei. Uciderea lui Zaharia atrage după sine distrugerea Templului şi justifică pretenţiile imperiului Roman. Acesta fiind un argument pentru susţinerea originii păgâne a presupusului autor, simpatizant al romanilor.

Lăsând la o parte disputele legate de rolul apocrifei în Biserică, lectura textului la care am făcut referire  poate aduce întregirea imaginii „ Sfintei Familii” celor doritori de apropiere şi cunoaşterea lui  Dumnezeu .    

Drd. ALEXANDRU-PAUL GHERMAN

Facultatea de Teologie Romano-Catolica şi Asistenţă Socială

Universitatea Bucureşti

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)