|
|
|
|
|
Sfârşit de capitol
Recent, în contextul
în care România este marcată de profunde și
interminabile neînţelegeri şi confruntări violente între diverse
clanuri, care îşi zic partide politice, aflate
într-un crunt și
nejustificat
război, pe care îl simţim în viaţa noastră de zi cu zi, opinia publică a
aflat, în marea ei majoritate, cu tristeţe şi părere de rău despre
trecerea la cele veşnice, la vârsta venerabilă de 94 de ani, a lui Ion
DIACONESCU, unul dintre ultimii venerabili politicieni simbol ai unui
partid politic aflat demult la periferia scenei politice româneşti[1].
Nu l-am cunoscut personal
pe cel dispărut, dar în anii ’90, pe când dânsul era preşedinte al
Camerei Deputaţilor, l-am întâlnit, tot cu un prilej trist, respectiv la
înmormântarea marelui patriot Ion RAŢIU[2],
în opinia mea, cel mai strălucit om politic post-decembrist[3].
Într-un februarie extrem de geros, Ion DIACONESCU, Victor CIORBEA,
Ministrul Agriculturii de pe atunci, Ion MUREŞAN, dar şi preşedintele de
atunci al F.P.S.[4],
au venit la Câmpia Turzii[5],
cu nepermis de mare întârziere, mult după începerea slujbei la
nefericitul eveniment.
Aflându-mă întâmplător în
apropierea locului pe unde treceau spre catafalc, mi-am exprimat în
termeni decenţi, dar duri nemulţumirea pentru faptul că deranjau slujba.
Ion DIACONESCU, care era în fruntea delegaţiei P.N.Ţ.C.D.-iste s-a uitat
spre mine şi a rostit, cu decenţă, un „Ne pare rău, vă rugăm să ne
iertaţi!”. La rândul său, Victor CIORBEA, care era foarte aproape de
locul în care mă aflam, a venit spre mine, mi-a întins mâna, chiar dacă
nu mă cunoștea, a rostit „Dumnezeu să-l ierte!”, şi şi-a plecat capul în
semn că îi era ruşine de gestul care îi descalifica pe ţărănişti pentru
şicanele pe care i le făceau lui Ion RAŢIU şi în momentul despărţirii
sale de această lume.
L-am urmărit, însă, de
multe ori în anii ce au urmat, la apariţiile sale televizate pe Ion
DIACONESCU, care fusese, înainte de 1944, coleg de partid cu unul dintre
bunicii mei. Și chiar dacă, din punct de vedere politic, nu ne apropia
nimic, nu puteam să nu remarc ţinuta cu totul specială, elegantă, demnă
și inteligentă a acestui bărbat de stat, sobru şi elegant, întotdeauna
raţional, realist şi profund cunoscător al chestiunilor aflate în
dezbatere. Spre deosebire de marea majoritate a emanaţilor
post-decembrişti, Ion DIACONESCU a ştiut să-şi păstreze demnitatea şi
prin faptul că, indiferent de poziţiile deţinute de el în noile
structuri de putere, nu s-a preocupat nici de propria lui căpătuială,
nici de cea a rudelor, verişorilor sau nepoatelor, aşa cum, din păcate,
auzim frecvent că se întâmplă în ultimii ani. Chiar dacă acesta ar fi
singurul lui merit în perioada scurtă în care s-a aflat în prim-planul
vieţii politice româneşti şi totuși ar merita cu prisosinţă respectul şi
recunoştinţa depline ale posterităţii. Numai că meritele lui personale
sunt mult mai numeroase şi mai valoroase, iar despre ele se va vorbi cu
siguranţă pe îndelete, atunci când va veni momentul potrivit, pentru că,
în contextul vieţii politice a ultimelor două decenii, Ion DIACONESCU
s-a remarcat prin calităţile şi consecvenţa cu care a urmărit slujirea
exclusivă și cu orice preț a naţiei sale, a intereselor poporului român.
Cu siguranţă că plecarea
lui dintre noi ne lasă mult mai săraci într-o perioadă în care decenţa
şi bunul simţ ar fi esenţiale pentru scoaterea ţării din marasmul în
care a adus-o politica ultimilor 20 de ani.
Că recunoaştem sau nu,
prin moartea sa se încheie un capitol important din istoria poporului
român, iar în contextul atât de frământat
şi de tulbure
în care se află ţara în momentul de faţă, ne întrebăm, pe bună
dreptate, ce şanse mai există pentru a fi ferită țara de distrugerea şi
de dezastrele la care par să o condamne incompetența și necinstea celor
care ar trebui să o slujească, nu s-o jefuiască și sărăcească. Dumnezeu
să-l ierte și să-l odihnească!
[1]
Această situație
se datorează, în opinia mea, deopotrivă propriilor erori, pe
durata efemerei și scurtei perioade de guvernare, respectiv
între anii 1996-2000, dar mai ales acțiunilor ostile, agresive,
neiertătoare ale unor factori politici. Pentru a stopa cu orice
preț revenirea P.N.Ț.-ului în prim planul scenei politice post
decembriste au încercat și într-o oarecare măsură au reușit
deturnarea electoratului, căruia i-au propus o serie de forțe
politice surogat. Pe de altă parte, o parte din leadership-ul
acestui partid a greșit impardonabil nesesizând că, față de anii
40 ai secolului XX, în România s-au petrecut mutații majore. Pe
care acești lideri nu le-au înțeles cum
se cuvenea și n-au acționat pentru amendarea strategiei
în sensul orientării demersului lor politic în consens cu aceste
realități.
[2]
Au exista cândva opinii care susțineau că atitudinea propriului
partid față de el i-ar fi grăbit lui Ion Rațiu sfârșitul.
Cândva, ori cât de dificil pare acest lucru, va trebui
clarificat și acest aspect. Și lămurită inclusiv răutatea unor
terepăduși politici de provincie, care l-au șicanat, cu
nerușinare, pe ilustrul dispărut, amânând chiar înmormântarea
lui.
[3]
În martie 1990, când l-am întâlnit și cunoscut în București,
unde i-am luat un interviu, Prima parte a acestui interviu l-am
difuzat la postul de radio Cluj. Înainte de programarea
difuzării continuării, întregul material a dispărut. Fără
explicații ulterioare. Deoarece transcrisesem întregul material,
la cererea acestuia, l-am oferit spre publicare, scriitorului
Eugen Uricariu, pe atunci angajat în redacția revistei Tribuna.
Din păcate, și acest document a dispărut fără urmă, nefiind
niciodată publicat. Nimeni nu s-a deranjat să explice sau
justifice nepublicarea lui.
[4]
La acel moment se părea că acest personaj controversat se afla
în spatele șicanării marelui defunct țărănist, la a cărui
înmormântare asistam
[5]
Am luat parte la tristul eveniment, împreună cu dl. Grigore
Dejeu, pe atunci viceprimar al municipiului Cluj-Napoca,
reprezentând municipiul Cluj-Napoca.
Am depus atunci, în numele primarului în exercițiu,
o jerbă de flori la catafalcul lui Ion Rațiu.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |