Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Societatea românească între psihanaliza de stat şi canibalismul social

 

Prolegomene la o teorie a oligofreniei de partid si de stat

 

Daca aveti probleme de vizionare, accesati aici varianta fara diacritice >>

 

Sergiu SIMION

 

 

Am stat de multe ori si m-am gandit de ce sunt functionarii publici - intr-o majoritate covarsitoare - atat de aroganti si atit de nepoliticosi? Atit de neprofesionisti? Si de ce sunt atit de multi in acesta stare?

 

Preludiul

 

1951. Piteşti. Elevele Liceului de fete din Slatina ( 13-14 ani) sunt îmbrăcate în costume populare şi duse “în mod organizat” să cânte şi să danseze pentru …recruţii care plecau în armată. “Ne îndemnau la desfrâu. Ne luau profesoarele seara şi ne duceau cu autobuzele la sala unde aveau loc spectacolele. Nouă ne plăcea pentru că scăpam de şcoală , ne plimbam si urcam pe scenă. Dar când a aflat odată mama mea de unde veneam mi-a tras o bătaie de n-am uitat-o nici acum”(N.R. medic, 76 de ani).

 

1984. Seimeni, Constanţa . Directoarea Şcolii Generale de 10 clase , proaspăt instruită la judeţ , instruieşte diriginţii claselor terminale să comunice elevelor că ” nu trebuie să se sperie dacă rămân cumva gravide pentru că este un lucru bun, creşterea natalităţii este o datorie faţă de ţară şi statul ocroteşte tinerele mame”. (S.D,profesor,52 ani )….

 

1990. Bucureşti. În seara zilei de 13 iunie, la ora 18.00, TVRL transmite în direct din Piata Universitatii. O figura patibulara, cu ochii injectaţi de ură, este prezentata în gros-plan având drept fundal Facultatea de Arhitectură. Pentru prima dată pe postul public se aude , oficial şi din raţiuni de stat probabil, o înjurătură ca la uşa cortului.

 

2007. Bucureşti.  Membrii  Academiei Române decid ca anul următor să apară Noul Dicţionar al Limbii Române ( DLR ) . Prin această lucrare ştiinţifică, dupa principiul “ţara arde şi baba se piaptănă” , distinşii membrii ai Academiei  decid că prioritatea culturii naţionale este aceea de a oficializa… obscenităţile (http://stiri.kappa.ro/actualitate/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene/stire_116440.html ) .  În acest sens suntem avertizaţi deontologic că “ Nu trebuie să privim lucrarea ca un dicţionar pornografic. Acest apelativ este - din punct de vedere lingvistic - o aberaţie deoarece lingvistul considera toate cuvintele egale (s.n.-sună cunoscut, nu ? ) “ ne informează cu mândrie patriotică şi pătrunsă de importanţa misiei sociale dr. Cristina Florescu, cercetător ştiinţific principal gradul I la Institutul de Filologie Română “Alexandru Philippide” de la filiala ieşeana a Academiei Romane. Într-o hermeneutică socială ad-hoc recunoaştem celebra teză a “neutralităţii” (politice,sociale, morale,etc). Întrebarea fără răspuns şi care paralizează logica,  nu este de ce când toţi românii ştiu să vorbească obscen numai cei necivilizaţi o fac , ci de ce distinşii academicieni se încăpăţânează în mod suspect să-i facă pe cei civilizaţi să vorbească obscen anuland astfel orice diferenta intre limba literara si argou.

 

Vortex-ul

 

Ceea ce numita Academie legiferează acum nu este decât urmarea unui îndelungat efort intelectual depus de “cealaltă” parte a presei , respectiv  mass-mediei , pentru care grosolănia şi obscenitatea trebuie să fie democratice adică generalizate la nivel de societate . Semnalul acestei cruciade morale  a fost dat de preşedintele Iliescu cel care în atmosfera politică şi socială a anilor `90 “simţea” ceva nedemocratic în coaste. După primele încercări timide din acei ani de a introduce obscenitatea în spaţiul public pe uşa din dos ( o sumară analiză de conţinut a presei de atunci  ar fi suficientă pentru a afla cu surprinderea de rigoare cine sunt cei care au pornit avalanşa ), procesul “natural” de implementare a obscenităţii şi pornografiei a fost accelerat la viteze ameţitoare.

 

De la conceptul masturbarii enuntat in varianta scolilor profesionale de catre Mircea Dinescu (mai demult , la TV ) şi CT Popescu (recent, în ziar) la uluitoarele derapaje verbale ale preşedintelui Băsescu din anii 2000 şi pâna la celebrul limbaj patriotic non-standard  al directorului Institutului Cultural Român  care sugerează mai degrabă o imaginaţie, frustrări şi complexe de cazarmă decât sensibilităţi culturale: “Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când ne-au lăsat românii, ne-au luat la urină slavii, apoi ne-au urinat la gard turcii: era să ne inecăm apoi ne-au luat la urină rusii. Acum insă, inovatie, urinează si unii români peste români valea plângerii a fost transformată de români pentru români in valea urinei corosive.” (http://www.litterae.net/Patibularul.htm), există un continuum. In acest continuum amoral devine posibil orice. Dacă a existat un iluzoriu kilometru 0 al democraţiei româneşti , pe cale de consecinţă trebuia să existe şi un kilometru 0 al obscenităţii româneşti.

 

Cu câţiva ani în urmă , un critic la modă era extaziat şi el de faptul că spectatorii bucureşteni ai unei piese de teatru a Evei Ensler („Metamorfozele vaginului”),  au acceptat îndemnul de pe scenă de a rosti în cor şi în clar numele aceluiaşi organ ,dar în limbajul care provoacă extazul unei trupe de soldaţi în termen. Pentru cei care nu sunt critici este evident că orice persoana cunoaşte acest limbaj  dar  dacă se respectă pe sine şi îi respectă şi pe ceilalţi , nu face uz de el . Criticul nostru avea o opinie diferită şi  considera că această rostire este un act de mare curaj ( civic probabil )  şi  o formă de terapie prin… artă . In sfârşit,  onoarea de a sparge gheaţa  şi de a lua hora înainte revine unui cotidian de mare tiraj care a făcut  pasul decisiv de a ţintui pe hârtia tipărita o astfel de sintagmă buclucaşă căutată de preadolescenţi prin dicţionare mai mult de o jumătate de secol (http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16183&art=39950&cHash=a41a1a26e1).

 

Revenind la obsesiile unora care speră să crescă probabil cotele de audienţă în mass-media , rămâne antologică acea secvenţă, demnă de sensibilitatea socială din Acefalia,  în care o ziaristă  convinsă de importanţa misiei sociale , întreba elegant şi in direct pe ministrul invăţământului din Romania ( pe atunci, o femeie ) ce părere avea despre faptul că în Marea Britanie  s-a recomandat elevelor sexul oral ca să nu rămână gravide… Şi va rămâne în memoria sensibilităţii naţiei ,  ca exemplu de pedagogie socială ad-hoc şi la o oră de vârf ,  o alta secvenţa în care o moderatoare la fel de convinsă întreba tot în direct pe o mamă şi fiica ei dacă prima este de acord cu ceea ce a doua tocmai se lăudase că practică.

 

Pentru toate aceste performanţe, societatea civilă ( în măsura în care mai exista ) trebuie să le mulţumească din plin acestor distinşi politicieni, academicieni, oameni de cultura , scriitori , moderatori şi ziarişti  români care au creat în mod involuntar ( ?) acest trend la modă despre care se insinuează că ar  întruni un consens al tuturor  “păturilor sociale “ cum se zicea odată . Şi trebuie să recunoaştem, nu sunt departe de reuşită.  Revoluţia care a început  cu libertatea pentru unii ,  dar se va  termina probabil cu obscenitatea pentru toţi , este în plină desfăşurare. Cu concursul lor s-ar putea face, în sfârşit, un adevărat salt de la ancestrala normalitate românească (după unii, depăşită) la un adevarat “Deep-Troat” românesc…

 

Primul  a fost deja făcut  deoarece politiştii, jandarmii,militarii în termen, mascaţii, ucenicii de la şcolile profesionale, huliganii,găştile de cartier, proxeneţii, puşcăriaşii,etc. respectiv limbajul şi “cultura” de tip cazarmă, şcoală profesională, cartier şi închisoare au  căpătat drept de existenţă culturală şi , de ce nu , pot contribui şi ele substanţial la educarea tinerei generaţii... De pe acum se pot evalua nu numai impactul viziunii lor asupra lumii ci şi consecinţele viitoare ale unui asemenea salt şi la cei care educa (http://www.newsfive.net/200803071337/Actualitate/Dans-erotic-penibil-cu-o-profesoara-universitara-la-Brasov-VIDEO.html) şi la cei care sunt educaţi ( - interzis minorilor http://www.andilaslau.com/2007/10/ora-de-lucru-manual-la-un-liceu.html).

 

Într-o lume întoarsă pe dos şi a cărei scală de valori a fost complet inversată, rezultatul nu s-a lăsat aşteptat prea mult timp. Cu ceva timp în urma într-o emisiune dată pe postul naţional  telespectatorii au putut urmări cum o adolescentă era interogată în direct despre violul la care a fost supusă de un grup de tineri (  printre care  şi un poliţist ). Agresorii erau prezentaţi numai prin iniţiale şi umbre ( drepturile cetăţeanului, nu ?) în timp ce fata era prezentă în prim plan si in nume propriu (drepturile victimei, nu ?). Şi tot acest interogatoriu palpitant  avea loc  în prezenţa mamei şi tatălui ale căror reacţii la interogatoriul fetei erau prezentate şi ele “live”. Mai mult decât atât, printr-o coincidenţă bizară, posturi TV  şi ziare care teoretic ar trebui să se situeze pe poziţii axiologice divergente, işi dispută constant un număr de personaje , de regulă aceleaşi, aceleaşi formate de emisiuni care, întâmplător sau nu, stau cam sub aceeaşi umbrelă.  

 

Spre deosebire de consensul tacit al  acestora ,  publicul receptor trăieşte acut sentimentul debusolării într-o lume fragmentată în care nu se mai poate regăsi el trăind, aidoma zeilor greci, în spaţiul dintre lumi . Ca atare, ultimul român ancestral poate stinge lumina şi poate chema potopul. Dacă îi mai pasă cumva că şi-a uitat copiii, nepoţii, neamul, tradiţia , sufletul şi conştiinţa  înăuntru   !

 

Banda lui Moebius, cubul lui Rubik şi butelia lui Klein

 

Lumea românească este o lume sublunară dar nu în sensul poetic definit de Aristotel ci în sensul ei  malefic de lume degradată.  O lume ca a noastră , a cărei scală de valori a fost complet inversată, este o lume întoarsă pe dos în care toate reperele şi toate mecanismele ei naturale de selecţie au fost dislocate , denaturate şi reconfigurate într-un mecanism infernal  a cărui adevarată natură este developată abia acum.  

Din punct de vedere raţional unii dintre noi au înţeles ceva din acest mecanism atunci când au observat mai devreme sau mai târziu , după caz, reconfigurarea completă a sistemului în care s-au schimbat pentru a n-a oară, piesa, rolurile, chipurile, măştile dar nu şi ceea ce era esenţial -  raporturile.  Acum este foarte clar că toate cataclismele petrecute în spaţiul nostru social ( oare câte vor mai suporta nefericiţii de români ?! ) nu se regăsesc şi în spaţiul politic unde am asistat numai la o transformare topologică prin care interiorul unei structuri  a luat locul exteriorului şi invers spre deosebire de  materialul structurii rămas identic cu sine .

 

Aceasta tehnică socială de supravieţuire a propulsat constant , pe cai mari şi în fruntea bucatelor , aceleaşi figuri “patriotice” pe care Henry Kissinger le cunoştea încă din anii `60 dar pe care le-a revăzut cu surprindere prin anii 2000. Tot acolo! Cu alte cuvinte , dimensiunea morala este crucială pentru a înţelege stadiul de evoluţie sau de involuţie al societăţii româneşti. Surpriză.  La acest test , întreaga megamaşină socială  (sistemul , statul , şi instituţiile lui ) se prăbuşeşte dramatic şi din toate încheieturile pentru că oricât s-ar fura şi orice s-ar face în spaţiul real   , nimeni şi nimic de pe lumea aceasta nu poate distruge ideea de morală publică şi  de spaţiu moral al unei ţări …

 

Din perspectiva cetăţeanului anonim, lucrurile sunt evidente. El  a acceptat prin traditie şi in mod tacit ,  un contract social bazat pe prevalenţa sau chiar pe dominaţia structurilor impersonale ( sistemul, statul şi instituţiile lui ).  A fost determinat şi condiţionat să-şi îndoaie coloana vertebrală, să-şi ţină gura, să acccepte fără să crâcnească prejudiciile şi pierderile cauzate de sistem , de ineficienţa şi  de reprezentanţii lui ( “cu statul nu te poţi lupta”) . El a respectat regulile jocului dar a plătit cu vârf şi îndesat acest lucru.  Nimeni nu a avut interesul şi nu a estimat vreodată cam la ce valoare se ridică prejudiciile cauzate de către stat, instituţiile şi reprezentanţii lui propriilor cetăţeni dar se ştie sigur ca unul din 2600 de români s-a adresat deja CEDO pentru prejudicierea unui drept ( cel de proprietate, dar mai sunt şi alte drepturi). La noi, mecanismele dependenţei sociale fiind încă  extrem de puternice, interesele si drepturile cetăţeanului sunt  vocabule aproape inexistente în ansambul megamaşinii sociale  şi în mod special în mentalitatea “funcţionarului manipulant” (Theodor Adorno ).

 

La începutul anilor `90 , o cercetare occidentală constata că problema guvernului de atunci nu era legată de competenţa înalţilor funcţionari de stat ci de incapacitatea lor funciară de a avea încredere în propria gândire  -un simptom bizar intr-o ţară democrată dar logic într-o ţară în care timp de peste o jumatate de secol o zi de muncă începea de regulă cu un energic :  “Să trăiţi !”. Prin anii 2000, ne învârtim cam tot pe acolo. Nu cu mult timp în urmă, un alt cercetător occidental avea surpriza să constate că funcţionarul public român acceptă fără să clipească executarea unor ordine absurde, şicanele unui şef despotic , acceptă sa lucreze peste program fără să fie plătit pentru acest lucru , dar refuză în mod visceral ideea că el este de fapt în slujba cetăţeanului pe care il dispreţuieşte profund atunci când nu ţipă la el sau chiar îl insultă de-a dreptul şi fără nici o consecinţă. Această atitudine a funcţionarului public o regăsim la cel mai înalt nivel atunci când Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale de exemplu , sunat în direct la TV de către un petiţionar îi promite acestuia ajutorul fără nici o  tresărire  şi în modul cel mai firesc din lume: “ Daţi-mi telefonul dvs şi se va rezolva” (n.n.-  în acest caz, în celelalte…).

 

Dacă domnul ministru se simte poate măgulit că e băgat în seamă şi căutat de petiţionari , telespectatorii pot avea o opinie complet  diferită . Ei au tras o concluzie foarte clară cu privire la calitatea activităţii ministerului , ministrului  dar şi cu privire la şansele lor de a-şi rezolva problemele O singură privire aruncată asupra balamucului periodic de la Inspectoratul Teriorial de  Muncă din Bucureşti ar fi suficentă ca să  pledăm cu toţii pentru  demiterea în bloc a întregului minister care , ca şi alte ministere şi instituţii de stat,  în asemenea cazuri nu face nimic altceva decât sa  trateze contribuabilii ca  pe vitele dintr-un  staul. La limită,  o simplă discuţie cu un jurist poate convinge pe oricine ca  şansele unui cetăţean de a-şi recupera prejudiciile cauzate de încalcarea drepturilor sale sunt  infinitezimale.

 

 In mod similar, o instituţie respectabilă ca Avocatul Poporului, prin cel care cel care o conduce ,  pierde pe drum interesul cetăţeanului deoarece principala preocupare a fostului procuror , foarte sensibil la răceală de altfel , este de fapt aceea de a nu deranja autorităţile  : "Trebuie sa stiţi următorul lucru: atunci când te duci să stai de vorba cu cineva, primar ş.a.m.d., stă de vorba cu tine dacă ii spui "Dle, sunt Avocatul Poporului!", nu prea ştie ce înseamnă Avocatul Poporului, dar stă de vorbă. Dar dacă te vede câ te duci aşa, clonţos, hai să spun ca un procuror, să nu supăr poliţiştii, că şi eu am fost procuror, nu prea stă de vorbă cu tine! Te priveşte cu răceală"(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15852&art=39303&cHash=a6fed1f2a7 ).

 

Nu este de mirare atunci că ,  sub braţul legii,  în regulamentul de funcţionare al acestei instituţii  a fost  plantată o clauză a exonerării de răspundere ( o regăsim sub diverse forme , grade şi accente în toate  instituţiile de stat )   conform căreia nu se accepta nici o cerere de reparare a prejudiciului dacă a trecut mai mult de un an de la producerea lui . Este de domeniul evidenţei , dar pentru cine vrea să vadă,  că marile dureri ale oamenilor  au apărut în ani şi decenii dacă avem în vedere tradiţionala viteză de melc cu care instituţiile noastre kafkiene si orwell-iene  răspund la o simplă cerere . Dacă vor să răspundă, pentru că nimeni nu păţeşte nimic dacă nu vor să-i dea curs, dacă nu vor să găsească un dosar, sau dacă vor să mai nenorocească un destin prin grajdurile lui Augias care au fost dintotdeauna arhivele instituţiilor de stat…

 

Este evident că Avocatul Poporului nu ştie aceste lucruri (ceea ce este grav ) sau nu vrea să le ştie ( ceea ce este extrem de grav ) , dar cui ii pasă ?!  Cu toate procesele câştigate de români la CEDO, interesul statului este încă prevalent deoarece sistemul lucreaza in mod cert doar pentru el : “loialitatea omului in serviciul public este pentru stat si pentru superiori, uitand sa se sugereze orice obligatie ar putea avea si pentru cetateni “ (http://www.romanialibera.ro/a122700/fata-de-pe-trecerea-de-pietoni.html). Şi nu numai! Stop cadru. Ne aflăm nu în câmpul sociologiei , psihologiei sau psihiatriei ci în plină literatură SF (“grădina potecilor ce se bifurcă”  ar fi spus  Jorge Luis Borgese).

 

Sistemul , statul de drept, instituţiile lui sunt numai o faţadă ca să nu spunem  o iluzie .  În realitate , toate aceste structuri impersonale sunt parazitate de alte structuri care ,oficial, nu există.  Dar tot oficial ele trebuie să investigheze “sub acoperire” şi in toate domeniile ceea ce în mod neoficial  se  vede şi la lumina zilei şi cu ochiul liber la fel de limpede ca palinca şi caltaboşii domnului Remeş…Este obligaţia morală a societăţii civile să se intrebe - şi o altă întrebare este de ce nu a făcut-o până acum - ce caută ofiţerii acoperiţi ( ca să nu mai vorbim de ofiţerii de Securitate şi de informatori ) printre ziarişti, sociologi şi psihologi.  Pe de altă parte, faptul că 25 % din magistraţi provin din Securitate şi au fost instruiţi după metode criminale să decimeze orice normalitate umană şi socială rămânând şi acum în sistem,  nu mai poate fi imputat societăţii civile ( http://www.romanialibera.ro/a119826/magistratii-securisti-formati-la-scoala-de-la-bran.html).

 

Întrebarea neliniştitoare este în ce măsură situaţia din mass-media, sociologie şi psihologie este similară cu cea din justiţie. Răspunsul nu va veni niciodată de la sistem. Concluzia este una singură. Trăim într-o realitate sociala fascinantă în care sub “ceva” se poate ascunde “altceva” şi consecinţele sunt imprevizibile.  Să ne delectăm o secundă cu un recent dialog SF din Romania profundă între un reporter ( Realitatea TV ) şi o entitate numită Gheorghe Popescu ( şef la ANL) , dialog care nu mai are nevoie de nici un comentariu. Subiectul interviului este deja clasic la noi - atribuirea unor locuinţe subvenţionate de către stat … demnitarilor romani ( generali MI, parlamentari, poliţişti, şefi ANAF,etc) şi pe liste secrete ( confidenţiale ) :  “Reporter - Este moral ca aceste locuinţe pentru defavorizaţi sa fie atribuite unor demnitari cu 2-3-5 locuinte ? Şi pe liste secrete ? Gheorghe Popescu - Nu discutăm aici aspectul moral. Aspectul moral îl discutăm într-un alt context. Acum discutăm aspectul legal ! Şi nu sunt secrete. Sunt …confidenţiale . Dar nu pot fi văzute !”

 

( N.B. Nu încercaţi zadarnic să aflaţi ce pregătire are un asemenea funcţionar, care este CV-ul lui şi cum a ajuns el acolo unde este. Cu excepţia, eventual, a explicaţiei standard că a fost “numit’ ( pe criterii politice de cele mai multe ori ) chiar şi un ziarist cu experienţâ  poate să nu primească decât un “nu este treaba dvs” dacă nu cumva află de-a dreptul că cel în cauză, deşi este funcţionar public, are CV-ul secretizat  ?! ) .

Să traducem bizareria de mai sus. Într-o primă aproximare, sistemul se comportă la fel de straniu ca Banda lui Moebius care poate transforma două suprafeţe într-una singură.  El reuşeşte performanţa uluitoare de a aspira  pe o parte  , ca o pâlnie uriaşă,  şi binele dar şi răul ( acesta cu toate infracţiunile, infractorii , încălcările legilor şi ale moralei ) pe care  profitorii şi chiar reprezentanţii sistemului îl generează. Şi tot ceea ce aspiră dintr-o parte transformă , dar într-un singur sens , respectiv tot ceea ce iniţial şi din punctul de vedere al cetăţenilor şi al  moralei  publice era rău, ilicit, ilegal şi imoral , devine din punctul de vedere al sistemului (şi al celor care au încălcat regulile jocului ) bun, licit, legal şi poate chiar moral.

 

În acest mod,  abia acum devine vizibilă o parte din mecanismul infernal aflat la baza sistemului care a strivit şi striveşte încă vieţi, destine şi conştiinţe dar “salvează” altele, pe de altă parte. Aşa se explică faptul că în zona noastră crepusculară ,daca faci parte din sistem, ca procuror poţi să eliberezi un  terorist şi sa scapi cu… 10% din salariu pe trei luni , iar ca V.I.P. sau echivalent poţi omori 1-2-3-4-5 oameni şi să scapi basma curata cu 1-2- ani …cu suspendare.  În buna tradiţie a absurdului şi iraţionalului social de la noi , sistemul nu numai că îşi  recondiţionează şi îşi reciclează constant piesele de bază , dar într-un mod uluitor şi de neînţeles pentru o conştiinţă morală şi normală, îşi reconfigurează structura constant dupa principiul cubului lui Rubik şi într-o manieră  care serveşte numai  propriilor scopuri. Dincolo de declaraţiile de complezenţă, aceste scopuri sunt  de cele mai multe ori complet diferite de interesele, aspiraţiile şi dorinţele cetăţenilor (care, ironie, finanţează sistemul).

 

Câteva exemple dintr-o infinitate sunt edificatoare. În primul rând să ne imaginăm cum ar fi sancţionat în cadrul sistemului  o conştiinţă morală şi normală,  un torţionar dovedit ( e vorba de un membru al echipei care l-a executat pe Pătrăşcanu ) . Înainte de a răspunde la o asemenea întrebare avem un răspuns absolut uluitor din partea megamaşinii sociale încă în uz. Răsplata sistemului pentru un asemenea comportament arată valoarea acordată în cadrul lui mediului universitar şi cărţii : cel în cauză a fost făcut …director adjunct la Biblioteca Universitară din Cluj ! (http://www.gardianul.ro/2007/11/25/arhivele_gardianul-c57/cine_au_fost_cei_13_tor_ionari_care_l_au_anchetat_pe_p_tr_canu-s105081.html).

Într-o etapă ulterioară, un Ristea Priboi devine direct consilierul unui prim-ministru atunci când nu râde pur şi simplu în nas, justiţiei… Şi acum, reversul medaliei în sistemul a cărui logică internă construită după un model topologic superior - butelia lui Klein - este încă inaccesibilă muritorilor de rând. Pentru a menţine echilibrul social, ceea ce este reciclat din torţionari trebuie contrabalansat în totalul sistemului social. Mecanismul compensării sociale este de un cinism absolut .

 

Datorită unei legislaţii penale  inspirată iniţial din sistemul sovietic dar mentinută în mod inexplicabil până în anii 2000, peste 50% din sentinţele date în instanţe sunt de natură penală ( în cazul infractorilor minori procentul urcă până la 60%) . Rata de încarcerare de aproape 200 deţinuti la 100.000 de locuitori reflectă nu atât o rată ridicată a criminalităţii cât o legislaţie penală excesiv de punitivă în raport cu infracţiunile minore ( la Arad , un teribil infractor  a primit 3,5 ani pentru furtul a 4 paini…).România cu 22 milioane de locuitori are tot atâţia deţinuţi cât Anglia sau Franţa care au însă o populaţie de 50 milioane de locuitori. Cu alte cuvinte, sistemul transformă în mod automat o parte din acţiunile, comportamentele , reacţiile cetăţenilor ,etc. direct in infracţiuni penale iar pe aceştia în infractori.  Exemplu deja celebru: neachitarea unei facturi banale la curent electric de către o pensionară de 80 de ani - dacă nu cumva o graţiază chiar preşedintele ţării cum chiar s-a întâmplat (!) - trebuie musai sancţionată cu închisoarea…

 

Astfel, cu toate eforturile depuse “ pentru apărarea secretului de stat şi interesului naţional“, logica internă a sistemului , mecanismul infernal care a generat-o şi tot ceea ce a fost ascuns cu multă grijă timp de peste 50 de ani, se ridică la suprafaţă ca untdelemnul, încet, dar inexorabil. Cu excepţia miliardelor de euro aduse în ţară de românii care lucrează în afara ei, nici un domeniu nu merge bine - ceea ce este împotriva logicii - şi tocmai pentru ca nimic ca nu merge bine , abia de acum încolo lucrurile încep să capete cu adevărat o logică ! 

 

Între scopurile declarate ale sistemului şi scopurile urmărite de sistem  a existat dintotdeauna o prăpastie în care işi rup gâtul cu abnegaţie , zilnic, şi în proporţie de masă exact cetăţenii oneşti care, în naivitatea lor,  încearcă să-l menţină  pe linia de plutire. Suntem pe primul loc în lume la deficitul de forta de munca şi numărul pensionarilor depăşeşte numărul celor angajaţi în muncă…Ineficienţa sistemului şi caracterul lui antropofag sunt splendid ilustrate printr-o diagramă color  (a celor 420 de impozite şi taxe - cele mai numeroase din Europa- pe care trebuie să le plătească contribuabilul român fără să mai luăm în calcul şi taxele plătite la impozitele locale ( http://www.gandul.info/supliment-banii/romania-campioana-europei-la-numarul-de-impozite-si-taxe.html?6448;2397324) … 

 

Ca atare, în societatea românească actuală existenţa unui Centru de Cercetare a Imaginarului  la Cluj devine în mod surprinzător ,superfluă, pentru simplul fapt că la noi un eventual Centru de Cercetare a Realităţii Romaneşti ar fi mult mai interesant şi mai fascinant decât primul. În acest din urmă caz , realitatea a depăşit cu mult imaginaţia,  devenind un excelent laborator social de testare “live” a reacţiilor cetăţeanului devenit cobai   la stimuli şi situaţii non-standard (nedeterminare, nestructurare, ambiguitate, absurd, iraţional ) care pot aduce în stare de colaps structuri psihice mai labile.  

 

În actuala situaţie, după cum intuim dar nu vrem să recunoaştem , românul mediu rezolva zilnic un sistem de n ecuaţii cu m necunoscute . Dumnezeu ştie cum. Experimentul este captivant poate pentru cei de pe margine, dar cei prinşi în menghină şi în vârtej  ar fi trebuit să primească în masă, medalii de aur pentru faptul că nu au înnebunit încă la câte au trăit deja până acum. De ani de zile nu există nici o explicaţie raţională pentru supravieţuirea îndârjită a cetăţeanului onest într-un mediu ostil normalităţii sociale, dar există o consecinţă evidentă.  Aderenţa socială, legăturile “de sânge “ între om şi societate se macerează în mod constant. Şi nu din vina cetăţenilor. La o extremă, cei tineri pleacă pe capete  unde văd cu ochii şi fără nici o remuşcare. Ei s-au eliberat  şi de frică  şi de dependenţele sociale, şi de demagogia  oficială. La cealaltă extremă, cei mai în vârstă rămân să priveasca în Pământ  sau spre ceruri. Dar cerul tace, iar pe Pământ jocurile sunt deja făcute. Deşi toţi sunt egali în România “noastră” , unii sunt mai egali decât alţii (în România “lor”)  pentru că la fel ca şi justiţia română, orice logică socială de la noi funcţionează cu două viteze.

 

Sentimentul acut al cetaţeanului ordinar că se afla prea frecvent în situaţii de imposibilitate are o bază reală , dar această constatare nu-l poate ajuta cu nimic. Nu trăim în rai şi în consens cu logica socială încă în uz , nu există nici o garanţie a faptului că recompensa obţinută de cineva în cadrul sistemului ar putea fi direct proporţională cu inteligenţa, competenţa sau caracterul lui ( invers, da !). Ca atare, probabilitatea ca a doua zi să se trezească onest în aceeaşi tara bogată, dar tot sărac, se apropie in mod  inexorabil de 100%.    

 

Menajeria de sticlă. Teoria lui Paul din Ohio

 

“ Noi statistici efectuate de centrele de sănătate mintală din toată lumea au arătat că românii se află pe locul 2 ca incidenţă a tulburărilor psihice, clasându-se imediat dupa Suedia… Conform rezultatelor statisticilor, 88% dintre români suferă de cel puţin o tulburare psihică. Printre acestea cele mai întâlnite sunt: înjurarea vecinilor, ideile fixe, nervii care provoacă pete pe faţă, stresul la locul de muncă, nesimţirea, comunicarea numai prin ţipete, ura faţa de semeni, invidia, traumele suferite în copilărie, obsesiile sexuale, care transformă adolescenţii în mici vedete porno, şi, în general, tristeţea de a fi…. “Vin pentru prima oarăa îin Romania, pentru mine e ceva exotic să văd atâţia oameni deviaţi mental, mă simt ca într-un roman SF, cred că turismul în Romania va creşte tocmai pentru acest lucru, vor veni mii de curioşi să vadă cum arată o ţară care şi-ar merita pe drept cuvânt titlul de Regina Tristeţii în Lume” - a mărturisit un turist francez care făcea fotografii în faţa magazinului Unirea din centrul Capitalei. ““http://www.times.ro/sci-tech/romania-pe-locul-2-in-lume-ca-numar-de-bolnavi-mintal

 

“În apropierea unei şcoli bucureştene, o elevă de 12 ani a fost bătută în plină stradă cu picioarele, tunsă şi arsă cu ţigara pe faţă de alte trei eleve mai mari ca ea ( care se pregăteau să devină cadre didactice-n.n.) .Nimeni nu a intervenit şi nimeni nu a văzut nimic deşi strada este una foarte circulată . Ulterior, Poliţia se întreba cum este posibil ca nimeni să nu ştie  că eleva de 12 ani avea relaţii sexuale cu mult înainte de aceasta vârstă” . (Radio Realitatea FM, Buletinul de stiri- 26.03.2008, ora 09.00)

 

Întrebarea la care trebuie sa răspundem este unde ne poate duce tot acest vârtej dement şi ce ne aşteaptă la capătul tunelului pentru că toată această “pedagogie socială” pare sa fie un mijloc folosit in virtutea atingerii unui scop. Este deja de domeniul evidenţei că deşi românii vorbesc aceeaşi limbă şi respiră acelaşi aer , nu trăiesc de fapt în aceeaşi ţara ( economic, politic, moral ). Ei trăiesc de mult pe planete diferite. Cum spuneam , există o Românie “a noastră” şi o Românie “ a lor”. Date fiind scindarea şi alienarea socială existente, ce susţin psihologii români fără să clipească măcar ? Prestaţia celor vizibili pe ecranele TV conform legii notorietăţii enunţată chiar de unii dintre ei, este una în care care susţin cu tărie într-o ţară eminamente creştină - teza dispariţiei familiei ca instituţie socială “demodată” - ( Aurora Liiceanu, Georgeta Ghinea ) sau chiar

revenirea la unele ritualuri barbelognostice . În ziarul “Libertatea” din vara trecută  , ferm convinsă  de importanţa  misiei sociale încredinţate , Mirela Zivari invita psihologic femeile “să-şi învingă repulsia faţă de spermă “...

 

De gustibus non disputandum dar,  pe de altă parte ,  cu toate că par indiferente la ceea ce ar putea crede simţul comun, distinsele reprezentante ale domeniului psihologic nu fac nimic altceva decât să se alinieze trendului existent în domeniu. La Salonul Naţional de Psihologie de anul trecut  una din nominalizările la secţiunea mass-media a fost pentru emisiunea 9595 moderată de dr. Cristian Andrei . Este o modalitate de a valida un alt trend social la modă respectiv dispariţia distincţiei dintre spaţiul public, spaţiul privat şi spaţiul intim, cu toate că intimitatea a fost respectată prin tradiţie şi considerată o valoare în aproape toate culturile şi religiile lumii. Acum se propune pe scară largă şi în mod “ liber consimţit” ceea ce altă dată era o metodă de tortură : spovedania sau chiar vivisecţia psihică în public. Cu toate acestea, xistă o discrepanţă  flagrantă între ceea ce apreciază specialiştii drept util pentru publicul larg , dar fără să-l consulte ,  şi ceea ce acesta doreşte cu adevărat  în realitate. Comentariile acide ale publicului în cazul 9595 sunt elocvente ( http://ro.altermedia.info/opinii/doctore-vindeca-te-pe-tine-insuti_2492.html)

 

Un alt exemplu pentru fractura existentă în corpul social între acţiunile , comportamentele şi reacţiile oamenilor , pe de o parte, şi interpretările psihologice, pe de alta parte, îl constituie un fenomen de masă atipic remarcat şi de occidentali şi comentat la vremea respectivă de un psiholog la Realitatea TV . “Aprinderea bradului de la Unirea”  din 15 decembrie 2007 a fost un fenomen care a uluit  comentatorii prin numărul inexplicabil de mare de bucureşteni veniţi să vadă “minunea”.

 

Explicaţiile date atunci de Mircea Toma, la origine psiholog militar în aviaţie şi încă de la infiinţare  directorul Agenţiei pentru Monitorizarea Presei

(probabil ca reprezentant al societăţii “civile”  -n.n.), au ignorat tocmai motivaţia şi semnificaţia comportamentelor pe care le condamna :"... există nebunia unui om şi nebunia a 100.000 de oameni care au venit  în faţa unui colos din fier şi sticlă ( s.n.) să vadă un brad ( s.n.) ; dar nu era nici un brad acolo ( s.n.) ". Explicaţia dată de un nepsiholog , respectiv de unul din moderatorii TV , provine chiar din sistemul care a generat aceste comportamente . Ea merită prezentată pentru că releva o stare de fapt :  “ Oamenii au venit nu pentru că le-a spus cineva să vină ci pentru că simţeau nevoia să se bucure pentru ceva “ (de unde concluzia implicită că nimic din oferta socială existenta nu le stârneşte bucuria -s.n.).

 

La nivel general,  procesul cel mai grav care poate fi constatat este acela de încapsulare a sistemului. De la logica secretului şi teoria “conspiraţiunii universale” pe care era construit sistemul social anterior , s-a trecut  la acum la o ofensivă generalizată împotriva posibilelor ameninţări şi “ riscuri asimetrice”. Ele sunt clamate în exterior dar sunt căutate cu insistenţă în interior într-o ţară în care funcţioneaza invizibil şi impecabil o adevarată instituţie a şantajului naţional care îl poate concura oricând pe Caragiale cu “pac la Războiul ” . Înainte de a fi apăraţi de militari ( că tot nu ne-a atacat nimeni…) suntem “apăraţi” de o armata de 100 sau poate chiar 200.000(?!) de dosare de “Siguranţa Naţională” care depăşesc numărul de personal militar din armată şi care au rolul de a-i acoperi bine pe unii şi de a-i speria straşnic pe restul . A …cui “Siguranţă Naţională” ?! Nu se ştie…

 

Din acest punct de vedere  ţara a intrat într-un proces generalizat de…apărare ( psihosocială am zice noi ). De la Colegiul Naţional de Apărare care instruieşte non-stop în materie , parlamentari şi senatori ( nu e foarte clar de ce şi nici pentru ce dacă ne gândim că avem  totusi o armată care de peste 50 ani abia aşteaptă să ne apere)  dar şi distinse doamne şi domnişoare ca Elena Udrea şi Floriana Juncan mai nou devenite specialiste şi în apărare ( din nou nu este foarte clar de ce şi nici pentru ce ) la cele 7 servicii secrete identificate oficial de presă ( din nou, cele mai numeroase din Europa ! ) există un alt continuum.

 

Acest continuum capătă accente de-a dreptul cinice la Universitatea din Bucureşti unde Facultatea de Asistenţă Socială este parazitată de o disiplină de-a dreptul bizară pentru o facultate care în alte părţi se ocupă numai de persoanele aflate în dificultate ( dacă gustăm acest gen de “umor” mesajul subliminal ar fi acela că suntem în dificultate … toţi şi că trebuie să fim apăraţi chiar împotriva voinţei noastre !). Inovaţia constă în disciplina şi masterul de …Securitate Naţională la care studenţii şi masteranzii învaţă despre …”Intelligence” ??!!(http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=comments&sid=42&tid=12&mode=thread&order=0&thold=0)

 

Inovaţia este numai aparentă deoarece tot acest proces de apărare împotriva pericolelor din exterior prin invadarea societăţii civile din interior de către aceste structuri şi mentalitatea lor , a început de foarte multă vreme şi acum mai pot fi detectate doar urmele.  In 1954 era emis un ordin al Ministerului de Interne prin care cea mai mare parte din actele oficiale ale statului deveneau secrete de stat fiind ascunse cu grijă de ochii duşmanilor , adică ai cetăţenilor. Prin anii 2000, spiritul MI moare, dar nu se predă. Il regăsim într-o minge ridicată la fileu acestuia la momentul oportun. După ce işi ţine cizma de peste o jumătate de secol pe trecutul acestei ţări (arhivele aparţin şi în prezent, nu se ştie de ce, de Ministerul de Interne şi nu de cel al Culturii sau Invăţamântului ca în democraţiile cu tradiţie ), nemuritorul spirit MI priveşte acum cutezător şi spre viitorul ei administrativ.

 

Indiferent de motivaţiile oficiale invocate -  “alinierea la normele europene “(sic!) - naşterea MIRA prin unificarea recenta a Ministerului de Interne cu Ministerul Administraţiei Publice a consfinţit victoria spiritului MI asupra celui şi aşa debil al administraţiei publice  şi , prin ricoşeu, al societăţii civile. Se finalizează acum , de drept, un proces care a început de fapt încă din anii `50. Cadrele MI ( inclusiv torţionari ) , rejectate chiar şi de acel sistem  erau deversate discret în administraţia publică cu efecte uşor de bănuit .

 

Prin 1976,  la Institutul Politehnic Bucureşti putea fi găsit încă pe post de secretară un fost ofiţer care urla la studenţi de sărea tencuiala de pe ziduri, la Liceul de Metrologie din acelaşi oraş putea fi găsit pe post de administrator un fost ofiţer de Securitate care , atunci cand nu se îmbăta nu bătea elevii din cămin la întâmplare cu un furtun de cauciuc  metalic în interior şi cu ştirea conducerii care , bineînţeles, nu a luat nici o măsură ( sună cunoscut, nu ?) ,  iar prin anii `80 mai puteai găsi la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti o secretară care încă menţinea tradiţia ţipând  vârtos la studenţi din motive numai de ea ştiute.  Acum totul se face oficial şi în stil european în aşa fel încât rejectaţii de atunci , sau mai exact urmaşii ( urmaşilor ) lor, au preluat  ştafeta în mod legal şi democratic …

 

La nivel general , consecinţa directă este o creştere exponenţială a gradului de control social şi tendinţa de a extinde sfera acestuia în domenii care , prin tradiţie, erau tabu. Relativ recent ne confruntăm şi cu o surprinzătoare criză  de altruism social. Din ce în ce mai multe instanţe au devenit brusc interesate de starea psihică a românilor. De caţiva ani există o campanie concertată şi intensă în mass-media prin care , sub diverse forme, românii sunt îndemnaţi insistent, aproape rugaţi , să meargă la psiholog ( că aşa fac cei din Vest ) sau chiar la psihiatru, dar cauzele care ar fi condus la aceasta situaţie alarmantă sunt trecute sub tăcere ca de obicei. Nu cu mult timp în urmă , psihiatrul Florin Tudose ( după unele zvonuri tot militar de carieră ) pleda pentru o abordare psihiatrică a … firmelor şi întreprinderilor. Recent, un ministru de externe a propus ca emigranţii  români din Italia să fie consiliaţi (eventual examinaţi)  psihologic în centre care să fie înfiinţate acolo

http://www.infoportal.ro/presa~info-284913.html , iar la o recentă Conferinţă de Psihologie de la Cluj  au existat propuneri de introducere în examinările psihologice din industrie a…poligrafului ( detectorului de minciuni-n.n).

 

Toate aceste măsuri concentrice de “securitate psihologică” ,  dar care ocolesc fondul problemelor, conduc în mod paradoxal la efecte contrare celor scontate cum se întâmplă de altfel şi în alte situaţii. La nivelul percepţiei vizuale, oricine poate constata că oraşele s-au umplut literalmente de politişti, politişti comunitari, jandarmi, uniforme negre, bodyguarzi, şi sigla “Security” dar sentimentul de siguranţă al cetăţenilor nu pare să fi crescut în aceeaşi proporţie. Copiii, femeile , bătrânii şi infirmii sunt primii care plătesc preţul.

 

Trăim într-o ţară cu legi care apără  câinii şi ciorile ( dacă un cetăţean împuşcă ciorile din propria curte  se poate alege cu dosar penal  )  dar în care autorităţile ridică din umeri nedumerite si neputincioase  dacă un copil de 6 ani sau un bătran de 70 de ani mor  mâncaţi de câini sau dacă o fetiţă de 12 ani este violată în afara sau  chiar în curtea şcolii,  sau este găsita aruncată printr-un canal... Recent, un tramvai din Bucureşti a fost bătut cu bătrânii şi femeile din el cu tot (“ cu sistemă “ ar fi zis Eminescu) de suporteri huligani la o comandă foarte potentă: “Daţi în toţi !”Poliţia Capitalei  recunoştea sincer prin purtatorul ei de cuvant  că reprezentanţii ei sunt cam peste tot în stradă dar “nu a fost făcută nici o sesizare” şi interiorul tramvaiului “nu se afla în aria ei de competenţă “. In aria ei de competenta nu intra nici faptul ca un ofiter de Politie roman  impreuna , cu sotia lui cu tot , a fost prins la furat prin strainatate…   

 

Dincolo de tot şi de toate,  avem aici un indicator foarte sensibil care s-a modificat dramatic şi care nu poate fi contestat de către nimeni. Şcoala românească reprezenta , prin tradiţie, unul din cele mai protejate spaţii. Reprezenta. În prezent, şcoala  arată tot ceea ce statul şi societatea încearcă cu disperare să ascundă , respectiv falimentul tuturor politicilor economice , sociale şi culturale de până acum.  Este un fel de anticameră a infernului. Am ajuns în câţiva ani acolo unde alţii, la fel de deştepţi sau de proşti ca noi, au ajuns într-o sută . 

 

Dupa un studiu al Organizaţiei  Mondiale a  Sănătăţii , suntem pe locul 2 în lume la violenţă şcolară. Avem si de ce.  Profesorii bat elevii, elevii bat profesorii, elevii se bat între ei când nu fac sex  în şcoală sau pur şi simplu bat bodyguarzii care ar trebui să-i apere , iar  societatea le face galerie la toţi când nu pune si ea umărul… În aceste condiţii nu mai miră pe nimeni faptul că anul trecut  românii erau oamenii cei mai nefericiţi din Europa ( http://www.romanialibera.ro/a110176/romanii-printre-cei-mai-nefericiti-europeni.html ) fiind  vorba de fapt de o depresie socială (n.n. ). Rectific, îi miră pe unii. În bună tradiţie trumfalistă , peste exact un s-au găsit studii sociologice din interior care în acelaşi ziar să susţină exact contrariul : “Românii sunt cei mai optimişti din Europa” (http://www.romanialibera.ro/a114283/cei-mai-optimisti-dintre-europeni.html)

 

Este momentul să punem degetul pe rană, să definim ce se întâmplă în interiorul menajeriei şi să explicăm cum a fost posibilă apariţia ei. Mai întâi, are loc accentuarea tedinţelor deja existente. O primă tendinţă este dispariţia respectului pentru fiinţa umană, a pudorii, a sensibilităţii şi  a sentimentelor, adică exact a ceea ce este autentic şi omenesc (sindromul a fost semnalat simbolic în coordonatele tradiţiilor noastre după ’90 prin dispariţia “florii ruşinii” ) iar rezultatul acestei desensibilizări programate ( conştiinţa anonimă vorbeşte chiar de o “schizofrenizare programată” a  Romaniei - http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-2764366-bucuresti-sindromul-falling-down.htm ) va conduce la creşterea exponenţială a indiferenţei, cruzimii şi sadismului social  . Şi a condus deja. Este sindromul social semnalat de  Erich Fromm  încă  din 1920  şi denumit  atunci : “ dispariţia tandreţii”.

 

O a doua tendinţă, ca o consecinţă a evoluţiei sociale anterioare, este preluarea necritică şi din ce in ce mai accentuată  a pseudovalorilor şi “modelelor sociale” propuse de  mass-media . Mitocănia generalizată a anilor `80 , a fost urmată de mineriada socială generalizată a anilor ’90 şi acum de obscenitatea generalizată a anilor 2000.  Inteligentul comportament social prin imitaţie are de unde alege....

 

În sfârşit , tedinţa de creştere alarmantă a violenţei ( violenţa şcolară, comportamentul la volan unori de o agresivitate şi inconştienţă aparent inexplicabile, creşterea numărului de cazuri în care cetăţenii ( inclusiv copiii)  sunt jefuiţi şi agresaţi gratuit  în plină zi, reglările de conturi între bandele de interlopi cu bâte, săbii cuţite şi răngi ca în  comuna primitivă şi sub nasul autorităţilor ) semnalează regresul către comportamentul de haită şi canibalismul social. Cu toate acestea, nu mor caii când vor câinii .

 

Normalitatea socială românească construită în generaţii şi care nu a putut fi  decimată cu bâta, cizma  şi pistolul, nu poate să dispară pur şi simplu . Comportamentele deviante apărute şi provocate  se pot estompa şi pot dispărea ca un vis urât dacă  şi cauzele care le-au provocat dispar,  la  fel cum insistenţa patologică din mass-media de a deşerta non-stop în capul românului un tort  complet ornat ( sex ,  agresivitate, vulgaritate , amoralitate ) poate avea exact efectul contrar.  Indiferent dacă acest tort a provocat greaţa ( la cei mai mulţi ) sau obişnuinţa (la restul) , efectul este în final acelaşi. Prin suprasaturaţie se ajunge la o limită după care se simte nevoia imperioasa  de altceva . Adică de normalitate…

 

Cu câţiva ani în urmă izbucnea uriaşul scandal al stenogramelor PSD grupate în ceea ce presa a numit atunci “manualul de violat statul de drept”, scandal în urma căruia au ieşit la iveală practici sociale care au îngrozit lumea democrată din exterior dar acest scandal nu a avut nici o urmare în interior unde s-a aşternut şi linistea , şi praful. După intrarea în Europa, putem spune că am mai făcut un pas. Manualul a apărut într-o noua ediţie revizuită şi adăugită. Dacă ar mai fi trăit, un Petre Ţuţea ar fi descoperit siderat un fel de “Manual de violat psihic poporul român “. Şi ar fi avut dreptate dar , din  motive lesne de înţeles, aşa ceva nu se poate recunoaşte niciodată oficial .  

 

Din fericire, ceea ce nu putem extrage nici cu forcepsul din gura unor universitari şi specialişti acreditaţi oficial , găsim gratis  pe Internet unde a inceput unde in mod salutar a inceput agregarea unei extraordinare constiinte anonime. Opiniile din spaţiul virtual depăşesc de multe ori în relevanţă pe cele debitate în spaţiul social , de multe ori teziste, indigeste şi anoste.  Paul din Ohio are o teorie care explică apariţia menajeriei şi chiar perpetuarea ei : “ Fenomenul Piteşti nu a fost un moment de virf in incercarea de distrugere a romanilor. El a fost doar un experiment. Acesta a fost extins la scara intregii tari in "epoca de aur"… FRICA pe care o au unii psihologi de a discuta public problemele (acum -n.n.)  … de acolo se trage -de la securistii care au devenit "psihologi" si "profesori" si au continuat fenomenul Pitesti si dupa 1989”  ( http://www.ziua.ro/f.php?data=2006-07-25&thread=204162&id=110856 ).

 

Dincolo de Acefalia. Înapoi în viitor

 

Cu puţin timp în urmă , România a intrat în marea Casa Europeană dar nu e clar dacă şi aceşti  nefericiţi români care sunt si se simt mereu săraci într-o ţară bogată  şi depresivi într-una care  poate trezi la viaţă orice străin care aterizează la noi din întâmplare dar, prin paradoxul profetului , nu şi pe cei care se află dintotdeauna aici . Demenţa sociala pe care altii o percep la noi  (  dar din exterior )  semnalează  faptul ca societatea românescă a intrat în starea de parabioză  iar cetăţenii ei se apropie vertiginois de ceea ce un ziarist inspirat a numit “sindromul Falling Down” (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-2764366-bucuresti-sindromul-falling-down.htm). Şi nu din vina cetăţenilor. Ei au fost obligaţi  aproape întotdeauna să se comporte  cum bate vântul , dar acesta bate întotdeauna de sus. Şi iată cum bate… : “"Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra sesizarii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.2 din Legea pentru modificarea Legii nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, dispozitii prin care a fost modificat alin.(1) al art.18 din Legea nr.115/1996", se arata intr-un comunicat al CCR.  (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2817160-ccr-legea-privind-controlul-averii-demnitarilor-este-neconstitutionala.htm).   

 

Dacă  politicienii încalcă principiul ubicuităţii şi legile fizicii pentru a fi , în schimburi , 24 de ore din 24  “pe sticlă” , cetăţenii ordinari , deci supuşi legilor , le respectă pe ambele dar tot căutând Europa nu reuşesc decât să se izbească de această sticlă aşa cum se izbeşte un fluture de lampă. Nici nu poate fi altfel atunci când pentru tot ceea ce face , mass-media  invocă până la saturaţie “gustul publicului”  pe care de fapt  tot ea îl deformeaza în realitate  tot prin saturaţie , începând cu unele emisiuni pentru retardaţi mintali , cu altele în care moderatoarele au de multe ori un stil, alura şi limbaj ideale pentru un club de noapte şi terminând cu  mercenarii  abjecţi din rândul celor care au absolvit oficial “facultăţi de prostit oameni” , cum inspirat le-a denumit odată cineva, atunci când nu au învăţat de-a dreptul , prin şcoli ca cea de la Bran, cum să-i împuşte.

Trist , dar adevărat. România a fost trădată în primul rând de “intelectualii” ei , odată prin ce-au făcut unii înainte de `90 dar , poate chiar  mai rău , prin tăcerea celor care ar fi trebuit să vorbească după,  şi care tac şi acum , când ceea ce era cancer izolat a devenit deja metastază socială. Dar chiar după o dezertare viaţa merge înainte pentru că ringul social nu rămâne niciodată gol : fără nici un duşman declarat şi acum membra  NATO si UE  , România a devenit ,de facto, campioana mondială a serviciilor secrete.  ( http://www.rom2.de/modules.php?name=News&file=article&sid=908).…De ce oare ?!

 

Prin forta lucrurilor, românii sunt ţinuţi în continuare de către o parte din politicieni, mass-media, ziarişti , analişti politici,etc. într-o altă Quinta del Soro ( Casa Surdului ) de care ar fi fost vrăjit sigur un Francesco Goya dacă ar fi fost posibil  să-şi picteze la nesfârşit coşmarele. Până când ? Răspunsul depinde numai de fiecare dintre noi , oriunde s-ar afla . În ţara corupţiei fără corupţi , numai morţii sunt de vină. Cei care au construit această menajerie de sticlă  nu se află, de fapt şi de drept ,  nicăieri.  Au rămas  numai faptele lor şi conturile din bănci. În penuria cronică de vinovaţi de pe aici, nu poate rămâne în picioare decât o singură concluzie. Dacă o ţara ca a noastră ar fi  condusă de fantome atunci ea nu ar putea fi locuită decât de zombi. Pe cale de consecinţă, o ţară locuită de zombi nu poate fi condusă decât de fantome... Bineinţeles, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport nu rezultă în mod necesar că această ţară este  cea numită România. Ştim numai că megamaşina socială de la noi funcţioneaza de peste 50 de ani dacă nu în gol şi în contul absurdului , atunci sigur în defavoarea cetăţeanului care poate muri ca un câine în stradă chiar dacă e străin ( cazul Tatianei ) sau între două sisteme sociale de aceeaşi factură impersonală chiar dacă e român (cazul Crulic  ) .

O cercetare obiectivă a modului real în care funcţionează sistemul şi a setărilor lui oculte va furniza probabil mari  surprize dar nu va duce la nici un rezultat dacă nu se va merge până la capăt  şi nu va fi îndepărtat cancerul social care omoară nevinovaţi  , scapă basma curată criminali şi infractori şi , ceea ce este cu adevărat înfiorător, distruge speranţa. Singura soluţie logică rămâne resetarea sistemului ( dacă socotim că el este în slujba cetăţeanului şi nu invers)  începând cu modul în care sunt făcute şi aplicate legile şi terminând cu cei care le fac în numele cetăţeanului dar in interesul lor  ( “NOI facem legile !”) şi împotriva lui.  

 

Avem deplina libertate să ne alegem premisele şi în raport cu acestea avem dreptul să ne formulam singuri concluziile.

 

Sergiu SIMION

http://sergiusimion.blogspot.com

 

Daca aveti probleme de vizionare, accesati aici varianta fara  diacritice >>

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)