|
Stafia
securităţii comuniste, la a doua tinereţe în Germania
Alexandru Draghici, Germania
Presa germană este din nou bântuită de stafia
securităţii. România e percepută cu un interes sporit de când Hertei Müller
i s-a acordat premiul Nobel pentru literatură.
Nu voi insista asupra faptului că anumite voci literare din România au
văzut în această decernare o laudă indirecta adusă literaturii româneşti
şi asupra unor aluzii indecente că fără securitate laureata nu ar fi
primit respectivul premiu, ci voi reflecta asupra ultimelor articole din
această toamnă a anului 2010, apărute în presa germană, în care din nou
securitatea comunistă e implicată subtil şi tenace.
Dieter Schlesak îl acuză pe Oskar Pastior in
„Frankfurter Allgemeine Zeitung” (FAZ), ziar foarte cunoscut,
conservator, prin tradiţie ostil României, că a colaborat cu securitatea
in anii 60. Schlesak, om de litere cu greutate în Germania, trăieşte din
1969 în Germania şi are venerabila vârstă de 76 de ani (născut in 1934
in Sighişoara), la apărat în acelaşi cotidian în luna septembrie 2010 pe
Oskar Pastior. Atunci s-a comunicat faptul că Pastior a fost găsit în
actele securităţii comuniste.
Ce l-a făcut să treacă de la apărător la acuzator?
Schlesak şi-a studiat „dosarele” de la securitate. Acolo găseşte „note
informative” redactate de Oskar Pastior, care îl descriu pe Dieter
Schlesak ca fiind un poet care scrie „ermetic, rece, [şi care nu e
capabil] să transmită un sentiment sau un mesaj, care să intereseze
cititorii din ţara noastră.”
Până aici faptele par a fi indubitabile, dar în
articolul din FAZ apar alte învinuiri la adresa lui Pastior, care nu pot
fi încă verificate. Dieter Schlesak îl face răspunzător pe Oskar Pastior
pentru faptul ca tânarul poet etnic german din România Georg Hoprich s-a
sinucis în 1969. Pastior şi Hoprich au fost prieteni, cel din urmă îl
venera pe Pastior, precum un discibol pe maestrul său. Schlesak afirmă
că Pastior s-a „folosit” de prietenia lui Hoprich, dar şi de prietenia
cu el însuşi, pentru a livra „note informative” securităţii.
Dieter Schlesak.nu are dovezi indubitabile pentru
acuzaţia de dinainte. Adaugă mărturiile verbale ale lui Hans Bergel, alt
om de litere de origine germană, care a părăsit România în 1968. Bergel
povesteşte cum soţia lui Hoprich a luat legătura cu securitatea cu câtva
timp înainte de sinucidere, pentru a o ruga să nu îl mai urmărească pe
soţul ei. În demersurile ei, un ofiţer de securitate se îndrăgosteşte de
ea şi îi spune că Oskar Pastior scrie regulat rapoarte despre soţul ei.
Nici aceste afirmaţii nu pot fi verificate.
Schlesak îşi încheie acuziţia în articol printr-un
verdict categoric: Pastior a colaborat cu securitatea şi a contribuit
masiv la sinuciderea lui Hoprich. Deşi el însuşi acceptă în acelaşi
articol că e foarte posibil ca „notele informative” să fi fost
manipulate, falsificate de ofiţerii de securitate, el nu ezită se
amestece aceste informaţii cu mărturii verbale şi supoziţii pentru a
justifica acuzaţia sa nimicitoare.
Se ştie că Pastior a făcut mărturii ample serviciului de
securitate german (BND) după sosirea lui în Germania. Deocamdată nu este
permis accesul la aceste informaţii care ar aduce lumină în această
dezbatere.
Lăsând aceste lanţuri de argumentări la o parte, se pune
întrebarea: ce motivaţii sufleteşti are Schlesak să facă acuzaţii
insuficient documentate?
Un motiv poate fi foarte banal, şi poate de aceea cel
mai greu de acceptat. Invidia! Oskar Pastior s-a bucurat de o
recunoaştere literară deosebită în lirica de limbă germană, comparabilă
cu cea arătată în ultima vreme Hertei Meuller. Dieter Schlesak îşi
exprimă în mai multe articole dezamăgirea profundă că, odată ajuns în
Germania, Oskar Pastior a evitat orice contact personal cu el, deşi În
România au fost prieteni. Aceasă evitare o interpretează Schlesak ca pe
o recunoaştere indirectă a vinovăţiei lui Pastior.
Herta Mueller este la fel de şocată de aceaste
dezvăluiri ale lui Schlesak, dar numeşte afirmaţia că Pastior ar fi
răspunzător de sinuciderea tânarului poet Georg Hoprich ca fiind lipsită
de responsabilitate („unverantwortlich”).
Ar mai putea fi un alt motiv, care ar putea explica, dar
nu scuza, reacţia şi comportamentul lui Dieter Schlesak. În Germania se
constată de mulţi ani, că oameni în vârstă (de vârsta lui Schlesak) sunt
adeseori confruntaţi cu traume provocate de orori trăite în tinereţe în
timpul războiului, şi care au fost uitate forţat. Aceste traume uitate
se retrezesc „la viaţă”. Continuând această paralelă putem spune că
securitatea comunistă a purtat o jumătate de secol un război nimicitor
cu populaţia României.
Un alt ziar săptămânal german, „Die Zeit”, explică acest
fenomen al retraumatizării în articolul „ Noaptea se reîntoarce groaza”(http://www.zeit.de/2010/46/M-Kriegstraumata).
Oamenii de ştiinţă încearcă să explice că la bătrâneţe suntem tot mai
singuri. Nici activităţile cotidiene, munca de zi cu zi nu ne mai ajută
să uităm. În aceste împrejurări rămânem singuri cu noi însuşi inclusiv
cu amintirile „îngropate”. Aceşti oameni au nevoie de asistenţă
medicală, ceea ce de fapt se şi întâmplă în Germania. Cu siguranţă că şi
Dieter Schlesak are nevoie de mângâiere sufletească.
Sintetizând, putem spune că securitatea comunistă NU
îmbătrâneşte în Germania, ci este la fel de eficace, după atâtea
decenii, ca şi în „epoca ei de aur”. În timp ce oameni traumatizaţi de
securitate, precum respectabilul Dieter Schlesak, se confruntă din nou
la bătrâneţe cu umbra activitătilor tenebroase ale acesteia, ea se
bucură în ţara lui Goethe, Heideger şi Kant de o a doua tinereţe. Stafia
prinde din nou viaţă! Cutremurătoare această constatare!
Alexandru Draghici
20.11.2010, Wiesbaden, Germania
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
