Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Statuia lui Soljeniţîn pe soclul lui Lenin

Camelian Propinaţiu

            Aleksandr Isaievici Soljeniţîn îşi doarme somnul de veci printre nobili, disidenţi şi artişti, la cimitirul Mănăstirii Donskoi, fostă Muzeu al Ateismului si al Arhitecturii, temniţă bolşevică pentru copii, crematoriu sovietic, loc de înhumare pe ascuns a victimelor Cekăi şi închisoare atât Patriarhului martir Tihon, acum canonizat, cât şi Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de pe Don, atribuită lui Teofan Grecul, mai cunoscuţi românilor dintre vecinii proaspătului mormânt fiind nu istoricul Kliucevski ci filozoful Piotr Ceaadaev şi generalul alb Anton Denikin.

            Cel ce a ales încă din 2003 acest loc de pomenire, vedem astăzi, când sunt la modă praxiologia vieţii orientate şi studiul academic al geniului obligat, că nu este numai un mare scriitor rus ci şi un egal lui Michelangelo şi Beethoven prin performanţele sale miraculoase în ce priveşte lucrul bine făcut, nouă muritorilor de rând aproape inaccesibile, care par a ţine de Istoria Omului ca specie.

            Orfan din faşă. Scriitor rus ortodox descoperindu-şi devreme vocaţia şi alegând totuşi matematica drept carieră – filologia sau filozofia fiind prea ideologizate în anii marii terori staliniste, iar trecutul de ofiţer ţarist al tatălui putând atrage atenţia serviciului de cadre. Şocul războiului, în care fiul de văduvă se avântă aşa cerând onoarea de scriitor rus. Şocul Gulagului. Credinţa. Soluţie strălucită - şaraşka, acel institut de cercetători deţinuţi, accesat ca specialist în bombe atomice cum a americanilor! Şocul despărţirii de Natalia Reşetovskaia cu numai un an înainte de eliberare. Şocul cumplit al cancerului şi romanul de Premiu Nobel extras din această experienţă. Domiciliul obligatoriu pe viaţă în aulul Kok-Terek din Kazahstan, sub cel mai frumos cer înstelat din lume. Exploatarea Dezgheţului hruşciovian publicând celebra nuvelă O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Valorificarea corespondenţei în Arhipelagul Gulag, nu numai a mărturiilor ci şi a observaţiilor foarte critice venite, de pildă, de la Varlam Şalamov, baza incisivului text fiind totuşi formidabila documentare proprie. Şocul urii scriitorilor sovietici, în frunte cu Şolohov, care cere nu a nu se publica textele lui Soljeniţîn prin revistele literare, cum păţi Paul Goma la noi recent, ci a face imposibilă însăşi scrierea lor! Replica nimicitoare la imaginea aceluiaşi Şolohov, deposedându-l de Donul liniştit spre a-l atribui multă vreme credibil unui Feodor Kriukov. Răbdarea de a nu părăsi URSS în 1970 când cu Nobelul, mai importantă fiind vocea destinului: a scrie şi a răspândi Arhipelagul Gulag era rostul trecerii lui prin lume, deoarece Occidentul e insensibil la mizeriile economice şi ideologice cotidiene ale omului sovietic, dar se teme, după Auschwitz, de infernul concentraţionar. Tot acum, Natalia Dmitrievna Svetlova şi cei trei băieţi. Un fel de normalitate. Mari prieteni: Mstislav Rostropovici, Heinrich Böll. Percheziţii. Sinuciderea Elizavetei Voronianskaia după ce KGB-ul obţine unul dintre cele trei exemplare ale manuscrisului. Flexibilitatea de a decide publicarea nu în URSS, cum nădăjduise, ci în Vest, a Arhipelagului Gulag, menţinând măcar prioritatea variantei în limba rusă. Ajutorul acordat victimelor bolşevismului  Şocul exilului decis de Brejnev în perspectiva Helsinki a Destinderii. Şocul primirii dure în Occident nu numai de către intelectualitatea de convingeri sau de finanţări bolşevice. Condiţiile perfecte pentru scrierea operei majore Roata Roşie, asigurate atât la Cavendish, Vermont, cât şi lângă Moscova, la Troiţe-Lîkovo.

            Şi, în fine, loviturile finale, care pot dărâma moraliceşte şi un semi-zeu.

            Nouă ni se tot spune că postmodernismul sfârşitului american al istoriei fiinţei umane este de o toleranţă neţărmurită şi că trebuie atunci să înghiţim cu voioşie şi aplauze furtunoase demitizarea-vitriolarea voievozilor, a lui Eminescu, a Bisericii şi a tuturor scriitorilor ante-optzecişti din ţară sau din diasporă, pe când cel mai mare şoc trăit de Soljeniţîn în exil a fost tocmai impactul cu irascibilitatea agresivă, dogmatică, cvasi-brejneviană, a Occidentului la critica sa! După discursul de la Harvard, i s-a reproşat scriitorului rătăcitor până şi refuzul de a-şi strica rusa literară, ştiută nichitastănescian de mai multe ori ca instrument al exprimării, spre a-şi însuşi în loc engleza fluentă, eventual ca star tv! Mai mult încă, deja în 1986, dinspre disidenţa însăşi vin atacuri la patriotismul şi credinţa sa, un fost autor de imnuri pentru cosmonauţi prezentându-l într-o distopie de succes publicului larg ca pe un slavofil încuiat ce visează la a se proclama ţar la Moscova!

            Cel mai greu de îndurat fiind însă, ştim cu toţii, Tranziţia, după întoarcerea în Rusia, priveliştea corupţiei şi a incompetenţei, confruntarea cu penuria de cadre născută din lipsa de infrastructură intelectuală generată de totalitarism şi perpetuată de Autoelită spre a evita concurenţa tineretului idealist la împărţirea fondurilor culturale şi aşa ridicol de inconsistente.

            Occidentalizarea Infrastructurii Intelectuale rămâne şi în România un deziderat mai degrabă al secolului XXII, de după facerea autostrăzilor, stând şi azi în ruină Biblioteca Naţională începută de Ceauşescu, fără a necăji pe cineva. De aceea, nimic consistent nu se poate scrie acum aici despre Soljeniţîn Reacţionarul! Iar dacă dispune vreun român de acele texte ruseşti din care să rezulte capitularea Zek-ului dinaintea KGB-ului, un asemenea studiu critic ar deveni o ustensilă de valoare inestimabilă. Pana atunci, mă tem că formulele denigratoare sunt doar Idei Primite, de la manipulatori experimentaţi. Şi chiar în cel mai rău caz, prevăd că îi vom acorda lui Soljeniţîn acea circumstanţă atenuantă de care beneficiază cu largheţe Jean-Paul Sartre, de ale cărui prostii spuse la bătrâneţe nu s-a mai scandalizat atâta lume.

            Mai degrabă am avut în Rusia o strategie de izolare a scriitorului în dacea sa, cum se va fi procedat cândva cu Gorki, decât recunoaşterea completă a meritelor antibolşevice. Să nu uităm că prezenţa dlor Medved, Putin şi Gorbaciov la ceremonii nu echivalează unor funeralii naţionale, atribuirea numelui Soljeniţîn străzii Bolşaia Kommunisticeskaia e un nimic propus şi pe la Bucureşti, iar reprezentarea Occidentului la tristul eveniment, inclusiv cea intelectuală, pare să se fi redus la tipizatele telegrame de circumstanţă, iar pe la televiziuni la reacţii autopublicitare.

            Iată de ce am convingerea că investiţia în omagierea lui Aleksandr Isaievici Soljeniţîn prin publicarea la Bucureşti sincronă cu Moscova a Operei Complete este pe termen lung profitabilă, iar aici în RO ridicarea grabnică a unei statui ar putea ţine loc de cinstirea abstractă a Disidentului, pentru că e previzibilă opoziţia intelectualităţii atitudinare la a se acorda atenţie lui Paul Goma, petiţia iniţiată în acest scop putând fi semnata la adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie/statuia_lui_soljenitin_pe_soclul_lui_lenin-p33461045.html

             România are ocazia de a da o productivă lovitură de imagine plasând la Bucureşti, în calea coloanelor oficiale ale vizitatorilor străini, statuia lui Soljeniţîn pe soclul încă existent al lui Lenin din Piaţa Scânteii.

            Aleksandr Isaievici Soljeniţîn este şi va rămâne simbolul mondial al biruinţei omului asupra totalitarismului. Gloria sa abia începe. Arhipelagul Gulag, Pavilionul Canceroşilor şi Roata Roşie se vor reciti mereu altfel. Conul de umbră de după 1989 în care a fost ţinut incomodul moralist se poate explica prin spaima Occidentului de o critică nimicitoare şi întrucâtva meritată pentru risipirea azi a resurselor celor de mâine. După trecerea lui Soljeniţîn lângă Tolstoi şi Dostoievski această frică nu mai există şi o prioritate în omagierea sa devine un avantaj de imagine pentru România.

            Înălţând o statuie marelui disident în Piaţa Scânteii, care i-ar putea prelua numele, bucureştenii ar arăta lumii întregi că noi românii nu avem resentimente faţă de poporul rus, ci am respins doar imperialismul, cu deosebire pe cel roşu.

            Numai aşa s-ar schimba semnificaţia de arhitectură colonială, tipică ţărilor ocupate, pe care o are, în monstruoasa ei masivitate de import, Casa Scânteii.

            Deja, la 6 august 2008, Preşedintele României Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce disidentului rus Aleksandr Soljeniţîn (1918-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1970), "pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se ca una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia sa la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale", apreciere interpretabilă şi în logica condamnării oficiale a comunismului – o altă prioritate românească.

            O statuie a lui Soljeniţîn, în valul de demitizări iniţiate de grupările postmoderniste, care la noi l-au lovit cu deosebire pe Eminescu, ar avea şi avantajul de a contribui la îndrumarea tineretului spre descoperirea marii literaturi ruse şi a Literaturii în general, stimulând astfel întoarcerea bucureştenilor la lectură şi reabilitând statutul scriitorului în societatea noastră.

Camelian Propinaţiu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)