Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Dr. Titus FilipasSub-cultura „Pacepa”

Dr. Titus Filipaş

 

 

Prin sintagma foarte pompoasă şi promiţătoare intitulată „Cultura organizaţională Ion Mihai Pacepa” trebuie să înţelegem „cultura organizaţională a securităţii române” din epoca Nicolae Ceauşescu. Era o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch cultural securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, --foarte onorabili acum--, nu dovedesc în nici un moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine.

 

În modesta contribuţie  intitulată „Ceauşescu - puţin cunoscut”, publicată de revista electronică  „Asymetria”, vezi

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=234,

scriam despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti.

 

Modelul acesta de organizare era foarte palatabil pentru Nicolae Ceauşescu  şi pentru  grupul foarte restrîns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş ar fi exemplul cel mai reprezentativ al unui asemenea  personaj).

 

Modelul era  atrăgător din două motive majore:

 

(i)                 Economia R.F.G era extraordinar de eficientă.

(ii)                Republica Federală a Germaniei de atunci   avea o  „economie socială de piaţă”

 

Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Acest tip de cultură a fost activ dezvoltat de personaje cum Ion Mihai Pacepa.

 

Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rînd „Culturii organizaţionale Ion Mihai Pacepa”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda,  cultură ce o învăţase de la Ion Mihai Pacepa. 

 

Dr. Titus Filipaş

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)