Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

SUCCES CU GUST DE MIGDALE AMARE

Ion MĂLDĂRESCU

Comentarii de la cititori la subsidiar

Chiar dacă „se nasc” departe, apar din când în când, briliante şi pe cerul, deseori cotropit de nori cenuşii, al românilor - recunoaşterea harului şi a valorii lui Costel Busuioc, plecat să muncească cinstit, departe de ţara care nu l-a încurajat, nu l-a susţinut şi nu i-a oferit nimic, dar care astăzi îl revendică.

Şi-a găsit norocul în Spania, unde, luându-şi revansa pentru o viaţă întreagă de umilinţe - modestul Costel Busuioc a afirmat că nu va întoarce spatele ţării care i-a acordat şansa de a se afirma - un gest de profundă gratitudine.

Am rămas cu un gust amar, pentru că acest tânăr talentat a trebuit să repete - păstrând raportul - precedentul creat de un Coandă, de un Brâncuşi sau de foarte mulţi alţi conaţionali, obligaţi să fie mai întâi recunoscuţi de straini, pentru a putea fi apoi apreciaţi de ai lui.

Desigur, nu am căderea să judec dacă el, Costel Busuioc a fost sau nu, cel mai bun dintre concurenţi, reuşind să convingă juriul şi publicul prin interpretarea unor arii celebre: „Nessun Dorma”, „Carusso”, „Granada”, „Con te partiro”, „Ave Maria”, „O sole mio” sau „La donna e mobile”. Am însă dreptul să fiu bucuros pentru motivul - pur şi simplu - că un român a fost marele câştigător la „Hijos de Babel”, întrecere viu disputată, între multe sute de valori autentice.

Bucurie şi mâhnire. M-am bucurat pentru că un român, „Pavarotti din Carpaţi”, în noaptea de 12 spre 13 martie  a şters  scuipatul,  pata de ruşine pe care nişte netrebnici au lipit-o,  pe post de ştampilă,  pe obrazul tuturor românilor. Am baleiat posturile de centrale - româneşti - de televiziune şi cu greu am găsit unul (ulterior am aflat că au fost două), care a fost alaturi de românul nostru ce concura pentru recâştigarea prestigiului României. Acolo se putea tele-vota pentru el, exista şansa de a-l sprijini cu un gest infim. Au fost, alături de el românii plecaţi în Spania, inimile celor de-acasă sau de pe alte meleaguri.

Cu ceva vreme în urmă, mult trâmbiţatele premiil obţinute de controversatul   film „4, 3, 2” al lui Mungiu m-au lasat indiferent, mai mult chiar, mi-au creat o stare de disconfort spiritual, o stare de jenă. Impresia că acele premii au fost livrate la comandă,  la baza lor stând raţiuni sforar-politice sau criterii de altă sorginte, (asemenea unor „Oscar”-uri din ultimii ani - iertată-mi fie lipsa proporţiilor), mă stăpâneşte şi în prezent... În contrast izbitor, „4, 3, 2” a umplut, săptămâni de-a rândul, ecranele canalelor româneşti de televiziune.

M-a mâhnit faptul că de această dată, televiziunea naţională (TVR1, TVR 2 sau TVR Cultural) n-a avut vreme şi spaţiu pentru a-l mediatiza, în direct, pe românul Costel, cel puţin în aceeaşi măsură în care s-a împlicat, arătând întregii lumi pe „rromânii” mâncători de lebede sau pe „returnaţii” şterpelitori din buzunarele şi casele vest europenilor.

Costel Busuioc m-a ajutat să retrăiesc o „stare de bine” , sentiment pe care nu l-am mai avut doar cu mulţi, mulţi ani în urmă, în 1968 când România a stat demnă în faţa furtunii sau ceva mai târziu, când micuţa - pe atunci - Nadia a bulversat computerele canadiene (acest ultim moment a fost subliniat şi de prezentatoarea unui post de televiziune). Ca şi atunci, m-am bucurat şi m-am simţit mândru ca sunt român.

M-a întristat, ba chiar m-a durut lipsa de reacţie a tinerilor din România. Dacă după un banal meci de fotbal mii de adolescenţi - unii chiar „întârziaţi” – invadează străzile oraşelor în plină noapte, bucuria succesului obţinut prin truda, sacrificiul şi efortul impresionant unui român i-a reţinut fie în carciumi mai mult sau mai puţin obscure, fie în paturi călduţe... Păcat!

Apreciez că „miracolul” Costel Busuioc poate fi considerat drept o lecţie de morală, de modestie şi de demnitate, un mesaj  adresat românilor de pretutindeni. Îl vor pricepe oare şi cei ce deţin destinele culturii româneşti?  De-ar mai fi trăit marele Luciano Pavarotti...

Ion MĂLDĂRESCU

15 martie 2008

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)