|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Andrei Vartic
Cum nu sunt vinovate televiziunile din România de incestul care bântuie România? Mami în Italia, tati la cârciumă, iar băiatul (sau fata) se uită la tanti Andrea de la televizor, care îi bagă tenace, zi de zi, la ore când nici găinile nu s-au culcat, direct în gene, şi cracul dezgolit, şi ţâţa goală, şi concubinajul, şi ha-ha-ha, alcoolul, şi fă cu mine ce vrei! În lipsa mamei, a tradiţiilor, a poveştilor cu Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, a şcolii naţionale (din care doar cu mare luptă încă nu s-au scos icoanele şi lecţiile de religie), a statului naţional şi a mândriei de a fi român cui îi mai pasă de sufletul copilului? Care politician apeciază că la buletinele de la orele 19, atunci când ar trebui să se dea pe posturi „Noapte bună, copii!”, la ce spune el se uită şi milioane de copii, mai ales milioane de copii. Că mami e în Italia. Iar tata la cârciumă, la bar, la o bere, la un spriţ, la o tărie.
Zilele astea România nu a trecut doar printr-un necruţător dezastru natural, ci şi prin unul încă şi mai cumplit, moral. După 11 septembrie în SUA pe fiece post de radio şi TV, la fiece colţ de stradă, se cânta "God, bless America", iar în România, la finele lunii iulie 2008, după atâtea dezastre climaterice din anii trecuţi (şi ele de ce nu ar măsura nivelul violenţei fizice şi morale pe care o propagă şi statul, şi televiziunile din România?), la TVR (nu discutăm de televiziunile comerciale, dar şi acelea activează pe teritoriul statului român şi nu pot avea libertate pentru a înmulţi violenţa, libertinajul, consumul nelimitat de alcool, pornografia) se dădeau spectacole (de foarte prost gust) cu fete dezgolite, bărbaţi stilaţi pornografic şi glume aiurite. Asta tocmai atunci când zeci de mii de oameni fugeau îngroziţi din calea viiturilor care veneau din toate părţile peste ei. Ba chiar şi în timpul buletinelor de ştiri nu se arătau la TVR eroii, dintre civili, jandarmi sau angajaţii de la instituţia pentru situaţii de urgenţă, ci domni burduhoşi de pe la ministere, care repetau ca papagalii câte baxuri de apă minerală, câte pâini şi câte conserve au distribuit anume ei, şi nu autorităţile locale (de la alte partide) pe teren. Dar oare numai de pâine şi apă aveau nevoie acei oameni? Nu cumva aveau nevoie, ca şi soldaţii pe front, mai ales de preot? Mai ales de un psiholog, de un inginer de suflete, nu de un secretar de stat? Ce credeau ei când, băgaţi cu forţa într-un cort militar sau ajunşi la un vecin de pe deal, vedeau la TVR fundurile goale ale divelor ce ţopăiau ca nişte cai de circ în aplauzele gloatei de show, iresponsabile ca şi realizatorii show-lui? Acei oameni ziceau – ştim cu toţii că anume asta ziceau - că nimănui pe acest pământ nu-i pasă de soarta lor, care şi-au pierdut, fără să aibă vreo vină, tot avutul agonisit o viaţă, fără ca statul acesta şi televiziunile acestea să fi pus umărul ca ei să trăiască mai bine. Punând aceste întrebări, revenim la lecţia de jurnalism pe care ne-a lăsat-o Mihai Eminescu, dar şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, şi Nicolae Iorga, şi Nae Ionescu, şi Mircea Eliade, şi mulţi alţi adevăraţi intelectuali români. A scrie în presă fără să pui degetul pe rana colectivă, a nu da orizonturi, măcar orizonturi, fiinţei umane pentru lecuire, nu are tradiţie în jurnalismul românesc. Pretinsul „vsio pozvoleno” („Totul este permis”, urlat de Ivan Karamazov în „Fraţii Karamazov” de Dostoievskii) al zilei de azi ne va aduce numai nenorociri. Aşa cum ne-a adus cu duiumul de la strangularea libertăţii şi de către bolşevici, şi de către noii cominternişti.
În locul unor emisiuni mobilizatoare, în locul unor discuţii serioase, pertinente, profesionale despre cataclismele naturale (şi morale) prin care trece România, TVR a dat pe post zilele astea schelete de dive amorale, machiate nu doar cu alifii de la Loreal, ci şi cu amoralitate de casă de toleranţă, cu bărbaţi pudraţi, „prestatori de servicii la babe bogate”, vorba unui sergent ce căuta bătrâni prin casele părăsite la Rădăuţi-Prut.. Ce să înveţe de la aceşti pudraţi poporul român? Ce să înveţe de la TVR, televiziunea publică a poporului român, copiii poporului român, elevii din şcolile generale şi din licee? Fâţâială din fund? Ce să facă în clipele astea de coşmar, când vin peste ei nu doar cataclismele naturale, ci şi cele amorale? Cine să le spună ce să facă? Mama e în Italia. Tala la cârciumă! Ce se dă pe post, aceea fac. Le scrie « cel mai mare scriitor român » să şi-o bage în fund, asta fac. Le scrie „cel mai mare filosof român” că poporul român este unul peste care urinează toţi, asta fac, se lasă urinaţi de toţi. Chiar asta le-a spus procurorilor zilele trecute un violator, că ce a văzut la televizor, aceea a făcut. Acum majoritatea copiilor mai văd toate porcăriile lumii şi pe Internet, că mami i-a trimis din Italia calculator. Zilele acestea, la viitură, în clipele de coşmar, în cele mai izolate sate din case nu se scoteau icoanele, ci calculatoarele.
Or, ce se dă pe postul naţional de televiziune al României, acum, în perioade de criză majoră, şi, mai ales, în perspectiva unor crize majore, nu mai e doar vina acestor nesimţiţi din televiziuni, ci a statului roman. Bătrânii de la Rădăuţi-Prut, sau Răchiteni, sau Roman sunt evacuaţi ca oile, fără a fi pregătiţi moral pentru această situaţie, cu forţa, de multe ori „pe deal”, în câmp deschis, în lanurile de porumb, gândindu-se cu groază că au pierdut şi găinile (care, uneori, sunt tot avutul lor), şi văcuţa, şi capra, şi cele câteva perne (chiar nu aţi observat cum îşi evacuau pernele, cele mai mari comori ale lor?), şi stogul de fân, şi varza, şi cartofii din beci. Şi nici un psiholog, măcar unul de leac, nu s-a văzut în preajma lor. Nici un preot. Nici un scriitor român contemporan. Nici un moralist. Nici un Iorga. Nici un Stere. Nici un Mircea Eliade, care dădea pe la 1930 ultimii bani pentru cei loviţi de secetă în Basarabia. Multor politicieni de azi (deşi vin mai toţi anume din ziua de ieri) nu le place fostul cenaclu "Flacăra". Dar "Podul de piatra" - şi alte excepţionale cântece patriotice ale cenaclului - au mobilizat poporul român şi după ploile catastrofale din 1970, si după cutremurul din 4 aprilie 1977, şi la revoluţia, atâta cât a fost, din decembrie 1989.
Se ştie că anume Basarabia a declanşat lupta poporului
român împotriva comunismului. Dar fără cenacului "Flacăra" (transmis la
radio), fără Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu şi Marin
Sorescu Basarabia nu se trezea - înaintea Ţării - ca să dea jos
comunismul şi să înceapă lupta pentru democraţie şi renaştere naţională
(înaintea actualelor state baltice, încă în 1987, când – într-o noapte
de la 16 spre 17 mai - o excepţională adunare a scriitorilor basarabeni
a transformat scânteia renaşterii naţionale în flacără imposibil de
stins de către fostul regim comunist). Noilor Ivani Caramazovi din
televiziunile româneşti nu le place poezia patriotică a lui Ioan
Alexandru şi Adrian Paunescu, cântecele lui Victor Socaciu şi Tudor
Gheorghe, filmele istorice despre eroii neamului nostru. Dar, oricât de
mult ar scoate ei în prim plan, acum şi prin manualele de istorie şi
limbă română, divele tabloide din televiziuni, bluzele lor decoltate
(aşa ceva nu vezi nici la televiziunea franceză), fustiţele lor
suprascurte, viaţa lor veselă fără de familie, cu ele nu se va mobiliza
poporul român să se apere contra noilor cataclisme naturale şi
artificiale care vin oricum, fiţi siguri de asta, domnilor politicieni,
dar şi domnilor manageri de televiziune. Ele vin şi peste domniile
voastre, aşa cum vin peste tot poporul român! Ba chiar viiturile de
amoralitate pe care le-aţi declanşat se vor înmulţi mai îngrozitor decât
cele naturale. România a fost pe tot parcursul istoriei lui homo sapiens
nu doar hotar al Europei, nu doar teatru de război al popoarelor nomade,
ci şi hotar al rupturilor morale şi climaterice. Şi dacă în trecut
poporul român şi-a păstrat fiinţa naţională şi verticala morală anume în
acest spaţiu, la aceste hotare foarte dure, cele mai dure ale Europei,
asta s-a întâmplat fiindcă în tot trecutul nostru simţul natural al
siguranţei naţionale a creat şi împuternicit zi de zi (prin mituri,
poveşti, legende, cântecul bătrânesc, tradiţii) eroul mobilizator. A
înlocui această uriaşă zestre morală şi spirituală cu tzopăielile unor
dezgolite arogante, cu spectacolele unor bărbaţi schilozi de adevărată
bărbăţie, asta în timp de dezastru, de cumpănă, de ciumă morală, în timp
ce românii din juma de ţară plâng şi mor devastaţi de ape şi aroganţă,
nu e doar o blasfemie a bunului simţ românesc, ci atac direct la
siguranţa naţională a statului român.
Ultimul dezastru climateric din judeţele de nord ale României a coincis în mod paradoxal cu sărbătorirea la Kiev a celor 1020 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene. Supărat pe Bartolomeu al Constantinopolului, care nu a binecuvântat re-infiinţarea Patriarhiei Ucrainei, preşedintele Iuşcenco a părăsit dumica trecută Liturgihia solemna de la Kiev, pe care o slujea Bartolomeu şi Alexei al II-lea, şi a zburat în trombă în Ucraina de Apus, să stea cu picioarele goale în torentele care au transformat în Dunăre tragică anume Prutul nostru. Nu Niprul lor. Tot zilele astea de pe cosmodromul de la Pliseţk a fost lansat un satelit-spion german. Evident, el nu va spiona bazele militare ale Rusiei.
La uşa corturilor din zonele devastate de ploi nu s-a văzut (cel puţin în emisiunile directe de le la Realitatea TV, unicul post care a relatat decent, în măsura posibilităţilor, noul cataclism climateric din nordul României, dar şi Basarabiei)) nici un tricolor. Locul unde se dă lupta şi pentru viaţa unor oameni, şi, mai ales, pentru viitorul României, a fost marcat mai numai cu deznădejde şi lacrimi. Nu este modest să dăm anume noi, din Basarabia, lecţii de siguranţă naţională, dar "point of not return", despre care s-a vorbit şi la G8 din anul trecut, de la Sankt Petersburg, şi la G8 din anul acesta, din Japonia, din câte se pare, deja a trecut. Schimbările climaterice globale, inclusiv Marele Gheţar, care a fost stăpân absolut peste spaţiile carpato-dunărere aproape 30.000 ani din cei 40.000 din câţi vieţuieşte aici omul de tip fizic contemporan, vin oricum. Însă România, ca stat-matcă a poporului român (aşa vorbesc evreii de Israel, « statul-matcă al poporului evreu »), nici măcar nu e conştientă la nivel politic de acest fapt. Ziua de mâine a României, mai ales sufletul poporului român, a fost lăsată în seama unor dezţăraţi (sintagma aparţine lui Paul Goma), unor avizi doar de putere şi bani, cuibăriţi şi în partidele politice, şi în masmedia. Podul lor spre viitoarea Românie, construit pe iluzie şi amoralitate, dar şi pe deznădejdea poporului român, rupt şi de tradiţii, şi de investiţiile într-o viaţă mai bună, a fost spălat, în parte, de viiturile din judeţele de nord, de geneză ale poporul român. Depinde numai de noi, poporul român, dacă vom reuşi să construim altul, şi trainic, şi frumos, şi românesc. Andrei Vartic
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
