|
|
|
|
            |
|
|
Testamentul lui Wilhelm Filderman
Prof.univ.dr. Ion Coja
Reproducem în întregime așa zisul
TESTAMENT AL LUI FILDERMAN, un document care ar trebui să pună capăt
discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea
guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Este vorba de o declarație
oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat
în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai P.N.Ț.,
aflați în exil, cei care au efectuat celebrul atac asupra Legației
României de la Berna. De maxim interes este mărturia pe care o depune
Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.
Această porțiune din declarație este subliniată cu litere îngroşate.
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor
în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al
Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte
al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA,
Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:
În opinia mea, actul de violență al
celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația
comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării
în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației
străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În
calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am
fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape
evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât
eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de
felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra
acestor evenimente.
Pentru a scoate în evidență diferența
dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la
putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.
A
fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim
înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la
Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost
acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu
începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și
suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu
însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces,
montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat
sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a
luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de
această organizație, și să restabilească ordinea în țară.
În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură
susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a
îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști.
Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar
vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera
naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și
evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în
Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea
măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:
- Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a
mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb
pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era
în pericol.
-
Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de
administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le
era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a
avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat
sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația
sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile
s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică
autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.
Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință,
într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi
România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți
ordinelor Kremlinului. În ansamblul său, populația românească a suferit
și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul
comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți.
I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată,
fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme
monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se
iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței
materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul
comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii
de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la
mizerie și la degradare. Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am
fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva
oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără
judecată și a judecăților fără justiție. Omnipotența și ubicuitatea
poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura
permanentă a existenței zilnice a românilor. Cât despre extorcarea sub
amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al
atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie
furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția
împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au
ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa
exploatare căreia i-au devenit obiect.”
(Wilhelm Filderman)
Comentarii:
- Existența acetui
text a fost mereu contestată de așa zișii holocaustologi, care susțin că
este vorba de un text inventat în redacția revistei „Baricada”, unde a
fost prima oară publicat, imediat după decembrie 1989. Dacă nu mă înșel,
„Baricada” a publicat numai fragmentul despre Mareșalul Ion Antonescu,
de departe cel mai interesant.
- Textul a fost integral publicat (pentru prima
oară?) în volumul
Memorial
anticomunist din închisoare, de
Oliviu Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relatează amplu
cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, și tot ce a urmat. Sau
aproape tot. La București, adică în România, circula înainte de 1990
zvonul că acel atac avusese o țintă precisă: documentul care cuprindea
lista parlamentarilor francezi plătiți de Moscova să blocheze diverse
proiecte și mai ales proiectul legislativ de înființare a Pieței Comune,
punctul de plecare al Uniunii Europene de azi! Documentul a fost găsit
în geanta pe care bietul Aurel Șețu, ținta și victima atacului, colonel
KGB sub acoperirea de șofer al Legației, nu a vrut s-o dea de bună voie
atacatorilor săi. Se povestea că președintele de atunci al forului
legislativ francez, înarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el în
birou pe toți parlamentarii în cauză, i-a comunicat fiecăruia că numele
său figurează pe lista cu pricina, dar că el nu crede că acea listă
poate fi adevărată... Cum să existe parlamentari francezi în solda
Kremlinului?! De aceea așteaptă plin de încredere votul! Iar votul celor
de pe listă, abil șantajați, a fost în favoarea înființării Uniunii
Europene de azi... Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat grație acelor
români! Petre Țuțea trăgea
concluzia: flăcăii aceia, cu prețul vieții lor, au salvat Europa de la
bolșevizare pe cale parlamentară!... E greu de știut dacă chiar așa s-au
petrecut lucrurile. Francezilor le vine peste mână să recunoască, dacă
au ce recunoaște! - Revin la
declarația lui Filderman. E neașteptată referința sa la Ion Antonescu,
mai ales că este atât de amplă și fără nicio legătură cu procesul. Care
să fie explicația? Eu aș pune-o în legătură cu faptul că evreii chemați
să depună mărturie în apărarea celor acuzați în „Procesul Marii Trădări
Naționale” au avut atunci, în 1946, o prestație penibilă. Cei mai mulți,
în frunte cu Marele Rabin Alexandru Șafran, nu s-au prezentat, iar cei
care s-au prezentat, în frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declarații
marcate de teama de a nu fi considerați complici ai regimului defunct.
Cine are timp, să compare această declarație, din 1955, cu declarația
aceluiași Filderman de la procesul din 1946. Și să pună pe două coloane
declarațiile lui Filderman.
Să vedem ce iese! Vreau să zic că prin
această declarație Filderman și-a potolit probabil niscai mustrări de
conștiință. La fel cum s-a întâmplat și cu Alexandru Șafran, când a
revenit în Țară, în 1995, și a ținut să se vadă cu Șerban Alexianu,
vechi prieten, fiul lui George Alexianu, înmânându-i acestuia la
sfârșitul întâlnirii următorul înscris:
„Lui Șerban
Alexianu, amic din tinerețea noastră, în amintirea ilustrului său
părinte, care în întreaga-i viață și activitate profesională și mai ales
în perioada neagră a războiului a făcut din inimă și total dezinteresat
atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda omunistă cumplit și
total nedrept. Întreaga-i suferință să-i fie izbăvită.”
Comisia Wiesel
a pus la îndoială autenticitatea acestei declarații și l-a trimis la
Geneva pe nepotul rabinului Șafran, să afle dacă declarația este
olografă. A aflat că este, dar nu s-a învrednicit să publice și să
comenteze în raportul comisiei acest înscris, atât de clar și atât de
important. Evident, bietul Șafran a avut de suferit după această
declarație. El, săracul, o dăduse cu înțelegerea de a fi publicată după
moartea lui... Îmi fac mea culpa că nu am respectat promisiunea pe care
i-o făcuse în acest sens domnul Șerban Alexianu. De îndată ce am obținut
o copie xerox a înscrisului l-am publicat fără nicio remușcare, fără să
aștept acordul domnului Șerban Alexianu.
De la
Vérité avant toute chose!... - Interesantă
mențiunea pe care Filderman ține s-o facă cu privire la confiscarea
averilor evreiești pe vremea Mareșalului. Act pur formal, efectuat de
ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin... Da,
dacă îl judeci pe Ion Antonescu și pe români pentru legile și decretele
promulgate în acei ani, se poate vorbi de mari crime și abuzuri
împotriva evreilor. Dacă faci apel însă la fapte, la efectele legilor
anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de supărare, nici ca vreu,
nici ca român!
-
„Mișcătoare
scene de solidaritate între români și evrei”...
Să ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Mareșalului,
adevărate strigăte de groază și disperare, provocate de măcelul la care
evreii erau supuși în Transnistria, unde fuseseră deportați din ordinul
Mareșalului. Scrisoarea de răspuns a Mareșalului este un text impecabil
sub toate aspectele. Nereușind totuși să fie convingător prin cuvîntul
scris, Mareșalul s-a văzut nevoit să recurgă la soluția extremă: l-a
deportat și pe Filderman, liderul evreilor din România, l-a trimis și pe
el în Transnistria, să vadă cu ochii săi cât erau de adevărate și de
întemeiate acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducătorului
statului. Câteva luni a stat Filderman în Transnistria, a putut să se
întâlnească cu fiecare evreu și să afle tot adevărul. Revenit la
București, Filderman n-a mai rostit după aceea niciun cuvînt împotriva
Mareșalului, nicio plângere în legătură cu soarta evreilor strămutați –
acesta este cuvîntul potrivit, strămutați în Transnistria. Scenele de
solidaritate umană, între români și evrei, au fost nenumărate. Dacă este
ceva ce n-am să iert niciodată evreilor și românilor care clamează
holocaustul din Transnistria, nu este faptul că evreii aceia spun
minciuni și că inventează crime abjecte neîntâmplate. Îi acuz și
niciodată n-am să le iert faptul că ascund și lasă uitării acele
mișcătoare scene de solidaritate care s-au petrecut. Se pierd astfel în
neantul uitării, rămân neconsemnate nenumărate fapte minunate de omenie
activă, eficientă, eroică! Care deseori țin de domeniul sublimului, al
fantasticului în ordinea morală a lumii! Da, există și un astfel de
fantastic!...
Un singur exemplu: la un moment dat, de la
București a venit în Transnistria dispoziția ca evreii până la 18 ani să
fie trimiși înapoi, în Țară. Un român, jandarm, comandant de lagăr, le-a
comunicat evreilor care erau vizați prin acest ordin să-și facă bagajele
și să se pregătească de drum. S-au prezentat însă la comandant și evreii
care abia ce împliniseră 19 ani de câteva zile sau săptămâni. Nu era
păcat, pentru o diferență de câteva zile, să nu plece și ei înapoi?!
Comandantul s-a învoit, le-a dat dreptate, și a adăugat pe lista celor
disponibilizați și persoanele de 19 ani... Imediat s-au prezentat
tinerii care aveau 20 de ani, cu același argument. Rezultatul a fost
același. S-a ridicat și pentru aceștia limita de vârstă. Și tot așa,
până când comandantul a decis că toți clienții săi îndeplineau
condițiile de vârstă pentru a se întoarce în Țară... Aveau sub 18 ani
chiar și bunicii celor vizați de ordinul de la București. Dacă nu mă
înșel, în matematică asta se numește
regresie la
infinit!... Evident, germanii, ca
ocupanți, aveau acces în primul rând la textul legilor și decretelor
anti-semite, și mai puțin sau deloc la maniera românească de a le
aplica. Dacă ne încăpățînâm să vorbim de un Holocaust în România, atunci
trebuie să precizăm că e vorba de
Holocaustul
vesel, Holocaustul luat la mișto,
în derizoriu, conform unei formule sui generis de comportament în
istorie, îndelung exersată de români! A se vedea în acest sens și
consemnările lui Nicolae Steinhardt, alt mare român evreu! Pare un basm
că așa s-au petrecut lucrurile. Dar ține de domeniul coșmarului și al
abjecției umane să constați că niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”,
câteva sute, nu a lăsat mărturia sa la Yad Vashem despre acest „moment
mișcător de solidaritate umană, dintre evrei și români”!
Ceva-ceva din onoarea iudaică a salvat
Wilhelm Filderman prin această declarație dată cu puțină vreme înainte
de a trece și el în neființă.
- Declarația de la Berna a lui Filderman ne
permite să știm cam cum arată în
Memorii
mărturia sa despre Transnistria, despre așa zisul Holocaust. Este foarte
probabil că nu vom citi niciodată aceste memorii. Sau le vom citi cu
multe modificări, așa cum s-a întâmplat și cu alte texte de același fel.
Mă refer în primul rând la
Memoriul
făcut de Siegfried Jagendorf, fost șef al lagărului de la Moghilău –
Moghilev. Memoriul a fost scris imediat după război, în SUA, unde a
emigrat familia Jagendorf. Și a fost predat la Yad Vashem, așa cum se
obișnuiește. Și tot așa, precum se obișnuiește, memoriul a fost returnat
autorului cu indicații precise ce anume să scoată și ce să mai adauge,
pentru ca aminitirile sale să se potrivească cu versiunea oficială a
Transnistriei. Autorul, încăpățînat și rebel, așa cum puțini sunt evreii
când e vorba de Holocaust, a refuzat să revină asupra textului. Pagubă
în ciuperci!... După moartea sa, ușor suspectă, în 1970, s-a găsit cine
să facă modificările respective. Le-a făcut însă atât de stângaci încât
miros de la o poștă a făcătură... Prostănacă și murdară... Ca și
modificările operate asupra celebrului
Jurnal
semnat de Mihail Sebastian. Semnat, dar nu și scris în întregime de
marele Sebastian. Unii zic, dar eu nu cred, cum că Vicu Mândra ar fi
acceptat sarcina de mare onoare și încredere de a colabora atât de intim
cu un mare scriitor. O pălărie mult prea mare pentru capul fostului meu
coleg de partid... Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?! Atât
pălăria, cât și neobrăzarea gestului! - În fine, despre
poziția afirmată de Filderman în această declarație mai găsim o
confirmare în cărticica scrisă de Filderman în colaborare cu Sabin
Mănuilă, un raport prezentat la Conferința Mondială de Statistică ținută
la Stockolm în 1957, dacă nu mă înșel. Tot așa, nici urmă de Holocaust.
Dar, din păcate, cu cifre total inexacte cu privire la legionari... Le
trecem cu vederea, mulțumiți să constatăm că, la nivelul celei mai
înalte funcții din interiorul comunității evreiești din România acelor
ani, teza Holocaustului a fost complet infirmată, sub toate aspectele în
care ea a fost imaginată și scornită. - O ultimă precizare:
declarația prezentată mai sus a fost dată de Wilhelm Filderma în limba
engleză și se află la dosarul cauzei amintite. Traducerea pe care am
publicat-o mai sus are vizibile stângăcii. Este de interes național ca
autoritățile românești să intervină în Elveția pentru a obține o copie
autentificată a acestui act. O traducere corectă se impune și ea, pentru
ca fragmente din acest text să figureze la locul cuvinit în manualele de
istorie. Nu cele de istorie a Holocaustului, ci de istorie a României!
Sperăm să nu ne-o ia Mossadul înainte din nou!... Și să ne-o ia! Cine
să-i împiedice?
Ion Coja
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
-
De la Wilhelm Filderman ne-au rămas și niște memorii, scrise minuțios și
lăsate în păstrarea secretarului său Grinberg(?), care a trăit la Paris
până după 1990. Înțelegerea era ca aceste 