TIMPUL LU’ NEICA NIMENI

Nicolae Bălaşa

Ne tot învârtim în cer, de-aiurea cu pământul, căruţa noastră cosmică, mereu, îngâmfaţi că suntem, fără să vedem că ceea ce va fi devine un fel de prezent care tocmai ne-a scăpat printre degete într-un trecut, la nivelul muritorului, fără întoarce. Şi asta,  câtă vreme doar drumul de ieri şi până astăzi ne încovoaie şi mintea şi spinarea sub povara unui mâine, un fel de licărire ce tocmai s-a stins. Şi eu care îmi doream să pipăi clipa! Da, Clipa! Dar cum, când, uite-o şi nu e! Şi, totuşi, atunci când avem conştiinţa propriei noastre existenţe, pironiţi cu ochii pe,... să zicem, copilărie, în oglinda vremurilor, nu ne putem trece cu vederea nici ridurile şi nici părul încărunţit. Mai tot timpul, degeaba! Probabil, de aici şi expresia românului, ziceam într-un articol anterior, hâtru şi filosof de când lumea: „orice armăsar ajunge într-o zi gloabă!” Şi ajunge cu atât mai repede, cu cât ,,a făcut umbră pământului degeaba”.  Lăsând gluma la o parte, trebuie să acceptăm faptul că totul în jurul nostru se schimbă şi moare. De aici şi ideea lui Heraclit din Efes, idee conform căreia totul e curgere. Curgere în normalitate, credem noi, câtă vreme Dumnezeu era atunci şi pe pământ. Când El însă, parcă, niciunde, perspectiva aci, în lume, se schimbă! Nu  se mai poate vorbi despre timp nici ca perioadă (de la, pană la), mediu (toate se petrec în...), substanţă  sau relaţie, cum se putea vorbi pe vremea lui Spinoza sau a lui Laibniz, şi nici despre timpul din sufletul nostru, cum splendid l-a definit Augustin. „Dar cea ce acum este evident şi clar nu este nici viitorul, nici trecutul, şi nu se zice la propriu: există trei timpuri, prezentul din cele trecute prezentul din cele prezente şi prezentul din cele viitoare. Căci acestea trei sunt în suflet şi în alt loc nu le văd, memoria prezentă despre cele trecute, vederea celor prezente, aşteptarea prezentă a celor viitoare.” Nu se mai poate vorbi nici de timpul absolut sau de cel ciclic şi nici despre timpul ca re-prezentare, teofanic, ce devine, contextual, prezent.

În lumea noastră grăbită, parcă, spre nicăieri, doar pe ici, pe colo, se mai aude despre timp. Dar nu despre unul, să-i zicem, normal, cu trecut (conturat în jurul valorilor), prezent ( ce se mişcă cu ştiinţă, prin raportare şi spre binele tuturor) şi viitor (cu alte valori spre care să tindem), ci despre unul, doar prezent. Un prezent încastrat la nivelul a două atribute: forţă de muncă productivă şi societate de consum spre beţia în mocirlă a celor mulţi şi bunăstarea celor ce-l definesc. Chiar şi aşa, prezentul, în „simplitate” descrisă, parcă tot ar mai fi ceva. Ce se întâmplă însă când „simplul” nu e tocmai „simplu”, când între cele două, (cică acolo, nu te plouă. Aiurea!), forţa de muncă productivă şi societatea de consum, se strecoară (că loc, berechet), mitocănia, hoţia, minciuna, parvenitul mustind a prostie etc.? E? Vă spun eu: apare timpul lu` neica nimeni!

Mai ceva decât ceva, că, de, neica nimeni, cel de până mai ieri paharnic la parangheliile drămuitorilor de vremuri, astăzi, flaşnetă la guvernare! Eee! Neica nimeni, până mai ieri, un fel de f... vânt, azi la universitate şpăgar, sperţar, curvar şi vânzător de iluzii! Ca să vezi! Neica nimeni, până mai ieri, analfabet, azi, la te miri ce şcoală, tot... analfabet! Dar cu „foncţie”, vorba Maestrului. Dracu a mai pomenit! Neica nimeni, mai ieri, un fel de rahat, azi, moţ, goarnă la palat. Şi mai şi! Timpul lui neica nimeni!... E? E! Şi noi ce mai aşteptăm, fraţilor? Ţara arde, baba se piaptănă şi conu George plimbă Mariţa la cimitir.

Nicolae Bălaşa

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com