TIMPURI ŞI MĂSURĂ

 Daniel Mureșan 

Câte s-au spus, se pot spune despre trecut, toate stau ca modele de inspiraţie pentru viitor, de negare în diferite grade, alăturate gratitudinilor, nostalgiilor. Trecutul este o viaţă uscată, dar de atâtea ori actuală, o haină veche, însă în lipsa uneia noi e purtată cu speranţă, în aşteptare (în câte feluri nu i se mai spune?) este şi o întindere a prezentului pe care o arată cel puţin frunţile brăzdate, părul alb. Trecutul a fost şi mai este dragoste, pasiune, încrâncenare, apropiate de răbdarea şi impacienţa noastră, o imagine cu momente admirabile, dar şi jenante. Octavian Goga găseşte că ,,recutul ne înfăşoară, oricât l-am surghiuni din minte“.

Această cingătoare ţine poate mai mult de scopurile la care nu renunţăm, doar le reformulăm. Haina trecutului păstrează măsura şi după felul de a fi, cu relele şi bunele sentimentelor şi ale minţii, obişnuinţele ce se regăsesc la generaţii.  Cugetarea marelui filosof Sorin Kierkegaard ,, Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte“ dă un răspuns atât de general asupra modului cum e bine să fie gândiţi, trăiţi anii vieţii că mulţi, prea mulţi pot specula, îşi pot justifica concluzia că azi nu se mai potriveşte munca, oboseala ei în proiectele, construcţia vieţii (argumentată filosofic). Bineînţeles, privită înapoi, viaţa îşi dezvăluie anumite particularităţi, iar de înţeles prezentul, rămâne să ne mulţumim cu măsura timpului, din   a cărui îngălbenire fac parte  şi enigmele veşnice. Afirmaţia că viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi oglindeşte o îmbrăţişare totală, o nostalgie faţă de ceea ce a dispărut; oamenii nu s-au oprit, nu se pot opri la acest prim înţeles, este contra productiv.

Viaţa poate fi înţeleasă privind în trecut,(poate fi pricepută mai cu seamă viaţa celor care au trăit-o, cu răspunderile lor sociale, cu experienţa,  nivelul culturii).Trecutul şi prezentul îşi dau mâna în continuitate, ceea ce a fost cândva doar se deplasează, se usucă pe cât înverzeşte. Cu puţine excepţii viaţa e urmată de speranţa în speculaţiile ce se  pot face pentru a petrece viaţa după legea ,, celor mai mici eforturi posibile, cu adausul profitului maxim“, în proximitate stau hoţiile, escrocheriile, ilegalităţile, scursurile.

Toate pot fi mai bune, frumoase şi utile când au o măsură pe care s-o înţelegem. Această convenienţă stă gata să se facă cunoscută, este o filă din experienţă . Despre ea vorbeşte înţelepciunea după un exerciţiu îndelungat, povestesc : literatura, artele, istoria, imaginile, adevărurile trecute ce ne onorează cu darul lor de a fi valabile oricând,  care nu pot apune. Trecutul ce ne urmăreşte, este amintit  şi de Byron,, Trecutul este cel mai bun profet al viitorului“ Sigur, cel mai bun înseamnă, în acest caz, vizionarul posibil pe care îl ai la îndemână. Vitregiile se adaugă răutăţii omeneşti, josniciilor la care lucrează fără oboseală concurenţa ilicită, vanităţile. La tot ce putem spera este ca după un apus să urmeze altele mai bune.

Oamenii sunt în alertă, pentru păstrarea locurilor într-un timp cât mai întins posibil. Pentru continuitate se schimbă legile juridice, normele morale, cu mai multă largheţe se fac promisiuni, stratagemă necesară ascendenţei psihologice. Se aduc critici, cât se pot şi scuze. Alături de ceea ce a dispărut, prezentul ne învaţă, are lacrimi în ochi pe care puţini din cei chemaţi să le vadă le văd : Reflectaţi, mai analizaţi o dată înainte de a alege între ceea ce-i viu şi ce-i perimat, culoarea de multe ori înşeală. Prezentul este în desfăşurare , forţele lui sunt în confruntare, pe pragul de a dovedi, oricum învăţăturile-i sunt cuprinse de aşteptări între experienţe, intuiţii, imagini, neînţelegeri.

De la nimic din trecut nu  putem aştepta mai mult decât de la prezentul viu, fiindcă îl dorim viu. Trecutul are avantajul de a prezenta o  imagine mai unitară, esenţializată, însă şi concluzii opuse, crezute atât de diferit ca fiind bune ori rele, (spre ex. despre socialism-capitalism), în timp ce prezentul este implicat cu răspundere (sigur că nu lipsesc excepţiile), cu frică, nerăbdare în a trăi. Sentimentele sun foarte diferite faţă de angajamentele semenilor de oriunde…

Ce păcat că binele a ceea ce a fost, este şi va fi, de abia se poate apropia de răul întins, este prima constatare a succesiunii dintre trecut-prezent-viitor. Omul promite că va schimba locul termenilor, privind mereu spre cer, într-o altă lume. În păstrarea relelor trecutul şi prezentul se suprapun, dacă se sting unele, apar altele. Contextul menţionat îi poate da dreptate marelui scriitor american William Faulkner, adâncimii sale psihologice, umorului său ,, Trecutul nu este mort. De fapt nici nu este trecut“.Ar putea fi semnalat, explicat sensul prin raportarea vieţii la întreaga arie a influenţelor, trăirilor ce vin de undeva, din urmă, ajung în prezent şi merg spre viitor, la viaţa din care se pot elimina diferenţele specifice, minore aduse de timp. Suntem chemaţi nu doar să ne imaginăm, dar să cunoaştem mai mult,  cum pot fi preîntâmpinate înlănţuirile, posibil de evitat, ce aduc drame, tragedii  cu speranţa că trecutul nu s-a dus ca să nu mai fie.

Daniel Muresan 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL