Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Tristeţea metafizică a desăvârşirii

Iulian Chivu

    Se vorbeşte de mai bine de două milenii de modelul biblic al desăvârşirii, modelul Creatorului care îşi desăvârşeşte neîncetat creaţia, astfel desăvârşindu-se pe sine  (desăvârşire a desăvârşirii), model la care trimite şi Iisus Hristos în cunoscuta Predică de pe munte: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”(Matei; 5.48). Dilema Ecclesiastului, nevoit să  constate “că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa”(1.18), îl face să  descopere deşertăciunea deşertăciunilor-vânarea de vânt şi înţelege ”căci nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască”(7.20).   

   Conceptul desăvârşirii acuză aşadar două contradicţii. Una orizontală, sincronică, ce ţine de percepţia lui profană, dacă  avem în vedere că istoria reprezentărilor metafizice consemnează  şi socializează concomitent modele cosmogonice diferite, în care omul se situeaza statutar diferit, de unde şi şansele sale la fel de diferite în raport cu desăvârşirea. Cealaltă este una verticală, diacronică, inspirată de raportul cu divinitatea (Ecclesiastul: binele şi păcatul), de unde tipul conceptual al subordonării în opoziţie cu cel al contestării. Natura desăvârşirii este categorial metafizică, dar modalitatea atingerii ei împacă vag şi temporar spiritul cu materia; prosperitatea, ca şi sentimentele ori opiniile de pildă, nu cunoaşte desăvârşire, ci doar culmi.

     De aici tristeţea iluzoriului, resemnarea şi reformularea aspiraţiilor în piscul dezamăgirii, nu în cel al fericirii. Aşa se explică dublul standard din dilema opţională a  lumii creştine; comunitatea ramâne divizată între drepţi şi desăvârşiţi. Desăvârşirea creştină este tranşantă: ”Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor (…), după aceea, vino şi urmează-Mi”(Matei; 19.21). Să admitem că drepţii nu sunt desăvârşiţi sau/şi că desăvârşirea este mai mult decât atât? Un om nedrept este un om nedesăvârşit, dar un om drept nu este un desavarşit, ceea ce nu este un truism. Iată de ce  socotim desăvârşirea o sumă  transsocială impetuoasă, solemnă şi rece, nu o tangibilitate pasageră şi fragmentară, tentaţie intrasocială caldă. Dacă nu o interpretăm în termeni de grad şi măsură, desăvârşirea  rămâne exclusiv un atribut etic şi se poate opta  între desăvârşirea ca virtute generică şi virtutea ca desăvârşire restrictivă. Soluţia ar putea veni dinspre teoria corespondenţei, prefigurată din “Metafizica” lui Aristotel, dar lucrurile se complică din altă parte: Credinţa adevărată (desăvârşită) nu este suficientă pentru cunoaştere, ceea ce se întâmplă imediat după păcatul originar, lucrurile situându-se în ordini diferite, cel mult paralele, din moment ce mântuirea nu-i este refuzată nici credinţei desăvârşite şi nici cunoaşterii laice.

    Din perspectivă creştină (şi nu numai atât, pentru că orice altă religie se situează pe aceeaşi poziţie în ceea ce o priveşte), desăvârşirea nu este o valoare nominală, ci o sinteză  finită care transcende oricărei valori; cele mai multe nici nu o presupun (generozitatea, de pildă, este o valoare morală, nu însă şi o desăvârşire).

    Gândirea, în raportul ei cu limba, este concesivă când  vorbeşte despre lucrurile profane. Gradualitatea lor admite, când este posibil, desăvârşirea graduală. Competenţa, ca desăvârşire profesională ne prezintă un informatician, de pildă, ca desăvârşit, fiindcă stăpâneşte domeniul său atât de spectaculos, iar intervenţiile lui vor fi toate reuşite datorită ştiinţei lui şi posibilităţii de a înlocui orice componentă, pe când un chirurg  poate fi desăvârşit  numai în măsura în care profesia sa şi-a rezolvat toate problemele  esenţiale.

    Judecata  a fost  determinată de circumstanţe să fie concesivă, tot aşa cum gândul românesc, de pildă, a fost obligat, într-o cumpănă a spiritului, la disocierea semantică dintre  a săvârşi, în sensul cotidianului a făptui, apoi a se săvârşi, o adâncire subtil-reflexivă a  făptuirii în sensul de a încheia (a deceda, regional) şi a (se) de-săvârşi, o semnificare superioară a făptuirii în   registrul  metafizic al discuţiei noastre.

   În opţiunea orientală, lucrurile iau o întorsătură spre cu totul altă structură, chiar dacă şi aici se poate vorbi, în principiu, despre aceeaşi tipologie a desăvârşirii: desăvârşirea religioasă, desăvârşirea  morală (cu care se trece spre desăvârşirea laică), desăvârşirea personalităţii şi desăvârşirea competenţei (inclusiv stilul în artă). 

   Observăm că Occidentul cristic a strălucit în contestatar prin filosofia devenirii, pe când Orientul brahmanic s-a consacrat cu consecvenţă filosofiei fiinţei. Primul a rătăcit progresând, pe când celălalt a rămas încremenit în dogma Sinelui preţuind-o şi nu vedem niciun semn că Occidentul va zădărnici Orientul, dacă nu a făcut-o  timp de două mii de ani, cu toate  ispitele şi argumentele progresului său.

   Un verset din Bhagavad-Gita prezintă Sattva, una din cele trei tendinţe naturale ale spiritului (Sattva, Rajas şi Tamas), în unitatea cunoaşterii (jnanam) cu fericirea (ananda): “Între acestea, Sattva fiind fără de pată şi ne-chin; ea înlănţuie prin legătura fericirii şi prin legătura cunoaşterii”, altfel deci decât Ecclesiastul (1.18). Nici brahmanismul şi mai apoi nici buddhismul nu exclud  căile desăvârşirii (ca eliberare; moksa), “suprema desăvârşire spirituală”. Ele sunt trei în filosofia brahmanică: “Unii, cu ajutorul meditaţiei, văd ei înşişi Sinele în sinea lor; alţii prin Sam Khia şi Yoga, iar alţii prin Yoga faptei” (Bhagavad-Gita; XIII-24). E drept că şi în brahmanism, ca şi în creştinism (“Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos pe tine din pământul Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alti dumnezei afară de Mine”-Exodul; XX,2-3), se poate acuza un pragmatism evident al cunoaşterii, o desăvârşire rece: ”Nu există aici pe pământ un instrument purificator asemănător cunoaşterii; pe aceasta o găseşte singur, în Sinea lui, cu timpul, cel desăvârşit în Yoga” (Bhagavad-Gita; IV-38). Această desăvârşire este în fond tot o tristeţe metafizică pe care o acuză şi Arjuna când refuză să lupte împotriva celor apropiaţi lui: “Îi plângi pe cei ce nu trebuie să-i plângi şi cuvântezi despre înţelepciune; cei învăţaţi nu-i plâng pe cei vii, nici pe cei morţi” (idem; II.11). Şi, în consecinţă, Arjuna, nesupunându-se legii (dharma), ar cunoaşte păcatul ascultând glasul conştiinţei (buddhi). Mult mai evidentă este însă tristeţea metafizică a desăvârşirii în Ecclesiastul: “Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate” (10.19). De aceea nu pare să se opună unor plăceri lumeşti: ”Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie  veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (11.9).

     Însă nici desăvârşirea laică nu este mai caldă, deşi speciile ei (desăvârşirea morală, a personalităţii, a competenţei) îl menţin pe desăvârşit  în contact cu lumea prin funcţiile desăvârşirii: funcţia de căutare (care potoleşte frământările declanşate de îndoieli), funcţia de  validare şi funcţia de valorizare. Acest contact este totuşi unul rece, de diferenţiere, şi mai puţin de asimilare.

Iulian Chivu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)