|
Un arhetip cultural
Titus Filipas
Impresii si pareri personale in FORUM
Cât de
premonitor a fost macedo-românul Dimitrie Bolintineanu când atribuia lui
Mircea cel Bătrân formula de glorificare: "Viitor de aur ţara noastră
are/ Şi prevăz prin secoli a ei înălţare", atât de batjocorită acum?
Putem afla răspunsul corect nu recurgând la un test, ci la o "lege
fatală", un arhetip folosit şi de filosoful Lucian Blaga în conceptul
'spaţiului mioritic'. Este arhetipul 'varietăţii Cantoriene', inventat
de grecul antichităţii, Eratostene, şi exploatat până la celebritatea
genialităţii de către Albert Einstein, ce uită sa amintească şi sursa.
Orice am spune, acel Ansatzpunkte pentru orice Ansatz din 'teoria
gravitatiei' il gasim la Eratostene si Pitagora.
Între anii 1874 şi 1897, matematicianul şi logicianul german Georg
Cantor (1845 - 1918) a creat teoria mulţimilor abstracte, formulată ca
disciplină matematică. Însemna revenirea la cartezianism, la faptul că
numai adevărul matematic poate fi intuit ca o certitudine. Cantor scria
: “O mulţime este o colecţie de obiecte ale percepţiei ori ale gândirii,
colecţie concepută ca un întreg. Obiectele respective se numesc elemente
ale mulţimii”. Din definiţia dată, observăm că entităţile mulţimii
cantoriene pot proveni din două surse : din „senzualism” (prin
percepţie), si din „intuiţie” (prin gândire). Nu Georg Cantor inventează
sau descoperă aspectul dihotomic al surselor cunoaşterii. Din Epoca
Luminilor („Luminile” însemnând aici filosofia raţionalistă a veacului
XVIII), dihotomia surselor cunoaşterii intra in secolul XIX prin
Ideologia născută în Marea Revoluţie franceză după deschiderea
thermidoriană din 1794, cât si prin „Ideologia clasică germană”. Dacă
textele lui Destutt de Tracy au influenţat la noi în primul rând
gândirea politică şi revoluţia economică liberală (în perioada sinergiei
dintre gândirea liberalilor români şi gândirea liberală a protectorului
Kisseleff ), textele lui Volney, alt reprezentant al grupului de
ideologi francezi (continuatori spirituali ai Enciclopediştilor), au
influenţat decisiv literatura româna de la începuturi. Termenul de
Ideologie însemna, în concepţia originară a lui Destutt de Tracy, o
"ştiinţă a ideilor", pe care o plasa printre ştiintele exacte. Dar
taxonomia ideologiilor noi, adică inventate după de Tracy, era cel puţin
descurajantă. Pentru a reteza arborele ideologiilor deviante, Georg
Cantor creează pentru ‚idei’ o ramura noua a ştiinţelor exacte numită
„Teoria mulţimilor”. Este un exemplu de ‚externalizare a cunoaşterii’.
Orice „mulţime cantoriană” păstrează, --deşi nu totdeauna explicit--,
sursele cunoaşterii acelor entităţi care intră în mulţimea cantoriană.
Incontestabil, matematica este o „ştiinţă a obiectivităţii”, dar în
„Teoria mulţimilor” este prezentă, fără a fi explicit declarată,
subiectivitatea inerentă surselor cunoaşterii. În teoria de la început a
lui Georg Cantor nu se punea problema ordonării elementelor dintr-o
mulţime, dar curând chestiunea subiectivă a ordonării în orice mulţime
cantoriană răbufneşte şi ca o chestiune matematică. Pentru a pune
capacul peste aceasta cutie a Pandorei numita „Teoria mulţimilor
cantoriene”, matematicianul german Ernst Zermelo (1871-1953) propunea,
la 1904, „Axioma alegerii”. Să nu ne facem iluzii, aceasta axiomă nu
înlătură neînţelegerile ideologice fundamentale, ea doar postulează că
„alegerea este posibilă”, transferând „alegerea” de pe terenul
subiectivităţii pe „terenul obiectivităţii”.
„Axioma alegerii” este singurul element de ‚internalizare a cunoaşterii’
prezent în „Teoria mulţimilor”, si datorită acestei circumstanţe, ea a
generat chiar de la început foarte multe dezbateri printre specialiştii
domeniului.
În vremea regimului Nicolae Ceausescu, s-a incercat predarea „Teoriei
mulţimilor” în învăţământul românesc chiar din clasa I-a ! Aceasta a
creat mari dificultati elevilor, învăţătorilor, dar şi pedagogilor
români, care nu erau lăsati să lucreze cu vechea modelare a „Omului
Ideologic”, incontestabil o creaţie a pedagogiei liberale, ci erau
forţaţi să lucreze într-un model al „omului nou” ! Institutul de
Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti a fost chiar obligat
să recurga la modelul contorsionat al omului din „Meditaţia
Transcendentală”, descrisa şi acum eronat intr-o carte publicată de
‚Humanitas’ ca o „tehnică orientală de optimizare a randamentului
individual”. Nu trebuie sa îl credităm pe Ceauşescu Nicolae cu meritul
că ar fi fost primul care l-a demascat pe Maharishi Mahesh Yogi
(inventatorul „Meditaţiei Transcendentale”) că era un escroc;
prioritatea demascării lui Maharishi Mahesh ii apartine lui Mick Jagger,
observand siderat cum yoghinul o îmbrăţişa mult prea carnal pe Marianne
Faithfull, egeria grupului de muzică rock ‚Rolling Stone’.
Eratostene gândea o ‚varietate cantoriană’ în modelul Pământului rotund,
al verticalei şi planului tangent. Lucian Blaga este primul filosof ce
realizează faptul că modelul matematic folosit de Eratostene şi elemente
din teoria lui Albert Einstein despre gravitaţie aparţin aceluiaşi
arhetip cultural.
Extinzând metafora ‚spaţiului mioritic’, avem nevoie de un plan şi o
verticală definită prin ‚nadir’ şi ‚zenit’. Să alegem nadir - căderea
cetăţii Constantinopol în 1453, iar zenitul ca - hrisovul lui Vlad Ţepeş
pentru Nova Roma din anul 1459. Pentru ca acel act filmic semnat de Vlad
Tepes a fost primul document din istoria noastra de ‚Romania
Neoaquistica’, intr-o reactie extrem de rapida. Iar planul trebuie
definit prin trei puncte, planul nu este geometric, ci „ideologic
primar”. Un prim punct din planul ideologic primar este 'signatura' care
construieşte Veridicul, chiar şi fără "martori în viaţă" pentru Adevăr.
Cel de al doilea punct de sprijin ideologic primar este „cartea
frumoasă”, pe hârtie sau chiar pe display ca e-book, citită mereu în
vigilenţa stârnită de aroma cafelei. Iar cel de al treilea punct de
sprijin este 'Lerui', adică şansele reprezentărilor ontologice în limba
română ale tuturor lucrărilor civilizaţiei.
In masura in care aceasta interpretare arhetipala va fi congruenta
stravechiului 'spatiu mioritic', adica ‚Nirvanei pastorale’, vom mai
putea vorbi despre Romania Neoacquistica la timpul viitor. Mesajul
imparatilor Paleologi pictat pe interioarele bisericilor noastre
medievale constituie totodata dovada delocalizarii functiei de „Romania”
pentru noi, adica pentru Romania Neoacquistica. Geniul carturarilor
ideologi romani din secolul al XIX-lea este acela de a fi impus Europei
conceptul „la Roumanie” ca pe un concept de emancipare sociala si
liberala. Insa „Romania” inseamna mult mai mult pentru noi. Simion
Dascalul, crainic medieval care anunta imediat dupa pacea westphaliana
de la 1648 discursul modern despre Romania, ma rog, despre Romania
Neoacquistica, anticipeaza formula „Bizanţ după Bizanţ”, prin care
Nicolae Iorga sintetizează filosofia lui Giambattista Vico despre
caracterul ciclic al civilizaţiilor, bazat pe erudiţia şi memoria
elitelor.
Titus Filipas
|
