Campionatul european de fotbal s-a încheiat şi larma învingătorilor şi a susţinătorilor lor, inconştienta veselie de pe bulevardele şi din parcurile însoritului oraş de pe malurile Niprului nu au putut şterge sângele şi durerea miilor de fiinţe barbar ucise. Fiindcă în lunile premergătoare acestui „Paşte sportiv” al amatorilor de sport, au avut loc în Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, mii, mii de execuţii sumare, în plină zi, de care nici o înaltă curte de justiţie, nici o Carla Del Ponte, procuroara de tristă amintire cu chip de bucătăreasă, de la Geneva, nu s-a sesizat, căci, vai, morala şi pedeapsa sunt aplicate în funcţie de naştere, de specie, numai pentru crime contra oamenilor (celor care au chipul lui Dumnezeu), nu şi contra celor care împart la fel durerea, suferinţa, moartea, sub acelaşi soare, dar nu au nici un drept;  în rest domneşte bunul plac al monştrilor şi sadicilor, al vânătorilor, etc., căci numai ei au chipul lui Dumnezeu (bun şi milostiv), iar restul creaţiunii nu există, primele zile ale Facerii sunt şterse, nu se numără, se trece direct la a şasea zi a Creaţiunii (cea a omului, care fiind mai inteligent, are germenul holocaustului de la Hiroşima şi Nagasaki, încă din înfruptarea din fructul oprit).

    Pe străzile Kievului şi ale altor oraşe ale Ucrainei, au fost ucise mii şi mii de fiinţe, unele fiind chiar arse de vii, în bidoane cu benzină, groaza în faţa morţii, suferinţa atroce a mamei care-şi vedea arşi de vii puii ce o clipă înainte poate îi alăptase din laptele ei sărac, de fiinţă oropsită, fără drept la viaţă, sau a puilor ce-şi vedeau mama târâtă, luată de bruta criminală cu „chipul lui Dumnezeu” –vai, cât de înjosit!- şi ucisă cu ranga, nemaiavând nici o valoare în faţa distracţiei, la fel ca şi mieii de Paşti, în care ziua a cincea a Creaţiunii devenea o ruşine, „Omul” trebuia să fie singur pe pământ, căci ceilalţi nu mai aveau drept de existenţă, pentru că nu erau născuţi „oameni”. Aveau marea vină de a  nu se fi născut oameni şi aceasta era un delict şi o crimă pedepsite cu pedeapsa capitală, moartea! Era în fond o criminalizare a vieţii şi a naturii, a Facerii, a operei lui Dumnezeu! Vai, un glas de protest din partea celor puternici ai lumii nu s-a ridicat, o Angela Merkel, fiica unui pastor protestant, crescută într-o cultură în care, după învăţătura lui Kant, legea morală a binelui şi Dumnezeu sunt în conştiinţa omului ca stelele fixe ale cerului pe firmament, a mers şi a asistat la campionatul pătat de sânge. Aşijderea premierului Rajoy, dar acesta venea dintr-o ţară cu tradiţii barbare, corrida, vezi în aceste zile Pamplona, şi nu putea să i se pretindă suflet...

   Premierul Cameron nu ştiu dacă a asistat la campionat, dar la fel, venind dintr-o ţară care menţine barbara şi laşa vânătoare a vulpii, ce i se poate pretinde? Cu siguranţă nu ar fi venit un Preşedinte al Sloveniei, ţară cu civilizaţie adevărată, nu de pospai, care a dat Europei în prima decadă a anilor 2000, un preşedinte respectuos de viaţa animalelor, ca Dr. Janez Drnovsek.  Jalnic este că nici un înalt prelat sau simplu preot, din niciuna din bisericile creştine nu a protestat contra râurilor de sânge ale câinilor şi pisicilor, animale nevinovate, ce-au pătat în Ucraina onoarea umanităţii şi a justiţiei. Dacă ei au chipul lui Dumnezeu şi slujesc unui Dumnezeu „summum bene”, aşa cum pretind, în acest summum bene, Bine suprem, pe lângă milă şi compasiune, sălăşuieşte virtutea cea mai înaltă, care este dreptatea. Dar care dreptate este în inimile lor? Cum poate fi o fiinţă ucisă, pentru vina că nu s-a născut om, că s-a născut de altă specie, când diversitatea speciilor a făcut-o Dumnezeu şi nimeni, cel puţin după religia noastră, nu-şi alege ce să se nască?

   O poruncă divină –a cincea-, pe care ei nu o respectă, este a Nu ucide! Nu, nu omucide, căci viaţa este aceeaşi, indiferent de forma pe care o îmbracă, de gradul de inteligenţă, putere, căci o dovedesc suferinţa, groaza în faţa morţii, egală, a tuturor fiinţelor, indiferent de specie. Viaţa a dat-o numai Dumnezeu, numai El o poate da, iar nu omul! De aceea este porunca „Nu ucide”!  Unul dintre marile genii ale omenirii, Leonardo Da Vinci, dar au fost mulţi care au cugetat şi declarat în acelaşi fel, spunea: Va veni o zi când oamenii vor considera uciderea animalelor la fel cum astăzi consideră uciderea unui om.

   Ce respect mai pot pretinde religiile dacă nu au morală, nu-şi menţin legea, poruncile date de Dumnezeu?

   Idealul creştinului pe acestă lume este îndumnezeirea omului, iar nu transformarea lui în brută, în asasin. De ce nu aţi protestat sfinţi părinţi de la Pecerska Lavra, de la Athos, de la Vatican, de orişiunde, dintr-un cătun sau dintr-un scaun patriarhal? Nu urâţi creaţia şi creaturile, sfinţi părinţi, deschideţi-vă inima dragostei, nu v-o împietriţi, luaţi pilda Sfântului Francisc şi a atâtor alţi sfinţi, care au văzut în creaturile necuvântătoare, marea taină a creaţiei lui Dumnezeu!

   Fiindcă nu se poate ca un Dumnezeu bun să fie rău (sau indiferent) faţă de suferinţa fiinţelor pe care le-a creat.