|
 ZECE MINIŞTRI MITITEI
Corneliu FLOREA,
Canada
Compoziţia grafică de Roca
POLEMOS
“Marea
majoritate a românilor din străinatate este nemulţumită şi ingrijorată
de prestaţia antiromânească, a
aşa zisei diplomaţii româneşti de după 1990.”
Oare a existat român,
cetăţean român care nu şi-a pus mari speranţe în viitorul lui personal,
al României în general, după evenimentele din Decembrie 1989? La fel
şi românii din străinătate, care până atunci se numeau exilaţi,
dizidenţi, alţii mai modeşti doar refugiaţi politici, religioşi şi
economici au sperat, poate şi mai mult facând comparaţie cu ţările
libere în care trăiau. Au sperat că se vor deschide sincer porţile
ambasadelor române, ca se va retrage tot ce ţinea de dictatura
comunistă: servicile de informaţie a securităţii, inclusiv preoţii
misionari cu epoleţi sub sutană. Au sperat în dialog şi întrajutorare
românească, în emancipare. Au sperat într-o nouă diplomaţie românească,
a libertăţii şi demnităţii, a înţelegerilor corecte şi echitabile cu
toate ţările lumii. Au sperat în refacerea entităţii şi prestigiului
românimii ce au fost distruse de dominaţia comunismului sovietic şi a
aliaţilor lui, de cortina de fier.
În realitate din 1990,
românii au asistat doar la o paradă grotească a zece minişti de externe,
mici în fapte, dar fanfaroni în vorbe mari, care le-au luat toate
speranţele. Să le trecem în revistă defilarea lor şchioapă prin istoria
poporului român:
-
Primul ministru de
externe - Sergiu Celac, din decembrie 1989 până în iunie
1990, a fost un efemer la începutul confuziei generale. Deşi era
diplomat de carieră cu o lungă şi bogată activitate în politică şi
afacerile externe a fost doar o traiectorie de mic asteroid. Ceva,
undeva nu s-a potrivit, fiindcă s-a retras evocând alte
preocupări...
-
Al doilea ministru de
externe - Adrian Năstase, din iulie 1990 până în noiembrie
1992. Una dintre marile calamităţi politice şi sociale care s-a
abatut asupra României. Educat, titrat, membru de partid şi secretar
UTC, ajungea la fel de bine în vârful piramidei dictatorului
Ceauşescu cum a ajuns în vârful piramidei plăsmuită şi clădită de
bolşevicul Iliescu, fiindcă genetic este un emanat parvenit. Când a
fost ministru de externe, era o atmosferă pozitivă, reală de
reunificare, de întregire naţională cu Moldova, dar nu a făcut
niciun efort diplomatic în acest sens. Din contră, împreuna cu Ion
Marcel Ilici Iliescu s-au grăbit să recunoască Republica Moldova ca
stat de sine stătător, trădând interesele naţionale.
-
Al treilea ministru de
externe - Teodor Meleşcanu, din noiembrie 1992 până în
decembrie 1996. Născut în Muntii Apuseni, la Brad (Deci e moţ!!!).
Şi spre ruşinea sa istorică este primul moţ care a dansat ciardaş,
după cum i-a poruncit Marko Bela. Aţi uitat, dragi români, că a fost
total de acord cu tratatul româno-ungar întocmit de partea ungară,
Recomandarea 1201 a Consiliului European şi UDMR, pe care el doar la
semnat în noiembrie la Timişoara, după care în decembrie a dispărut
ca măgarul în ceaţă!
-
Al patrulea ministru de
externe - Adrian Severin, din decembrie 1996 până în
decembrie 1997. Adrian Severin, alt utecist şi pecerist de carieră,
va rămâne în istoria românilor (când se va scrie cea adevărată!), ca
un trădător al Bucovinei, al bucovinenilor români. El, metamorfozatul
din trepaduş comunist în mare ideolog, supra-democratic, împreună cu
neghiobul de Emil Constantinescu au semnat tratatul cu Ucraina din
1997, prin care au renunţat la o parte din Moldova de Nord, lăsând
în voia agresivilor naţionalişti ucraineni pe români, fără nici un
fel de apărare şi asigurare a continuităţii româneşti. A dispărut şi
el, tot în ceaţă, tot în decembrie. Acum se zvârcoleşte după o
poziţie în parlamentul european, unde împreuna cu Laszlo Tökes şi
Marko Bela va face totul ca Transilvania să devina „pământ european”
în mâna ungurilor.
-
Al cincilea ministru de
externe - Andrei Pleşu, din decembrie 1997 până în decembrie
1999. „O bomboană de intelectual” fin şi filozof pe deasupra,
scrie despre îngerii cum se scria prin secolul XIII - XIV lea. Şi
cu toate ca este în urmă cu vreo şapte secole faţă de filosofii
lumii actuale, se crede foarte caristmatic, iar românii din
străinatate sunt nişte imbecili pentru el (a scris şi a semnat!). În
viaţa românească de după 1990 a fost un trepăduş care a adus numai
belele si neplăceri. Pardon, a mai adus tot felul de nulităţi în
diplomaţie (un exemplu, la întâmlpare: Elena Ştefoi, ambasadoare în
Canada).
-
Al şaselea ministru de
externe - Petre Roman, din decembrie 1999 până în decembrie
2000. Primul prim-ministru evreu din Istoria României (remarca lui
Petre Ţuţea! Sic!), a fost pentru un an şi ministru de externe, din
decembrie în decembrie, fiindcă asta-i luna aranjamentelor
miniştrilor de externe. Nu ştiu motivul, nici dacă cineva
manipulează diplomaţia antiromânescă, ştiu doar că măgarii preferă
ceaţa decembristă. La fel ca şi predecesorii săi a făcut şi el zero
barat în diplomaţie.
-
Al şaptelea ministru de
externe - Mircea Geoană, din decembrie 2000 până în decembrie
2004. „Anjiener”, ca şi tovarăşa Elena Ceauşescu, fiu de general de
securitate, a atins punctul culminant în existenţa şi cariera sa,
când a fost arbitru de fotbal la Bragadiru şi Voluntari, timp de doi
ani. A mai fost şi ambasador român la Washington unde a lucrat
pentru interesele lui Alfred H. Moses ambasadorul al Statelor Unite
la Bucureşti şi alţii, motiv pentru care a şi devenit ministru de
externe. Atât despre prestaţia sa ca diplomat român. Dacă tovaraşul
Ion Marcel Ilici Iliescu îl considera prostănac (se înşeală, fiindcă
ştie şi frantuzeşte pe lângă americăneşte!), Dr. Aurel Şeitan îl
consideră escroc după cum argumentează dur într-un articol! (vezi
Altermedia din iulie 2004!).
-
Al optulea ministru de
externe - Mihai-Răzvan Ungureanu, zis şi austro-ungarul, din
decembrie 2004 până în februarie 2007. Un oportunist inteligent şi
educat, care datorită imprejurărilor survenite a sărit de la membru
supleant al C.C. al UTC (ce era în România!) direct în Anglia, la
University of Oxford, ca Fellow of Centre for Jewish and Hebrew!!!
De aici, spectaculos a fost catapultat direct în Ministerul
Afacerilor Externe, unde, probabil se vorbeşte hebrew.
Inteligenţii pot fi cele mai randamentoase slugi, mimând cu totul şi
cu totul altceva. De exemplu: afirma că a transformat diplomaţia
românească „de la una a camunflajului la una a sincerităţii, de la o
diplomaţie a tăcererii la o voce clară, puternică”. Vorbe mari de
camuflaj, dar s-a aflat de la un mucalit ca, după cea a dat mâna cu
Condoleeza Rice şi-a lins-o o săptamână! Nu i-a folosit, a greşit
când a vrut să se înalţe deasupra lui Călin Popescu-Tariceanu, care
nu iartă aşa ceva şi l-a dat jos ca pe o muscă plesnită cu pliciu.
În cădere, marele reformator al diplomaţiei româneşti, care ştie şi
hebrew, a mai bâzâit câte a făcut el în doi ani. „Poate-n
lună şi stele” au zis mulţi!
-
Al noulea ministru de
externe - interimar 43 de zile - Călin Popescu-Tăriceanu, din
februarie 2007 până în aprilie 2007. Călin, prim ocupantul Palatului
Victoria, deştept, frumos şi elegant, jumătate grec, jumătate
altceva, a trebuit să facă şi pe ministru de externe, fiindcă clona
lui de la Palatul Cotroceni a blocat numirea succesorului lui M. R.
Ungureanu. Văzând cât de perfect de bine merg treburile
prim-ministrului ne şi întrebăm, de ce mai este nevoie şi de alţi
miniştri, când el este suficient pentru tot Palatul Victoria. Dacă
totuşi se iveşte ceva de rezolvat poate chema guvernul unguresc la
consultaţii! (căci doar a mai facut-o!). Aceasta este originala sa
înnoire europeană: cheamă şi ungurii din Ungaria să ne guverneze pe
lângă UDMR.
-
Al zecelea ministru de
externe - actualul - Adrian Cioroianu, „l-a făcut mama
oltean!” şi s-a şcolit de-a ajuns istoric. Mare istoric „cu
masterat” tocmai din Canada, aşa că întors la vatră s-a pus să
revoluţioneze istoria. Adică, cum se poate revoluţiona istoria?
Simplu, cum a revoluţionat-o şi Mihail Roller! Ce aţi uitat, sau
încă nu eraţi născuţi? Atunci să dăm exemple din zilele noastre:
Horia Roman Patapievici, scrie ca un reeducator revoluţionar cum
plaiul mioritic este o fecală şi istoria noastră doar o urină a
cotropitorilor care au trecut peste noi în 2000 de ani. Sau Traian
Băsescu care a sărbatorit în 2006 înfrângerea lui Decebal,
cotropirea şi jefuirea Daciei de către tizu’ lui! Probabil nu ştie
că fosta Dacie este România de astăzi, unde a fost pus el preşedinte!
Istorici „mari şi revoluţionari ai dracului” în România... Cine ştie
ce surprize ne face şi acest nou extern!
Pe scurt, aceştia-s cei zece
miniştri (de externe) mititei, marea majoritatea clociţi într-un
decembrie şi plecaţi în altul, fără să lase nici o faptă demnă în cartea
de istorie.
Aaa! La ce fapte ne aşteptăm
de la ei? Ne aşteptăm mai întâi de toate la o reîntregire cu Basarabia
(sau Moldova de Est, aşa cum a fost şi o Germanie de Est!), la un tratat
corect cu Ucraina, să nu acceptăm să producă suferinţe „minorităţilor”
pe care le-au primit de la Rusia, pe tavă. Am aşteptat de la miniştrii
de extene să meargă mai des la Atena, Sofia şi Belgrad pentru drepturile
fraţilor aromâni şi vlahi, nu să cheltuiască banii de pomană la New York
şi Washington, doar pentru photo-oportunity! Prea des şi fără rost
la Casa Albă şi prea rar la Kremlin, unde timoraţi calcă în vârful
picioarelor şi uită să întrebe ce mai face Tezaurul Românesc!? Nu au
rezolvat nimic cu Insula Şerpilor sau în Deltă. Cu tupeu ei spun că nu
sunt subiecte de actualitate! Nimic ce este românesc nu este de
actualitate pentru ei, doar UE şi NATO (In UE suntem trataţi ca ultimii,
iar în NATO carne de tun în Irak şi Afganistan). Cât priveşte relaţiile
ministrului de externe, direct sau prin ambasade, cu românii din
străinatate se afirmă şi se dovedeşte că lasă mult de dorit...
Corneliu FLOREA
octombrie
2007
Winnipeg -
Canada
|
Comentarii de la cititori |
|
