|
A FOST ODATA... O COPILARIE
Venera E.DUMITRESCU-STAIA
Impresii si pareri personale in FORUM
Rog ca cititorii care vor avea curiozitatea sa-mi citeasca cele ce
urmeaza, eu facând parte din categoria "dinozaurilor", disparuti de mult
de tot din natura, dar eu, si altii am supravietuit, fiind inoculati
prin educatie (sic!) cu "principii învechite de viata, desuete,
anacronice, retrograde" s.a.m.d. Puteti sa-mi atribuiti orice
caracterizare doriti, dar eu voi ramâne consecventa, intangibila, chiar
la o eventuala "avalanse" a criticilor negative care s-ar putea abate
asupra mea. Nimeni si nimic nu a reusit si nu va reusi sa-mi schimbe
caracterul si regulile ce incumba un civism si o civilitate.
Am ramas fidela principiilor educative ale lui J.Jacques-ROUSSEAU,
scriitor si filozof francez (1712-1776), orfan de mama la vârsta frageda
si abandonat de tata la vârsta de 10 ani, o viata de peregrinare, a
trait mult timp izolat de lume, pe care însa a studiat-o, lasând
posteritatii opere de mare valoare, în materia de pedagogia copilului.
Jean PIAGET, psiholog elvetian (1896-1980) cel care a scos la lumina
stadiile de dezvoltare intelectuala a copilului, fondate pe
epistemologia genetica. Epistemologia (lb.greaca, episteme=stiinta,
logos = studiu) este partea filozofiei care studiaza istoria, metodele,
principiile stiintelor, deci si epistemologia genetica. Maria
MONTESSORI, medic si pedagog italian (1870-1952) autoarea unei metode
destinata a favoriza dezvoltarea copiilor prin manipularea obiectelor, a
materialelor, precum si prin joc si stapânirea de sine, cuprinse în
tratatul de /Pédagogie scientifique, 1909/. Ultimul, dar nu cel din urma
- Johann Heinrich PESTALOZZI, elvetian (1746-1827), cu o stare materiala
excelenta datorita parintilor, dar influentat de studiile lui Rousseau,
a stabilit pedagogia fondata pe lucrul manual, ocupându-se în special de
copilaria surdo-mutilor, a copiilor saraci si abandonati. A studiat
psihologia copilului, introducându-se în mijlocul lor, îmbracând haine
zdrentuite, asemenea lor, pentru a studia în profunzime cauzele si
urmarile tragice ale unor copii nevinovati, datorate lipsei de educatie
si a instruirii, uitati de societate si semenii lor.
Multi pedagogi de "scoala veche"care fac parte din literatura universala
a acestei ramuri a învatamântului, despre care am învatat la scoala,
citând numai câtiva dintre, dar ei au pus bazele educarii multor
generatii. Începând de la gradinita, deci vârstele între 5-7 ani /Metoda
Montessori/ a constituit si a pus baza solida a începutului educatiei
copilului, care a trecut de la prima faza a educatiei parintilor, la cea
a discipolului.
Motivarea celor ce vor urma se datoreaza multor fapte care ma
contrariaza, constatând ca se vorbeste mult si nu se face aproape nimic,
ma refer la Canada, cu toate ca se organizeaza lungi si interminabile
conferinte, congrese, comisii si comitete ale "specialistilor" în
domeniu, profesori, pedagogi, psihologi, parinti, toti punându-si multe
întrebari de felul /cum ar trebui sa fie organizat învatamântul,
materiile de baza obligatorii, care ar trebui sa fie tinuta scolara a
copilului, care sunt drepturile si obligatiile lui, idem ale parintilor
si profesorilor etc. / Dupa ani de zile, înca nu s-a ajuns la o
concluzie pertinenta. Adaug însa, si cu parere de rau, ca nici România
nu face exceptie.
În urma multor tragedii întâmplate în scolile publice occidentale, ma
refer în special a celor din Canada si Statele Unite, unde o singura
scoala publica este frecventata de 1500-2000 elevi, cu
multinationalitati, rase si religie, în care nu exista nici un fel de
control vestimentar, al drogului sau tigarilor, folosirea armelor de
foc. Situatia devenind din ce în ce mai alarmanta cu rezultate tragice,
amenintarile continua, bataile si înjunghierile între elevi, atacul
fizic si verbal contra profesorilor, declansare de incendii, în sfârsit
metodele de razbunare sunt numeroase si se pare, deocamdata, fara
remediu categoric. Care este motivul? CHARTA DREPTURILOR OMULUI.
LIBERTATEA DE EXPRIMARE, DREPTURILE COPILULUI s.a.m.d., dar nimeni nu
pomeneste si de OBLIGATII. O veste recenta si îmbucuratoare ar fi ca
M-me Louise ARBOUR, jurist canadian, numita Înalt comisar al ONU pentru
drepturile omului, a declarat la o întâlnire cu presa acreditata la ONU,
ca "Datorita multor lipsuri constate în activitatea Comisiei", este
cazul ca aceasta Comisie sa fie restructurata. Ramâne sa vedem aplicarea
vorbelor în fapte.
Chiar în acest moment în care scriu acest material, la televiziunea
canadiana - "mari discutii si comentarii cu tribuna telefonica deschisa"
- referitor la /tinuta elevilor în scolile publice/, tema de baza fiind
- /sa se introduca obligatoriu uniforma scolara sau nu/. Desigur ca
întotdeauna, parerile sunt împartite, PRO si CONTRA. Cam târziu s-a
ajuns la acest "referendum", pentru ca /naravul din fire n-are lecuire/.
Trebuie aceasta decizie sa constituie chiar o problema de stat? pentru
ca multi spun ca apartine guvernului "decizia". Mi-am pus întrebarea,
dar si foarte multi altii. Pe timpul meu... uniforma scolara era
cuprinsa în Regulamentul de ordine interioare a scolii, printre alte
dispozitii - no comment - si irevocabile, pe care parintele trebuia sa-l
semneze, în situatia copiilor din primele clase primare si pâna în clasa
patra de liceu, apoi, deci la vârsta adolescentei, elevul semna si era
raspunzator de act în sine.
Acea epoca este socotita de multi - drept /revoluta/, considerându-se în
zilele noastre ca /tinerii vor sa schimbe lumea, vor sa se afirme ca
exista si ca au dreptul la cuvânt/. De acord cu schimbarile, dar în ce
masura si pâna unde sa se întinda coarda? În Montréal, unde traiesc de
aproape 18 ani, a /sarit capacul de la oala cu presiune/, constatându-se
ca fetite de vârste prepubere, poarta /string/, jeans taille-basse, si
/tricot cu bretele "stil spaghetti" la scoala. Mai trist si tragic,
începând cu pubertatea, viata sexuala este foarte activa atât la baieti,
cât si la fete între 12-15 ani, sarcinile abunda, precum si
pruncuciderile sau sinuciderile, la care se adauga drogul si alcoolul.
Specialistii au ajuns la concluzia ca exista o generatie a
"hipersexualitatii, o precocitate a sexualitatii", care arata
îngrijorari, dar prevad mai putine solutii, motivând ca datorita
mijloacelor de informare, respectiv televiziunea, ordinatorul, existenta
din abundenta si fara restrictii a publicatiilor de "specialitate" si nu
în cele din urma a "modei pentru copii", în magazinele pentru copii
gasindu-se aceleasi tipuri de lenjerie si rochite, ca în magazinele
pentru femeile adulte. Cine le frecventeaza? parintii cu progeniturile,
celor mici dându-le cuvântul, iar cele mai mari, 14-15 ani îsi aleg
singure "genul"; cine le subventioneaza? desigur parintii.
Luxul, explozia de stiluri si varietati vestimentare pentru copii si nu
în cele din urma ale "starurilor muzicii rap, hip-hop sau tehno" este
uluitoare, si imediat imitata, un copil nefiind capabil sa faca
diferenta între SCENA si STRADA, dar un parinte...? S-a constatat de
specialisti ca în "noua evolutie si educatie a copilului" - copilul este
cel care dicteaza, el este "rege", iar parintii coplesiti de
"frumusetea" celor pe care i-a creat, sunt capabili de mari sacrificii
materiale, sperând ca progenitura lor va ajunge "star". Sincer
marturisesc, ideea parvenirii rapide într-o viata în care se poate
câstiga extrem de bine si fara studii, doar daca esti capabil sa-ti
exhibezi "calitatile" fizice... esti un om facut, cartea si inteligenta
reprezinta prea putin sau deloc.
Societatea de consum nu se manifesta numai în tarile capitaliste, a
reusit sa-si creeze o cale si în tarile mai putin dezvoltate sau în curs
de dezvoltare, în special tarile din Estul Europei, unde moda si
extravaganta si-au creat o platforma, independent de lipsurile flagrante
economice si sociale ale societatii. Revenind putin la copilaria mea si
a celor din aceeasi generatie, noi într-adevar am avut o copilarie
adevarata, cu jucarii pe care le primeam la mari sarbatori religioase,
Sf.Niculae, Craciun si aniversare, de multe ori bricolam singuri, ceea
ce învatasem la gradinita sau la orele de lucru manual din clasele
primare si liceu. Pantofi se cumparau de 3 ori pe an, rochite sau haine
pentru baieti de asemenea, în schimb copilaria era plina de povesti
citite de parinti si bunici, iar mai târziu citeam cartile recomandate
de scoala. Îmi amintesc de cartile cu povesti pentru copii scrise în
lb.franceza de Sarina CASSVAN, mai târziu Petre Ispirescu, Ion Creanga,
Caragiale, Petre Ghiata, Vasile Alecsandri, Topârceanu, Eminescu,
Bacovia, Fabulele lui La Fontaine, Corneille, Racine, Boileau,
Shakespeare, Goethe si multi, multi alti scriitori francezi si germani.
Teatrul, Opera, concertele - erau nelipsite. Oare generatia tânara din
zilele noastre (10-25 ani) a auzit, a citit operele nemuritoare ale
acestor titani ai scrisului? M-as bucura sa cred ca da, dar ma cam
îndoiesc, poate o infima categorie si anume cei carora li s-a deschis
gustul lecturii.
UNIVERSUL COPILARIEI, care copilarie? În acest secol copilaria s-a
terminat cel târziu la 5 ani, când copilul intra în comunitate, care de
cele mai multe ori este mai puternica si predomina atât asupra
psihicului, cât si a intelectului copiilor. În comunitatea multietnica
si multiculturala copilul aflându-se în mijlocul ei afla lucruri noi, de
cele mai multe ori cu dublu înteles, iar noi parintii si bunicii,
ramânem perplex, considerându-ne oarecum "înapoiati", dat fiind ca
întrebarile copiilor depasesc limita întelegerii si a explicatiei pentru
a le da un raspuns adecuat, dat fiind mintea lor înca neconsolidata.
UNIVERSUL COPILARIEI asa cum l-a cunoscut generatia mea, si poate înca o
generatie dupa, cred ca este greu sau aproape imposibil de recuperat,
dat fiind progresul si independenta pe care copiii o demonstreeaza, de
cele mai multe ori cu avizul parintilor, nucleul familial cu autoritatea
cuvenita pierzând din ce în ce mai mult teren, copiii si tinerii
apartinând mai mult societatii, mass media si influentelor nefaste care
incita tineretul spre nonconformism, libertate gresit înteleasa, de aici
decurgând toate tragediile pe care le traim si le vedem zilnic.
Cele scrise, bineînteles ca nu fac obiectul unor constatari
generalizate. Sunt foarte multe exceptii - tineri bine educati,
instruiti, constienti de viitorul lor, excelent pregatiti pentru viata.
Realitatea este ca daca parintii si educatorii nu vor fi prezenti si
receptivi la lumea înconjuratoare, atunci /vom culege ceea ce n-am
semanat/.
Închei cu o cugetare a lui J.-Jacques ROUSSEAU: "CAUTATI DE VA CERCETATI
MAI BINE COPIII, DEOARECE CU SIGURANTA CA NU-I CUNOASTETI".
Venera E.DUMITRESCU-STAIA
|
