Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

DISPERAREA CA SE PIERD DOCUMENTELE IDENTITATII NOASTRE

 Aurelia şi Ştefan Lăpuşan

Impresii si pareri personale in FORUM

Eu, Aurelia Lăpuşan, împreună cu soţul meu, Ştefan Lăpuşan, scriem monografii despre aşezări şi oameni ai locului. Am scris zece până acum, însumând peste 4.000 pagini, şi lucrăm mereu. După cum bine ştiţi, monografiile sunt cărţi grele, căci ele însumează ani de cercetare în arhive, biblioteci, scotocind  în cuferele cu amintiri ale oamenilor pentru a le reda oamenilor. Este nevoie de luciditate şi fler să cerni faptele, nu după reperele istoricilor, ci mai ales după  parfumul  presărat de cronicar în colecţiile ziarelor-câte s-au mai păstrat, şi de funcţionarul conştiincios în arhive-câte s-au mai pus la adăpost.

Ne-a îndemnat la această muncă devoratoare disperarea că se pierd documentele identităţii noastre, că mereu mai mulţi ignoranţi şterg, rup sau iau ceea ce aparţine zestrei unui neam întreg.

            Suntem jurnalişti şi ştim ce dimensiuni capătă clipa pusă în pagina unei publicaţii.

Suntem pedagogi şi vedem cât de puţine lucruri mai recunosc tinerii, astăzi.

În mod decisiv am pornit la drum într-o zi când, la Cernavodă, contemplând podul de peste marele fluviu, nemurit de mintea şi cutezanţa lui Anghel Saligny, şi preocupaţi să redactăm un pliant la punerea în funcţiune a Centralei nucleare, am simţit că străinii aflaţi în misiune la noi nu ştiu mai nimic despre pământul pe care calcă. Şi este chiar pământul din care s-au întrupat Gânditorul şi nevasta lui, care ne dovedesc fără tăgadă cât de adânci rădăcini avem pe lumea asta. Aşa s-a născut Cernavoda 1995.Prima monografie semnată Aurelia şi Ştefan Lăpuşan.

            Ne-au îndemnat să continuăm  prietenii, mereu mai curioşi de ceea ce le spuneam noi, mereu mai antrenaţi în misterioasa căutare a trecutului dobrogean.

Medgidia Carasu a devenit cartea unui oraş aflat la răscruce de drumuri, locul de bejanie a mocanilor, hanul lui Jules Verne, mai târziu a adunat lacrimile deportaţilor, dar a rămas mereu un centru spiritual de expresie multietnică.

Constanţa-memoria oraşului a adunat în filele ei cele mai importante momente din albumul sentimental al marelui port. Şi astăzi credem că este una dintre cele mai consistente lucrări prin bogăţia surselor şi ineditul relatărilor.

A venit rândul Techirghiolului pentru Europa, cea mai bogată monografie despre un lac hărăzit românilor de Dumnezeu pentru a-i tămădui de suferinţă şi despre artizanii turismului litoral. Binecuvântată şi prefaţată de Prea Fericitul Părinte Teoctist, cartea ne-a adus bucurie şi recunoştinţa localnicilor.

Au urmat Drumuri în istorie, o amplă incursiune în biografia petrolului românesc purtat prin portul Constanţa, Teatrul şi presa în Dobrogea, un excurs cultural recuperator, o altă monografie-album a Constanţei.

Una din cărţile de succes a fost Drumul Pâinii în istoria Dobrogei, de asemenea prefaţată de Patriarhul Bisericii Strămoşeşti, lucrare care a dezvoltat cultul acestui aliment primordial la români, în legătură cu tradiţiile meşteşugăreşti şi truditorii acesteia.

Două volume consistente reunesc în peste 700 pagini istoria căpităniilor porturilor fluviale şi maritime româneşti, de la Baziaş la Marea Neagră şi de pe Siret pe Someş, o adevărată epopee a navigaţiei sub tricolor, din toate timpurile şi pentru toate genurile de cititori.

Se află sub tipar o istorie a Mamaiei centenare, în lucru o alta a Mangaliei, s-a reeditat Techirghiolul, în aşteptare mai sunt şi alte proiecte.

Într-o zi, la o expoziţie de carte, într-o vitrină aranjată de Biblioteca judeţeană am descoperit expuse la vedere cărţile noastre. Cu paginile la colţuri exfoliate, de multele mâini care le răsfoiseră. Erau cele mai citite cărţi  dobrogene din expoziţia bibliotecii şi atunci am simţit că primisem cea mai mare răsplată a muncii noastre.

Îndemnul de a persevera ţine de pofta fiecăruia de a-şi face datoria în viaţa asta scurtă, de a lăsa ceva şi altora, de a veşnici prin fapte.

Am salvat de la distrugere multe documente care pot scrie sau rescrie istoria. Am refăcut prin forţe proprii multe colecţii de ziare sortite distrugerii, am compus o bancă de date extrem de valoroasă, ajutând biblioteca judeţeană să conserve mai bine fondul de patrimoniu existent.

Cele mai mari dificultăţi le-am avut de la necunoscători. De la oamenii neoameni care distrug arhivele. De la pseudocolecţionari. Dar aceştia sunt puţini. Cei mai mulţi oameni - din miile pe care i-am intervievat – ne-au făcut mărturii cu precizia amintirilor trăite în adevăr.

Ne-am rezemat tot timpul unul pe celălalt,  coechipieri perfecţi, completându-ne şi bucurându-ne fără rezerve, cinstit,  de fiecare descoperire. Dragostea ne-a fost liant, limpezime şi îndemn.

Monografia este studiul ştiinţific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat şi multilateral.

Numele nostru este de monografi, deşi la acesta adaug pe cel de infofagi. Căutători neobosiţi de informaţii.

La celebrarea unui eveniment de tipul a trei, cinci sau zece decenii se propune şi o monografie.

Cărţile noastre sunt, după cum se vede, o provocare. O provocare pentru ca şi alţii să scrie şi să cerceteze. În special tineri. Mulţi dascăli au lucrat la monografii. Spiru Haret, apoi Dimitrie Gusti au cerut expres dascălilor de ţară să cerceteze şi să scrie. Ar merita să se facă acest lucru  şi astăzi chiar dacă nu mai există un ministru precum Spiru Haret şi nici un sociolog precum Dimitrie Gusti.

E scump să faci cărţi, dar şi mai scump să laşi să se distrugă istoria unui loc, tradiţiile oamenilor, legendele. Arhivele se risipesc astăzi ca argintul viu. Diletanţi care nu ştiu să preţuiască dau la tocat dosare care pot ascunde informaţii unice, de excepţională valoare. Ceea ce facem noi este şi o formă de a protesta împotriva acestui genocid al arhivelor din întreprinderi, din instituţii, chiar şi împotriva  modului cum se conservă arhivele statului. Ministerul de Interne preocupat de infractori nu poate gestiona astăzi fondul de patrimoniu pe care îl păzeşte cu soldaţi la poartă şi-l măsoară la metru.

Am realizat foarte puţin din ce am fi vrut să facem. Şi timpul nu vrea să stea. Trebuie să ni se alăture şi alţii. Să fie tot mai mulţi monografişti care să strângă în cărţi biografia aşezărilor româneşti, portretele oamenilor obişnuiţi, viaţa trăită în eroicul anonimat al istoriei.

Aurelia şi Ştefan Lăpuşan

Constanţa, 17 aprilie 2006

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)