|
Elemente
de interes privind alegerile parlamentare din 30.11.2008
Ř
Caracter
de noutate: prin introducerea
votului uninominal, respectiv votarea unui candidat ce reprezintă un
partid, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie cetăţenească a
minorităţilor sau candidat independent, faţă de scrutinurile anterioare,
când se votau liste de candidaţi ai unui partid, alianţă politică sau
electorală.
Ř
Caracter
de noutate: prin faptul organizării
colegiilor uninominale din străinătate pentru Senat şi Camera
Deputaţilor, respectiv cele 4 colegii uninominale pentru Camera
Deputaţilor şi cele 2 colegii uninominale pentru Senat, candidaţii aleşi
în final fiind reprezentanţi direcţi ai intereselor cetăţenilor români
stabiliţi în străinătate. Germania este
situată în Colegiul nr.1 pentru Camera Deputaţilor şi Colegiul nr.1
pentru Senat.
Ř
Cine
este îndreptăţit să voteze în
Germania: cetăţenii români, stabiliţi sau
rezidenţi în Germania.
Ř
Data
alegerilor: 30 noiembrie 2008,
între orele 7:00 şi 21:00.
Ř
Definirea actelor de identitate ce pot fi
folosite: paşaport cu menţiunea
domiciliului în Germania sau paşaport cu domiciliul în România/carte
identitate, însoţite de documentul de atestare al
domiciliului/rezidenţei în Germania.
Ř
Documentele acceptate pentru
atestarea domiciliului/rezidenţei în Germania):
o
Titlul de şedere
(Aufenthaltstitel)
o
Permisiunea de şedere
(Fiktionsbescheinigung)
o
Permisul de şedere
(Aufenthaltserlaubnis)
o
Adeverinţa de înregistrare a
locuinţei (Meldebescheinigung)
o
Adeverinţa de liberă alegere a
domiciliului (Freizügigkeitsbescheinigung)
Ř
Nu
se va putea vota cu acte identitate expirate
sau temporare (titluri călătorie).
Ř
Cetăţenii români sunt rugaţi
să verifice din timp valabilitatea actelor
de identitate şi să ia din timp măsurile pentru înnoirea acestora,
în cazul expirării.
Ř
Unde se poate vota în
Germania: cetăţenii români domiciliaţi sau rezidenţi în
Germania pot vota în cadrul circumscripţiei electorale nr.43 (organizată
la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti) la una din cele
6 secţii de votare ale Colegiului uninominal nr.1, organizate în
Germania : Berlin (secţiile 20 şi 21), Hamburg (secţia 22), Bonn (secţia
23), München (secţia 24) şi Stuttgart (secţia 25).
Ř
Unde se poate vota în
Landurile Bavaria şi Baden-Württemberg:
Adresele secţiilor de votare:
o
Munchen: Richard
Strauss Str.149 (punct reper Effnerplatz), 81679 München
o
Stuttgart:
Schellingstr.9 (incinta L-Bank),70174 Stuttgart
Ř
Procedura de votare: informaţiile
se regăsesc pe pagina oficială de internet a MAE, respectiv
www.mae.ro.
Ř
Acreditarea
reprezentanţilor mass-media străine:
Autoritatea Electorală Permanentă
acreditează, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe,
reprezentanţii presei, radioului şi posturilor de televiziune străine.
Data limită pentru solicitarea acreditării şi transmiterea documentelor
necesare este joi, 27 noiembrie 2008. Procedura de acreditare este
indicată
la acest link.
Ř
Informaţii şi clarificări suplimentare
pot fi solicitate Autorităţii Electorale Permanente
www.roaep.ro şi Biroului Electoral Central,
www.beclocale2008.ro.
Ř
Ministerul
Afacerilor Externe, ca instituţie, face doar
oficiul de gazdă a circumscripţiei electorale nr.43 şi în acest context
aplică prevederile legale.
Ř
Conform listei
rămase definitivă la data de 29.10.2008 a candidaţilor pentru
Colegiul uninominal nr.1, au intrat în cursa electorală următorii
candidaţi:
Pentru Camera Deputaţilor:
1) Brînză William Gabriel, propus de
Partidul Democrat Liberal
2) Popescu Marian, propus de Alianţa
Politică PSD+PC
3) Rizea Doina, propusă de Partidul Noua
Generaţie Creştin Democrat
4) Zamfir Daniel Cătălin, propus de
Partidul Naţional Liberal
5) Kis Bela, propus de Uniunea Democrată
Maghiară din România
6) Voicu Mihăiţă, propus de Partidul
România Mare
Pentru Senat:
1) Badea Viorel-Riceard, propus de Partidul
Democrat Liberal
2) Mocanu Marian Dan, propus de Alianţa
Politică PSD+PC
3) Galeş Cristina Daniela, propusă de Partidul
Noua Generaţie Creştin Democrat
4) Roman Petre, propus de Partidul Naţional
Liberal
5) Szabo Karoly Ferenc, propus de Uniunea
Democrată Maghiară din România
6) Ilaşcu Ilie, propus de Partidul România Mare
Din partea organizaţiilor aparţinând minorităţilor
naţionale, pentru funcţia de deputat:
1) Grosaru Mircea, propus de Asociaţia
Italienilor din România
2) Zisopol Dragoş Gabriel, propus de Uniunea
Elenă din România
3) Mircovici Niculae, propus de Uniunea Bulgară
din Banat-România
4) Ganţ Ovidiu Victor, propus de Forumul Democrat
al Germanilor din România
5) Firczak Gheorghe, propus de Uniunea Culturală
a Rutenilor din România
6) Buciuta Ştefan, propus de Uniunea Ucrainenilor
din România
7) Păun Nicolae, propus de Partida Romilor
“Pro-Europa”
8) Popov Duşan, propus de Uniunea Sârbilor din
România
9) Ibram Iusei, propus de Uniunea Democrată Turcă
din România
10) Merka Adrian Miroslav, propus de
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România
11) Longher Ghervazen, propus de Uniunea
Polonezilor din România
12) Ignat Miron, propus de Comunitatea
Ruşilor Lipoveni din România
13) Radan Mihai, propus de Uniunea
Croaţilor din România
14) Manolescu Oana, propusă de Asociaţia
Liga Albanezilor din România
15) Dumitrescu Liana, propusă de
Asociaţia Macedonenilor din România
16) Vainer Aurel, propus de Federaţia
Comunităţilor Evreieşti din România
17) Amet Aledin, propus de Uniunea
Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România
18) Pambuccian Varujan, propus de Uniunea
Armenilor din România
|
Comentarii de la cititori |
|