Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Dr. Titus Filipas 1907

Dr. Titus Filipaş

Comentarii de la cititori la subsidiar

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Moldoveanul P.P.Carp, unul dintre cei mai încăpăţânaţi oameni politici care au lucrat la crearea României moderne, considera că democratizarea societăţii româneşti în secolul XIX s-a făcut nefiresc, de sus în jos, fără să se fi avut în vedere munca şi meritocraţia. Aici, în Craiova, ne reamintea recent acel paradox doamna Alexandra Olivia Nedelcea, în lucrarea "Eminescu, economistul" (fundaţia "Scrisul Românesc", 2000, Craiova), carte unde autoarea încerca totodată să descifreze desenele capricioase şi abracadabrante din structura "păturii superpuse" create de Carol I, supranumit "Îngăduitorul".

Dar a existat oare o "pătură superpusă"?, vor întreba imediat duşmanii intereselor noastre ce vorbesc un limbaj în care cuvintele sunt asociate după cele mai bizare reguli sintactice, pentru a evita astfel primejdia testului reducerii la absurd. Să le răspundem. În mod legal, cota reală şi obligatorie de imigrare, impusă României de către marile puteri europene prin Congresul de la Berlin (1878), era de 20 000 de persoane pe an. Dar câţi vor mai fi intrat în plus, într-un stat ce nu-şi consolidase încă graniţele şi poliţia ? Astfel că îndrăznim să spunem, fiind desigur sută la sută conştienţi de abaterea noastră de la calea cea dreaptă, mai cunoscută sub numele de "politically correct", pentru a intra, poate mai mult prin jocul serendipităţii, pe drumul foarte incorect şi vinovat al "extremismului românesc", că problemele de azi ale spaţiului Schengen sunt o joacă de copil faţă de "cestiunile" României de atunci în raport cu imigraţia nedorită!

Însă acei străini nedoriţi nu erau expulzaţi, ci li se ofereau o mulţime de drepturi care îl făceau pe Mihai Eminescu, marele şi iubitul nostru "xenofob", să exclame în primăvara anului 1877: "Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, din care planta autohtonă moare!".

Desigur, plantele autohtone se cheamă buruieni. Câte astfel de "buruieni" au fost eradicate cu plumb fierbinte de către statul român la 1907 ? Atunci puterile străine nu au protestat, pentru că "plantele exotice" s-au bucurat, într-adevăr, de un tratament preferenţial. Apoi, în Timpul, VI, nr.106, din 17 mai 1881, pagina 1, Mihai Eminescu mai amintea că: "posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizaţiei noastre". Alt avertisment, din Timpul, VI, nr. 182, 22 august 1881, pagina 1, suna aşa: "Acest popor nu este decât o masă de exploatat, o vacă de muls pentru străinii de toate soiurile, o vită de plug pentru a susţine luxul, incuria şi corupţia caradelelor, feneantismul şi cocoteria, absenteismul şi morbiditatea unei pături neistorice, superpuse lui fără a-i face nici un serviciu în schimb ? Iată cestiunea cea mai gravă, cea mai mare!".

Mereu m- am gândit la catastrofa aceea cu totul şi cu totul nenaturală, fenomenul anului 1907 din România, căruia nici "burghezo-moşierimea", dar nici "regimul comunist" nu i-au făcut o analiză mulţumitoare pentru setea de adevăr şi dreptate a românului de rând. Comuniştii spuneau că "ţărăniştii i-au împuşcat pe ţărani", în vreme ce activiştii cu frazări aidoma celor ale lui Silviu Brucan întorc imediat totul în deriziune: "Ce, au existat latifundiari evrei ? ".

Poate că totuşi acea "xenofobie" a lui Eminescu nu era altceva decât reacţia de spaimă la premoniţia pe care o avea, "holocaustul ţăranilor români" la 1907, de la care mult prea adesea gândul nostru este abătut de catre insistenţele activiştilor ce ne atribuie un I.Q. moronic.

Iată încă două avertismente lansate de Mihai Eminescu, numai cu un an înaintea răscoalei ţărăneşti, de mai mici dimensiuni, din anul 1882. În Timpul, VI, NR. 161, 26 iulie 1881, pagina 1, Mihai Eminescu scria: "clasa cea mai numeroasă şi autohtonă a acestui pământ, ţăranul geme sub exploatarea unei administraţii neomenoase, sub birurile şi uzura cu care
susţine o generaţie intelectuală stearpă şi moraliceşte decăzută". Sau, tot în acelaşi ziar, din 3 septembrie 1881, p.1-2, atunci când pledează pentru convertirea "elementelor hibride la religia muncii", Eminescu adăuga: "…ceea ce pretindem pozitiv e ca asemenea elemente să nu fie determinante, domnitoare în statul român. Nu ne opunem dacă ele se vor hrăni prin munca proprie, dar nu exploatând munca altora".

După răscoala din 1882, pentru că la fel ca în geologie, cauze identice produc efecte identice, au urmat răscoala din 1888 şi cataclismul naţional din 1907, a cărui interpretare stârneşte încă pasiuni aprinse şi răscoleşte dureri ascunse chiar şi la un veac trecut de la acele evenimente.

Mirarea mea, dacă nu aţi bănuit-o încă până acum ? O revoltă ţărănească ale cărei dimensiuni şi brutalitate a reprimării amintesc răscoala de la Bobâlna şi răscoala lui Gheorghe Doja dintr-o Transilvanie medievală (început de secol XV şi început de secol XVI) a avut loc însă în România începutului de secol XX ! De ce ? Efectul acesta devastator trebuie să fi avut ca sursă o cauză înspăimântătoare, pe care sensibilitatea exacerbată a poetului vizionar a surprins- o, nici nu era prea greu, iar avertismentele lui de atunci sunt taxate acum drept xenofobie. Aproape un milion de alogeni intraţi în numai 15 ani în biata ţărişoară ce abia se înfiripa! Nu este de mirare că Muzeul Ţăranului Român nu a organizat nici o tentativă de explicare a răscoalei din 1907, şi ar fi trebuit, pentru că este o instituţie plătită de contribuabilul român, iar "lipsa de chef" a instituţiei nu s-a datorat atât circumstanţei că nevinovatul Horia Bernea era incapabil să priceapă fenomenul numit "ţăranul român", cât desemnării sale absolut capricioase de către Andrei Pleşu, în funcţia intelectualiceşte dificilă de director al Muzeului Ţăranului Român, poziţie pentru care Horia Bernea nu avea geniul proiectelor bazate pe arhetipuri. Vedem în 2007, aşa cum ar trebui, o expoziţie "1907" la Muzeul Ţăranului Român?

Pentru că lecţia anului 1907 , niciodată prea bine înţeleasă, a ajuns să fie astăzi complet uitată, de pildă atunci când se ignoră starea de sărăcie cumplită în care trăieşte de fapt majoritatea populaţiei foarte decente, de fapt cea mai decentă parte a populaţiei României. Greşesc cei care îşi închipuie că, în numele dreptului foarte abstract la proprietate, drept valabil în absolut într-un stat de asemenea foarte abstract şi într-o lume abstractă neînchipuit de transfrontalieră şi de percolativă, iar lumea reală ştim că nu a fost chiar aşa, este necesară RESTITUTIO IN INTEGRUM. În multe situaţii, numai Bunul Dumnezeu ştie pe ce cale întortochiată va fi fost dobândită acea proprietate. Tortuozitate ce înseamnă abatere de la calea cea dreaptă când dreptul nu mai e drept, o proprietate care pentru unii cetăţeni străini ce-şi arogă o ascendenţă română uneori îşi are sursa tocmai în acele privilegii acordate nemeritat sub Carol I, "Îngăduitorul", unor alogeni în detrimentul populaţiei autohtone, împotriva populaţiei autohtone, de cele mai multe ori chiar prin spolierea populaţiei autohtone, sfidând, frustrând şi alienând populaţia autohtonă împuşcată la 1907 prin sate, pe drumuri, prin păduri şi pe câmpii.

Ce se poate adăuga acum despre cereri obraznice, exorbitante şi absurde, venind din partea unora fără contract cu poporul român, care nu pot invoca alţi strămoşi decât pe cei din "pătura superpusă", coşmarul acela adus de Carol I şi care-l determina pe Eminescu să devină aproape automat xenofob ? Nu putem decât să reamintim o frază dintr-un text scris de Mihai Eminescu în primăvara anului 1877: "Temeiul unui stat e munca şi nu legile". Cred cu toată fervoarea, sau, dacă vreţi să spun altfel, cu tot "extremismul românesc" de care sînt capabil, că propoziţia aceasta e valabilă şi acum.

Dr. Titus Filipaş

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:FELICITARI

2. Tema / articolul / autorul::1907

3. Numele si prenumele Dvs.:George Liviu Teleoaca

4. Adresa Dvs. E-mail: liviuteleoaca@yahoo.com

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):021-3243150

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):0749 867346

7. Textul mesajului Dvs.:'Felicitari doamnei Alexandra Olivia Nedelcea. Felicitari pentru ca ne vorbiti „despre cereri obraznice, exorbitante si absurde” ca si pentru curajul cu care spuneti ca: „Gresesc cei care îsi închipuie ca … este necesara RESTITUTIO IN INTEGRUM”. Tot atât de meritoriu este faptul ca „extremismul românesc” îl scrieti între ghilimele fiindca în cazul nostru nu de extremism este vorba ci de dreptul nostru la supravietuire. În numele acestui asa zis „extremism românesc” ar mai trebui puse cel putin trei întrebari parlamentului, presedintiei si guvernelor postdecembriste, de ieri si de azi:

1. De ce n-au salvat sub forma de Regie Autonoma modernul si performantul sistem prin care erau irigate 3.000.000 de hectare din cele 10.000.000 de hectare arabile ale tarii, ca prima conditie a securitatii noastre alimentare?

2. De ce n-au salvat sub forma de societati comerciale, cel putin, Întreprinderile Agricole de Stat atât de bine dotate cu utilaje si cu specialisti de înalta calificare? Cu ce le-au înlocuit?

3. De ce n-au salvat si de ce nu salveaza fabricile de tractoare de la Miercurea Ciuc si cea de la Brasov ale caror produse erau foarte bine primite si la export, din moment ce noi mosteneam dinainte de ’89 un deficit de 100.000 tractoare conventionale?

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)