|
|
|
|
            |
|
|
Agonismul
luptei cu textul sau o coborâre în infern
Un fel de retrospectare pe arpegii livreşti, în manieră bacoviană şi – curios lucru- amintind de primele cărţi ale lui Valeriu Bîrgău, sau Ovidiu Genaru, la care colajele textualiste, „ spiritul adâncurilor” ca stigmat labişian, şi „ muncitorismul” lui Ion Gheorghe, erau aspru repudiate de Ion Caraion, construieşte (fluent, unita) poetul Ion Barb în volumul „Babilon”, editat de Robert Şerban în prestigioasa colecţie „ Poeţi români contemporani”. În virtutea unei vechi cunoştinţe, din anii când tânărul Ioan Barb trecea săptămânal dealul Călanului spre a participa la cenaclul Lucian Blaga- fiind unul dintre cei mai promiţători- îşi trăia cu patos negru propria-i „ poveste”- , nu îmi pot reprima opiniile mai detaliate asupra acestei noi cărţi ale sale, care sper să îi înterurpă în 2012, stagiatura din filiala Alba a USR căruia i l-am recomandat cu sinceritate şi bucurie faţă de confirmare.
Ioan
Barb este văzut de eminentul critic Cornel Ungureanu într-o „paradeigmă
negativă”, versus dadaistă aşadar!,- „ în
care un
NU, rostit fără energie, îşi desfăşoară discursul...”
Voi distinge acest enunţ lapidar, amintindu-mi de primele încercări, în
care textul era ecranajul lexico- hologramic al poeziei lui avea ceva
din acele pansamente -bandaje de ocru- sânge, ale picturii
suprarealismului contestatar. Barb făcea recurs la originismul
proto-dacic al paradigmei sanctuarice, sau protesta insinuat în
subtextualismul optzecismului căruia îi aparţinea. Dar a venit
tembelismul totalitar şi ne-a mutilat pe mai toţi în lazareturile
doctrinare şi balamucul cazon al Histrionilor TOVARĂŞI...
Cartea aceasta
este şi ea una A CIATRICILOR. Între timp, cu un preaplin de patos
coparticipativ, social, Ioan Barb a urmat iniţial cărarea ”iniţierii” de
speţă teosofică,
vag
apostolică, aripa neo- protestantă, reuşind câteva plachete unitare, ale
unei ordini conceptuale cumpănit auto- impuse. Cornel Ungureanu îl vede
bine drept „ homo aedificator”: fiece poet îşi zideşte cvărţile ca „
pietre pentru templul propriu”, cum scria Blaga. Ioan Barb îşi face din
carte
obiectul de cult. „
Babilon” este ceea ce a fost numit şi de medievalism, şi de creştinismul
tărziu, o coborâre ad inferros. Poemele se perindă sub titluri
explicitare, conceptualiste, ca în colajele primelor cărţi ale lui
Valeriu Bîrgău. Abundă rememorativ-obsedant, recuzita unui biografism
terifiat de vocabule şi sintagme ale terorii reprimate cu anii în
catacombele subconştientului: bestioarul este al unor „ totemice”
simboluri infernale:vampiri, viermi, rechini,oi (oile grase ale
cuvintelor), vârcolaci, şoareci, semnificativ în cheia semiotică a lui
Umberto Eco.
Dacă în două volume antecedente, Barb părea a fi
cucerit (con-structural) de Cohello, de Magicianul
„războinicului
luminii”, sau mesianismul
de
tip eroic în cetatea coruptă,
În Babilon, lupta
poetului cu verbul este încleştare cu eriniile şi cu meduzale gorgone
ale prezentului agonic, escatologic precipitat, ca în aceast pasaj
evocator
al
unor asupriri din era ceauşist- securistică
:
„
mă aruncaseră în temniţă/ femeile umbrei în noaptea adamică/ m-au
adamenit prin şoaptele meşteşugite/ slujitorii au pus mâna pe mine/
..aveau înfipt în fiecaqre ochi o gheară”( pag.13). Inventarul lexical
abundă semnificativ în cuvinte- cheie privind starea de teroare
subliminală, expiată prin „ porii „ textului, sau „ pielea poetului”,
cum spune Vasile Dan: „ marsupiul meu este o cochilie/
o gaură
neagră/, „ spaima se înşurubează
în carne”, spaima are „ trup voluptuos de femeie”; „ prin gropi se
înşurubează
vârtejuri”; „ printre capace de roţi pierdute”; „ porii memoriei „; prin
colţii vampirului îmi va extrage/ ultimele picături de tandreţe” (
Infernul tandreţei, a Marqueritei Yourcenar..,n); „ sunt pus la
păstrare/ în lumea aceasta într-o debara” ; mă voi transforma în
deceniul acesta/ într-un complex comercial pentru viermi” ( sintgama
monstruoasă, amintind de fracturismul lui Marius Ianuş şi Vasile Leac,
nouăzecişti şi resentimentari, adepţi ai violenţei de limbaj”
curative...”, deconstructiviste a manierismelor toate); „ la sfârşit din
săculeţul de praf/ mă vor chema la rampă aplauzele”; „ chitaristul avea
privirile înşurubate”;”
oile grase ale cuvintelor”... Ioan Barb cel muşcat - sărutat de inefabil, revine ici-colo, cu o nostalgie îndurerată a sinelui ce glisează spre tenebrosul materiei, entropiei: „un ochi tainic/ limpezeşte fiecare prezenţă/ îl străbat umbrele/ şi îngenunchează” ( frumos, n); „ cărarea şi-a pierdut urmele/ cu ultimul cerb vânat” ( frumos, n);” ai dat nimicire patimilor mele”; „ într-o carte în care slova/ şi-a pierdut strălucirea” ; mi-e teamă că voi face ceva rău în somn/ ( straniu vers !,n) Livrescul acestei poezii este unul de care se impregnează cu scop taumaturgic poetul aflat în evidentă „suferinţă a vindecării”; este conştient; „ştiu va spune cineva scenariul e vechi”( pag.15). Androginismul gnostic de care vorbeau Eliade sau Moshe Idel, transpare subtil: „ auzeam o inimă/ îmi povestea cât e de singură/ în trup unde sunt numai perechei”( pag.17). Simţul „ materiei plângând” : „ de sub pielea tocită pe oase”;revin sintagmele urâtului „ adamic” baudelarian şi colajerismul luio Valeriu Bîrgău : „ şoarecii de domiciliu”, „ vârcolacii aşezaţi la masa de seară” „ omul comun a intrat în direct/ cu omul necomun” ; „ am terminat cu aceşti sateliţi ai bărbatului/ intrând pe geamul oraşului” prolatariatul alungat pe străzi” „ era copil când tatăl său şia- ars carnetul de partid” „ mănâncă seminţe în metrou/ în timp ce citeşte ziarul” ...
Acest dinescianism întors pe dos, atitudinal conterstatar, este observat
de Cornel Ungureanu
ca „
paradigmă negativă”, dar ar fi prea
simplu: Ioan Barb şi-a trăit scrierile şi a ars etapele pe contrasensul
orbecăielii sintezismului „ omului de tip nou” totalitar; în scris, şi-a
zidit şi utopiile, şi erupţiile unei consistente
învăţări a
lumii din ipostazele organice, ca om
în onterregn; motivele pădurii, frunzelor, vegetalului, apar frecvent şi
asta semnifică: starea metafizică faţă de gropi; gropile, găuirile, apar
şi ele obsedant în vocabularul poetului la maturitate: nu homo
religiosus se zbate acum în „ babilonul” ce sugerează „ despărţirea,
încurcarea limbilor, adică delirul textualist, ci omul invocatelor „
clone care n-au viitor sau trecut”, omul ciborgic, care ameninţă
cetatea, omul alienat, modificat, omul lui Patrapievici, al „ urii de
sine”..Dar Popper zice că „ sinele este Hristosul” ! Simţul compasiunii
faţă de sărmanul mancurtizat, „ ne-o- proletarul”, „ omul comun”, este
lapidar constrâsn în enunţuri de genul:
„ Pantofii stălciţi dansînd pe străzi/
până la sânge dansînd ( superb zis , n) / storcând întunericul din
asfalt” vivat românia”...inscete kafkiene, viermi, bestiar al ghiarelor,
fălcilor şi reptilianului se perindă stihial în această coborâre „ întru
înălţare. Textualismul tinde a fi catarsic prin degravifiere, prin
smulgere uneori violentând limbajul, fracturist, cum zic, din tirania „
visului”.
Imaginaţia lui Ioan Barb
este paradoxal eliberatoare şi cu „ efecte speciale, deoarece „ viaţa
fără efecte speciale/ nu aşteaptă să moară de tot/ o păstrează ca pe un
trofeu ( pag. 27). Nu se poate primi- comunica poezia de acset fel, fără
incomoda instrumentaţie a
psihanalizei moderne. Energiile „
negative” invocate de criticul timişorean, sunt de fapt acribiile unui
poet autentic, care ştie face parabola satirică a „ cuiului” profetic: „
cuiul se credea/ un mic zeu chiar dacă ruginise/ supravieţuise
calvarului/ se creştea cel mai meşter cui/ apostrofa emfatic/ oricare
abatere de la gaura rotundă/ părea un mic etalon/ fixat în buricul
pământului/ până într-o zi când/ ciocanul tâmplarului/ l-a îndoit cu o
lovitură” ... (cuiul
profetic, pag. 29). Trapa: „Dumnezeu descarcă
întunericul peste lume/ în fiecare seară printr.o trapă/ adormi chinuit
de întrebările fără răspuns”... Insomnii
cioraniene!
Depresia este copleşitoare, metafizica devine
antimetafizică , a necuvintelor stănesciene: „în ţara aceasta şi
pietrele sunt nestatornice/ se desprind din munte şi se
rostogolesc”...ne zdrobim bucuria în teascuri şi îngenunchiem/ sub
fiecare ciob de fereastră” ( superb vers!.n) -; groapa comună invocată
este a ... metafizicii şi materia grea, telurică,
este bacoviană, în „ ţara tristă, plină de umor” .. Un vers din nou
remarcabil : „ în curând vom trece unii prin alţii”. Ce urmează în
această traiectorie posibil metanoică, de dorit enteleheică, a poetului
Ioan Barb?
„ Doar Isus nu şi-a schimbat poziţia/
aştepta încă ţintuit în cuie”( pag. 62). Textualismul ionbarbian pare a
fi transmodernismul pledat de Ion Popewscu Brădiceni: o scriere care
sângeră, „ când sufletul trece prin mine ca un prieten”. Îmi amintesc de
un poet prieten comun, cândva plecat pe urmele lui Rilke în Eleveţia,
stins în exil; Nimicnicie
şi Sânguire ( sîngerare, deci):
„În noaptea aceasta sunt doar un fir de
cenuşă/ / mă
prefir printre degetele din flacără/ se
face tot mai frig”...O nimicnicie care nu e smerire habotnică, ci
conştientizare a condiţiei umane : „ Nu suntem năluci ci oameni”...Prin
„ Babilon”, Ioan Barb nu se lamentează, ci îşi regăseşte tulburat întru
limpezire, demnitatea care mereu ne este ameininţată din gregarism...
Când spune „ Nu-mi vorbiţi de lumină”, ştie că lumina vede, se uită în
lume prin ochii noştri interiori. Închei
acests succinte opinii – via afrimaţia lui
Cornel Ungureanu, cu un citat din A.E. Baconsky : „ Tuturor celor ce
n-au fost/ li se vor înălţa statuit/ celor ce sînt li se vor pune un NU
înainte- şi adjectivele/ căzîndf vor încerca mereu să-mpodobească”
fruntea pitecantropului” ...Profeticul mare poet al mileniului ce trecu,
va trebui recitit pentru ca, pe această Corabie a Nebunilor rimbaudiană
care ne este lumea, să înţelegem şi catargele, şi harpoanele, şi
rechinii atît de prezente în „ Babilon”...
Eugen Evu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
