Ana Drăgoianu -

Dumnezeu este singurul meu prieten

Craiova, Editura Sitech, 2011

Corneliu Vasile

Mottoul cărții aduce o clarificare a titlului:„ Între mine și Dumnezeu sunt ceilalți oameni de care mă bucur și mă întristez în fiecare secundă”. Pe coperta I și pe două pagini din interior sunt reproduse tablouri ale lui Salvador Dali, iar pe coperta IV fotografia autoarei.

Prefața, scrisă de Ion Pachia Tatomirescu, este o cuprinzătoare trecere în revistă a publicațiilor Anei Drăgoianu și o analiză a poeziilor plachetei, cu asocieri la curentul paradoxist,la Dacia pelasgilor și la mitologia elină, neuitând activitatea de autoare pentru copii și de epigramistă. Astfel, afirmă maturitatea lirică și persistența unor motive precum crucea, macii, alternanța Yiang-Yin, zborul, labirintul, olarul, arborele.

Cartea produce impresia de individualitate puternică, cu o mare încredere în sine și înconjurată uneori de falși prieteni, alteori cu „sufletul gol„ și afectată de „curgerea nemiloasă a timpului„.

Multe poezii au caracter erotic, scenele sugerate  fiind mai mult reflecții asupra existenței, într-un peisaj autohton, cu obiceiuri, oameni și peisaje românești.

Pentru „sufletele pereche„ , secundele „au înflorit„ (Suflete pereche) , creierul însuși „urmează orb conexiunea cu inima„, iar aspirațiile erotice și estetice ale îndrăgostiților denotă nebunie și rătăcire (Amestec). Elementul feminin se  dovedește capricios, nehotărât în dragoste (Piatră din stele), alteori scena are o concretețe aproape materială: „sunt ca o pâine proaspătă/ ruptă-n mai multe bucăți/ să potolrească flămândul tău suflet„( Pace).Sentimentul este câteodată  aureolat de peisaje exotice, care îl  augmentează: „dragostea ca un tentacul/ mi-a prins picioarele/ sunt ca o sirenă/ mai obosită de viață/ decât bătrânii corali/ degetele ating textura lor fragedă/ și mă trezesc vorbind singură/ în mijlocul unui ocean pervers/ tu nu ai curaj să înoți/ valurile te cheamă/ să mă descoperi/ sunt un coral/ ce te-a așteptat cu răbdare...// lumina mă face să te iubesc„ (Șoapte din adânc).

Dragostea este asociată cu atitudinea socială și cu preocuparea continuă de a găsi cuvântul potrivit, în alte poezii universul rural fiind decorul ideal. Nu este de mirare, locurile copilăriei autoarei fiind la Țânțăreni-Florești, județul Gorj, unde însuși Mihai Eminescu și-a petrecut o vară la conacul unui prieten, în mijlocul naturii darnice , trăind o frumoasă poveste de dragoste cu fiica preotului din localitate!

Poeta distinge între nefericiții soartei, cei care sunt modești și muncitori, și îmbuibații mincinoși și indiferenți la progres (Indiferență), însă își evaluează cu realism poziția în lume, neputând fi prinsă într-o formă stabilă, palpabilă, oscilând între  sfințenie („pocalul sfânt„) și suferință („cununa de spini„), este, în fond, o visătoare (Zidirea lumii), ba chiar se consideră o nedemnă urmașă a strămoșilor (Moartea a tras cortina), sau se consideră un ins oarecare (Dorința). În mai multe piese ale plachetei domnește o atmosferă de nesiguranță,ambiguitate poetică, neclaritate interpretabilă  sau încifrare  (Ghicitul în boabe de piper, Destin, Cea cu inima-n formă de stea).

Cititorul va observa frecvența unor motive, precum șahul: viața și dragostea  sunt comparate cu jocul cu un infinit de variante, sau cuvântul, obsesie a tuturor celor care scriu literatură.Universul autoarei se învârte în jurul poeziei sau al sentimentului? Tocmai acest amestec de planuri și atitudini face acestă carte atractivă. În alte poezii apare motivul gheții:  păsări de gheață,castel de gheață, iarnă,ninsoare,  zăpadă. Alte motive sunt singurătatea, moartea, amintirile.

Dacă poeta se caracterizează „sunt o pasăre de iarnă/ cu aripi de gheață„(Stare), cititorul de poezie ar putea aprecia că i-au crescut aripi poetice cu această carte de versuri.

Corneliu Vasile