ANTONIA ILIESCU - „NĂSCĂTORUL DE PERLE”

Eugen Evu

Antonia Iliescu este o poetă şi valoroasă cantautoare a stării crisalidice, a unui fel de „sentiment de fond” religios vis ŕ vis de natură, pe care o observă cu uimire, cu inocenţă anume voită, de parcă cuvintele poeziei sunt muguri, frunze, petale, miresme. Poate că stihurile ei sunt jucării intenţionat încropite naiv, spontan, confecţionate din te-miri-ce: un fir de iarbă, un boboc de floare, o oglinjoară-vocabulă. Faptul că ultim apăruta ei carte, „Născătorul de perle”, în expresie românească, dar şi cu pagini în franceză şi italiană, este un joc de-a v-aţi ascunselea, pe după arborii ideilor... Şi câte-odată apare brusc, năuc, o poieniţă, un aforism abia schiţat, ca în acrilice delicate, din care transpare  inocenţa  sus-invocată: „Doar ochiul de copil, doar el mă ţine/ să nu mă trag sub piatră şi să dorm” (Ulciorul cu gânduri, pag 95). Sentimentul stării poetice este reluat ca un leit-motiv muzical. Fie când exprimarea ritmează folcloric ideile, fie când rostirea este clară, pioasă, isihasmică: „Mai pune, Doamne-n mine/ puţină primăvară/ şi ciuta să-şi afunde în palmă/umed botul/ fă să mijească-n mine/ din mugur verde frunza/ şi-ntru mireasma florii/ să-nmugurească ciotul./ Mai pune Doamne-n mine/ seninul şi iertarea/ înveseleşte cerul/ primeneşte uitarea/ să renasc iar copil/ odat’ cu primăvara/ să mai iubesc odată/ şi steaua/ să mă răpească seara” („Rugăciune de primăvară”, pag.88). Nimic nu este rece, străin de poezie, dacă simţirea  autoarei, una pietală, una de evlavie şi compasiune pentru natură, impregnează liric orice neînsemnat obiect sau făptură. Tandreţea, senzualitatea senină, jucăuşă, reţine un surâs, ornează şi împodobeşte metaforic: „Îţi agăţi privirea/ de cercelul meu / eu mă agăţ de privirea ta/ prin acelaşi cercel/ şi privirile noastre nu se întâlnesc... cu toate acestea/ privirile noastre ne străpung/ până în străfunduri” (Cercelul).

Antonia Iliescu percepe un peisaj aducându-l în liniile palmei, îşi apropie viaţa, pur-şi-simplu ca „o funcţie de timp şi de neprevăzuturi”, aşa cum o defineşte într-un crochiu grafic.  A „naşte” perle, este a pietrifica lacrima: „Fire de nisip hoinare/ din deşert deşert din mare / prin ochiul inimii trecând/ s-au făcut perle plângând”.  Arhitectura unei perle este a înseşi suferinţei unei imense răbdări absiale, dar în ea va ţâşni micul soare din chiar întunericul uitării. Parabola „naşterii” unei perle din infima zgârietură provocată de firişorul de nisip în trupul unei moluşte marine, este a întregii cărţi, ca şi a „Culegătoarei de perle” a lui Vermeer.  Grădina este una semantică, în care cuvintele sunt cultivate precum suspendatele aranjamente ale caselor din cantoanele elveţiene: „Floarea e vie/ ...şi pentru puţin timp/ eu, în mine, am cultivat mereu/ o grădină într-o oglindă”. ( pag. 90). Diafanitatea plasticizantă este abia ninsă de culori ce iute se sting, iar ideea se retrage ca nişte corniţe de melci, timide. Este acesta un mod de a reda lumii naivismul iconic, sau floratura de pe iile de borangic ale ţărăncii române. Faţă de precedenta ei carte, Antonia Iliescu simplifică mult înscrisul stărilor ei, răbojul sub degete tremurătoare, hieratizând  reductiv concretul, în virtualitate: „El nu e om/ e un gând/ şi sărutul lui/ e o privire/ care-mi arde pielea/ cu foc blând/ există oare undeva/ o inimă/ între noi?/. (Există oare/ Y a-t-il ? , pag. 114). Nu cunosc franceza echivalenţelor ei, însă bănuiesc că o anume subţietate, o ţesătură rărită cum îi este acum poezia româncei belgine, riscă diminuarea nervului expresiv. Iată alegoria delicată a interregnului, a unei tendinţe a substanţei primordiale (apa), de a se materializa  modulatoriu  şi scăpa de sub tirania gravitaţiei, însă a se înălţa, cu duhul în ea: „Şi marea se înalţă-n cer/ pe aripi/ din undele apelor/ se modulează cântec/ spre nori/ din stropii mici şi solidari/ ţâşnesc cocori/ cu aripile-ntinse peste lume/  Atâţia oameni/ atâtea păsări fără nume/ vor dispărea/ până mâine în zori/... Cuvântul mort din unde/ de n-ai vegheat, de n-ai trudit/ nu va-nvia în cărţi/ Şi nimeni nu va şti/ că ai trăit/ când ai murit” ( Nimeni nu va şti, pag. 126). Un rafinament  fulgurat, vag prozopoemic, transpare ca idee a învierii/ înnoirii, fie şi prin foşnetul de frunze-păduri, al cărţii.  Antonia îşi spune povestea -  „Povestea camerelor fără uşi” - însă nu una a claustrării, deoarece, mai degrabă cartea ei este una cu ferestre în loc de ziduri, de unde caruselul poemelor şi rotirea lui panoramatică. Eminescian, ea reînţelege: „Cât trăiesc muri-vor toate”. „Suferinţa - meşter olar nepriceput/ sculptează sufletul, mi-l sapă/ scobind adânc, tot mai adânc/ încât devine/ neîncăpător.” (pag 74). Vignetele complemetare ale autoarei au fineţea semnelor dintre rândurile poemelor, apelând la privitorul inocent, „copil”.

Mi-am permis câteva notaţii tentant-poetizante la cartea de jucărie a Antoniei Iliescu: intenţia ei este de a ne reţine în starea copilăroasă, a mirării şi empatiei. „Prin poezie eu înţeleg cuvântul şi proiecţia lui în imagine, vizibilă sau invizibilă; poezia poate fi scrisă pictată, sculptată, cântată”, mărturiseşte autoarea. Dacă Gide se înclină în faţa unei prune, Antonia Iliescu insinuează elitre şi triluri, arpegii şi suspine, chiar fumului albăstrui ce se reîntoarce în eter. Oglinda poeziei este una sferică, poate o hologramă a  ochiului inimii.

Eugen Evu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com