Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Artistul, filozoful si adevărul dăruit

Antonia ILIESCU, Belgia

Ce este « adevărul », acest antonim si totodată antidot al minciunii? In sens larg, privit din punct de vedere notional si filozofic, ce definitie l-ar putea cuprinde ? Cine îl poate delimita ? O castă, o comunitate pot decreta drept « adevăr » un dat abstract schiop sau chiar un fals ticluit în folosul lor. Este vorba despre acel “adevăr” functional, aducând foloase imediate, care uzurpă orice tentativă de răsturnare a pozitiei lui prestabilite, de adevăr unic si irevocabil si care serveste interesele politice ale acelei caste, comunităti ori partid politic.

Artistul autentic, ca si filozoful, caută adevărul pe alte căi, el nefiind constrâns decât de constiinta lui în a-i defini continutul, formele si limitele. Artistul si filozoful sunt receptori de valori captate prin intuitie, dintre care adevărul are valoare de axiomă. El nu trebuie deci demonstrat, ci doar expus în forme convenabile, inteligibile, simtite si mai ales necalculate sau programate. Unda pură nu trebuie îmbrăcată în sofisticării, fiindcă riscă să nu mai încapă în tot omul iar scopul ei primar – acela de a fi mediator între om si Divin – este denaturat, ba chiar mai rău, este ucis prin inutilitate. Artistul, ca si filozoful, în momentele lui de gratie, este cel care aude fără urechi, cel care vede fără ochi, cel care stie fără să fi căutat, « cel care crede fără să fi cercetat ». Este copilul etren care a fost dăruit si investit cu părti din Marele Adevăr Universal.

Adevărul nu poate pătrunde în lume decât prin oameni singuri, care depun mărturie, după ce au experimentat acea parte de adevăr, care li s-a dezvăluit printr-o muncă-trăire istovitoare, incununată aproape întotdeauna si de revelatie. Asa s-au născut filozofii, fără voia lor, plimbându-se ca Socrate prin agora, conversând cu multimea într-un fel de exercitiu de scoatere a adevărului de sub tutela ignorantei ori a prostiei si a minciunii.

Socrate, acest subtil artist al ratiunii, filozof ingenios, a intrat în legendă prin absenta unei opere scrise. Desi nu a scris nici măcar un rând, el a influentat gândirea lumii prin arta cu care scotea adevărul din oameni, făcându-i să îl descopere singuri. Tactica lui erau întrebările, el dându-se drept novice în varii probleme. Cu abilitate, corecta greselile compatriotilor săi atenieni, făcându-i să gândească singuri si tot singuri să descopere mai întâi absurdul si apoi adevărul. In numele acestui adevăr, pe care Socrate îl considera mai presus decât viata însăsi, el a fost condamnat la moarte de adversarii săi politici. Cupa de cucută băută de Socrate si mai târziu, crucea lui Isus, sunt semnale de alarmă pentru o lume în decădere, inconstientă, care îsi acceptă cu greu drumul dificil al evolutiei ca fiintă ratională, spirituală si morală.

Adevărul total si unic există fără îndoială, dar el ne va fi mereu inacesibil, asa cum este greu de reconstituit imaginea Divinitatii. Vom muri si noi de setea de adevăr ori de foamea de absolut, trăind chinurile miticului Tantal.

Istoria vietii nu a făcut decât să sfărâme adevărul în miliarde si miliarde de cioburi, unicitatea accesibilă a adevărului fiind tot atât de imposibilă ca si identitatea fiintelor terestre, unele în raport cu altele. Tocmai fiindcă « adevărul » este o sumă de gânduri si de intrepretări, el nu este adevărat decât în raport cu suma indivizilor care si-au modulat gândurile, acordându-si interpretarile. Acest sumum este si el tot partial si relativ, neputând fi verificat niciodată in integrum. O afirmatie, o idee devine cu atât mai adevărată cu cât numărul adeptilor ei creste. In ideea că numărul este cel care decide in ultimă instantă autenticitatea adevarului, minciuna, rumoarea si calomnia se pot substitui adevărului cu imense sanse de reusită. Trăim într-o lume unde numărul dictează totul: etica, morala si valoarea. Căutarea sau /si verificarea adevărului începe prin desprinderea de număr, de sumă si aflarea din interior a adevărului.

Există mai multe tipuri de adevăr. Dintre toate, adevărul omenesc nemărturisit este poate cel mai important dintre toate adevărurile posibile, fiind absolut autentic si gratuit ; rămâne, din păcate, aproape întotdeauna ascuns si este îngropat odată cu omul; este adevărul descoperit de fiecare individ în parte, prin propria lui experientă de viată; este grăuntele de polen care se prinde de piciorusele albinei si care este dus mai departe din floare în floare, devenind sursă si garant pentru continuarea vietii; adevărul stiintific este acel adevăr bazat pe teorii, cercetări si experimente; acest tip de adevăr este efemer, fiind mereu perfectibil;  adevărul istoric (mă refer cel nefalsificat în interesul vreunei caste) este bazat pe documente si probe materiale din epoci revolute, care si el este efemer si perfectibil, fiind functie directă de mijloacele de investigare a trecutui istoric; adevărul filozofic este partial si subiectiv… câte filozofii atâtea adevăruri; adevărul artistic este adevărul care nu poate fi probat în nici un fel, dar care convinge în fractiuni de secundă, necerând interlocutorului nici un fel de eruditie sau pregătire prealabilă, ci doar bunăvointa de a cunoaste lumea din afara lui, slefuită si dăruită de artist, prin opera lui.

Acest adevăr artistic este un adevăr dăruit si pur, este materia primă a artistului autentic care nu poate face operă de artă decât transformându-l în adevăr brut, integrat materiei sau nemateriei, fie ea piatră, culoare, formă, sunet, miscare sau cuvânt. Artistul est un alchimist cu misiune inversă, aceea de a transforma aurul Divin in plumbul terestru, accesibil nouă, oamenilor de rând. Intre om si artist, Dumnezeu îsi interpune voit vibratia lentă a Undei Pure (logos), care acceptă bucuroasă degradarea, în scopul nobil al sensibilizarii omului. Artistul simte sacrificiul divin, îl întelege si îi răspunde cum se pricepe el mai bine.

Când artistul este atras fără stirea si fără voia lui în agora politică schimbătoare, asurzit si hărtuit, se rupe de Unda Divină si moare, se stinge prin vointă proprie, el neputând accepta un alt Dictator în afara Muzei. Fiecare artist are acces la Marele Adevăr prin intremediul unei Muze cu glas extrem de fin si subtil, care îl recunoaste si cu care stabileste relatii de prietenie încă de la nasterea lui. Deturnarea constiintei artistului de la datoria lui, aceea de a capta clinchetul Muzei, este un act de violentă, este un sacrilegiu. Degeaba trage omul spre el creanga pomului cu fructe încă verzi. Pomul îsi va apleaca singur creanga plină de fructe, de îndată ce ele vor fi cuprins în ele suficient soare si destulă substantă. Artistul, ca pom hărtuit cu poame acre, nu poate hrăni pe nimeni.

Manipularea constiintei artistului, prin antrenarea lui în acte cu finalitate de natură politică, este un sacrilegiu fată de omul atins de gratia divină. Si această minunată si generoasă Gratie atinge doar pe cei ce rezonează la sinceritatea creatiei autentice, cu toate derivatele ei accesorale - revoltă, autoflagelare, pasiune, delir pasager, humanism, sinceritate impinsă până la exhibitionism si nebunie. Sinceritatea creatoare, această nebunie chinuitoare si necesară, bucuros acceptată de artist, nu ar trebui să lezeze orgoliile „Salierilor” si nici invidiile cabotine. Din contră, această dăruire absolută a artistului, dăruire a adevărului pur din Marele Adevăr trecut prin el-însusi artistul, ar trebui să impună respect si evlavie, fiindcă, asa cum frumos spune poetul Eugen Evu*  „geniile miscă lumea” determinând constient, prin inconstient, „regenerarea fiinţei lumii înseşi”.

Putini oameni politici au înteles acest lucru, în cazul lui Eminescu sau în cazul lui Goga, furând geniilor menirea lor si abătându-i pe căi fără întoarcere, sacrificând în acest mod sinistru constiinta lumii viitoare, văduvind-o de multe „diferentiale divine”, cum ar fi spus Blaga, diferentiale reparatorii esentiale pentru sufletul omului născut pentru a se înălta.

Artistul nu este obligat să facă cu arta sa politică, dar politicianul trebuie să facă din politica lui o artă.

Antonia Iliescu

16 aprilie  2008

.......................................

    Eugen Evu – „Poeseu despre descoperire” >>

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)